Se fac acuș doi ani de când muncesc pe cont propriu [yep, its been that long! :-)] A fost așa un roller coaster ride, că n-am apucat să mă gândesc prea mult la ce se petrece. Până azi. Când m-am gândit. Suficient cât să-mi extrag niște lecții de viață pe care am zis să le împărtășesc aici, că poate vă bate gândul să lăsați în urmă treaba serioasă pe care o faceți acum și să vă apucați de o chestie pe care nici măcar mamele voastre să n-o-nțeleagă (în acest mod simplu înlocuind orice pauză de conversație cu un veșnic și din inimă “of, măi mamă, când o să-ți găsești și tu un job ADEVĂRAT?”).

1. BANII NU SUNT O PROBLEMĂ. Angoasa oricărui om care se aruncă-n cap freelance style este că nu o să poată să adune în fiecare lună banii de care are nevoie ca să-și plătească ipoteca să trăiască. Treaba e cu atât mai dramatică atunci când nu ai un buffer din care să ronțăi. Eu, de exemplu, nu am avut, nu am, sunt o cheltuitoare sinistră și răsfățată, care și-ar da oricând ultimul ban din buzunar pe încă un espresso, decât să și-l păstreze pentru mâine. S’teți cu mine? Că treaba se duce în pozitiv. Că ce am observat eu este că banii nu sunt o problemă atunci când nu te gândești la ei. Când faci lucruri în care crezi ca un maniac, fără să ai în spate un rațional mânat de posibilitatea câștigului. Ilogic? Poate. Does it work? You bet your ass. Înghite-ți frica, fă ce se simte bine în partea stângă și o să fie bine, și o să vină banii. True story 🙂

2. EXISTĂ LIBERTATE ÎN ORICE EȘEC. Când te apuci să faci o treabă de capul tău, fii sigur că o să vină un moment când o să fail miserably. O să fie uși care nu o să se deschidă nici dacă bați la ele cu Silent Night. O să fie momente în care te uiți pe jos și zici “uite un ficat, oh wait, e al meu!” O să fii dezamăgit ca naiba de unii și, mai important, o să fii dezamăgit ca naiba de tine însuți. Și în toate momentele astea de bottom of the food chain în care precis te vei afla at some point, dacă ești *fată deșteaptă*, o să vezi oportunitatea. Șansa ta sa te scoli din orice e și să faci orice poate să fie. Asta se cheamă libertate. O s-o ai și o să ți se pară cea mai mișto stare din lume.

3. EȘTI CEL MAI IUBIT OM SINGUR. Sigurătatea e ceva ce se simte grosolan atunci când ești freelancer. Iubirea e ceva ce se simte grosolan atunci când ești freelancer. Poți să whine and bitch about being lonely, că n-ai colegi, că nu e nimeni care să împartă cu tine, că te dai singur în mașinuțe, sau poți să înțelegi că treaba de care te-ai apucat e o plapumă cu două fețe. Azi ești singur, mâine o întorci invers și pac, ești iubit.

4. VALOAREA E ALTCEVA DECÂT PREȚUL. Dacă nu reușești să dai mai departe un lucru a cărui valoare îi depășește prețul, don’t even bother. Nu o să faci nicio brânză.

5. NU EXISTĂ MUNCĂ NEPLĂTITĂ. Să-ți pui la bătaie capul, resursele, inima, cu toată disponibilitatea și pe gratis, nu e niciodată niciodată degeaba. De fiecare dată când am simțit să fac muncă voluntară, ceva îngrozitor de mișto mi s-a întâmplat, aparent, fără legătură. Și o să cred până mor că de la asta mi s-a tras, de fiecare dată. Ai ceva ce poți să dai mai departe gratis, pentru că depinde numai de tine și e entirely yours to give? Fă-o fără să stai pe gânduri și fără să aștepți ceva în schimb. Fără fantezii semi erotice despre medalia de aur, fă-o cu drag și cu convingere și fii sigur, absolut sigur, că ți se va întoarce.

6. MĂSURA SUCCESULUI TĂU EȘTI TU. Tu ca om, așa. Dacă faci treaba asta cu freelancingu’, oamenii o să te vorbească. Dacă o faci mai multă vreme, oamenii o să te vorbească și de bine, și de rău. Stay true to yourself. Există în tine o lanternă cu baterii eterne. Succesul tău nu e despre ce-ai în cont, nici despre reputație, nu e nici măcar despre cum ai schimbat lumea. E doar despre abilitatea ta de a folosi lanterna ca să vezi calea în cea mai cea beznă.

7. COSTUL TĂU NU E PIXUL CU CARE SCRII. Tentația supremă atunci când lucrezi de capul tău este să crezi că nu ai costuri. Afară de pixul Muji de un euro fără cinci cenți bucata și de hârtia pe care scrii. În realitate, costul tău e mult mai mare și se măsoară în sutele de cafele pe care le-ai băut pe banii tăi, nu ai companiei, în concedii medicale pe care nu ți le-a plătit nimeni, în perechi de converși cu care bați orașe străine în vacanțe în care de fapt muncești, în duminici și în sâmbete și în nopți, în deconturi pe care ți le semnezi singur, în beri băute “la serviciu” (ah, the perks of self employment:)). Mă rog, înțelegi tu.

8. FERICIREA NU MAI E SCOPUL. Când treci de la a trage la căruță în scopul fericirii la fericirea de a trage la căruță, când uiți cu desăvârșire cum este să te silești să faci ceva, când tu ești cel care fixează ora fixă, se cheamă că te-ai super ajuns. Se cheamă că ai dat goana după fericire pe bucuria perpetuă de a fi tu în viața ta. Și asta nu e puțin lucru. Come to think of it, e totul. Și merită să faci tot ce poți ca să rămâi în bucuria asta. Și dacă nu faci toți ce poți…

9. E POSIBIL SĂ PIERZI. Universul nu îți datorează nimic. Treaba merge, ești bucuros, am stabilit la punctul 8. Faza e că dacă stai doar la primire și ai senzația că *ți se întâmplă* chestii, că tu însuți te doar *întâmpli*, o să te puturoșești teribil și o să pierzi tot. E și asta o lecție de viață, despre fragilitatea lucrurilor și despre accidentele care așteaptă să se, nu-i așa, *întâmple*. Să nu fii surprins when they do. Tu ai făcut asta.

Cam așa 🙂

Azi dimineata frecam ghebos menta, cu un ochi la slanina si cu altul la o discutie super interesanta de pe un grup de Facebook. Povestea cineva, cu maxima insufletire, despre viata in proximitatea inspiratiei si despre cum te schimba, la modul contagios, aceasta apropiere. And then it hit me: sunt unde mi-am dorit mereu sa fiu, chiar si atunci cand nu stiam ca imi doresc asta. Am scobit cu lingurita pana am ajuns la miez. Am trait dispassionately ani de zile, pana cand am suferit o mutatie dubioasa, care m-a transformat dintr-o “intamplata” intr-un polarizator de all things passionate. Si faza misto, I realize now, e ca toata transformarea asta a inceput cand m-am apucat, god knows why :-), sa scriu aici. De la asta mi s-a tras, si ma uit inapoi la ultimii cinci ani din viata mea cu recunostinta, incercand sa-mi imaginez ce-as fi fost azi, daca nu m-as fi… declansat.

Sunt bolnava. Sunt pur si simplu bolnava de entuziasm. Sunt o capusa pasionala. Iau de la altii si dau mai departe. Nu exista niciun alt lucru in viata pe care sa-l fac mai bine. Si realizarea asta despre mine ma umple de multumire. Eu chiar traiesc in proximitatea inspiratiei, every single moment of my life. Sunt inconjurata de atatia oameni care ma alimenteaza cu pasiune si drive nebun, incat nu cred ca am sa mai fac vreodata pana prostului in viata asta. Si pentru ca-s branzoasa pana-n maduva, am facut un foto-pomelinic, mai mult pentru mine (si pentru ca aveam iCloud-ul plin de poze mai mult sau mai putin miscate, ca viata :D), un reminder al faptului ca love ACTUALLY is everywhere. Si desi am sa gafez si am sa uit pe cineva precis si n-am sa le pot intoarce tuturor datul si adusul, si-am sa ma mascaresc aici emotional pe blogul meu de mancare-care-nu-mai-e-despre-mancare, desi am sa fiu mucilaginoasa si irelevanta pentru altii, e relevant pentru mine sa scriu ce urmeaza.

Pentru cei care n-au sa citeasca pana la capat, I guess what I’m trying to say e “live passionately”. Inconjurati-va de oameni care o fac. Imbolnaviti-va, nu va mai tratati. Embrace adevarata voastra natura si lasati in urma tot ceea ce va face sa traiti altfel:-)

INSPIRATIA.
_

Familia mea. Tata, care nu mai e de cinci ani, dar e mai mult in sangele meu decat sunt eu. Mama, care la 65 de ani se da utza. My husband, my travel companion in life si sufletul meu de imprumut. Copilul meu, pentru care nu eram ready, dar care era oh so ready for me.

My Boo, my girl, prietena mea de 20 de ani, my rock, my ultimate inspiration, curajul. Boo-cea-care-alearga, Boo-cea-care-citeste-carti, Boo cea care descopera orice lucru demn de descoperit in viata, 5 minute inainte mea.

Alex, my easy to talk to, no words necessary friend.

Mazi, my larger than life, super-awesome, super-real, beautiful, giving, caring, inspirational friend. Am pornit niste lucruri cumva deodata. She never let go of my hand in calatoria asta.

All my friends. Noi si vechi, ramasi si plecati. They make me a better “man” every day. Apropierea. Ne-singuratatea. Ne-lipsa.

Simbio. Dana, Iulia, Elena, toata echipa. Serendipitatea zilei de 2 octombrie acum-niste-ani, cand am intrat cu Mazi si cizme de cauciuc plouate in casa lor, strict ca sa nu mai plecam niciodata. Lectiile Danei, iubirea, recunostinta, responsabilitatea, sfatul bun si bine plasat. Increderea. Imensa, inepuizabila incredere.

Cookie Jar. Anca. “Face-ce-i-place”-le. Talentul. Neirosirea.

My fellow food bloggers. Poate cei mai pasionati si oh-so-real oameni pe care ii cunosc. Toti pe care am avut norocul sa-i cunosc.

Camelia’s. Camelia. Frumosul. Florile. Familia. Dragostea fara sfarsit. Panzele albe.

Niste mame. Care au venit cu mine in 2011, doar pentru ca le-am strigat aici pe blog. Care m-au sustinut in cei trei ani si ceva de mamicie mai mult decat instinctul. Grupul nostru strans. Mai-aproapele-decat-camasa. Valentina, reperul meu through thick and thin, scriitoarea mea preferata si (inca) nepublicata.

Cooku Bau. Geami-suflet-lipicios. Sensul nou. Salvarea lumii. Caldura. Empatia. Ginormica imbratisare.

Food coaching-ul. Cei cu care lucrez. Cuvintele lor pe ecranele mele. Motivatia. Rostul pe lume.

Voi. Energia. Generozitatea. Loialitatea.

Multumesc.

XoXo