Cand s-a facut lumea, din vremuri stravechi, s-a impartit ea in doua: the ketchup people si the mayo people. Este noapte si zi. Este alb si negru. E ulei si apa. E razboi ancestral, motiv de paruiala si divort. Eu declar pe cinstitelea ca sunt la aia cu maioneza. Mi se pare ca tot ce e bun vine cu maioneza. Cartofi prajiti CU maioneza. Oua umplute CU maioneza. Ciuperci CU maioneza. Vinete CU maioneza. Maioneza de casa, aia de sta-n cap si-n varf de lingura, facuta cu oua de tara si cu lamaie, NU cu otet, mi se pare cea mai buna unsoare care exista. Cea mai implinita. Cea mai deosebita. Cea mai buna mancare oribil de nesanatoasa pe care o poti manca. Sunt intr-o relatie codependenta cu maioneza. Ni s-a spus ca ne facem rau una alteia… screw that, vorba le Boo, let’s be recklessly happy.

Cartofi fierti in coaja. Raciti. Taiati cuburi. Amestecati cu macrou afumat desfacut cu degetele in firisoare. Ceapa rosie sau verde. Castraveciori murati. Maioneza cu ghiotura. Piper. Pe deasupra, albus de ou fiert, ras. Pe dedesubt – buna felie de paine, groasa cat doua degete. A-taaat!