Si ce mai zici tu, bai Cookie? Esti bine, sanatoasa? Viata e frumos? Sa stii ca de mult ma tin sa-ti zic ca… well…  (cum sa ma exprim ca sa nu ma intelegi gresit?)… arati ca naiba. Nush, zau, ce se intampla cu tine. Mecla asta anemica, parul asta valvoi, pijamalele astea terfelite, care se iau dupa om precum cainele comunitar, te fac de nerecunoscut. Ma mai iubesti nespus? Ca uite, vreau sa te invit sa iesim de Valentine’s Day. Noi doua, eu si cu mine. Catchu’ e ca tre’ sa te speli pe cap, sa mirosi frumos, sa te imbraci ca o femeie (in puii mei) si sa nu scoti o vorbulita. Vom iesi la pranz, pentru convenienta situatiei. Vom iesi… in casa noastra. In sufragerie. Eu voi gati pentru tine pui. Vom bea Cola apa. Te vom barfi pe tine si ne vom iubi in clisee. Ne vom iubi cu inima tanara si cu burta plina de carne, asa cum ne place. Si-apoi, eu am sa ma cocot pe un taburet si am sa-ti recit poezii cu rima, pentru ca niciun gest nu e suficient de desuet atunci cand vrei s-o faci sa priceapa ca she’s the one. Ia, te rog, aminte la aceasta superba mostra liricoasa, am scris special pentru tine urmatoarele:

Daca tu esti la gara, eu vin azi cu trenul

Daca esti la padure, eu sunt padurarul Costica

Daca taci si nu tipi, e fiindca ti-e frica

Si-n toata padurea, tu tot cauti Zenul.

Te rog sa intelegi ca nu mi-e usor. Nu te-am mai curtat de cand aveai cosuri. Dar am fost aici, stoica, fidela ca o nevasta de marinar, asteptand sa ti se feshteleasca dragostea de tine, ca sa mi ti-o iau de-o aripa, si s-o azvarl in oala, si sa facem impreuna o tocana de amor de sine, ce n-a mirosit niciodata mai bine. Pam pam.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Bai, care radeti acolo in spate? Ca va dau afara imediat! Sau ce, nu s-a mai pomenit ca de ziua indragostitilor sa ai un date cu sinele? Nu, pe bune. Eu asta am in plan. Vreau sa-mi arat mie ca imi pasa de mine. Mi-am facut o mancare buna de lins cratita, iar daca astrele se aliniaza corect, am sa am si timp s-o mananc. Planul e sa stau la masa. Jos, adica, stiti, pe scaun. Nu la varice, in bucatarie, cu Purcifer intr-o mana si cu telefonul strans in menghina dintre maxilar si umar, asa cum numai fix un an de stat acasa te poate invata. Deci asa nu. Vreau un pranz tihnit, cu storurile trase cat sa intre lumina, cu geamul inchis cat sa nu intre iarna si cu liniste deplina. Anul asta, de ziua indragostitilor, that special someone voi fi pentru mine eu. Aceasta aventura egotistica este rezultatul a one too many phonecalls la 9645, iar daca e adevarat ca dragostea trece prin stomac, mi-e clar ca eu si cu mine tre sa facem ceva sa rekindle our romance. Intelegeti voi ce zic? Pai daca da, atunci va poftesc sa va suflecati manecile si sa executati ceva bun de mancare pentru voi insiva, pentru ca… well… pentru ca meritati. Pentru ca, every now and then, mai tre’ sa va aratati dragostea si fata de propria persoana. Si ce mod mai bun de a face asta decat cu o foarte, foarte buna tocanita sentimentala. (De mult ma roade, btw, ideea ca relatia unui om cu mancarea il defineste. Si de mult am zis ca oamenii care nu vad rostul gatitului pentru ei insisi, ci doar pentru familie/prieteni/copii etc., sunt niste oameni cu o suferinta. Dar sa nu divagam si mai mult decat am facut-o deja de la un post care se vroia unul simplu, cu pui.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

In 99% din cazurile in care exista in sala de asteptare a bucatariei noastre aripioare e pui, ele ajung asa: http://easypeasy.ro/2010/11/aripioare-la-cuptor-cu-legume-sote.

Adica marinate pripit si perpelite in tava pana cand ies crocante si aluneca pe gat ceva de speriat. Aceasta reteta basic nu avea insa cum sa fie de ajuns pentru pranzul meu romantic de una singura. Vroiam ceva special. Ceva la care sa muncesc. Ceva cu planning ahead. Cu timpi de preparare si asteptare, cu pauze de privit galesh prin geamul-oglinda al cuptorului, cu anticipatie flamanda. Ceva cu dichis. Deci nu, nu aveam sa ma multumesc cu clasica tehnica de preparat puiul, zisa de sotul meu si “crocantzescu”. Nu si de data asta.

Deschid paranteza ca sa va spun ce cred eu ca e musai sa se regaseasca in orishice mancare cu pui. Pai… e simplu: UNT, USTUROI si CIMBRU. Inchid paranteza.

Ei, primul lucru pe care l-am facut o fost o strasnica marinata. Nimic original aici: o ceasca de ulei de masline, nitel sos de soia, piper proaspat macinat, cimbru, Nomu smokey peri peri si niste boia iute afumata la completare, nitel chimen rasnit, niscaiva ierburi de Provence si doi catei de usturoi zdrobiti. Zeama asta se toarna peste aripioarele spalate, sterse si azvarlite intr-o punga trainica, de felul celor de se gasesc la DM, alea de 6l pentru congelat diverse oratanii. Bun. Punga asta cu minuni se tine peste noapte la frigider. Merita asteptarea? Ma veti intreba. Sau e acelasi lucru daca lasam carnea la marinat doar 1h-2? Pai, in all honesty, eu sunt pentru versiunea grabita, cam intotdeauna. Deci nu v-as indemna sa marinati cu zilele, decat daca vreti voi sa va smtiti mai din cale-afara asa, precum eu in situatia de fata. Altfel, merge si a quicky, al naibii de bine!

Mai departe. O data aripioarele marinate de nu mai stiau cum le cheama, le-am scos din punga si m-am apucat sa le prajesc intr-o tigaie cu unt, la foc molcom, pe toate partile.

Nu le-am lasat sa devina crispy-maro, ci le-am dat, mai degraba, o tenta aurie. Cam asa:

Apoi le-am scos pe farfurie, iar in grasimea ramasa in tigaie m-am apucat sa sotez un praz, doi morcovi si vreo 12 catei de usturoi. Am stins cu vin alb si-am dat tigaia deoparte.

Bai, si acum incepe opera de trei parale arta. Intr-o cratita rotunda se pun frumusel balanele aripi intr-un fel de monument circular, precum in imaginea care valoreaza mai mult decat 1000 de cuvinte (zau ca nush sa explic pe de-a vorbele, sper ca se vede clar in poza):

Intre aripi am bagat niste separatoare de ceapa rosie, iar la mijloc am varsat legumele sotate, cu tot cu vinul lor. Mi-am amintit sa pun si niste mazare congelata, de felul extra-fin. Am garnisit cu buchet de cimbru. Am completat sosul cu niscaiva supa de pui (chicken stock, poate apucam in viata aceasta sa discutam si despre ea), cat sa acopere carnea cam pe 3/4, am pus deasupra niste folie de aluminiu intepata strategic cu furculita din loc in loc si am varat la cuptor cratita, la foc mediu. O ora nici nu m-am uitat la ea. Mi-am vazut de treaba. Am facut un piure semi-pasat, asa cum imi place mie (nu iubesc deloc piureul ala ultra-zdrobit, eventual si la blender, big big cah!), cu juma’ de pachet de unt in el si cu niste extra-lapte. Apoi m-am dus sa vad ce fac minunatele. Erau bine, multumesc. Le-am descoperit si le-am mai lasat vreo 20 de minute la foc mic, pentru o rumeneala placuta. Apoi le-am tras in cap o mana de patrunjel verde tocat, for the finishing touch.

In detaliu, aratau cam asa:

Apai daca nici asta nu e dragoste, atunci zau ca nu stiu ce vreti…

Anyways. De spus ca le-am scos pe farfurie, le-am aranjat frumos in cuib de piure cu legume, sos si ceapa verde, le-am sedus, le-am tras in poza si le-am abandonat, in asteptarea unui somn iepuresc. Pentru ca nicio relatie nu e perfecta, nici macar relatia cu tine insati…

… iar daca mananci din cratita, o sa ploua la nunta ta.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Acest pranz mi-a fost “cauzat” de Agricola Bacau, care m-a scos din amorteala si din foame, starnindu-ma sa declar cuiva iubire vesnica la farfurie. Cica ar fi si un concurs cu acelasi subiect, aici: http://www.facebook.com/pages/Creator-de-Pofta/121523801241383, like daca like.

Si daca, for whatever reason, va “simteti” singuri de V day, tratati-va pe voi cu mancare si cu dragoste. Happy ziua indragostitilor!

Imi propusesem sa fie asa: supa de rosii, pui cu smantana si placinta cu caise. Nu fu loc. Ca era deja tarziu, musafirii se pornisera, iar eu inca mai negociam cu Iepu’ niste timp. Asa ca am luat frumusel tavile Ikea, cinstitele tavi care m-au scos din impas de atatea si-atatea ori in trecut (si care nu stiu cum se face ca, indiferent cati oameni ai la masa, au de fiecare data capacitatea optima), si le-am umplut cu varf.

Intr-una am pus aripioare si copane de pui, marinate de urgenta in sos de soia, nomu, chilli, chimbru si ulei de masline.

In cealalta – cartofi aurii, mozoliti cu ulei de masline, usturoi, boia, sare grunjoasa, rozmarin si cimbru. Pe astea doua tavi le-am aruncat in cuptor si mi-am vazut de treaba. Am perpelit iute niste ciuperci in unt. Am facut o salata clasica din frunze verzi, ridichi, castravete, ardei, lamaie si ulei de masline.

Dar de fapt, ce vroiam eu sa va arat este o alta salata, am numit-o “cubuleta” pentru ca toate legumele din ea sunt taiate cuburi. Nu ma dau in vant dupa salata, dar asta chiar m-a impresionat. Avem asa: rosii de gradina, ferme, ca sa nu fie exagerat de zemoase, apoi – ardei de toate culorile – verde inchis, rosu, galben si portocaliu, apoi ridichi, avocado si ceapa rosie (ar fi mers, dar eu n-am avut).

Am facut un dressing din zeama de lamaie, ulei de masline, marar si patriunjel, emulsionate bine la robot. Bun rau!

A mai fost pe masa si o supa de rosii, dar despre aia intr-un post separat, ca tre’ sa verific daca nu care cumva am mai aratat-o la lume. Deh, multi ani de blog, baby brain, intelegeti voi.

Haideti cu “cubuleta”, desfatare la ochi!

Dupa un weekend in care m-am simtit like crap si o zi de luni odioasa, azi lucrez de-acasa. Sper ca pana maine sa ma simt mai in forma. Cum de mancat tre’ sa mancam, chiar daca mai fara imaginatie asa, am facut aseara niste aripioare la cuptor, marinate pripit intr-un amestec de sos de soia si Nomu smoky peri peri – adica puse intr-o punga si agitate acolo ghebos cu respectivul sos, dupa care trantite in tava cu zeama cu tot si coapte la foc foarte mic. Intoarse o data, ca sa se rumeneasca pe ambele parti. Langa ele – mda, legume congelate, trantite direct in tigaie, cu putin ulei de masline, cimbru, sare si piper. Garnisite cu busuioc proaspat. Pufix zice ca “I have outdone myself again”. Adica e de bine. O zi faina tuturor:)

Self-explanatory: aripioare rumenite in tava, cu usturoi verde, ulei de masline, oregano, paprika si cimbru. Un pranz delicios, de mancat cu o salata mare si o felie grasa de paine. Enjoy!

imi plac la nebunie cartofii noi, as manca in fiecare zi. si ma apuca tristetea cand ma gandesc ca in curand or sa dispara iarasi pentru un an si o sa trebuiasca sa ne intoarcem la the boring old tatoes:p de aici si excesul!

facem cartofii la cuptor, in tava, cu usturoi verde si sare grunjoasa. iar aripioarele tot la tava, pe hartie de copt ca sa nu se lipeasca si glazurate cu un amestec de sos de soia, piper, sare, cimbru, miere (daca va place, mie nu:p), chilli si usturoi. nie & easy! enjoy!