Anul trecut pe vremea asta: http://easypeasy.ro/2011/06/de-ce-fac-oamenii-copii

Acum ceva vreme, insarcinata cu burta la gura fiind eu, m-am apucat sa fac research pe un esantion strasnic de mame din viata mea, avida dupa raspunsul adevarat la intrebarea “de ce fac oamenii copii?”. Ca mie nu mi-era clar deloc, ceea ce era de-a dreptul ironic under the circumstances. Ma puteam gandi la 100 de motive pentru care sa-ti iei o pisica si la circa zero motive pentru care sa te reproduci.

Am colectat fel si fel de pareri, care mai de care mai pe neintelesul meu: “ca sa ai si tu un rost pe pamant”- ntz!, “sa te hranesti cu realizarile copilului”- ntz!, “viata fara copii e pustiu”- ntz!, “ca sa aiba si ala mic pe cineva cu care sa se joace”- ntz!, “ca sa aiba cine sa-ti dea o cana cu apa la batranete”, ba chiar si “nu mai stiu mama de ce, a trecut multa vreme”.

In ziua in care am botezat Iepu’, am stiut. Mi-a devenit dintr-o data foarte clar si m-am si minunat de ce simplu e de fapt. Oamenii fac copii pentru ca se vor etern indragostiti. Fac copii pentru emotia aia de natura “lichida” care ii circula up and down, din fir de par pana-n varful degetelor. Pentru lacrima aia vesnica din coltul ochiului. Pentru dorul constant din capul pieptului. E ca un drog si posibil ca nu exista pe lume altul mai tare. Iubirea asta de copil pesemne ca ne leaga cel mai bine intre cer si pamant, si toata energia se scurge si rescurge prin noi ca o taina, pana cand suntem no more. Eu asa simt. Ca de n-as fi simtit, nici nu s-ar fi povestit.

Cu aceasta epifanie la activ, imi retrag parerea cum ca toti prietenii nostri vor primi cadou de Craciun prezervative, deoarece le doresc si lor ce avem noi, adica tot ce conteaza.

Moving on la lucrurile cele pamantesti, da, am botezat Iepu’. Ne-am ales biserica dupa criteriul “sa nu o bage cu capul in apa”. Ceea ce worked out pretty well, ca a fost si cea mai frumoasa slujba de botez la care am asistat vreodata. Va recomand deci Biserica Sfantul Ioan Rusul din Drumul Taberei: preot tanar si cu har, not to mention ultra-fotogenic, cor de baieti care canta dumnezeieste, locasul sfant – aerisit si luminos. Impresionant, chiar si pentru astia ca noi, ne-dusi la biserica.

Ce sa va mai zic, mi-a dat Dumnezeu cel mai cuminte copil eva’, niciun picut n-a plans, ba chiar a zambit cu gura pana la urechi la toate icoanele. A pozat ca o fotomodela la camera, de ne-a umplut cu mandrie pe noi parintii.

Fairy godmother Boo a tinut-o in brate mai bine de-o ora (pe mine deja ma rupe de spate, n-as fi putut, jur!). Timp in care Iepu’ a tintuit-o cu privirea ei de elfa hipnotizanta, deoarece stiu sigur ca din zestrea ei ereditara face parte si nemasurata mea iubire pentru cea mai buna prietena pe care o poate avea cineva acum si pururi si in vecii vecilor. Cine ar fi crezut acum 17 ani cand ne-am cunoscut eu si Boo ca o sa ajunga sa recite crezul cu dictie demna de invidia Andreei Esca la botezul copilului meu facut de mine…

… in timp ce eu o sa ma smiorcai ca o apucata, gandindu-ma ca mi-a pus Dumnezeu mana in cap de-am primit nesfarsite camioane de iubire in viata asta.

Dar hai ca iar am dat-o in siropuri si acus se scoala maria sa Iepu’, de nu mai apuc sa va povestesc despre restaurant. Care altul decat Vulturul. N-am apucat sa pozez toata mancarea, ca eram asa, surescitata ca un hopa mitica diliu. Dar va povestesc cu vorbe si va arat cate ceva din meniul traditional pe care am mers. Aperitivele, partea mea preferata, au avut 450 de repere (nici nu le mai tin minte pe toate).

Cel mai tare mi-au placut icrele si vinetele, dar si rulada cu somon, cea cu pui si cea cu ciuperci.

Dupa aperitive am avut sarmale. Ca nu puteam sa nu, deoarece, se stie, la Vulturul se fac cele mai bune sarmale care nu-s facute de mama.

La felul principal fura muschi de porc umplut cu carnaciori, pulpa de pui la gratar, carnati de casa (ge-ni-ali!), cartofi cu rozmarin si salata de varza. Nu am poze, care decat… le-am mancat:p.

Ei si tortul, la insistentele mamei nebune, de bezea, cu fructe de padure, imbracat in ciocolata alba si garnisit cu iepure.

Facut la Photocake. Nu mi-a placut in mod deosebit crema de fructe, nu avea niciun gust, ar fi mers mai bine una de ciocolata. Dar macar a fost frumos.

Am stat pe terasa, ca era o zi calda si mergea cu spritz si bere. Iepu’ a fost impecabila, s-a dat din mana in mana prin bratele primitoare ale dragilor nostri prieteni, a dansat sandvis cu ma-sa si ta-su pe piesa de la nunta lor, a zambit cu gura fara dinti la toata lumea care a bagat-o in seama. Pe inserat s-a tirat acasa cu buni, iar noi ne-am restrans la o masa cu cine-a mai vrut sa ramana si ne-am veselit pana pe la unu noaptea asa, timp in care am mai bagat, off menu, cate-o salata berlineza cu paine prajita pe plita, cate-un coup jaques si apoteoticul snitel de curcan cu cartofi prajiti.

Iepu’ a primit de la Boo-care-a-fost-la-Paris un Moleskine special edition cu Micul Print, in care i-au scris cu drag prietenii nostri, ca sa aiba amintire peste ani. Caietul asta o sa “mearga” la toate aniversarile ei, o sa fie cumva jurnalul ei de copilarie scris de noi, adultii ei. Ca Iepu’ e asa, cumva, cel mai norocos copil, the precious one cum i-a zis Marius. Si toata lumea o iubeste, cum altfel?! Poate intr-o zi o sa va “citesc” din caiet, dar for now ramane secretul lui Lorelai Victoria Iepu’.

Mai sunt multumirile: Bursucu – multumesc ca te-ai lepadat de Satana, couldn’t have been easy on you:))), stii ca esti in viata noastra forever si nu de azi de ieri, we love you complet; Boo – am zis, si tu stii <3; Emilia, Dan, Marius, Mazi, Vlasci – you guys are our circle of trust <3; Printesa si ‘Iviu – nu ne stim de mult, dar nu-i asa ca ne stim? <3; Ami si Mihai – ne vedem rar, dar cand ne vedem, e parca n-am plecat niciodata, multumim <3; Maria, Robert si Mamaruta – voi sunteti ceea ce vrem sa fim when we grow up <3; familia Boo – doamna mama lui Boo, Nicoleta, Alex, Eli, Octav – acu’ you’re kinda our family too, multumim <3; familia Bursucu – Ciprian, Cristi, Bogdanel si mai ales Rufy – cea mai cool and collected mama I know – nu stiu cum sa va multumim pentru cat ne-ati ajutat, de cand aveam burta si pana n-am mai avut <3; Vlad s Anto-a-carei-zi-era-in-aceeasi-zi-dar-ea-a-venit-la-botez-totusi – love you guys <3; Beavis-si-fetele-lui-de-acasa-cu-febra, Anda si Cata-care-era-la-Tulcea – ne vedem doar la nunti, botzuri, cumetrii, dar tot sunteti cu mine de 17 ani, ceea ce e schema <3; Cristina-colega-mea-draga si Sergiu-care-ne-a-filmat-la-biserica – prieteni noi si dragi, abia astept sa jucam la nunta voastra <3; familia mama si familia Mishu – multumim ca ne-ati facut, ca ne-ati crescut si ca datorita voua, cumva, acest copil care ne umple de drag exista azi <3.

Inchei spunandu-va ca pozele cele frumoase, va prindeti voi numaidecat de care zic, sunt facute de Dan Petru, pe care vreti, va promit, sa-l aveti cu voi la evenimentele importante din vietile voastre.

www.danpetru.com/blog

Un like pe facebook if you please: http://www.facebook.com/DanPetru.Photography

Phew! Gata! Am zis tot. Va doresc sa va fie inima plina dupa cum mi-e mie azi. Si in plus fata de asta, va doresc weekend fain, cu racoare.

Nu o sa va povestesc just yet cum mi-am petrecut eu ziua de sambata printre ruinele tavanului prabusit peste noi in living. Pastrez pentru alta data povestea apartamentului nostru nou, cumparat cu bani grei si platit inca 28 de ani de-acum incolo, cu pretul libertatii noastre practic. For now o sa va povestesc doar despre botezul la care-am fost duminica, la Jaristea.

Despre locanta cu pricina stiam doar ca-i o locatie clasica pentru evenimente de gen, ni se propusese si noua de catre wedding planner ca varianta, dar am refuzat pentru ca deja indragisem tare o alta locatie.

Acuma, eu fiind o hoarderitza (later edit:p, multumiri vigilentei publice) veritabila de all kinds of stuff (nimic nu se arunca, totul se pastreaza), Jaristea fu pentru mine raiul micilor obiecte argintate. E ceva de speriat, cred ca sunt mii si mii de obiecte diverse de jur imprejur, intr-o incapere care si asa nu-i mare, aruncate nu neaparat cu logica sau cu gust desavarsit, dar dupa capul meu, in chip fermecator. Locanta scores big si la modalitatile diverse si generoase de iluminare, de la ringul de dans cu acoperis de sticla si pana la candelabrele cu lumina calda, care creeaza o atmosfera foarte placuta. Nimic nu mi se pare mai unapppealing intr-un restaurant decat lumina alba de halogen sau neoanele. Ma rog, ar mai fi cateva lucruri la fel de unappealing, gen gandacii de bucatarie.

La Jaristea gasesti mese frumos aranjate, cu tacamuri si oliviera de argint, bauturile se servesc fara numar, din carafe de sticla, mocheta e grasa, plusata, decorul deosebit (on the tacky side, recunosc).

Despre mancare iarasi de bine. Cum eu ma duc la nunti si botezuri pentru aperitive, nu le vreau zgarcite sau lipsite de imaginatie. Iar la Jaristea n-au fost deloc, nici, nici. Highlights: branza de burduf cu chimen, urda cu marar, aspic, rulada cu ciuperci si rulada de porc cu sorici parlit, rulouri de cascaval cu jambon si ceva rulada de ficat cu fistic. Servite toate astea cu chifle calde.

Felul doi – pestele – somon in crusta de nuci, cu un orez foarte interesant asa, coagulat de parca era sushi rice, poate chiar era, ce sa zic.

Si-apoi piesa de rezistenta: piept de curcan cu pere, mar copt cu nuci si sos de portocale. Cu salata acra de laptuci. Pretty fancy-shmensy stuff.

Totul, dar absolut totul e argintat, de la tacamuri la farfuriile de tort si la cestile de cafea. Si parca-i mai buna cafeaua din cesti de-astea decat din cani albe branduite.

Despre programul artistic ce sa va spun, este extrem de chicios, dar not in a bad “never again” way. Experienta multiculturala incepe cu o tanti purie si platinata, care ne trece prin tot folclorul rusesc cu decibeli care spulbera sticla si inspaimanta copiii mici. Continua cu dansatori profesionisti care fac demonstratii de vals, tango si latino si apoi purced, in pure Dirty Dancing fashion, sa invite fiecare din public pe cate cineva pe ring. Vine apoi un Pedro de Ferentari asa, care canta cu o duduie corpolenta si involanata Guadalajara si the like. Si, desigur, sa nu uitam lautarii, care sar cu tzambalul si acordeonul, deopotriva entuziasmati de La multi ani! si Happy Birthday. Mai e un nene cu vioara si o tanti cu pian si sper ca n-am uitat pe nimeni. Repertoriul e vast si poti sa cumperi pe loc un dvd cu toata trupa de artisti.

Tot la program artistic incape si servitul bucatelor de catre o ceata de flacai cu faclii si servete, care fac asa un fel de tur de onoare in aplauzele publicului si-apoi se lasa pe un genunchi in mijlocul stabilimentului, prezentandu-ti mancarea ca pe o ofranda zeilor.

Asa e la Jaristea: gustos, patinat si burlesc, all in one. Va las cu gandul la mancare, iar eu raman cu inima plina de bucuria cu ochi umeziti a parintilor micutei Maria, cea mai iubita si asteptata de dragii ei. Sa va traiasca, oameni buni si frumosi!