M-am gandit io ca lucrurile simple si prajite sunt in asa hal de  bune, ca nu se poate sa nu te intrebi uneori, daca ai oaresce constiinta culinara, de ce parainventam roata. Pe urma, m-am sters la gura de filosofie si m-am pus degraba sa va scriu despre ludaitza, ca asa m-a invatat pe mine bunica-mea ca se zice.

So. Se curata de coaja un dovlecel (doi, trei), mai maricel asa, ca sa intelegem ceva din el. Se taie pe rotund, in felii subtiri, dar nu stravezii. Se sareaza si se tin asa ceva vreme. Sa tavalesc apoi prin faina, apoi prin ou. Se prajesc ca si cand ar fi snitele. In varianta vegana, se pot trece doar prin apa si faina. Se mananca teanc, precum clatitele, pana cand nu mai ramane nimic. Presarati cu sare cat va lasa inima si asortati cu paine buna, de casa. Si daca nu v-o placea, sa-mi ziceti mie cutzu’.

TGIF