Aseara am facut ardei umpluti cu orez si sparanghel. Imediat si despre ei. Dar before we do that thing in care zicem cu se ia, se caleste, se fierbe, se haleste, trebuie neaparat sa va trec prin caznele celor mai recente cugetari proprii despre viata. “Caredecat” ma gandeam eu, asa, cu mintea oxigenata de la alergatura de vineri seara cu Boo in Kiseleff (my first 5k, practic:D), ca viata e ca o mancare, dar de post. Nu ma intrebati ce m-a apucat, poate am vazut lately prea multe filme cu iubiri care mor, prea multe intamplari cam groaznice in jurul meu, sau poate pur si simplu m-am prins de de ceva, ca laptele de oala. Dar mi se pare ca suntem proiectati pentru esec. Si, in cel mai bun caz, ne petrecem viata incercand sa scapam de profetia asta scarboasa. Suntem supposed to get sick. Suntem supposed to fail in love and in life. Si daca nu intelegem cumva si repede ca avem de muncit fix in directia opusa, ca viata asta e o cursa care incepe de la punctul zero – failure, avem toate sansele sa alergam in cerc, ajungand, pana la urma, tot acolo. Putem avea totul, but not quite. Putem avea ardei umplut, dar de post. Si chiar si pe ala tre’ sa-l “muncim”.

Dar ca sa nu ziceti ca-s rea, deprimata, PMS bitch, o sa schimb uite-acus tonul postarii si o sa va zic ce lucruri fabuloase fac sapatamana asta:

1. Azi dau cu subsemnatul in GoodFood de mai:D Va invit sa ma cititi, mai ales daca aveti copii, caci despre diversificare e vorba, din nou.

2. Maine am intalnirea anuala cu ANAF, in care ma duc sa ma declar handicapata fiscal si sa ma caciulesc la tanticile de-acolo sa ma ajute sa completez o amarata de declaratie. Umilinta este sexy, mai ales ca la ghiseu tre’ sa stai invariabil aplecat, daca vrei sa te auda cineva.

3. Miercuri ma duc la Depeche Mode. Nu-i astept chiar cum ii asteapta, say, Printesa, dar o sa-i savurez, precis, for old times’ sake.

4. Joi ma scoate Boo din nou la produs kilometri pe asfalt. Ma duc sa ma uit in sus la Dealul Arsenalului, sa-l rog sa fie bland cu mine si sa-l introduc genunchilor mei.

5. Sambata, 18 mai, sarbatoresc niste ani de cand il iubesc. Mai multi asa:) Nu, ce ziceam mai sus, despre iubirile care mor, nu ni se aplica noua. Nu nu;)

6. Duminica, 19 mai, at last, cursa la deal cu Petrom. Excited much?

Carnetelul de bal este plin, iata. Pentru gatit, putin timp ramane. Asa ca ardeii astia umpluti cu risotto si sparanghel sunt exact ce trebuie.

Nu aveti decat sa faceti risotto-ul cu sparanghel de la zero. Cam asa, de exemplu: http://www.jamieoliver.com/magazine/recipes-view.php?title=asparagus-risotto. Eu am trisat cu un risotto cu sparanghel din punga, marca Lidl Deluxe. Pretty straightforward, nu contine decat orez si legume deshidratate, adica nu e vreun junk. L-am perpelit pe orez in niste ulei de masline, l-am stins cu supa (se putea si cu vin), l-am lasat sa se umfle ceva, dar nu de tot, si l-am transferat cu lingura in niste ardei umflati, rosii, pe care ii perpelisem oleaca in tigaie in prealabil, mai pe toate partile, asa. In centrul fiecarui umflat de-asta am infiletat cate un vrej de sparanghel congelat. Am pus capacel de ardei si am umplut pana la jumatate cratita cu un amestec de suc de rosii, apa, piper din belsug si niscai frunzulite de menta. Am dat ardeii la cuptor, sa fiarba mocnit, cu capac si la foc molcom, vreo 40′. Mirosea senzational in casa, serios!

Anyways, i-am pus frumos la pachet si acum ma duc sa-i mananc. Sunt un exemplu de pioshenie, caci mi-am lasat acasa curcanul pe care il mermelisem in tigaie special, in scop de a-i insoti pe grasi. Pofta buna si stati ca imediat vine PS-ul.

PS: Alergati, dar nu in cercuri. Iesiti din zona de confort, dar vedeti sa merite. Spuneti da, dar si nu.

Stimati concetateni,

Este ora 10 dimineata, va scriu din linistea casei mele minus urletele cu care m-am obisnuit, este senzational ce ni se intampla de vreo patru zile, imblanzirea scorpiei got nuffin on me =^..^=. Pentru toate mamele obosite out there, tre’ sa va povestesc cum am facut de-am scapat de stres si jelanie, caci si pe mine m-au invatat altii, carora le multumesc si pe aceasta cale. Dar intai vreau sa ma conving pe epiderma proprie ca functioneaza treaba. Mai multe despre asta intr-un post dedicat, de-ala fara legatura cu mancarea, dupa cum stiti ca-mi permit din ce in ce mai des din cand in cand.

Anyway, cu ocazia faptului ca ne-am recapatat intr-o mare masura linistea, am reusit sa:

1. ma spal pe cap. Irelevant.

2. merg la piata. Relevant. Doamne, toamna e asa, cel mai frumos lucru! Iar mersul la piata toamna este foodie’s spa treatment one on one. Aveau… de toate. Rosii de gradina (aproape la fel de bune ca alea bulgaresti), ardei gras de-ala mic si fraged, care pocneste in gura, gogosari, vinete mari lila, fara seminte, dovlecei gustosi, nu de-aia de se terciuiesc in mancare si nu mai au niciun dumnezeu, precum aia de la supermarket, varza si toate rudele ei, struguri parfumati, zmeura, e-ta-ca, e-ta-ca.

3. gatesc. Relevant. Si nu asa, oua fierte si paine cu strat de unt cat doua degete (nu ca n-as putea sa mananc lejer toata viata asa ceva), ci mancare adevarata nenica, din aceea de dureaza si involva toate cele, de la roboti pan’ la cuptor pan’ la aragaz.

Pentru ca tot aveam ditai sacosile cu legume proaspete, m-am apucat sa fac ghiveci calugaresc, zis si “bunatate”. Adica un ghiveci cu orez. Am ciumpavit legumele: ceapa tocata marunt, ardei gras verde taiat solzisori, gogosar taiat in bucati mai mari, morcov, telina si pastarnac, vinete, dovlecel, varza si cartofi. Am pus de-am calit in doua linguri de ulei ceapa, impreuna cu ardeiul gras si cu gogosarul. Apoi am adaugat radacinoaselesi cartofii, si-am mai mermelit la ele inca putin. Am acoperit legumele cu apa clocotita, nu ca pentru supa, ci asa, mai putintica, numai cat sa le inabuse. Am pus si doua fire de fruze de telina, niste cozi de cimbru, sare, piper si doua lingurite de boia dulce.

Cat fierbeau acestea toate la foc mocnit, am calit intr-o tigaie vanata si dovlecelul taiate cuburi. Vedeti ca vanata suge tot uleiul, dar asta nu inseamna sa mai turnati pana galgaie, lasati asa, sa zic, vreo doua linguri de ulei de masline. Cand mirosea deja a vanata coapta, am deversat tigaia peste ghiveciul fierband. Aceeasi miscare si cu varza, pe care, dupa ce-am taiat-o grosier (nu o varza intreaga, sa ne intelegem), am calit-o lejer cu o tona de piper (lo-ve!), si-am azvarlit-o si pe ea in oala. Ultimul pe lista a fost orezul, cam doua-trei linguri sa fi fost. Orez de-ala de pilaf, cu bobul mare si rotund. Pe asta l-am calit impreuna cu o ceapa mica tocata, pana a devenit translucid. Apoi, in oala cu el. Am completat cu apa (stiti regula – cald cu cald, rece cu rece, nu se pune apa rece peste mancarea calda, si nici ciorba fierbinte nu se drege cu smantana din frigider).

Am varsat continutul oalei intr-o “indispenasabila” de dimensiune medie (tava de inox de la Ikea) si-am bagat la cuptor ghiveciul acoperit cu folie, ca sa nu se usuce. Cand orezul si legumele erau spre gata, am taiat o rosie dulce si zemoasa in felii-semilune, pe care le-am asternut frumos deasupra. Cand si astea s-au facut moi, am dat folia la o parte si-a ramas sa scada giveciul nostru in cuptor inca niste minute. La coada i-am tras si o mana de patrunjel de-o cruzime inimaginabila, de-ala de scartaie in dinti a verde.

Am mancat cu niste pui, dar ar fi mers fain frumos si fara carne. Ca asa de bine mirosea si asa perfect se simtea gustul individual al legumelor (urasc ghiveciul ala gen terci, unde toate-s overboiled si isi imprumuta gusturile intr-un mare talmes-balmes), incat chiar si pentru o carnivoreasa de talia mea a fost ok si-n varianta de post. Sa mai stiti despre ghiveciul asta calugaresc ca-i bun si a doua zi, si rece.

Atat deocamdata, nu ma incumet la nimic mai fensi, baby steps zic, bine ca am apucat sa fac si asta. In other news, m-am operat, sunt bine, am doua shomoioage la picioare, pe care mi le expun proudly prin mall. Daca vedeti o fetitza nespalata pe cap, cu haine cu cinci numere mai mari si sandale bandajate, faceti-i cu mana. Partea buna e ca daca inainte aveam jene, acum mi-au cam disparut, asa de marcata sunt:)) Mi-am dat seama ca daca astept sa fiu fresh, slaba, imbracata, odihnita, pamperita, bibilita, s-ar putea sa nu mai ies in veci din casa. Asa ca la o zi de la operatie m-am dus la film, am vazut Horrible Bosses si am ras de ma durea burta. Ah, the memories! Cine-a avut vreodata un sef de cosmar, sa faca un pas in fata. Pai nu?