orez “intentia”
Acu’ vreo 12 ani, cand eram nemaritata si locuiam la mama, descopeream si eu, ca orisice tanara speranta intr-ale cratitei, cum sa fac una si-alta prin bucatarie. Pe vremea aia ma dadeam pe mirc (remember? – dinozaurul chat-urilor!), sub pseudonimul “intentia”, de care eram foarte mandra. Le ziceam tuturor ca “intentia conteaza”. Da, eram din cale afara de smechera, notJ. Stiam sa fac un singur fel de mancare – un orez cu legume. Pe care l-am botezat orez “intentia”, desigur. Habar nu aveam pe-atunci ce e aia mancare chinezeasca, si nici nu cred ca pusesem piciorul in foarte multe carciumi, asa ca tre’ sa recunosc ca aveam ceva intuitie. Iar tata ma incuraja cel mai tare, saracu’ de el, ce de farfurii de orez “intentia” a mai mancat pana a invatat mirobolanta fiica sa mai faca si alte alea.
Pai orezul asta se facea asa: se fierbea o punguta de Uncle Ben’s (aparuse orezul la punga, ce tare!), se scurgea bine. Se punea in tigaie niste ulei (de-ala ordinar, nu va ganditi ca de masline), se perpeleau in el niste ceapa tocata si ceva legume (ce se gasea prin casa, de regula ardei gras, mazare, uneori porumb, cand nu mi-era lene – morcov ras…), se adauga orezul fiert si mai la coada un ou. Se pipera ca la balamuc, ca lui tata ii placea cu piper.
Desigur ca de-atunci a trecut o vesnicie. Multe lucruri s-au schimbat. Cam toate. Si orezul cu legume nu mai e nimic special. Si nici tata nu mai e. Dar ramane amintirea piperata a unor vremuri pe care le-as strange la piept cand mi-e greu, daca as sti cum.
tags: life, orez 9 comments »
June 8th, 2011 at 10:37 am
oooooooooooookkkk…nu e frumos sa ma faci sa plang, mai ales ca sunt racita bocna 🙁
June 8th, 2011 at 3:49 pm
ma regasesc pe alocuri in aceasta poveste
June 8th, 2011 at 10:13 pm
ana….si daca n-ai gati, ci doar ai scrie, tot ar fi frumos.
eu nu cunosteam, evident, orezul “intentia”, ci doar pilaful, vesnicul pilaf, care m-a facut sa nu mananc orez cu anii. iar acum cand am descoperit orezul bob cu bob….il pot manca gol, imi place cum miroase si fara condimente:)
imbratisari din timi
June 8th, 2011 at 10:36 pm
orez din ăsta aș mânca așa fără furculiță și fără baghete chinezești.a fost felul meu de mâncare principal pe vremea când eram single,adică eu și cu un motan 😀
June 8th, 2011 at 10:39 pm
Io cand eram holtei si aveam hogeac, imi luam la punga, semipreparat, doar il bagam in tigaie si tzac pac, orezul cu legume era gata 🙂
Bine, asta cand aveam bani…
June 9th, 2011 at 9:15 am
eu cred ca amintiri atat de frumoase fac orezul “intentia” sa fie special. la noi, andrei foloseste orezul la plic ca si ingredient vedeta la experimentele sale culinare si astfel a reusit sa imi schimbe total relatia cu orezul pe care il consideram un igredient fara gust si miros, totally without personality.
iar al tau arata tare apetisant 🙂
June 9th, 2011 at 9:31 am
Deci…(am inceput bine, nu?) ma chinui de catva timp sa reusesc cel mai gustos orez brun / salbatic. Toata treaba e mult, mult mai simpla cu orezul la punga, dar eu ma incapatanez sa scot ceva din orezul normal, ne-prefiert 🙂 Ba il fac o pleasca prea moale, ba iese de consistenta colivei. Numai ala alb, japonez, imi iese perfect de fiecare data, o fi vreun semn :))))
PS. Eu cred ca stii deja cum sa strangi vremurile acelea la piept, ba chiar sa le imparti si cu altii 🙂
June 9th, 2011 at 2:48 pm
“Desigur ca de-atunci a trecut o vesnicie. Multe lucruri s-au schimbat. Cam toate. Si orezul cu legume nu mai e nimic special. Si nici tata nu mai e. Dar ramane amintirea piperata a unor vremuri pe care le-as strange la piept cand mi-e greu, daca as sti cum.”
Of, DOAMNE!!!
July 5th, 2011 at 3:58 pm
Offf…
Eu imi amintesc cand faceam paine de casa in mijlocul verii cand oricum erau 40 de grade afara pentru ca ii placea tatalui meu,,, Transpirau si pisicile in bucatarie dar mie imi placea sa ii fac pofta asta….