O veni ea primavara, dar eu inca ma simt iernatica asa cand vine vorba de mancare. Nu-s pregatita pentru verzituri, urzici, spanac, alea alea. Cand am vazut muschiuletul asta de porc, era sa leshin de placere. Nu m-am agitat foarte tare. L-am bagat intr-o punga la marinat, cu o zeama facuta din vin rosu de la domnu-tata lui Mazi, sos de soia, nomu smokey peri-pery, vreo patru catei de usturoi pisati, niste ulei de masline si niste cimbru.

Intre timp am calit intr-o tigaie cu unt doua cepe albe mari taiate solzi, si vreo trei cepe rosii mici, intregi. Retrospectiv as zice ca a fost totusi prea putina ceapa, as dubla cantitatile. Bun. Dupa ce s-a calit ceapa cat de cat, am pus muschiuletul intr-un vas de yena cu zeama lui cu tot si am inceput sa pun pe langa el ceapa si verzisoare de Bruxelles direct din congelator. Am mai pus niste unt peste astea, ca am observat eu in timp ca in absenta untului sunt parca mai seci si mai amare. Am bagat la cuptor la foc foarte mic. Dupa vreo 40 de minute or so, m-am prins ca n-am facut bine. Ca trebuia sa pun intai carnea, care se face mult mai greu decat verzele. Asa ca le-am scos pe astea si am mai lasat muschiul o ora sau asa, tot la foc mic si intorcandu-l periodic de pe-o parte pe alta. Pe urma, la coada, am pus verzele la loc, ca sa para ca aveam un plan si stiam foarte bine ce fac… not.

Eh, pan’ la urma totul e bine cand se termina cu bine. Si totul se termina cand the fat lady sings. Si the fat lady sings cand mananca porcusor. Noi sa fim sanatosi!