archive for September 2015


bună ziua, nu vă supărați, #savoareagreciei aveți?

September 28th, 2015 — 8:05am

LagoFS

Ceea ce o să vă spun acum o să vină ca un șoc. S’teți pregătiți? Here it goes: o iubesc pe Grecia și pe toată mâncarea ei! Știu, este groaznic. De cum începe toamna gri și, practic, până la prima înfiripare mai serioasă de raze de soare, nu mă gândesc decât cum să fac să-mi mișc iar fizicul în direcția generală a insulei mici din Egee, unde mi-am lăsat în 2009 o bucată de inimă, să fie. Așa că orice pretext de conversație în jurul raiului pe pământ care este, este bine primit. În București nu am găsit până acum un restaurant grecesc autentic, care să mă facă să uit unde sunt. Calamarul congelat pe care ți-l servesc tavernele grecești, dar românești, e gumat ca galoșii lu’ tataie. Pâinea nu-i întotdeauna ce trebuie, ceapa e iute și parcă nici feta nu-i ca de la mama ei. Și dacă tot se face că la restaurantele cu pricina nu am nici măcar marea la picioare în timp ce mozolesc felia de feliată la pungă în niște fake tarama, nu mai bine stau eu acasă și-o pun de-un platouaș?

Branza feta

Conveniently, începând din 28 septembrie și până pe 4 octombrie, la Lidl este Săptămâna Grecească. Ceea ce înseamnă că iar mâncăm cu găleata (no kidding, are 1 kg) iaurt grecesc natural (peste care se impun cu larghețe mierea de cimbru și niscai nuci de soi), brânză halloumi (pe grătar, în loc de carne, cu suratele (vitrege) tabbouleh, dintr-o altă bucătărie etnică, ce să-i faci), brânză feta de bună calitate, telemea de capră, în saramură, tzatziki-ul leneșului (gata asamblat, la cutiuță, pentru serile alea când să speli un castravete ți se pare vis urât), baklavale și, desigur, berea tradițională a grecilor, aia care nu este Mythos, ci este Fix. În varianta ei brună, much appreciated de băutorii de gen (don’t look at me, I’m a premium lager kinda’ gal).

Am răsfoit cu nesaț catalogul și treaba e că mai sunt și alte chestiuni delicioase prin el, le descoperiți voi la fața locului, de azi încolo în toate magazinele Lidl.

Hai că vă las cu o rețetă de sezon, gata cât ai zice καλή όρεξη!

SALATĂ DE ORZO CU NUCI, MĂR, MUGURI DE PIN ȘI HALLOUMI

Pentru cca 4 porții o să aveți nevoie să măsurați în crud o cană jumate de orzo (sunt niște paste mici mici). Fierbeti treaba asta în apă cu puțină sare. Scurgeți. Mozoliți micropastele cu ulei de măsline de calitate și vedeți să fie din belșug. Prăjiți apoi niste miez de nucă nouă și niște muguri de pin, într-o tigaie în care ați picurat un strop de ulei de măsline, o mână de fulgi de ardei iute și un cățel de usturoi zdrobit. Amestecați pastele cu nucile. Grătăriți lejer brânza halloumi și adăugați-o în salata de paste, tăiată bucăți potrivite. Finalizați cu felii de măr tomnatic, dulce, cu coajă roșie. Și poate cu nițel oregano și-un zvâc de piper proaspăt măcinat.

(Paranteză: Dacă tot măcinați piperul pe loc, make sure că nu-l măcinați extra fin. Zic asta pentru că am văzut restaurante cu pretenții care setează râșnițele pe mic mic și pe urmă te întreabă pompos dacă vrei “fresh piper”, în timp ce-ți împrăștie din farfurie până-n sinusuri pulberea pe care bine mersi ți-o cumpărai la plic. Piperul măcinat mare dă textură și aromă și viață lucrurilor peste care se suprapune, ăla măcinat până la moarte e numai bun, dar pentru carnea de chiftele :p)

S-aveți poftă și, cum ar veni, savoarea Greciei să fie cu voi 🙂

1 comment » | filled under: publicitate

și premiul pentru plăcerea vinovată a anului merge către… (drum roll!)

September 25th, 2015 — 3:09pm

guilty pleasures

Există un xls. The mother of all xls files din micul, dar jegosul plinul de microfirmituri inimosul meu computer. În care s-au vărsat în ultimul an 168 de chestionare, completate de 168 de oameni cu care am lucrat individual pe treaba asta lax poreclită food coaching. Ei, și într-o zi când mă semi-plictiseam în pat, răpusă de un virus fistichiu adus de Iepu din găurica neagră a colectivității, mi-am învins teribila frică de all things “tabel” și am extras câteva concluzii simpatice, pe care bunul simț al omului care s-a despărțit de științele exacte la vârsta de 15 ani mă împiedică să le numesc statistici. M-am gândit să le împart cu voi, că e distractiv așa să vezi că nu ești nici singur, nici original, în apucăturile tale alimentare. Pentru azi, avem așa:

TOP CHESTII PE CARE NU SE (PREA) PUNE GURA

1. Sfânta treime spanac, ștevie, urizici. Yep, the green goo astea se clasează sus în topul anti-preferințelor, mai cu seamă în varianta lor gătită. Un baby spanac crud mai mănâncă lumea, dar mâncărică de urzici… rar, dom’le, rar.

2. Pește. Din nefericire, dintre toate soiurile de carne, peștele e clar cel mai antipopular. Urmat îndeaproape de pui (ăla din comerț) și fructe de mare.

3. Ciorba de burtă și ardeii umpluți, asta așa, la capitolul mâncărici.

4. Dintre all things legume, dezgustul planetei se îndreaptă către soia, conopidă, fasole și varză de Bruxelles. N-aș fi zis că lumea preferă broccoli, dar da, așa stă treaba. Poate și pentru că are PR-ul ăla gonflat, de aliment super sănătos.

5. Laptele dulce e și el printre cele des pomenite la “așa nu”. Urmat de brânzica de veci, pe care suspectez că au urcat-o în topul scârboșeniilor mirificele diete pe bază de dânsa de trei ori pe zi.

TOP GUILTY PLEASURES

Hai să facem invers, de data asta. Give me 5!

5. Chips. Adică gen la pungă, știți voi. Mai presus de covrigei, popcorn, alune și merdenele, scorează în sufletul torturat de vină al omului acești generatori de adicție, ale căror rămășițe inoportunează de pe sub cearceafurile de bumbac percale, 100%.

4. Pizza, cu mențiunea că destul de mulți cetățeni și-o fac singuri, acasă la ei. Ce nu-și fac oamenii acasă? Vă zic eu ce: KFC. Care, după cum arată și o comparație ochiometrică a cozilor aferente, scorează în preferințele oamenilor dublu față de concurentul McDo.

3. Înghețată. Și nu de-aia artizanală, more like de-aia de supermarket.

2. Ciocolată. Need I say more? 42% din toți clienții mei zic că ar fi viața.

1. TA-DA! Coca-Cola. Un zdrobitor 63% dintre cei chestionați menționează băutura acidulată maro pe lista lor de plăceri vinovate. Sub 2% dintre cetățeni menționează Pepsi, asta așa, ca idee.

Până mă mai scotocesc eu de alte concluzii, hai să-mi ziceți și voi, for fun așa, ce ați pomeni în pomelnicul lui “nici mort nu mănânc așa ceva”, și, respectiv, “mai bine mor decât să mă vadă cineva mâncând așa ceva” (orice exagerare este pur întâmplătoare).

Și pentru că e vineri, ceasurile 4 trecute fix, vă urez weekend lejer, fără dezgust și fără vină, cu mâncare bună și, desigur, veselie. Amin.

9 comments » | filled under: food coaching, nutritie

feed the good wolf

September 21st, 2015 — 4:13pm

mood swings

E povestea aia Cherokee cu doi lupi, o știți? Cică erau doi lupi în capul omului, și unul era rău, și unul era bun. Ăla rău era RĂU. Furia, invidia, tristețea, regretul, lăcomia, aroganța, mila de sine, vinovăția, resentimentul, inferioritatea, trufia, superioritatea și ego-ul. Ăla bun era BUN, măi. Veselia, pacea, iubirea, speranța, seninătatea, modestia, bunătatea, benevolența, empatia, generozitatea, compasiunea, încrederea. Și se făcea că se luau ăștia doi la maciuci, și întrebarea de o mie de puncte era care lup o să câștige, până la urmă. Pauză dramatică. Ăla pe care îl hrănești, doh!

Prima oară când am auzit povestea asta, parca să zic că-i și vedeam pe lupii ăia, așa de tare m-a impresionat. Unul negru și fioros mă trăgea cu colții de cracu’ de la blug, celălalt, pufos și alb, făcea rostogoale pe lângă mine, în timp ce cu coada îmi îndesa în adidași ursuleți de gumă atent selecționați.

După aia am îngropat-o. S-a fâsâit. O fabulă ca toate fabulele, am zis eu. Până la urmă, ce știu indienii și lupii lor? Ce știu indienii și lupii lor e că, practic, dacă semeni vânt, culegi furtună (crossover ‘țelepciune popuara all the way!). Stăteam și mă gândeam azi, după ce feedul de facebook mi i-a scos iar în cale pe bestioșii imaginari, la subiectul central de conversație cu oamenii cu care lucrez, adicătelea mâncarea. Fix așa operează omul și o schimbare a apucăturilor lui alimentare. Dă de mâncare la lupini. Toată treaba e să câștige rostogol-pufoșenie. Iar dacă platouașul e pe baza de tristețe, comparații cu alții, self pity, vinovăție, gândul că ești pedepsit și cu ciungă-n păr, resentimentul față de tine sau față de altul care-o are mai bine, atunci precis câștigă lupu’ negru, true story.

Cândva săptămâna asta o să vă povestesc ce halesc “bot îmblănit” ăia doi:-)) Scot în sfârșit niște statistici, dupa un an de activitate și 168 de cetățeni cu care am lucrat pe individual. Foarte interesant o să fie. Sneak peak: sângerosului îî plac detașat cola (zero) și ciocolata.

Până atunci, feed the good wolf, vă oblig! 🙂 Întreabați-vă mereu, atunci când aveți de făcut o alegere, “What would Elizabeth Taylor love do?” Și când e despre mâncare, și când nu e. Să alegi cu dragoste, nu cu lipsa ei, e cea mai buna coregrafie cu care să te miști prin viață.

PS: Poza e de mood, lupii nu se văd, că-s, desigur, în imaginația fiecăruia.

Comment » | filled under: food coaching, life, off topic

Back to top