thanksgiving Turkey. la Divan.

la Divan

Joia trecuta, Thanksgiving Day (acea sarbatoare americaneasca pe care o iubesc pentru ca e despre curcan recunostinta) s-a potrivit cu aniversarea de tz ani a micului, dar inimosului nostru certificat de casatorie. Motiv pentru care ne-am ales cu bilet de voie de la bunica lui Iepurs, sa o ardem prin oras pana mai tarziu, ca adultii. Out on a school night? Holy turkey, am zis noi. Si ne-am dus sa ne sarbatorim turceste, la Divanul cel nou din Floreasca. 

Am ajuns pe la un sapte seara. Era noapte si putin iarna, iar mainile noastre uitatoare de manusi se cautau pripit unele pe altele, pe drumul scurt spre deloc de la masina pan’ la usa. Un mod romantic de a va spune ca la Divanul asta din Floreasca, bucuria bucuriilor, poti parca proxim, in cazul in care ti-ai propus doar o cina, nu si o epopee pietonala noctambula. Inauntru: vagauna. E mare Divanul, mare cat toata imaginatia. Deschizi usa si te astepti ca unul din covoarele de pe pereti sa se faca numaidecat pres la picioarele tale. Sa te sui pe el cu tocurile de europeanca si intr-o clipita sa te dai jos in, de exemplu, Urfa. La intalnirea fericita a civilizatiilor si bucatariilor arabeasca, turceasca si kurda. O calatorie, da, una imaginata si simtita – asa a fost cina noastra de ziua recunostintei, slash festivitate de premiere pentru fericita rezistenta in institutia casatoriei. Si, cumva, cred ca asta a vrut sa spuna poetul:) Dupa cum si Cristian Corvin, celebrul si infailibilul, care “semneaza” amenajarea luxuriant-otomana cu aer de bazar intim a acestui local, unde nu te duci ca sa iti oferi mancare, ci, zic, te duci ca sa iti oferi o experienta.

cafea turceasca

De exemplu, experienta cafelei turcesti. Sade – adica fara zahar, orta – adica jumatate cafea, jumatate zahar, sau tatlı, adica dulce. Da’… cum sa va zic, dulce rau. In tot cazul, adusa la fierbere in ibric de alama si incurajata sa faca deasupra kaymak, far’ de care nu ar fi ea cafea turceasca. Langa ceasca de cafea – mereu mereu un dulce. Un cub de rahat cu nuci am avut eu, nu-l vedeti in poza deoarece a fost rapit de o manuta verde si extraterestra, care l-a tarat sub canapea si si-a facut mendrele cu el. Ce… oameni:p

Despre meniul de la Divan aflati ca e din condei si de citit. De exemplu [spoiler alert!], contine secrete despre Salih bucatarul: “viseaza aproape in fiecare noapte doar despre mancare […] munti de lipii si arbori de cataif, rauri de ayran, fluturi cu aripile presarate cu pudra cea mai fina de boia dulce”. Salih spune ca asta e un vis frumos, un cosmar fiind o lume in care mirodeniile nu ar exista. Omul asculta mirodeniile. No, srsly, de aici pleaca totul in bucataria turceasca. De aia a lor e asa, iar a noastra, cea romaneasca, e… cum sa zic, aproape ca a lor, but not quite. Nimic nu e anonim in farfuria turceasca, si totul spune o poveste. Una care te lasa ba mirat, ba amuzat, ba frecandu-te pe burta amprentata efemer de un bucatar shugubatz, care scorneste nu doar iscusite bucate, ci si vorbe cu talc. “Viata e rotunda ca un lahmacun!” – word, ma’ friend, word!

Dupa asa poezie cu filosofie, stiu ca vreti sa stiti ce-am mancat, I just know it:D Sa va scutesc, deci, de suspans.

1. mezeler

meze

Imam bayildi – adica o vanata plina de ea, dar si de legume. Coapta in mult, mult ulei de masline. Kabak koftesi – chiftele de dovlecel cu branza. Arnavut cigeri – specialitate din ficat de miel si cartofi. Toate servite reci, cu lipie si crema de iaurt.

2. kebaplar

kebap

Ma rog, kebap – Mishu (Cop sis). Caci eu… eu m-am dat in stamba cu niste miel in sos, pe piure cremos de vinete coapte, zis si favoritul sultanului, Hunkar Begendi. O nebunie de fel de mancare, ce nu seamana cu absolut nimic decat cu el insusi si pentru care bine ar fi sa fii antrenat ca pentru un maraton gastronomic. Caci usor nu e, dar bun, bun e din calea afara! Revenind la cop sis-ul lui Mishu (Mishu cop sisu, ahahahaha), fie spus despre el ca e o frigaruie de vita si oaie, o perfectiune de carne pe batz (vorba lui Bourdain), servita cu legume, orez si ardei iute copt.

3. tatliar & nargile

desert si narghilea

Cum ar veni, desert si narghilea. Daca ar fi sa mananc un singur lucru la Divan (stiu, za horror:p), acela ar fi cataiful cu fistic. Magic! Facut din aluat kunafah, dupa o reteta traditionala, veche de sute de ani, acest desert promovat rapid la rangul de prajitura conjugala merita o excursie din Strada Franceza (nr. 46-48) pana in Floreasca (nr. 111-113), and back again. Satul sa fii, si nu te poti abtine. Din alegerea sultanului meu cu acte n-am gustat, caci era ceva pe baza de halva si I don’t do halva. Dar, ca un facut, cica tot grozav de buna era si aia. Incununarea incununarii: narghilea cu portocale. Fina, parfumata, “supta” in tacere si in tacerea gandurilor zilei, fugite toate din capul meu. Pace.

La Divan vii nelinistit, traiesti suspendat-curios si pleci in visare. Pentru ca, uite, e si mai noapte, e si mai iarna, iar mainile s-au totusi gasit, in ciuda drumului scurt spre delocde la usa pan’ la masina.

Va las cu Bourdain.

tags: , , , , , 2 comments »

2 Responses to “thanksgiving Turkey. la Divan.”

  1. Starea

    frumos 😉

  2. Madalina

    postarea asta a ta m-a facut sa-mi doresc sa ajung la Divan, mai mult decat imi doream deja 😛
    in seara asta se intampla. si sunt mai entuziasmata decat copiii care asteapta o vacanta la Disneyland 😛


leave a reply



Back to top