Tag: seminte de dovleac


all ends with beginnings

May 29th, 2014 — 9:49pm

doua pranzuri

Stiti senzatia de camasa stramta la piept, cu nasturi pocnind si cracanaturi inestetice in jur de butoniera? Cam asa era viata mea pe mine, pana acu’ niste zile. Imi spusese ea mie anul trecut, harta astrala, ca are sa treaca jumatate de an si mai bine pana cand are sa fie mai bine, iar eu ii spusesem “ma-ta!” si imi vazusem, chipurile, de treaba. Fatalitate! S-a implinit profetia toata. S-a facut viata supa cu galusti de plumb, s-a invartosit inspre mine, din oala cosmica direct, si m-a oparit precum fata babei cea rea pe lighioanele Sfintei Vineri, pana ce n-am mai recunoscut nimic din ea, si nici pe mine. Totul se termina cu inceputurile. 

Zilele astea ma gasesc, din ce in ce mai mult si mai vesela, la Cooku Bau. E atata lumina peste noi acolo, in fel si-n chip, incat profit de binele si tihna asta ca sa mai crosetez ceva de mancare. Iesita din orice ritm cum sunt, am asa o virginitate a lucrurilor toate, ca mai deunazi cand faceam o salata, obosisem deja pe la ridichi, dar, cumva, abia asteptam sa ajung la rosii. “Dar ce ai pus in salata asta?”, ma iscodea personajul Vladi. “Mpai… ce-am avut”, raspundea o voce gangava. Deci deci deci ridichi, ceapa verde, ceapa rosie, castravete, ardei gras de toate culorile semaforului, rosii rosii, rosii galbene si rosii cherry. Pe urma, niste sos de rodie, putin ulei de masline, oleaca de menta si o mana de busuioc. Iar la urma urmelor, branza de capra, faramitata. Langa salata, un humus simplu si o bucata strasnica de painea padurarului de la Lidl, buna treaba pentru o paine de supermarket. Da da.

Mai hârles, in prima poza, vedeti opera lui Geami, care a facut azi o salata belea, pe baza de frunze verzi, o tigaie intreaga de seminte de dovleac si muguri de pin dry fried, niste rosii, niste ceapa verde, un pumn de busuioc din ghiveci si niste parmezan. Am mancat cu lipie si, pentru ca sunt un porc eu, i-am mai pus in cap si niste branza portocalie din desenele animate cu soareci, care cheddar, pe cinstitelea, nu parea deloc in largul lui in combinatia asta.

Geami e prietena mea. Noi ne jucam elasticul.

7 comments » | dieta, life

Back to top