Dupa ce ieri am mancat toata ziua (da’ toata ziua!) ca o apucata, spre seara, in taxi, zice nenea care ma duce acasa every day de ceva vreme: “Uite, aici unde e acu’ Raiffeisen, era pe vremuri o cofetarie, Mimoza. Faceau niste prajituri asa bune!” Bai nene, nu ii zici asa ceva unei femei in luna a saptea, you simply don’t! Pentru ca in secunda doi, undeva in centrul Bucurestiului, un anume sotz primea mesaje dereglate, de-alea cu suspine si cu “please to buy me cookies, will you, will you?” Iar eu teseam deja in capul meu un goblen din 100 de miniprajituri diferite, din care aveam sa gust pana la epuizare.

‘Nyways, ajung acasa nebuna de pofta si, in asteptarea prajiturilor de cofetarie (Piticot, bun, recomand), ma apuc sa fac ceva de mancare. Aveam niste copane de pui scoase din congelator (vreo cinci), si nici o idee de ce-as putea face cu ele. As fi mancat parca o supa slaba cu taitei, dar ramanea carnea. Ei, si-mi pica ochii pe o reteta pe numele ei poulet basquaise, trés French, let’s just call it chicken:p. Cu adaptarile de rigoare, iata cum am facut.

Intai am fiert copanele cu o bucata de telina, un fir de praz, un morcov si niste sare, de-a iesit o supa nu foarte concentrata, in care mai apoi am pus taitei de casa si patrunjel. Asta nu era in program, puiul nu ar fi trebuie sa fie fiert, dar eu vroiam musai supa si oricum, mi-a placut ce-a iesit cu puiul fiert, asa ca data viitoare tot asa o sa fac. Am oprit un pic de supa de-asta strecurata, va zic eu mai incolo de ce.

Copanele fierte le-am tavalit printr-un amestec de faina, boia, sare si piper. Apoi le-am rumenit in tigaie pe toate partile, cu nitel ulei de masline. Le-am scos, iar in grasimea ramasa am deversat un ardei rosu taiat rondele, o ceapa mica taiata mare, doi catei de usturoi si patru feliute de “bacon” de casa, usor afumat. Pe-astea le-am plimbat de colo colo in tigaie, pana s-au “muiat”.  

Am adaugat vreo sase linguri de orez (eu am folosit basmati, pe motiv ca imi place mult mult, nu stiu daca ar fi trebuit alt fel de orez). Am continuat sa amestec pana cand orezul a devenit translucid, moment la care am adaugat o lingura cu varf de piure de rosii, plus supa pe care o pastrasem (cam o cana). Plus cimbru si chilli flakes si-un varf de lingurita de Nomu smoky peri-peri. Am acoperit si-am lasat sa fiarba la foc mic. De vreo doua ori am mai pus apa fiarta peste orez, ca nu era chiar fiert. La coada, odata orezul umflat la adevarata lui capacitate, am adaugat cateva masline, patrunjel verde si copanele rumenite. Am acoperit si-am mai lasat doua minute pe foc, sa se imprieteneasca toate aromele.

A fost grozav, grozav I tell you. Asa de bun ca intra direct la lista de favorite si I’m seriously considering sa includ acest fel in meniu pentru primii musafiri care s-or nimeri pe la noi pe-acasa. Ah, si nu doar ca-i bun, dar miroase senzational (ardeiul rosu + afumatura + orezul basmati ii dau o aroma absolut leshinatoare). Am mancat doua portii, a mancat si Pufix una si azi la pachet guess what I’m having (obsessed much?:)).

Si uite-asa s-a mai dus o saptamana. Vine weekend fain. Cu ziua prietenului nostru Acid (zis si Alex, zis si Bursucu, zis si cavaler de onoare, zis si nashu’ lui Lorelai) pe care il iubex foarte tare si-i urez anticipat La multi ani, urmand ca maine sa-l smotocesc accordingly. Cu duminica avec mama, cu supa cu galusti si ciulama old school. Va doresc 100 de miniprajituri diferite, din care sa gustati pana la epuizare.

Deci da, m-am convins, slow food – not for me…  Adica eu inteleg ca sa take the time and smell the roses, dar o mancare pe care o incepi cu bucataria scaldata in soarele cald al dupa-amiezii si o termini pe intuneric, aprope de miezul noptii, este prea mult pentru mine. Eu sunt mai degraba the stir-fry type, apreciez mancarurile gustoase si pe repede-naninte. Si de unde sa-mi fi venit mie inspiratia pentru acest overcooked dish, daca nu de la preferatii mei (not), francezii. In fine. Acu’ daca am facut-o (si mancat-o), hai sa va povestesc despre ea.

Am inceput cu pregatirea de santier – legume proaspete, curatate si spalate, asteptand cuminti sa le vina randul. Pana la ele insa, am avut de calit in unt bucatile de carne de vita, tavalite inainte prin faina, sarate si piperate. Odata rumenite frumos pe toate partile, le-am scos din tigaie cu o lingura gaurita si le-am lasat sa se odihneasca intr-un castron. In lichidul ramas de pe urma lor, am calit o ceapa mare taiata marunt, impreuna cu niste ardei rosu, maruntit si el, si cu niste cubulete de bacon, mai multe asa. Dupa ce s-a aurit si baconul, am adaugat ciuperci champignon, taiate felii.

Pe urma – ceva tulpini de telina taiate rondele, doi morcovi mari, taiati si ei, si jumatate de sticla de piure de rosii. Pe urma carnea de mai devreme, scufundata in sos, plus un buchetel de miresme – cimbru, dafin, frunze de telina. 500 de ml de apa si cam 1/3 sticla de vin rosu sec si gata, am dat in sfarsit la cuptor mirobolanta tocana.

Bai, si dupa asta, am stat. Si-am stat. Si-am facut o supa. Si-au venit Alex si Ruxi si ne-am luat cu povestile. Si-apoi s-a lasat intunericul. Si-au venit fetele de la clubul de carte. Si-a ajuns pana si Ada intr-un tarziu. Si tocana tot nu s-a facut. Si-am vorbit noi cate-n luna si in stele, si-am mancat bezele si slanina si tort de la Paul, nu neaparat in aceasta ordine. Si-a venit si Pufix de la sala. Si tocana tot n-a fost gata. Si-au plecat fetele, rand pe rand. Si-am pus doua masini de vase, si m-a luat un somn vecin cu coma. Si tocana… oh well, who cares:p Am stins cuptorul, am repauzat-o pe balcon, ca ardea ca soarele la ecuator, si m-am culcat, absolut epuizata. Ca am uitat sa va spun, in tot acest timp, cam din jumate in jumate de ora, scoteam cratita din cuptorul cu foc foarte mic si completam de lichid, sa nu fie foarte scazuta: ba cu vin, ba cu piure de rosii, ba cu apa.

Truth be told: in casa a mirosit extrem de apetisant toata seara. Dar mai bine un Glade ceva, zic:) Anyways, azi dimineata am fiert niste farfalle ca garnitura, nu chair what the doctor ordered for this dish, dar era cea mai rapida optiune. Am mancat tocana la birou, cu patrunjel verde si repede-repede, cu toata ciuda pe procesul indelung de preparare.