Dupa dezmatul de sambata seara – cand yet again am avut casa plina asa cum imi place mie, iar pe masa – paste cu sunca, ciuperci si sos de rosii, coplesite cu tone de mozzarella si gratinate la cuptor (toate dovezile au fost sterse) – mi-au ramas o groaza de spaghete. Nu cred ca o sa invat vreodata sa apreciez cate paste tre’ sa fierb pentru ceva. Cu cele scurte ma mai descurc, o cana pentru fiecare portie… Cu astea lungi insa… different story. Cert e ca surplusul de sambata seara putea hrani lejer o familie cu patru copii. What to do, what to do? Pai spaghetti & meatballs, I figured. Adica, in traducere libera, chiftelute cu sos, in cuib de spaghetele mele fierte cu o seara inainte.

Pentru chiftele am folosit cam 400 de g de carne tocata amestec (vita-porc) si mi-au iesit 24, potrivite ca marime. Carnea am framantat-o cu o ceapa mica tocata marunt, un catel de usturoi, oleaca de miez de paine muiat, un ou,  verdeata, sare si piper. Am prajit chiftelele in putin ulei de floarea soarelui. Apoi le-am dat deoparte si m-am apucat de sos.

1 ceapa mica,  1 catel de usturoi, niste chilli si niste vin rosu, 1l de suc de rosii cat mai bun (daca aveti de casa e minunat) si o conserva de rosii tocate. Sare, piper si o mana zdravana de busuioc. Ceapa se caleste in putin ulei de masline, amestecand bine bine pana devine asa, sticloasa. Pe urma adaugam usturoi pisat si chilli. Stingem cu vin si adaugam suc de rosii si rosiile din conserva. Lasam sa fiarba la foc mic pana se mai ingroasa, apoi dregem de sare si piper, adaugam busuiocul si mai fierbem 1-2 clocote. Tavalim chiftelele in sos si le lasam asa pe foc mic, cat sa prinda gust de rosii dulci. Si-apoi, cand e gata mancarea, luam cu polonicul si punem peste spaghetele aburinde. Ah, si-asa ar fi mers un pahar de vin rosu langa. Damn! Well, enjoy:)

E o zi care inspira mai degraba la supa aburinda decat la salata rece, dar acu’ ce sa facem, daca de asta am avut chef… Pai e simplu: fierbem pastele (scurte) al dente, in apa cu sare. Le balacim in apa rece cand sunt gata, ca sa se desparta frumos. Apoi le toss and turn cu niste ulei de masline, o lingura de pesto, sare si piper. Salata in sine nu se amesteca, asa ca make sure ca pastele sunt drese de condimente si toate cele inainte sa puneti restul ingredientelor, zise si “ce-aveti prin frigider”. De-aici incolo combinatiile sunt infinite. Eu am pus asa: rosii cherry taiate jumatati, o “galusca” de mozzarella in zer (evident, zerul se scurge inainte si branza se taie bucatele mai mici), frunze de valeriana, masline kalamata, muguri de pin prajiti lejer in prealabil, un ou taiat sferturi si 2-3 file-uri de ansoa. As fi vrut sa pun si ardei gras, dar am uitat. La final, sare, piper si gata. O salata numai buna de impachetat pentru un pranz sanatos la birou.

Urmeaza un weekend cu musafir de vaza, pentru care vom gati (sper) un pranz delicios, plus una duminica de facut placinte multe cu mama, sa miroasa frumos in casa si sa zburde nugget de fericire pe dinauntru:)) S-aveti doua zile calde si aromate!

Asa rar mi se intampla sa ajung acasa devreme si sa mai am si chef sa ma pun numaidecat pe gatit, ca trebuie neaparat sa “documentez” bunatatea asta de mancare, scaldata in lumina calda a dupa-amiezei. Nu-i mare chestie si precis mai exista pe undeva prin arhive, dar ma folosesc de faptul ca e an all time classic ca sa va vorbesc despre noile mele paste preferate – cu pesto si creveti. Intr-o zi o sa va arat unde se mananca cele mai bune asemenea paste la restaurant in Bucuresti, dar for now, astea-s facute de mine si nu-s half bad:D

Intai facem pesto de casa, ca e way better decat ala de la magazin. You know me, nu ma fasolesc anapoda si cumpar adesea ready-made, insa cand e vorba de pesto, e mult mai bun ala pe care ti-l faci singur. Eu am pus busuioc, patrunjel, chilli, sare, piper, ulei de masline si parmezan. Ce-as face diferit data viitoare? Pai n-as mai pune parmezan, tocmai am decis ca nu-mi place sub nicio forma si in nicio mancare:p

Odata gata pesto-ul, fierbem pastele (eu incerc sa ma dau pe de-alea integrale, daca tot mananc tone). Crevetii si scoicile congelate le dezghetam frumos intr-o craticioara cu unt si zeama de lamaie. Intr-o tigaie maaare punem oleaca de ulei de masline, turnal pesto-ul si 2 kg de muguri de pin (my idea of a joke, de fapt am avut cam doua manute mai mici), amestecam putin sa se maroneasca lejer mugurii si-apoi turnam pastele fierte si bine scurse peste. Toss toss acolo si la coada dres de sare si piper. Fructele de mare se pun cand sunt pastele gata si nu se amesteca prea mult, ca sa nu se terciuiasca aiurea.

Spice addicts ca mine mai pun in farfurie o lingura de chilli si niste busuioc proaspat. Enjoy!

Ieri ne-a aruncat Cristi Roman o provocare pe Facebook: kitchen essentials – acele ingrediente pe care e musai musai sa le avem in bucatarie, ca altfel e panica. In graba de a face pe loc inventarul micilor mele abundente, am uitat cateva lucruri de baza. Dar am zis oua si am zis paste. Si uite-asa azi la pranz mancam omleta cu spaghete. Gata in 15 minute fix, cu pozat cu tot.

E simplu rau: tocam marunt la blender o legatura de patrunjel, un dovlecel si o mana de chilli. Calim toate astea cu ulei de masline si sare grunjoasa. Intre timp fierbem pastele (spaghete, linguine, in cazul meu si de-alea si de-alea, ca mai aveam resturi de pachete neconsumate). Batem bine cateva oua si radem in ele niste branza Cheddar.

Turnam pastele fierte in cratita cu legume calite, turnam ouale batute, amestecam vartos, punem deasupra felii grasute de branza, piperam pe loc si dam cinci minute or so la cuptor, cat sa se lege oul si sa se topeasca branza.

Mancam cald, cu o lingura de smantana si mult piper proaspat macinat. Enjoy!

Exact cand Uruguay batea Ghana, Mazi facea Mazini :)- cuvant inventat de Pufix-the-man – adica linguini facute de Mazi. Deci da, she took our pasta frenzy to a whole new level, dar si eu am spalat vase si am raschetat aluatul de pe blatul de bucatarie, da?! O sa cititi pe chez.mazilique intreaga poveste. Pana una alta, urmeaza weekend plin, cu party party si nebunie mare pricinuita de ziua mea. Sarbatorita inca de-acu cateva saptamani de la concertul Aerosmith (pentru care mi-a luat Bursucu bilete-supriza si mi-a zis ca acolo mergem doar cand eram prin Floreasca) si, pesemne, pana-n august. Ah, can’t wait:D Let the birthday bash begin! Happy 31!

Luni – Trattoria Verdi, Popa Nan: spaghete aglio olio & peperoncino, cu creveti extra. Cca 31 de lei (nu-mi mai amintesc exact). Verdictul: the suck – balacite in parmezan si cu mult prea mult usturoi. Iar eu urasc combinatia de branza cu usturoi si mereu uit sa le zic sa nu-mi puna parmezan in aglio olio, din cauza ca mie una nici nu mi-ar trece prin cap sa fac asta. 

  Marti – dupa un teasing cu penne all’arrabbiata la Cafepedia,
  ajung acasa cu Mazetta si ne-apuca o foame monstruoasa.
  What to do, what to do?
  Noroc cu un kil de paste si o punga de peperoncino di vero,
  ca  Mazi numaidecat tzushti la cratita.
  Dupa cum se poate vedea.
  Iar eu, ca sa nu ma las mai prejos,
  daruiesc masa cu niste halci de somon la tigaie.

  Joi: sala, energie, the works. Ajungem noi acasa, cu Pufix,
  saracul, plin de sperante ca there WILL be food.
  Eu, neinspirata, zic: sa fac niste aglio olio.
  Dar pe urma imi aduc aminte ca avem peste la
  congelator, mai exact cod, asa ca ma apuc sa-l dezghet
  si il azvarl in cratita cu ulei de masline, decorandu-l
 abundent cu peperoncino, nomu, usturoi, ceva patrunjel verde
si, surpriza emisiunii: susan. Mult susan.

Cand pestele iute e gata, adaug niste creveti si o rosie maruntita, pe care le las sa se ameteasca in oala vreo trei minute. Fierb un pachet intreg de rice vermicelli si amestec totul in oala cu pestele, picurand sos de soia. Pam pam.

Vineri: Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc ca vine Mazi pe la mine diseara, parca-mi miroase iar a paste. To be continued…

Ok, nu e chiar facuta la rece si presupune oleaca de zaduf in fata flacarii de la aragaz, dar doar asa, cat sa invarti in tigaie ca sa nu iasa gen sticky pudding. Dar daca o faci seara mai pe racoare, a doua zi la pranz te freci pe burta cu satisfactia de a mai fi trecut inca o zi fara cheeseburgeri soiosi in chip de immediate relief la o foame din aceea… epica. Not to mention ca you get plenty of veggies si, cum zicea G Girl pe blogul ei – Monoloagele Veganului, te tii departe de razbunarea animalelor. Bun.

Este foarte simplu: calim intai vinete, dovlecel, ardei rosu si ceapa, in tigaie, cu ulei de masline, o mana de cimbru si ceva sare si piper. Stingem cu o cescuta de apa si lasam sa soak asa vreo 5 spre 10 minute, cu capac. Pe urma taiem o rosie mare si-o azvarlim peste, impreuna cu o legatura de patrunjel tocat, o cana de suc de rosii (daca aveti de casa o sa iasa much better) si niste menta uscata – cat pentru un ceai mai tare asa:).

Tot acum punem si cateva capere si masline verzi. La coada dregem din nou cu menta, sare si piper, presaram cu ceapa verde si mancam cu ceva consistent, like paste cu busuioc, ulei de masline si piper (eu), paine de casa cu coaja crocanta sau orez. Perfect lunch pe caldurile astea, de mancat rece, dupa cum spuneam. Enjoy!

Multumita furtunii de aseara nu avem curent la firma, asa ca relatez din intimitatea propriei sufragerii, unde tocmai mi-am mancat pachetelul pregatit pentru astazi: un soi de salata cu paste mici (farfalline).

Intai am vrut sa fac halloumi la gratar. Aveam o bucata cumparata de la magazinul grecesc din Piata Floreasca si abia asteptam s-o mananc. Spre dezamagirea mea, n-a fost deloc ce trebuie. Halloumi e o branza care in contact cu tigaia sau gratarul incins nu are voie sa se topeasca. Si in nicun caz nu face multe spume lipicioase asa cum se poate vedea foarte clar in poza de mai sus.

Ma rog, cert e ca mi-am dat seama ca nu era chip sa desprind branza de pe gratar intreaga, asa ca am decis ca o sa o extrag bucati bucatele si o s-o folosesc intr-o salata de paste. Am prajit usor niste nuci si o mana de muguri de pin, pe care le-am amestecat apoi cu pastele si cu bucatile de branza. Am mai pus ulei de masline, jumatate de lingurita de chilli flakes, sare, piper si cateva cubulete de mar. Simplu rau. Poate ar fi mers niste dressing, dar cum nu eram sigura de care, am preferat sa mananc salata asa, pe uscat. Off topic: daca va uitati cu atentie la poza de deschidere, se poate vedea in partea dreapta reflexia blocului de vizavi pe peretii castronului asezat pe pervaz. Mi s-a parut foarte tare:))

Weekend-ul asta suntem la o nunta la Brasov, asa ca ne-auzim luni cu poze de la ospat si alte povestiri. Un sfarsit de saptamana cu relaxare va doresc!

Mirosul de peste prajit este clar pe primul loc intr-un top neoficial al scarboseniilor. Sau ma rog, asa credeam eu, inainte sa descopar ca de fapt nu-i pestele de vina, ci combo-ul total neinspirat de peste si ulei (eventual un peste gras, cum ar fi somonul). Aseara am prajit macrou. In tigaia incinsa, cu doar un strop (I mean it, un strop) de ulei de masline si cu sare grunjoasa adusa tocmai din Paros. Well, I’ll be damned, in bucataria mea mirosea a mare si a port de mici ambarcatiuni la asfintit, a Paros, a sare incinsa de soare pe pielea mea si a briza. Nimic, dar nimic din aceasta situatie nu semana cu lesia unui fishmac, cu mireasma grea a paneurilor de peste galgaite in ulei sau a friteusei uitata in functiune. Am decis imediat ca macroul e un peste de treaba si mi-am promis sa-l folosesc mai des. Pana una alta, asta mancam azi la pranz.

In timp ce pestele meu se prajea uscat, am zis sa-i pun alaturi o mancare de rosii, pe principiul “conserva de macrou in sos tomat” (m-am gandit ca daca exista asa ceva, o fi o combinatie reusita). Si asa, dintr-una intr-alta, zic: daca supa de rosii merge cu leustean, de ce n-ar merge si mancarea… Asa ca am tocat niste leustean proaspat, cateva fruze de busuioc si o ceapa verde…

… am fiert o cana de paste mici si am amestecat totul (adica verdeturile, pastele si o conserva de rosii decojite), lasandu-le sa fiarba la foc mic impreuna cu o ceasca de suc de rosii. Nu mult, vreo 7-8 minute tops, pentru ca nu vroiam sa aiba asa gust de tocana, mai degraba de mancare fresh, care sa se poata manca si rece, cu mult piper.  

Nu am simtit nevoia de alte ierburi sau mirodenii, nici la peste, nici la side dish. Mi se pare genul de mancare cu aromele la ea, pe care doar sarea si piperul o pot face mai buna. In rest, nu-i trebuie nimic.

In fine, facand o paranteza, ma hlizeam acum cateva minute cu o colega, care-mi povestea cum au sunat-o pe ea de la banca si i-au zis: “Buna ziua doamna D.C., nu-i asa ca va doriti mai multi bani ca sa va puteti permite toate bucuriile?”. Asa zic si eu: “Buna ziua, dragilor, nu-i asa ca va doriti sa prajiti macrou?” Enjoy!:)

aceeasi treaba, dar cu penne si muguri de pin si mai mult chilli. cred ca m-am prostit:))