10 motive pentru care nu ți-a ieșit
Mă grăbesc foarte tare, într-o oră tre’ să fiu, practic, în celălalt capăt al Bucureștiului și voiam musai musai să apuc să vă zic două vorbe înainte, mso, excuse the lack of foreplay, dar avem treabă. Zece chestiuni care stau în calea schimbării (în farfurie sau altfel). De ce uneori e dansul bucuriei, iar alte ori e epic fail. De ce una lume poate și alta nu. De ce unii rămân pe vecie afectați de ce-au schimbat, iar alții sunt doomed să tot încerce. Ia.
1. Crezi că există extra glorie care vine din chin. Mintea ta nu poate să conceapă că să schimbi ceva în apucăturile tale alimentare poa’ să fie o treabă lină. Și mișto, ea în sine. Dacă nu presupune efort, e degeaba. Dacă nu reușești să te îmbolnăvești de tristețe in the process, nu meriți succesul. Dacă e ușor, e lipsit de valoare. Drept care, acestea fiind crezute, faci la un fel de-ți alegi cea mai chinuitoare metodă de a ajunge din punctul A în, neapărat, punctul B, de exemplu, metoda voinței. Și apoi îți repeți întruna că oamenii valoroși și cu adevărat șmecheri sunt ăia care reușesc să se chinuie. Apoi ți se super ia de la atâta chin, te descalifici pentru jalnica ta lipsă de anduranță și îți îngropi amarul în juma’ de găleată de înghețată, arătând cu lingura spre câte unul care, uite frățică, poate. Poate să se chinuie și deci, merită întreaga stimă și prețuire a comisiei pentru medalii care nu atestă absolut nimic.
2. Crezi că trebuie să ajungi undeva. Cum ziceam, de la A la B. Eventual într-un interval setat de timp. În general, foarte repede. Nici n-ai început bine să schimbi lucruri, că ți-ai și pierdut răbdarea. Personalul ăsta de Ciulnița merge încet ca dracu și oprește în prea multe halte. Așa că, ce să faci, te mai dai și pe jos. Să-ți dezmorțești picioarele. Faci un rebus. Fumezi o țigară. Că tu crezi pe bune că e despre Ciulnița. Tu crezi pe bune că o sa ajungi. Că ACOLO o să te dai jos de tot și oai, mamă, ce bine o să fie atunci. Totul e despre the foreseeable future. Mai crezi că la Ciulnița în gară e certitudinea. Permanența.
3. Crezi că traseul este fix. Linia neapărat dreaptă care unește punctele A și B. Calea lipsită de riscuri, fie ele și calculate. Când te suflă vântul un centimetru mai la stânga, îți zici: gata, I failed. Și pe urmă… you fail.
4. Crezi că schimbarea înseamnă să-ți dai toată viața cu cracii în sus. Crezi că succesul este conjunctural. Că ține întotdeauna de ce faci, nu de ce faci în capul tău. Încerci să faci tot. Încerci să faci ceea ce ȘTII tu că trebuie făcut, all of it. Numai că după ce chiar te-ai dat de trei ori peste cap, vine ghebos din urmă sentimentul că îți vei viața înapoi. Aia de o știai tu, bună rea. Așa că ți-o iei. Și pe urmă… ți-o iei.
5. Crezi că e totul sau nimic. Nu te mulțumește absolut deloc ideea unui succes parțial. Dacă nu poți să faci totul perfect, mai bine, sincer, nu mai faci nimic. Guess what? Nu poți să faci totul perfect. De la înălțimea standardelor tale foarte înalte, privești realitatea ca pe un film artistic prost. Dar principial ești bine. Jumătățile de măsură nu ți-au plăcut niciodată.
6. Crezi că este ceva în structura ta interioară care te împiedică să ajungi unde vrei. La momentul oportun, ăla în care lucrurile se duc în cap, scoți din sertar polița ta de asigurare în caz de eșec și zici: “Așa sunt eu. Eu… așa sunt.”
7. Crezi că treaba se tranșează ACUM. Că asta e ultima ta șansă să schimbi ceva. Că miza este mare și potențial fatală. Că să nu faci acum ceva e dovadă de nesimțire. “Nu acum” înseamnă “not now, not ever”. Te sufoci sub presiunea asta pentru că nu vrei să fii genul ăla lame, despre care toată lumea știe că se complace. Vrei să ieși din borș. Vrei să lupți.
8. Crezi că schimbarea în farfurie e o luptă. Pleci în ea ca la război. Te întrebi dacă o să te mai întorci acasă, la nevastă și copii. Dacă o să mai ai, practic, tot două picioare. Și ai parte, practic, de o experiență la fel de plăcută ca războiul. Și ești, practic, singura victimă a unui război care există numai și numai în capul tău.
9. Crezi că ai adunat toată informația relevantă. De fapt, ai adunat informația care îți convine ție. Care validează unul sau toate punctele de la 1 la 8.
10. Crezi că fericirea ta depinde de asta. Și nu există presiune mai mare pe lume decât propria fericire. Și sub presiunea asta, you fail. Doar ca să rămâi în cap cu certitudinea că dacă ai fi reușit, atunci… atunci ai fi fost, în sfârșit, fericit. Certitudinile sunt viața ta. Chiar și atunci când sunt nașpa. Mai bine, practic, certitudinea unei nefericiri, decât incertitudinea unui outcome care este POSIBIL să fie unul fericit.
Și acum, in reverse: nu te chinui; nu te gândi că trebuie să ajungi undeva; rătăcește-te; riscă ceva, dar nu-ți da toată viața peste cap, că o să o vrei degrabă înapoi; fă ce poți, e puțin, dar va conta; nu te descalifica; nu te cronometra; dă cu pace; înțelege că nu știi tot, ci doar tot ce îți convine; nu clădi fericire pe juma’ de găleată de înghețată, indiferent că e jumătatea plină sau aia goală.
Și nu în ultimul rând, celebrate your fuck ups 😀 E singura cale să crești.
_
tags: de ce nu reusesc sa ma schimb, de ce nu reusesc sa slabesc, schimbare, zece motive 2 comments »
September 23rd, 2015 at 2:22 pm
Buna! Citind acestea mi-am amintit despre un alt post despre reguli (cred ca era ceva cu 10 “reguli” in alimentatie) printre care: painea sa fie buna ( parca era prima “regula”) , portia de “pacat” pe zi sa nu depaseasca 2 degete etc. Imi placea foarte mult si il aveam salvat, dar l-am pierdut. Ma poti ajuta cu un link? Multumesc!
September 25th, 2015 at 10:37 am
hei iolanda:) uite aici: http://easypeasy.ro/2013/07/zece/. enjoy;))