Misaki mi-a impartasit o idee grozava: cina multiculturala! Adica o masa cu mancaruri diverse, gatite de oameni care vin din diverse colturi ale lumii. Great!, mi-am spus, si imediat m-am gandit ce nice ar fi sa punem la cale o cina romaneasca, cu mai multe bucatarese – prietenele mele, si cu bucate din zonele geografice de unde se trage fiecare. Abia astept sa dam in fapta trebusoara asta, iar pana atunci, sa ne bucuram ca-i duminica si mancam mamaliga facuta de mama, fiarta strasnic, si nu pripita. Cu branza de capra si smantana buna.

Cu carnaciori subtiri de casa (casa altora, noi n-am facut inca, dar numai maine nu-i poimaine si acush vine Craciunul, sa vedeti atunci carnati adevarati!). Cu pastrama de pui si de berbecut, perpelita pe jar adevarat la Cornu si adusa intr-un suflet de cumnata-mea.

Fara usturoi, deoarece am uitat. Udata masa cu sprit de vin rosu, tot de la Cornu. Asa se mananca la romani, fir-ar sa fie. Si asa se mananca si la casa di Pufixes, in rarele ocazii cand alegem sa nu ne ingrijim de sanatate.