Asta iarna, pe cand burta mea era asa de mare ca abia incapea in sortul albastru primit cado’, le-am cunoscut for the first time in carnita si oasele lor pe fetele din echipa Electrolux. A fost, pare-mi-se, primul cooking session organizat de GolinHarris cu si pentru de-alde-noi-food-bloggerii-ce-ne-mai-place-papica…, si mi-am zis atunci “bai, uite ce chestie misto fac oamenii astia!”. De fapt, v-am zis si voua, aici. Au urmat altele, sh’aletele, si uite cum, la mai bine de jumatate de an since it all started, ma suna saptamana trecuta Roxana-draga-de-ea, sa-mi spuna ca se infiripeaza an all-time-cooking-marathon cu toata floarea cea vestita, un fel de Super Bowl al gatitului de placere. Nu se putea sa lipsesc, nu nu nu. Asa ca m-am milogit la buni lu’ Iepu’ sa babysit (mamiiii, te roog, te rog mamica mea, vreau si io sa ma duuuuc – stiti cum, doar nu tre’ sa va invat eu;), si dus-am fost.

Ei, daca data trecuta era zapada de-o palma in curte la Cortina, de data asta sa tot fi fost vreo 50C la umbra celor doua gratare sfarainde cu care ne-au intampinat mai-mult-ca-perfectele noastre gazde. Eu, nevorbita cum ma stiti (statul acasa m-a transformat intr-un monstru social), am navalit in miezul blogosferei culinare, excelent reprezentate la fata locului, precum gaina in gramada, cu gura pana la urechi si decibelii la mine. Pe aceasta cale imi cer scuze co-gatitorilor si co-mancatorilor mei Mazi, Le Blog Piquant, Placeri simple, Raftul bunicii, blogculinar.ro, gurmandino.ro, Dulcegarii culinare, Bucatar sub acoperire, Cooking with my soul, precum si acelora pe care nu i-am retinut pentru ca-s o varza (dar promit sa later edit dupa ce-mi fac temele:) – da, Carmen-de-la-Electrolux, degeaba ne-am prezentat cu totii ca la sedinta, ca eu asa emotii aveam incat am uitat tot, lame, I know. Ma iertati, oameni buni, pentru scleroza si pentru exuberanta atitudine-desi-n-am-baut-decat-o-bere.

Si-o limonada foarte buna, care ne invita s-o consumam sporit.

De cum am ajuns, am luat premiul pentru cea mai mare mizerie la bancul de lucru. Burgerii mei de curcan au mozolit tot ce le statea in cale, dupa care s-au perpelit la foc iute with a lil help from ma’ man, de atunci fiind cunoscuti drept cei mai urati burgeri de pe fata planetei. Ah, am aflat cu aceasta ocazie ca Electrolux face si tot felul de electrocasnice de-astea mici si indispensabile, like blendere, choppere si mixere verticale, I had no idea. Sunt ultrasilentioase si arata stylish too, cred ca lui Iepu’ i-ar placea de ele, chopperul meu vechi face atata scandal ca te scoala si din morti:p Asa ca e either maruntit patrunjelul, or culcat copilul. Deci… da.

Am terminat repejor. Ceea ce nu ni s-a parut ciudat decat mai incolo, dupa lasatul intunericului, cand unii mai trudeau inca la bucate, pe cand altii o frecau royal pe sezlong sau cu picioarele in piscina. Si pentru asta ne prezentam scuzele.

Am mancat… dar ce n-am mancat! Nici nu mai tin minte! La sfarsitul operatiunii, aveam de-a face cu un bufet cat China, mai ceva decat la o nunta romaneasca. As vrea sa mai tin minte tot, as vrea sa fi putut gusta din toate. Dar asta ar fi presupus probabil o spitalizare mica.

Nu m-am abtinut, sa nu ma intelegeti gresit. Am gustat pe pielea mea urmatoarele feluri de mancare (pe care, sadly, nu prea sunt in stare sa le descriu): niste cartofi cu boabe de mustar, susan, si altele, indieni asa; baghete cu unt, ierburi si mozzarella – perpelite pe gratar in folie de aluminiu – the most awesome thing on the menu!, mai tare ca porcul; speaking of which – porc marinat de Mazi in niste cevauri cu zeama de portocale intre altele; pui marinat de Mihai, cu un fel de salata greceasca alaturi; un peste marinat senzational, despre care mai mult nu stiu sa va zic, dar promit sa aflu; o salsa cu ananas absolut divina; cous cous cu legume si stafide; porumb copt; coleslaw, tzatziki si sos tartar, toate la un loc; ciuperci fripte, cu topping de rosii si verdeata; vinete cu feta si rosii… of, nu mai stiu…

Needless to say ca totul a fost excelent. Si ca ne-am distrat. Si ca am plecat pe la miezul noptii-trecut-de, mai mult de rusinea alora de mai si munceau a doua zi, ca daca era dupa mine si dupa Mazi, ne-am fi asternut pe iarba de langa piscina la o bere si-o poveste toata, pana-n zori.

Ah, si sa nu uit sa va zic de panna cotta buna buna cu care ne-au rasfatat gazdele noastre si care mergea la fix dupa porceala si caldura dupa-amiezei noastre prelungi.

Multumirile le trimit imprastiat catre everybody, de la badica la opinca. Abia astept sa mai facem. Draga Electrolux draga.

Acum doi ani, pe cand doar eu si Pufix si vreo doi-trei prieteni apropiati auziseram de easy peasy, nu prea stiam ce-i cu roblogfestul asta, sau cu festivalul blogurilor gustoase for that matter. Credeam ca-s asa, un fel de “premiile academiei”. Asa incat prima nominalizare care a venit la unul din astea, nu mai stiu la care, m-a bucurat foarte tare. Intre timp m-am acrit ca ciorba cu borsh, am realizat ca e o frectie totul, ca se amesteca bloguri nisate cu bloguri mainstream, in conditiile unui vot public. La roblogfestul de anul trecut se zvonea ca in 2011 se va lasa cu jurizare la categoria “blog culinar”, intre timp se pare ca au uitat.

On the bright side, un lucru mi se pare de remarcat: food bloggerii sunt gashca, iar asta e genial. Ma uit in lista de 36 de nominalizari si vad acolo o gramada de bloguri pe care le citesc zilnic, vad oameni pe care ii cunosc si ii admir. Cu care am baut macar o apa plata, daca nu o bere. Cu care m-am imprietenit pe facebook si de care m-am ciocnit pe la diverse evenimente. Este o lista familiara. Este o concurenta cinstita si friendly. Nu-i fix sindicat, dar tinem aproape. Ceea ce probeaza teoria mea ca oamenii care au o relatie speciala cu mancarea sunt in marea lor majoritate niste oameni foarte faini:) Anyway, virtual hugs pentru toti nominalizatii de mai jos, ma inspira si-mi sunt dragi, iar votul meu merge catre ei:

Andi – http://www.sabucatarim.ro
Zana – http://zanaeficientei.wordpress.com
Mazi – http://chez.mazilique.ro
Buni – http://raftulbunicii.blogspot.com
Elena – http://leblogpiquant.blogspot.com
Florin – http://crazymothercooker.blogspot.com
Simona – http://alison-trials.blogspot.com
Edith – http://edithfrincu.blogspot.com
Lavinia – http://bucatarsubacoperire.blogspot.com

Si complet pe langa subiect, multumesc Maria, Mamarutza si Robi pentru cozonacul genial de la Chocolat, merge la fix cu o dimineata de duminica!

Dragilor, multam mult pentru toate retetele pe care mi le-ati trimis, a fost tare greu sa alegem una singura. Ne-am oprit pana la urma la reteta Bunicii, pe motiv ca nu ne-am indurat sa alegem o coca de post si ca mi-au sticlit ochii ca la licurici cand am vazut in compozitie unt si lapte. Plus ca na, mucenici de la bunica suna corect. Asa ca multumim, draga Buni! Cum s-au desfasurat lucrurile am sa va povestesc in cele ce urmeaza.

Pai in primul rand, nu ne-am invatat deloc minte de la Craciun, cand am umblat dupa nuci ca disperatii cu o zi inainte sa plamadim cozonacul. Am uitat si de data asta ca nuca-i pretioasa si ca romanul rade tot si ca cel mai sigur e sa ti-o procuri cu cateva saptamani inainte de orice eveniment public care o necesita. Asa ca sambata ne-am invartit ca fraierii prin tot felul de piete si supermarketuri, nuca nema. Intr-un final am gasit la our very own Mega Image de cartier niste pachetele de nuca la suprapret, 70 de lei kilul. Si cum ce kilu’ meu era sa facem, am luat.

O alta invatatura de tras din povestea “mucenici 2011”, e aia cu “cine plamadeste mucenici la miezul noptii, termina la 3 dimineata”. Si asta fara dublu ciclu de dospire. Dureaza ceva micutii, pentru ca dupa ce faci coca, tre’ sa o lasi sa creasca o ora  in forma de guguloi, apoi sa o intinzi, sa faci opturile de rigoare pe care sa le mai lasi la crescut inca o ora. Sa coci tava dupa tava, ca nu poti sa pui in ea prea multi, trebuie sa fie destul de spatiati ca sa aiba loc sa creasca si sa nu se lipeasca unul de altul. Pe urma tre sa-i insiropezi, sa-i ungi, sa-i presari cu nuca. Si pe urma trebuie neaparat sa-ti infigi dintii intr-unul cald si mustind de sirop. Sau, in  cazul meu, fiind eu o ciudata (de Craciun primesc propriul cozonac simplu, fara niciun fel de umplutura), sa razi doi-trei asa scurt, imediat ce i-ai scos din cuptor, fara nuca si fara miere.

Invatatura numarul trei: ideea mea cu “hai sa prajim putin nuca si sa nu o macinam foarte marunt” sucks! Nuca usor arsa si mare nu e nici buna, si nici nu se lipeste de mucenici.

Invatarura numarul patru: ideea lui Pufx cu “hai sa vedem ce se intampla daca in loc de miere ungem cu sirop de artar” – not half bad. Merge, zau! Ceea ce dovedeste inca o data ca el e specialistul familiei in materie de cocaraie, prajituri si alte unelte ale diavolului.

Invatatura numarul cinci: data viitoare – din start portie dubla. Din 500g de faina am obtinut cu greu vreo 7 mucenici decenti si vreo 5 mici si tristi. Nici intr-un caz 40.

Reteta originala o gasiti aici, mult mai bine decat as fi fost eu in stare sa v-o povestesc:

http://raftulbunicii.blogspot.com/2010/03/mucenici-moldovenesti.html

Dupa cum ziceam ieri pe Facebook, kudos to Pufix, the bestest husband ever, si nu zic asta pentru ca l-am luat de barbat, ci pentru ca mi-a facut mucenici:)) Au iesit foarte buni. Atat cat trebuie de pufosi, consistenti si dulci. Pana miercuri poate mai facem o tura, eu vreau turtite rotunde din compozitia asta, pe care sa le sectionez nemilos-transversal si sa le mananc cu unt si dulceata de zmeura.

Pofta buna la mucenici pentru cine nu a fost un purcel lacom si i-a mancat pe toti inainte de 9 martie… /blush