Mi s-a pus pata pe caprese, da’ rau! Am mancat acu’o saptamana or so la Vapiano unul care mi s-a parut genial. Bulgarele de mozzarella – asa cum trebuie, rosiile – cherry dulci, busuiocul proaspat, rupt de pe vrej sub ochii mei…  Ce mai, o nebunie! Asa mult mi-a placut ca, dupa ce am mancat unul la pranz, am mai luat unul si seara (dap, era ziua aia cand fugisem de-acasa, plecata pe la 1, intoarsa pe la 11 noaptea, ah the life of a young “lauza”!). Anyways, cum ziceam, am mai luat si seara tot caprese, si i-am pus alaturi niste creveti buni facuti pe plita incinsa. Si, convinsa fiind ca mozzarella aia tre sa fie ceva delicatesa bengoasa, raritatea raritatilor oaia roz (by the way, mai stie cineva bancul asta cu oaia roz, ca ma tot chinui/chinuiesc(?) sa mi-l amintesc), am decis sa intreb timida la nenea care prestase salata mea ce fel de branza este aceasta. Raspunsul: un cutit in burta mea – Delaco. Delaco bai nene. Deci, da, ori eu nu mai sunt iesita din casa de mult, ori Delaco asta e chiar o mozzarela supermarketoasa ultra-decenta.

Ei, in replica la capresele de la Vapiano, am facut acasa caşprese, adica o caprese cu caş bun si dulce de la sibienii din piata. Cu ulei de masline extravirgin, oteti balsamic si un praf de piper proaspat macinat. Cu paine, ca nu pot gol. 

Asta mancare de vara nenica, nu infama bucata de carne de vaca pe care am gatit-o ieri cu pretul somnului meu si-al unei temperaturi decente in casa. Despre aia va povestesc eu poate alta data, ca nici nu e mult de zis I guess.

Voi ce salate mai mancati? Haideti, va rog, nu ma ajutati si pe mine sa go green?