archive for January 2016


ce-am mai cumpărat de pe iherb.com

January 14th, 2016 — 12:00pm

Despre iherb.com am mai scris de-a lungul timpului, aici, e un magazin virtual din State, pe care găsești o droaie de lucruri, de la cosmetice organice la ghee, unt de cocos și suplimente de tot felul, toate astea la prețuri mult mai decente decât în .ro.

Treaba funcționează așa: îți faci cont, îți setezi, dacă vrei, preferințele de țară și monedă în așa fel încât să vezi toate prețurile în lei, apoi te dai de-a dura pe site și pui chestii în coș, dar nu oricum, ci într-un mod smart, așa încât să plătești cât mai puține taxe. Ce vrei să faci este să alegi întotdeauna varianta de transport International Airmail (adică poșta normală). Pentru a putea beneficia de asta, coletul tău nu trebuie să depășească 1.5 kg or so, iar valoarea lui nu trebuie să depășească 80 USD. Dacă nu te încadrezi în parametrii ăștia, varianta de transport devine automat curier (DHL), nu vrei asta, că o să te usture big time, așa că ochii cât sarmaua înainte de a finaliza comanda. Ce înseamna, practic, transport cu poșta normală? Păi înseamnă că nu ai nicio posibilitate sa-ți urmărești coletul (unii oameni înțeleg că au pățit să nu le mai vină, mie nu mi s-a întâmplat niciodată și comand lunar), că în loc să-ți vină în trei zile îți vine în minim 7, maxim 30, dar mai înseamnă și că nu plătești nicio taxă în plus față de prețul afișat pe site, iar dacă ești atent la deal-urile pe care le promovează ei acolo, poți să-ți scoți gratis și transportul. Altfel spus, plătești ce scrie în dreptul fiecărui produs and that’s that, and that’s awesome 🙂

Acestea fiind zise, voila un pomelnic mic cu ce mai comand eu de pe iherb.com, chestii cu care sunt happy și pe care n-am niciun stres să le recomand:

jason kidsjason kids

Șampon și balsam de descâlcit copilul, de la Jason Kids. Le folosim de când avea Iepu un an or so, sunt foarte bune, fără mizerii în ele, cu miros foarte plăcut și eficiență dovedită în lupta cu câlții. 29 de lei bucata.

crema de mainistrugurel

Cremă de mâini de la Madre Labs, cu ulei de argan și, foarte important, fără miros. Cea mai bună cremă de mâini pe care am încercat-o vreodată și, trust me, am încercat câteva. Am piele de crocodil și am trecut prin toate dermatocosmeticele scumpe, de la Uriage până la Lipobase, total degeaba. Crema asta e veșnic la promoție, de exemplu, acum costă 0.16 lei dacă o cumperi pe lângă alte produse. Aș zice că face toți banii, dacă n-ar fi caraghios, under the circumstances 🙂

Strugurel organic Sierra Bees. De obicei îmi iau un variety pack de opt bucăți cu diverse arome, care mă ține ceva vreme. Îl împart cu Iepu, în sensul că i le dau ei pe alea care nu-mi plac mie (gen ăla cu unt de cacao, care miroase a desert), ca orice mamă bună, de altfel 🙂 Costă 20 de lei or so pachetul cu de toate.

probioticconcentrat de usturoivitamina c naturala

Probiotic Defense și AlliBiotic, de la Now Foods. Două suplimente pentru sezonul rece, că ne-au omorât, nenică, virușii și bacteriile. Unul e un mix de probiotice, altul e, pe românește, concentrat de usturoi. Merg bine împreună. Iar pe lângă ele zic să fie și o vitamina C, dar una naturala, nu varianta sintetica, acid ascorbic. Alive au o variantă bună, extrasă din whole foods (kiwi, acerola etc.). Astea trei împreună costă ceva (vreo 200 de lei) și livrează subtil, dar eu mă simt mai bine cu capul dacă fac o cură de-asta pe sezon de boleșnițe 🙂

gheeunt de cocospeanut butter

Ghee, ulei de cocos și unt de arahide (crunchy, neapărat!) – organice și fără ulei hidrogenat. Nici astea nu-s chiar ieftine, nu luăm mereu, doar când ne apucă 🙂 Pe mine, adică :p

calciuvitamina dprobiotic

Calciu, vitamina D3 și probiotic cu colostru, de la Child Life. Pentru Iepu, toate astea. Comparați prețurile cu ce e la noi în farmacii și o să leșinați de plăcere, sunt la jumate.

Ar mai fi și alte lucruri, complet neesențiale, de exemplu colagen-ul Neocell, omegi 3 de diverse soiuri (le găsiți în postările mai vechi), ba chiar și ceva pensule de farduri care-s faine și la preț bun.

Voi? Aveți ceva de declarat? Cumpărați de pe iherb? Și dacă da, ce anume?

8 comments » | filled under: every day, reviews

despre diete, scopuri și rezoluții + workshop nou, sâmbătă

January 11th, 2016 — 12:43pm

workshopSâmbăta viitoare e rost de workshop nou. Ca de obicei, și de data asta o să povestim despre mâncare, ce să facem și noi 🙂 Și pentru că e ianuarie, o să stăm un picuț mai mult pe subiectul schimbării, cu iz de new year resolution, a apucăturilor noastre alimentare. Și o să vă spun, cu lux de amănunte, de ce cred eu că rezoluțiile, dietele și scopurile foarte foarte precise, nu funcționează.

Acum câteva zile, am scris la mișto acest articol, pentru că mi se luase de ostentativul feed care îmi scoate în cale numai bălării de soiul “5 alimente pe care să NU le mănânci niciodată dacă vrei să mori slab și eventual bătrân”, “cum să slăbești 5 kile în 5 zile”, “dieta care a ajutat-o pe cutărica, persoană celebră, să scape de mommy tummy” , și așa mai departe. Azi simt nevoia să mă iau mai în serios și să explic oleacă ce am cu toate aceste în aparență deosebit de utile și bine intenționate sfaturi.

Ce au ele în comun, în afară, desigur, de senzaționalul situației și insuficienta documentare, este accentul pe care îl pun pe scopul foarte precis și bine definit al slăbitului de ț kilograme, eventual în tot atâtea zile. Păi și care e problema, veți zice. Nu e normal să ai obiective? Nu de aici pornește totul? Nu te ajută ele să fii ambițios, determinat și, finalmente, successful? Ei bine, eu nu cred că te ajută, deși înțeleg că sunt un punct de pornire. De ce? Păi varianta pe scurt e că atunci când ești cu geana pe obiectivul ăsta așa formulat, nu pui energie și focus pe procesul care te duce acolo. Simplu spus, îl loc să-ți vezi de câlții tăi zilnici și să faci din ei un proces funcțional, plăcut, viabil, cu șanse să devină în niște timp o manieră automată, un obicei nou, încerci diverse soluții disparate, nelegate, nefuncționale și, cel mai adesea, neplăcute, pentru a ajunge în acel punct B, să-i zicem “minus zece kilograme”, care rămâne singura ta rațiune de a face schimbarea asta și motivul pentru care îți tot amâni fericirea, uneori și stima de sine (“o să mă simt mult mai bine cu mine DUPĂ ce slăbesc, da, atunci o să fiu fericit și not a moment sooner”).

În momentul în care înțelegi și accepți că de fapt obiectivul tău este să faci în așa fel încât experiența în sine să fie una mișto, se întâmplă să vină și rezultatele. Atunci când energia ta se duce înspre experiența de a urca muntele (însemnând asta că ai tot ce-ți trebuie la tine, că dacă rucsacul e greu, mai arunci din el două cutii de pate Bucegi, că dacă iei apă la picioare, ai șosete de schimb, că te mai oprești din când în când să miroși, gen, o floare etc.), șansele să te găsești la un moment dat în vârf sunt mult mai mari decât dacă, în numele performanței finale cu orice preț, chemi insistent un lift care nu există. Altfel spus, este diferența între a zice “vreau să mă înscriu la semimaraton în primăvară” și a zice “vreau să alerg în fiecare zi, de la ora 6 la ora 7”. Construiește-ți un sistem, fii dispus să investești în el, zilnic, ca să-l faci să fie bun cu tine, și o să-ți iasă obiectivul ăla de la care ai pornit fără să clipești, practic.

Varianta pe lung, despre cum facem să construim sistemul ăla, sâmbătă la workshop. De unde pleci cu o soluție, indiferent care ți-e problema 🙂 ana@easypeasy.ro, ca de obicei, pentru înscrieri.

5 comments » | filled under: food coaching

777 de alimente pe care să nu le mănânci niciodată dacă vrei să slăbești vreodată, plus 249 de secrete care te vor face să arăți beton fără să faci, practic, nimic, plus, desigur, să nu uităm, topul autovalidat al alimentelor pe care, dacă le vei mânca zilnic de 150 de ori, vei trăi absolut veșnic

January 4th, 2016 — 3:33pm

lemon

Anul 2016. Știința a evoluat așa de tare încât poate demonstra fix Orice și pe opusul lui. Din fericire pentru noi, avem la dispoziție sute de soluții minune la orice problemă. De exemplu, se știe că dacă vrei să slăbești nu trebuie sub nicio formă să mănânci supă de coadă de bou, în schimb, este absolut necesar să mănânci supă de coadă de bou dacă vrei să trăiești etern. Depinde ce preferi. Poți încerca metoda garantata de Grupul Super Profesioniștilor Experți în Dermatologie Savantă Aplicată, testată de Grupul Binevoitorilor Experimentaliști de pe Facebook, a mâncatului din podul de sus invertit. Nu uita să dezactivezi WiFi-ul, deoarece capul tău se va afla la un nivel mai jos decât cel obișuit, pericolul de a fi răpit de extratereștri via conexiune domestică fiind maxim în proximitatea podelelor.

Revenind, totuși, la aspirațiile noastre, ale tuturor, pentru o viață mai degrabă veșnică, trebuie spus că prin eforturi de compresie deosebite am ajuns la un număr de DOAR zece (10) secrete pe care, cu bunăvoință, am decis să le împărtășesc azi cu voi, cu rugămintea să le dați și voi mai departe, că de aia sunt, nu-i așa, secrete, ca să ajungă la cât mai mulți cetățeni de bună credință și la rudele lor de gradul 1, 2 și 3, susceptibil naivi în credința lor că lămâile cu smiley face pictat cu markerul permanent anihilează radicalii liberi de 10.000 de ori mai tare decât lămâile obișnuite. Iată:

  1. Broccoli este ceva sănătos și cu toții ar trebui să mâncăm broccoli, neapărat. Dacă vei mânca broccoli în următoarele trei zile după ce vei citi acest articol, iar apoi nu vei mai mânca broccoli 12 ani, vei avea totuși un beneficiu major depedeve sănătate. Pentru că broccoli este ceva sănătos și cu toții ar trebui să mâncăm broccoli, neapărat.
  2. Este foarte foarte important să treci de la dieta bazată aproape exclusiv pe junk food direct la raw veganism, chiar de mâine de luni. Te vei simți mult mai bine, iar asta nu se va datora faptului că nu mai mănânci McDo în fiecare zi, ci, desigur, raw veganismului.
  3. Nu contează, practic, ce apucături alimentare ai, ci contează numai și numai ca ceea ce mănânci să fie cu totul și cu totul de aur nutrițional, neapărat bio, eco și organic. Astfel, neapărat ronțăie în fața televizorului popcorn bio de 6 euro punguța, mănâncă exclusiv parizer bio cu nitriți bio și ai grijă ca uleiul hidrogenat din procesatele tale preferate să provină din agricultură ecologică.
  4. Negreșit să faci lunar câte o cură de juicing. Vei slăbi spectaculos, iar asta nu va avea nicio legătură cu faptul că timp de o săptămână vei avea un aport caloric super super potrivit pentru o mușcată în ghiveci, ci numai și numai cu faptul că organismul tău se va detoxifia cu fructoză, care este o toxină.
  5. Chiar dacă este anul 2016, caută să mimezi cu fidelitate demnă de o logodnică de marinar stilul alimentar al neanderthalienilor. Doar pentru că absolut totul în lume s-a schimbat de când oamenii trăiau într-o peșteră, la propriu, nu înseamnă că și mâncatul trebuie să se schimbe, sincer.
  6. Dacă nu există un cuvânt care să definească felul în care mănânci, inventează-l tu, obligatoriu. Alege o denumire intuitivă și șic, de exemplu flexibububentovegecarnivor. La întrebarea “și tu ce mănânci”, ferească zeii trendurilor să răspunzi că de toate, că se va face în jurul tău virtual gol, mai degrabă și mai puțin subtil decât dacă ar fi să te urci în tramvai cu doua roți de camembert la tine.
  7. Nu poți să slăbești și apoi să te îngrași la loc fără ajutorul de neprețuit al unui cetățean care este fie arestat, fie mort, dar care înainte să moară, posibil foarte foarte bogat, a gândit special pentru tine și încă niște milioane de cetățeni o dietă absolut magică, fermecată și foarte, foarte sănătoasă, ca toate dietele. Care presupune niște mâncat cam fistichiu așa, dar doar circa 14 până la 144 de zile. Și până la urmă ce sunt 14 până la 144 de zile în economia vieții omului lungă? O picătură într-un ocean de silfidoșenie, cu adevărat.
  8. Dacă mănânci un crenvurști acum, o să mori în următoarele cinci minute. Nu mânca un crenvurști acum. Crenvurștii omoară. Nu mânca crenvurști niciodată.
  9. Viața ta se poate simplifica deosebit dacă admiți că firesc este să mănânci ceva în formă de praf dizolvat în apă, capsula, comprimat sau cel mult baton. Viitorul injectabil este aproape.
  10. În fine, dacă ceva pare simplu și de bun simț, fă-l pe ceva ăla mototol și aruncă-l la gunoi. Nimic nu e, bineînțeles, simplu și în fața ta, pesemne că nu ți s-a arătat încă Răspunsul și trebuie doar să o iei de la capăt cu punctele 1-9, undeva, ceva, ai greșit precis.

Dacă scrie pe internet, it must be true. Sfârșit.

5 comments » | filled under: every day

Back to top