Se ia un piept de curcan de cca 1.2 kg, se unge bine cu o pasta confectionata din mirodenii frecate cu ulei de masline (ce folositi de obicei la carne), se parcheaza intr-o tava in care am scapat juma’ de cana cu apa, se imprieteneste cu niste cartofi, cativa morcovi, o ceapa rosie, niste catei de usturoi, niste fire de cimbru, poate. Se acopera tava, se da la cuptor la foc mic pret de un ceas si ce-ti pasa, apoi se mai lasa nitel descoperita, ca sa prinda friptura crusta aurie. Bun asa.

Ei, si acum… sa vedeti ce poa’ sa insemne el, pieptul, in economia unei familii:

1. DUMINICA la pranz: cca 600 g de piept de curcan, taiat de cald, mancat dimpreuna cu cartofii la tava si ce mai era pe langa ei. Noi doi, copilul si a lui bunica. Deci, practic, trei insi jumate.
2. LUNI, la pachet: patru sandvisuri cu paine integrala (doua de fes), mustar, frunze verzi si cca 200 g de piept de curcan rece (plus o salata de sfecla)
3. MARTI seara: salata cu piept de curcan (morcovi, telina, varza rosie – juliene, plus patrunjel, curcan – 200 g, muguri de pin, ulei de masline, lamaie sau balsamic)
4. MIERCURI, la pachet: patru sandvisuri (doua de scufitza), cu salata DE, nu CU, curcan. Ma rog, impropriu spus salata, caci vorbim, mai exact, de urmatoarea treaba diavoleasca: piept de curcan taiat cuburi (cca 200g), o legatura de ceapa verde, doua bete de telina, o mana de boabe de strugure roz, taiate jumatati, niste cheddar sau emmental, o mana de migdale, o legatura de patrunjel tocat siii, bomboana de pe coliva, cateva linguri de maioneza cu mustar de Dijon. Piper, desigur, mult piper. Chestia asta intre doua felii groase de paine neagra. Inmultit cu doi. Blagoslovit cu o salata verde sau ceva.

Un piept, patru zile, trei pranzuri si o cina. Riding the wave of efficiency. Pai… nu?:)

PS: Daca nu-i soare, bine si bec.