Exista o complicitate a mergatorilor in Vama. Un soi de replica de dat mai departe din tata-vamaiot in fiu-conceput-la-cort. Intrebati-i si or sa va spuna: “Vama Veche nu mai e ce-a fost!”. De fapt, nu-i nevoie sa intrebati, or sa va spuna oricum. Sansele sunt ca veti ramane cu aceasta nelamurire. Adica… cum era Vama cand era ce era? Si cam cand era asta? Mai exista, oare, viu si in viata, cineva care sa ne zica si noua? Intrebari legite, pe care mi le puneam in timp ce indesam in troller(!) mormanul de lucruri absolut necesare si esentiale primei mele vacante in Vama Veche. 

“Pack light”, they said. Lucru pe care nu l-am luat neaparat in serios, crezand cu putere ca atat dpdv emotional, cat si dpdv logistic, femeia nu poate, nene, sa aiba bagaj mic. Patru zile, patru femei… Things were needed. Placa de par, feon, prelungitor pentru a putea folosi simultan placa de par si feonul, cele sapte oje preferate, in nunate de rosu, rosu-rosu si rosu-rosu-rosu, plus baza si top coat, tot arsenalul Mac, tzoale si carpeturi, Convershi, slapi, trei perechi de sandale, haine de “ca daca e frig”, haine de “ca daca e cald”, trei costume de baie, palariuta, trusa de prim ajutor-minifarmacie portabila… Nyways. Un troller rotofei, rucsacul cu electronice, papornita de plaja si eu, destul de “incurca-loc” de felul meu.

Paranteza: invitatia dezbifarii de pe bucket list a unei vacante in loc de pierzanie Vama Veche imi parvenise de la trei best friends ele intre ele, trei fete foarte dragute, dintre care pe una o cunosteam binishor, pe alta mai putin si pe a treia deloc. Se chema ca tre’ sa fac impresie, sa-mi justific prezenta in micul, dar inimosul lor colectiv. Voiam sa ma iubeasca, da da da. Well, impresie… am facut. Caci cand m-au vazut tarand lejer cufarul magic, jur ca s-a auzit sunet de dinti cazuti pe asfalt. Cu ce eforturi am indesat lighioana in portbagaj, alaturi de lada frigorifica plina cu bautura… nu pot sa va spun. Dupa cum mi-e rusine sa va spun si ca fetele cele trei aveau bagaje mai mici decat geanta cu care ma duc eu zilnic la birou.

Momentul bagajului odata depasit, am purces fain frumos in excursia noastra de fete, so SATC, sezoanele 1-6. Prima lectie de viata Vama: se merge de luni pana joi, in iunie. In acest mod simplu, te asiguri ca nu nimeresti in miezul unei calcari in picioare al carei subiect esti chiar tu. A doua lectie: la OMV au un foietaj cu branza absolut fabulos, un soi de rulou sarat. Ah, si cherry cola. A treia lectie (asta din ciclul mai iesi si tu din casa!): autostrada cea new and improved te scoate direct la Agigea, facand drumul spre mare in timpul saptamanii o adevarata incantare. A patra lectie: nu incercati sa tarati un troller ginormic prin nisip.

Am ajuns la Vama Veche pe la ora pranzului si ne-am proptit direct aici:

La Cherhana, adica. Acest landmark de neratat (inteleg), unde pestele e mereu proaspat, oamenii nu gatesc complicatenii (neavand ei decat un gratar in curte) si privelistea e asa, to die for! Ne-am lipit (la propriu) de mese si am asteptat cuminti, cu spuma in pahar si spuma marii sub nas, ca aceasta aratare deosebita sa se parleasca bine pe toate partile:

1.8kg worth of calcan, fabulos de bun si extraordinar de scump (cca 200 lei). Si pentru ca asteptarea sa fie mai lina si ruloul cu branza de la OMV sa nu se mai simta singur in burta mea, niste icre cu ceapa sa consumam, au zis fetele, lucru la care prost sa fii sa te impotrivesti.

Bun. Bune si icrele, bun si pestele, bine de tot La Cherhana. 291 de lei o nota de patru persoane. Ceea ce as zice ca e opusul lui ieftin.

La Cherhana e loc viu, adica… cu vietati. Sub mese – catei si pisici. Pe plaja – pescarusi si alte pasarele (plaja de nudisti e in range pentru un zoom mai calificat, asa incat era cat pe ce sa va bucur cu o poza cu rating adult, noroc ca a cazut la montaj, altfel nush ce ne faceam. Adica who the fuck se apleaca sa culeaga scoici in fundu’ gol, fara sa indoaie genunchii? No… really!)

Acum, stiti, what happens in Vama stays in Vama si pentru ca inca mai vreau sa ma iubeasca fetele alea, nu o sa ma apuc sa va povestesc cat halimai inseamna vacanta cu patru fete si-o termoizolanta cu fineturi alcoolizate (o da, eu, EU, am baut doua Corona jumate in patru zile si patru prize, I am wild like that). Nu o sa va spun nici ca am mancat o cutie de branza topita every day for breakfast, cu switch de marci si joc de glezne incantate. Pur si simplu nu ar fi adevarat! Mai bine va zic pe unde ne-am potolit burtile si cu ce-am ramas asa, la purtatorul sensibil, dupa aceasta prima (posibil ultima:)) experienta in Vama.

La Cherhana e, daca nu am zis mai sus destul de explicit, best. Best of Vama. Pe langa icre si calcan, am mai incercat rapane (niste melci),

zargan (un peste cu oase verzi, foarte asemanator cu macroul), calabalac de mare (adicatelea pastrav de Marea Neagra), chefal si rechin.

Chefalul mi s-a parut cel mai bun. Rechinul mi s-a parut cel mai gras. Pestisorul fosforescent nu mi-a placut. Una peste alta cu mujdei, am iesit pe plus La Cherhana. Si am baut nectar bulgaresc ca pe vremuri, cand or fi fost si vremurile alea.

La Bibi Bistro am mancat mediocru. Mic dejun ok, pranz ok(ish). Ca sa citez un clasic, e cam “hit or miss”. Ciorbele deloc nu mi-au placut la Bibi.

La Canapele am mancat intr-o seara o shaorma buna, cu cartofi prajiti adevarati. Kudos!

La Lyana (fosta La Mitocanu’), am mancat un porc cu varza calita foarte foarte bun,

plus un papans singular, dar care facea cat doi.

Afara de astea, clatite si suberek. La Soni era inchis.

 

Si acum, niste trivia:

• Prima benzinarie de pe autostrada, sensul de mers spre mare, e la km 45. In case u wanna time your bio breaks;)
• Sezlongul in Vama e 15 lei pe zi.
• Marea la Vama e cea mai versatila mare: are in orisice moment o alta culoare.
• La supermarket au de toate branzele topitele.
• Farmacia e inchisa vesnic (am stat patru zile acolo, n-am vazut vreodata animatie).
• La Vila Dini e frumos, e curat, e fix pe plaja. La Vila Dini e si Moartea Linistii, caci alaturi, la terasa folk Open Stage, canta un nene cu lipsa de talent tot repertoriul Ducu Bertzi si Gheorghe Gheorghiu (da’ chiar, oare astia doi or sti cum era Vama cand era ce era?). Daca nenea asta nu se face plecat spre pasuni mai verzi, sanse bune sunt sa le shmshm biznisul astora cu Vila. Foarte draguta dealtfel, am zis.
• Best pick up line, Vama Veche 2013: “Incep prin a va spune ca, spre deosebire de 99% din barbatii din Vama, eu AM cazare!”
• Nudisti. Need I say more is less?
• Copii, multi copii. Adica na, cine isi face de-acasa socoteala somnului si a lipsei urmei de fund de bebelus, o suge, cum ar veni, in chec. E plin de reprodusi.
• Greieri. In casa, pe bluza, sub bluza. Pot fi convinsi sa dispara daca desurubati cu maiestrie becurile din balcon.
• Alte insecte, taratoare, animale, animalute, personaje pitoresti, betivani, pastilati, pitzis si cocalari de Bucuresti: da.
• Mizerie pe plaja: da, dar nu asa rau in iunie ca in sezon.
• Necesitatea includerii in bagaj a unui espressor: da. Cafeaua e apa-pishu cam peste tot. Noi am avut masina de cafea Nespresso si cani de sticla, coz we’re comfort zombies like that:D
• Autan, dopuri de urechi, pastile anti alergie: da.

Am scris atata si nu v-am zis nimic. Nu v-am zis esentialul: ca locurile sunt numai si numai atat de frumoase precum oamenii cu care le imparti. Si eu… am iubit Vama Veche. Cum, probabil atatia altii inainte mea au iubit-o. Nu pentru ea in sine, ci asa, pentru ce. Si mai ales pentru cu cine.

Ah, si am vazut rasaritul. A intrebat de voi;)