bai ce chestie! nu era in plan sa mai scriu azi, dupa pui piri piri si freddie si restul. in niciun caz nu era in plan sa scriu ASA CEVA! dar ma simt atat de plina, incat am zis c-o sa scriu, no matter what. cu riscul de a ma face din nou de ras, trebuie sa exprim lucrul atunci cand e el exprimabil, nu o luna mai tarziu, cand o sa ramana de el doar o impresie la rece. poate nici n-o sa cititi, ma imbarbatez, in timp ce-mi fug degetele pe tastatura ca niste maimute reumatice [hei, e cineva pe-aici:p?]

asa. august 2013. eu cu Mishu in masina. zic: – pufi, nu o sa-ti vina sa crezi ce-o sa-ti spun, dar ma las de fumat! urmeaza o cascada de rasete. literally. o Niagara rautacioasa. un sincer si din inima Chucky. – ahahahahhahaha, ahahhaahaha, ahhahaha ahaha aha ha. you’d make a great stand up comedian!, zice sincer amuzat, si-apoi, desigur  – ahahahahhahaha, ahahhaahaha, ahhahaha ahaha aha ha.

ma uit cash la el, dupa care cuget in sinea mea: well, dude, can you blame him? ca sa intelegeti, din februarie ma tot las. da’ chiar, ce idee buna, sa incepem cu inceputul.

chinuitoarea progresie invers aritmetica a vesnicului fost fumator, din februarie 2013 si pana in prezent

prin februarie m-am impiedicat, la recomandarea Simonei Tache (cumva tangential, adica ea recomandase seminarele live dupa aceeasi metoda) de cartea lui Allen Carr – The Easy Way To Stop Smoking. am depasit dezamagirea initiala (“vai, sinistru, un contabil care a scris o carte! bo-ring!”), deoarece am simtit undeva, in maduva putinelor mele oase sincere si sincer neafectate de persoana mea adicta, ca: 1. omul picteaza pe bune panza gretos-uleioasa a adevarului despre fumat. adica dincolo de maniera in care pune in cuvinte toata tarasenia, n-am citit niciodata ceva mai de bun simt despre asta. simplu si la obiect. fara shushumumu freudian, fara ifose, fara introspectii elaborate. inteleg de ce cartea poate fi descurajanta pentru unii fumatori. pe la jumatate simti, efectiv, simti ca daca o termini, te lasi. si asta te face sa: a. fugi ca dracu’ de tamaie, discreditand, eventual, teoria “usoara” pe unde-ti vine la gura. sau b. o termini si, naturlich, te lasi! eu am terminat-o.

am terminat-o pe 13 februarie, asa, pe la ceasurile 16, sa zic. imi amintesc ca eram in pauza de tigara, imi luasem kindle-ul cu mine, am stins tigara, am aruncat pachetul, soarele stralucea dubios de tare pentru o zi de iarna si eu ma simteam invincibila. citisem in carte ca o sa fiu fantastic de fericita, asa ca m-am gandit sa fiu. bun. prima zi, totul fain frumos. a doua zi, nu asa de bine. a treia zi i was like: mada’facaaaaaaar!!! aduceti-mi iepurasi de plus, vreau sa le sucesc capu’ la spate! in prima sambata am plans. am plans pe bune. de pofta, de gol, de deznadejde, de dezamagirea lipsei de “cuplaj” intre rational si emotional. daca intelesesem, si intelesesem, sustin chiar si acum, teoria lui Carr, de ce, doamne iarta-ma, nu reusisem sa ma mentin fericita? mdeci nu pot sa va explic, eram de-o tristete… incomensurabila.

in ziua a cincea am scris postul asta, asa, la incurajare. m-am gandit eu ca daca rememorez in toata jena ei o zi din viata mea de fumator, o sa-mi treaca, naibii, gargaunii. nu mi-au trecut deloc. mi-am cumparat tigara electronica, niste otravioara de-aia fara nicotina si am continuat sa ma abtin de la a fuma tigari “adevarate”. trebuie sa fi realizat deja, chiar in timp ce pufaiam inchipuit la batzul electronic cu luminita rosie in varf, sugand din el pana mi se facea injurulgurii mov, ca traiam un epic fail. dar am continuat sa ma autoflagelez inca niste saptamani, pana cand am “cedat” si-am aprins un Kent 4 de la un coleg. pe care, in zilele in care fumam, nu as fi pus gura nici batuta, in schimb, in ziua aia in care nu fumam, dar am fumat, imi venea sa-l ling lasciv (pe Kent, ma, dirty minds you:)). nu, nu era naspa tigara dupa cateva saptamani abstinenta, era fantastic de buna. gustoasa! gus-toa-sa! credeam eu.

am decis ca voi fuma o tigara pe zi. cateva zile mai tarziu, am decis ca doua tigari pe zi e ok sa fumezi. nu mai stiu in cat timp am ajuns inapoi la pachet si nu mai stiu cand m-am considerat oficial, dar temporar, invinsa.

prin mai cochetam cu ideea plasturilor cu nicotina. after all, ma ajutasera mult sa ma las de fumat in 2007 si statusem “clean” cativa ani. in Romania nu se mai gaseau (ce magarie!), asa ca am asteptat vacanta la Salonic ca sa get me some. din fericire, la Salonic erau mai ieftini decat la Paris sau pe amazon, numai 14-15 euro cutia de 7 bucati. adica vreo 9 lei pe zi. mi-am luat plasturi de 80 de euro. asta a fost in iunie. ajunsa acasa, i-am bagat intr-un dulap si mi-am luat de grija lor, in asteptarea momentului in care aveam sa mi-i aplic. nu inainte de ziua mea si clar NU inainte de concediu, jesusFingchrist, ce idee tampita! poate dupa aniversarea noastra… sau macar dupa ce venim de la munte.

intr-o zi, mi-am lipit spontan un 21mg pe mana stanga. a fost mult mai bine decat fara plasture. muuuult mult mai bine! nu mai aveam, gen, viermi in dos, a fost o zi aproape normala. asa ca l-am dat jos seara pe plasture, m-am inchinat ca inca functioneaza si mi-am aprins o tigara.

trebuie sa intelegeti ca, in tot acest timp, din februarie incoace adica, traisem o perpetua framantare. nu puteam sa ma las, dar nici sa renunt la a mai incerca nu puteam. am avut momente in care am zis: fuck it, sa luam o pauza. si apoi, in urmatoarea, fix urmatoarea zi, m-am trezit cu o sincera si spontana dorinta sa mai musc o data din prajiturica de quitter. am citit tot soiul de lucruri. de la extensiile lui Carr puse clar out there pentru imbogatirea dansului pe seama disperatilor de fumatori (da, exista The Easy Way, dar si The ONLY Way, pe care esti sfatuit sa o cumperi daca nu ti-a mers cu Easy; exista si The Easy Way For Women, exista si the Little Book… doamne, cred ca-s zeci, and I got a glimpse of them all:p) si pana la Smoke Free in 30 Days, pe care am cumparat-o pentru ca promitea sa ia lucrurile de unde le lasase Carr si sa le duca, dracului, la capat.

caci da, ce ii reprosam la momentul ala lui Carr era generalizarea crasa si lipsa de munitie pentru cand veneau, in ziua 3 de regula, poftele cele ucigatoare. adica, tatutza, zi pe bune, io ce fac? ce fac cand innebunesc? (little did I understand, acum nu mai mult de doua luni sau asa, ca Allen Carr nu avea de ce sa dea strategii de coping pentru the aftermath, fiindca, saracu’, el se straduise sa ma faca sa inteleg ca there is no fucking aftermath, dar ajungem si acolo, rabdare I tells u;)

bun, deci here i was, vegetativa in starea asta de “worst” of both worlds, incapabila sa ma las, dar no longer “enjoying” smoking. ce sa fac, ce sa fac, ia sa ma duc si la o sesiune Allen Carr. asa, o ultima “mutare”. atat de tare m-am concentrat pe caracterul ultimativ al mutarii, ca am plecat de-acolo dupa 7h si fumatoare, si in lacrimi. sah mat! am zis. fetitza, lasa-ne, e clar, nu poti sa te lasi acum. ia, tu constiinta presanta ca oala sub presiune, culca-te. te-oi scula io mai tarziu. gen la anu’. e ok sa te lasi pana in 35 de ani, nu? poate nu fac, totusi, cancer, inainte de asta. dar daca fac la 37? nu o sa-mi para oare rau ca m-am lasat la 35? macar sa mai fi avut doi ani fericiti.

yep, i kid you not, asa gandeste un fumator. misto, nu?

mai puteti? luati o gura de aer, ca urmeaza finalul si e unul fericit. am ajuns in luna iulie.

ultimele zbateri

nici nu ma hotarasem bine s-o las in pustii, ca ma apuca iarasi senzatia aia de vierme sub piele. declicul fiind mistificatoarea concluzie ca fumez un iPhone 5 in 2 luni jumate (fucking shit, da:p). bai, dar ce idee geniala imi vine mie pe 30 iulie, in timp ce, desigur, fumez. logic sa o luam: daca fumatul este, pentru mine, o maniera de escapism, cum ar fi sa escape in altceva? ce activitate se poate face atat de fragmentat, cate 5 minute la fiecare juma de ora? stiu! o sa citesc! dar mie nu imi place sa citesc! nu-i nimic, voi citi pana cand are sa imi placa. de cate ori imi va veni pofta de tigara, voi citi 5 minute. in acest mod simplu, se pot intampla doua lucruri: cartea sa fie buna si eu de-abia s-astept sa loveasca cravingul ca sa pot citi. sau cartea sa fie proasta, si ca sa nu fiu silita sa citesc din ea, refuz pofta de tigara. nu, deci va zic, mi se parea super misto planul asta. infailibil. si asa de incatata eram, asa de luminitalacapatultunelului scria pe mine, ca m-am apucat s-o zarnaticesc si pe prietena mea Ambasadoare. o sa ne lasam impreuna pentru “decat” 21 de zile. va fi magic, magic fata, o sa vezi. ce mare lucru? sunt doar 21 de zile. prima zi a fost 31 iulie. ultima zi ar fi fost azi.

si de la capat: prima zi ok, a doua zi ok-ish, a treia zi, ma scuzati, mare, mare, f&tere. de ce, nu puteam sa inteleg. nu puteam sa inteleg de ce after all this time, e totusi asa de greu. diverse explicatii si scenarii de groaza mi se falfaiau prin cap:

“sunt cel mai rau fumator, ce merge la altii clar nu merge la mine, singura mea sansa e sa strang din dinti si sa accept ca va fi greu pana sa fie usor”
“da, e clar, si pe patul de moarte o sa regret tigarile nefumate!”
“sunt ultima gaina din cotetz! o sa raman singura fumatoare din lume si singura femeie fara carnet de conducere!”

nu mai suportam sa imi fie greu. efectiv nu eram dispusa sa-mi asum rahatul ala. nu stiu daca pentru ca in ultimii ani am devenit extra sensitive la greul meu, sau pentru ca stiam, la un nivel, ca se poate si altfel. am incercat fel si fel de reframinguri. in cartea lui Carr citisem ca tre sa fiu happy cand loveste cravingul, e un semn ca ma “curatz” existential. “sa fii tu happy tataie tu si cu mama familia ta!”, ziceam mai tarziu, cand deveneam posedata.

intr-una din seri am aprins o tigara. nu i-am spus Ambasadoarei. era de cacao sa-i stric si ei combinatia si in plus, sa-i spun ar fi insemnat sa-mi validez mie fumatul, adica asa, din nou, de la capat. nu i-am spus si m-am simtit infect. stiam ca fac ceva rau si brusc tigara nu mai avea gust bun. avea gust de infrangere, mizerie si neputinta. o uram pe ea, iar pe mine… sa zicem ca-mi era ciuda. avea sa fie ultima zbatere. ultima “uratenie”. ultima promisiune incalcata, coz that’s what smokers do, stiti:p in foarte scurt timp aveam sa inteleg de ce este, de ce era, so fucking hard.

momentul meu de claritate

deci iata-ma pe mine, improscata pe parbrizul virtual al vietii fara tigari ca o musca verde si grasa, iata-ma la capatul unui lung si anevoios drum, toata transpirata de draci. adica WTF, what am i missing?! sa te culci si sa te trezesti cu gandul asta e boala curata, credeti-ma.

nu inteleg, imi repetam obsesiv, nu inteleg de ce nu pot sa stau “clean” 21 de zile. sau 2 zile. de ceeee? aarrrrrrrgh!!!

pai de-aia, bai, desteapto, nu poti, pentru ca tu nu te lasi, tu *incerci* sa te lasi! nu exista 21 de zile. 21 de zile e polita ta de asigurare in caz de esec. 21 de zile zice clar “nu cred ca poti face asta!” 21 de zile nu se cheama ca te lasi de fumat, se cheama ca astepti sa fumezi. 

momentul meu de claritate asta a fost. intelegerea si acceptarea faptului ca NU VOI MAI FUMA NICIODATA. obisnuia sa ma sperie groaznic aceasta varianta. acest cuvant… niciodata. cand in sfarsit am vazut limpede, am realizat ca gandul ca nu voi mai fuma niciodata este fix la fel de inspaimantator precum gandul ca nu voi mai linge niciodata otrava de sobolani de pe jos, din subsolul blocului. da, cam asa.

tensiunea, manifestarile psiho-somatice, reale si imaginare, pofta, maria sa Pofta de tigara, toate astea au disparut ca prin farmec in momentul in care am luat decizia unica de a nu mai fuma in veci. din februarie incoace nu facusem decat sa iau decizia de a nu fuma de mii, efectiv de mii de ori. obositor si vulnerabilizant ca naiba. trebuia sa fiu mereu pe faza. ma luam la bataie cu mine de 25-30 de ori pe zi, in fiecare zi. si uneori cedam. micul vierme stia ca daca insista, va primi. nu fusesem ferma cu el. imediat ce am fost, a murit ma, a mierlit-o viermele de nicotina (vorba lui Carr). acush ii fac de 7 de zile si I’ve never felt better. stiu ca suna dubios, adica na, even my husband thinks i’m… funny, dar… dar… dar… e cum e! doar ca nu cum zice Carr. nu e o metoda universala. e un adevar universal, pe care el face o treaba buna din a ni-l pune sub bot, iar apoi sunt fix atatea metode de a te lasa de fumat fara sa suferi ca un caine, cati fumatori sunt pe planeta noastra poluata.

orice fumator are nevoie de momentul lui de claritate. dupa aia devine usor. dupa aia te trezesti dimineata si la inceput stai pe ciuci psihici, intr-o foarte alerta stare, asa cum esti obisnuit. pregatindu-te, anticipand momentul pofticios, scarpinandu-te in capul pieptului, sugand bombonele, foindu-te. si cand, intr-un tarziu, te prinzi ca pandesti ca prostu degeaba o prada inexistenta, cand intelegi ca a sucombat lighioana din tine la fel de brusc cum s-a nascut acum multi ani, cand ai pus in gura prima tigara, ei, in momentul ala zici ca ti-a pus dumnezeu mana in cap. in momentul ala te simti nu ca bine, nu ca happy, lasa asta. te simti LIBER. stiti cum e? eu nu mai stiam. nu mai stiam cum e sa te simti liber de cel putin 15 ani.

ce ajuta, ce incurca

in sase luni de multiple si epocale fail-uri, inveti o gramada de lucruri:)) de exemplu, ce merge si ce nu merge, care-s zilele cele mai crancene cand incerci sa te lasi folosindu-ti vointa (va zic eu: ziua 3, ziua 5 sau 6 si groaznica, sinistra, ceamaireaua zi 19-20 – cum ar veni, pragul de trei saptamani).

ce ajuta: plasturii cu nicotina – chiar iti iau “dracii” cu mana cand “incerci” sa te lasi.
ce incurca: plasturii cu nicotina – cand accepti cu toata persoana ta ca nu o sa mai fumezi niciodata, nu mai vin nici dracii. nu exista dorinta de a fuma. SMOKING IS NOT AN OPTION scrie pe tine. nu ai niciun motiv real sa-ti intretii dependenta de nicotina inca niste saptamani, esti done, done and done.

ce ajuta: numaratul zilelor si pusul banilor “la borcan”. eu mi-am cumparat ceas si oja Chanel din economii:D
ce incurca: numaratul zilelor si pusul banilor “la borcan”. dupa ce mi-am cumparat ceas si oja Chanel din economii, am fumat. treaba e ca, sincer, un nefumator nu-si numara zilele si nici nu-si trimite thank you for not smoking cards.

ce ajuta: prietenii. e tare bine sa ai cu cine vorbi despre zadarnicele tale chinuri.
ce incurca: prietenii. in the end, zau, nimeni nu poate intelege prin ce treci. pentru ca, ghici ce, e de neinteles:))

final points

1. kudos to Allen Carr si practicantilor metodei lui. in ciuda micilor limitari ale acesteia, e clar cel mai mare ajutor pe care il veti primi out there, in the big bad nonsmoking world:)
2. lasatul de fumat e o chestiune foarte personala. sa pretinzi ca stii de ce arma mor demonii altuia e o mare aroganta. so… i’m not gonna. dar un lucru e cert: toti demonii sunt muritori:)
3. mi-am varsat aici matzele virtuale in speranta ca o sa va dau niste CURAJ. pentru ca, (again, parafrazandu-l pe Carr), singurul motiv pentru care fumatorilor le este greu sa se lase de fumat este FRICA. si, as adauga, imediat ce accepti ca nu are de ce sa iti fie frica, dispare, paradoxal, si toata suferinta. frica intretine suferinta, lipsa fricii o anuleaza, si da, it makes no sense to you now, dar intr-o zi, dupa ce o va fi mierlit si viermele vostru, o sa ne vedem pe strada si o sa vreti, da, o sa vreti precis sa hi-5 me:D

PS: Love you lots, all u smokers out there, I am rooting for you:D Va astept aici. Adica dincolo:)

PPS: Sorry for the semistupid incoherent overjumping with joy annoyingly enthusiastic seemingly dillusional long, possibly full of shit typos post. NU AM MAI AVUT RABDARE. Na!:))

Bai, deci asa ceva… mai rar. De trei saptamani nu fumez decat tigara electronica fara nicotina. De la 1 martie mi-am reactivat abonamentul la sala si ma duc in fiecare zi  aproape. Mananc piept de porc in invelish crocant, din care se scurge grasimea sanatos. Cum ziceam, sunt pe alocuri o sfanta.

Este foarte adevarat ca duminica la pranz eu mancam aceasta chestiune soioasa. [Acest jurassic porc nesimtit. Acest piept cu os, din care curgea ghebos grasimea jet pe miezul obez de paine, tavalit in prealabil prin sare.]

La care ciozvarta de porc m-am repezit ca o hulpava sinistra printre galantare in Auchan, din cauza numai de Mazi de altfel, caci mi-a fluturat ceva asemanator pe la nas toata saptamana pe facebook. Asa. Deci l-am vazut pe purcel, l-am insfacat la subrat, l-am azvarlit in cos si “decat” l-am camuflat cu pungi de salata, ca sa ma dau interesanta. Apoi l-am adus acasa la noi, l-am spalat frumusel, l-am culcat intr-o tava, l-am invelit cu niscai folie si patru ceasuri l-am balanit si crocantit in cuptor, la foc mediu. A iesit ceva pe cat de gretos, pe-atat de bun. Acu’ sincer, n-am mancat cu exagerare, asa ca mi-a mers numai la suflet, nu si in jurul taliei.

In plus, aflati voi ca mai pe dupa-amiaza m-am dus la sala, unde l-am scuturat pe purcel de l-a luat mama zmeilor. Iar apres sala, am comis urmatoarea salata:

La baza, frunze verzi de tot felul, germeni de creson, ceapa verde, avocado si o lingura de quinoa fiarta in prealabil – stropite toate astea cu zeama de lamaie si ulei de masline. Sarate, piperate. Stratul doi: rosii cherry, ardei gras galben, braza telemea buna. Ornamente: cativa pestisori sarati. Inca un drizzle mic de ulei, piper proaspat macinat si doi crackershi integrali alaturi. Cam asa.

In concluzia acestei duminici extremiste, mi-am jurat din nou ca nu e, mai, nu e niciun lucru mai destept, nimic din ce as putea face azi, nicio alta alegere imediata care sa-mi aduca mai mult bine decat mersul zilnic la sala. Deci… da. De fapt is doua. Doua lucruri pe care mi le zic in fiecare dimineata, in fata oglinzii de la baie, pe post de pep talk:

1. Azi nu voi fuma.
2. Azi ma voi duce la sala.

Cred ca ce vreau sa zic e ca viata e undeva intre aceste promisiuni si moderata lor incalcare;)

PS: Goliti-va inboxul in mai putin de 30 de secunde. Inghititi ACUM o pastila de self confidence. Folositi niste bani ca sa cumparati fericire.

Imi pun ceasul cu jumatate de ora mai devreme. Este imperativ sa ma trezesc prima, ca sa apuc sa imi fac o cafea si sa sudez 2 (doua) tigari pe balcon, asta asa, scurt, inainte sa incalzesc laptele iepuresc, inainte sa se scoale ea, inainte sa se scoale ta-su si, in general, inainte de orice. Uneori, chiar si inainte sa se crape de ziua. Asa. Urmeaza o jumatate de ora in care domesticesc si ma pregatesc de plecare. Am doua sloturi libere pentru inca doua tigari, pe care incerc sa le pozitionez in asa fel incat sa-mi aduca maxima satisfactie. Am observat ca maxima satisfactie este imediat dupa ce mi-am intins parul cu placa – tigara numarul 3 si exact inainte sa-mi trag blugii pe mine – tigara numarul 4. In fine, plecam spre birou. In masina nu fumez. Nu-i nimic, caci ajung la munca fix la timp pentru tigarile numarul 5, 6 si 7, micile mele oaze de bucurie si gratificare. De ce 5, 6 si 7, veti intreba? Pai este foarte simplu. Pe 5 o fumez automat, fara sa-mi dau seama. Nu stiu cand o aprind, nu stiu cand se termina, nu stiu cand o aprind pe 6. Pe 7 o aprind pentru ca, nu-i asa, mai intra. O cafea de la automat face fix cat trei tigari, e pacat sa irosesc vreun strop, mai ales ca nici macar nu-i buna. De fapt, e groaznica. Noroc ca fumez. Da da, trebuie sa fumez, ca sa nu mi se para asa groaznica. Asa. Intre tigari muncesc. Muncesc cu gandul la urmatorul meu reward, urmatoarea pauza de tigara. Muncesc mai cu spor cand stiu ca urmeaza iarasi maxima satisfactie. Am observat ca maxima satisfactie are loc cam la 30′ de la tigara cu numarul 7. E timpul? E timpul, cum sa nu. Bag ghebos numarul 8, urmat imediat de numarul 9. Asta asa, ca sa-mi ajunga pana la pranz, cand cobor la masa. La masa e o placere. 10 si 11 se fumeaza inainte de mancare. 12 se fumeaza intre felul unu si felul doi. 13, 14 si 15 la final de masa. 15 intra greu, dar na, e replica aia celebra cu “mai fumez o tigara si mergem”. Ah, da, si daca tot vorbim de replici, sa nu uitam de “Ce v-aduc?” “Pai in primul rand, un Virginia Violet. Apoi, o ciorba”. [Un fumator nu trebuie sub nicio forma sa ramana fara tigari.  Trebuie sa evite, pe cat posibil, excursiile nocturne la benzinarie, in pantaloni de pijama si papuci. Privirea dezolata, de animal haituit. Mana tremuranda pe cele doua hartii care fac contravaloarea maximei satisfactii… Not lady like:p. A se avea tigari asupra propriei persoane at all times. Mhm.] Anyways, revenind. Dupa masa rezist mai mult. Poate chiar o ora. Dupa o ora, e timpul pentru maxima satisfactie. Intra lejer numarul 16. In jur de ora 4, scade glicemia. Merge-un ceai, dupa cum merg si numarul 17 si numarul 18. Fix inainte de plecare, iau si portia cu numarul 19, sa imi tina pana acasa. Seara, dupa ce culcam Iepu, e timpul meu. Maxima satisfactie. Daca vorbesc la telefon cu vreo prietena, bag lejer 20, 21, 22, 23 si 24. Uneori, si un 25 fix inainte de culcare, dupa ce m-am spalat pe dinti. 

Viata e ce se intampla intre doua tigari. E serialul asta misto la care ma uit, dar din care nu inteleg mare lucru, e mai mult pe pauza decat pe play. De aceea, si din alte sute de motive care au de-a face cu how low can you go:)), m-a apucat miercurea trecuta ca eu nu mai fumez. Nu am ambitii mari. In fiecare zi ma trezesc si zic asa: azi nu o sa fumez. Nu stiu maine, dar azi sigur nu. Data trecuta m-am lasat de fumat. De data asta… nu fumez. Data trecuta am folosit NRT (nicotine replacement therapy – plasturi, mai exact). De data asta am citit cartea lui Allen Carr, la indemnul Simonei. Una peste alta, sunt cinci zile.

Voi?

PS: Nu fumati. Nu aprindeti niciodata o tigara. Nu trageti nici macar un fum, nici macar o data.