Luni – Trattoria Verdi, Popa Nan: spaghete aglio olio & peperoncino, cu creveti extra. Cca 31 de lei (nu-mi mai amintesc exact). Verdictul: the suck – balacite in parmezan si cu mult prea mult usturoi. Iar eu urasc combinatia de branza cu usturoi si mereu uit sa le zic sa nu-mi puna parmezan in aglio olio, din cauza ca mie una nici nu mi-ar trece prin cap sa fac asta. 

  Marti – dupa un teasing cu penne all’arrabbiata la Cafepedia,
  ajung acasa cu Mazetta si ne-apuca o foame monstruoasa.
  What to do, what to do?
  Noroc cu un kil de paste si o punga de peperoncino di vero,
  ca  Mazi numaidecat tzushti la cratita.
  Dupa cum se poate vedea.
  Iar eu, ca sa nu ma las mai prejos,
  daruiesc masa cu niste halci de somon la tigaie.

  Joi: sala, energie, the works. Ajungem noi acasa, cu Pufix,
  saracul, plin de sperante ca there WILL be food.
  Eu, neinspirata, zic: sa fac niste aglio olio.
  Dar pe urma imi aduc aminte ca avem peste la
  congelator, mai exact cod, asa ca ma apuc sa-l dezghet
  si il azvarl in cratita cu ulei de masline, decorandu-l
 abundent cu peperoncino, nomu, usturoi, ceva patrunjel verde
si, surpriza emisiunii: susan. Mult susan.

Cand pestele iute e gata, adaug niste creveti si o rosie maruntita, pe care le las sa se ameteasca in oala vreo trei minute. Fierb un pachet intreg de rice vermicelli si amestec totul in oala cu pestele, picurand sos de soia. Pam pam.

Vineri: Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc ca vine Mazi pe la mine diseara, parca-mi miroase iar a paste. To be continued…