Nu stiu cum a fost pentru voi acest sacaitor jegos infam obositor 2013, dar pentru mine a fost anul in care… cum sa va explic, mergeam linistita pe drum si cand colo, ce sa vezi, o caruta cu transformari, care circula regulamentar, ma loveste frontal, de ma fac toata bucati numai asa, ca sa am ce aduna. Adica, atentie, 1. ma las de fumat, 2. ma apuc de alergat si 3. fac niste schimbari in farfuria familiei pe care cu un an in urma nu le-as fi suspectat. Paradoxal, asa ordinar si nezgarcit cu durerile cresterii, 2013 va ramane in istorie drept un an important in lunga, vesnica, muncita calatorie intru personal development. Lasandu-mi el un after taste de mandrie, ca uite, dom’le, imposibil nu e nimic (plus, bonus, sentimentul de paduche pe creasta vietii, but that’s a whole different story).

Asa. Revenind la oile vacile noastre, unul din proiectele mele de suflet pe 2013 e campania Romania traieste bio, a lui Olympus. Pe care Olympus l-am cunoscut via elogiu sincer fara implicatii pecuniare, m-am indragostit zaludeste de tot ce se intampla in jurul lui ca brand si mi-am pus tot osul la promovarea celui mai nou produs – iaurtul cel bio. Adica organic. Produs in Romania, din lapte de vaca romaneasca bio.

Poate gasiti ca dau prea mare importanta sosirii acestui produs in galantar, dar trebuie sa intelegeti ca nu-i doar despre iaurtul bio. Este despre coinkydink si cum a aparut el Olympus Bio pe piata fix in anul in care am vazut, mai evident decat oricand, un curent de schimbare pozitiva de stil de viata (cel mai probabil, ca reactie la adversitatile pe care viata ni le serveste din ce in ce mai des si mai aproape). Stiu o groaza de oameni care s-au scuturat de vicii si porcarii, care s-au luat de sport, tango sau terapie, care si-au epurat obiceiurile alimentare sinistre (ale tineretii valuri), care au crescut in pielea lor pana ce si-au iesit din ea si una peste alta, sunt acum, pe final de 2013, niste indivizi superiori in fel si chip.

Spre deosebire de curentul bio de acum cativa ani, care era asa, daca ma intrebati pe mine, cam de moft si cam de poza (adesea prea putin sustinut de alte life style choices ale omului), anul asta am vazut aceasta abordare sa-i zicem holistica. Prin care omul nu doar ca mananca iaurt bio, dar e in general un modest savant al alegerilor sale alimentare, mai calca si pe la sala, prioritizeaza sufletul si manifesta o intelegere superioara a nevoilor sale fizice si psihice. In acest mod simplu, treaba cu Romania traieste bio capata un sens mai larg decat ce a vrut sa spuna poetul. In 2014 (aflam pe surse) Olympus bio va, cum sa zic subtil, scapa de singuratate. Stay tuned for more, bai Romania, si keep up the good work din 2013. In care ti-ai pus in cap poalele bio si ai inteles mai vanjos ca suntem suma alegerilor noastre, alimentare sau de alt soi.

https://www.facebook.com/OlympusDairy * http://www.olympusdairy.ro/

I have a confession to make: mai stiti voi aventurile mele prin Baneasa Shopping City, stiintifico-fantastic repovestite aici si aici? Ei bine, aflati ca de fapt totul a fost o schema elaborata conducand catre adevaratul test de dibacie urbana: achizitionarea , toate-toate, in mai putin de o zi.

La prima vizita, siret deghizata in “fata care manca inghetata/cucoana inofensiva cu palarie cu pene” [blend in, I always say!], am mapat toate magazinele prevazute cu horn, pe unde sa se tavaleasca de sus in jos grasu’ cu pantaloni rosii. M-am intors, cateva saptamani mai tarziu, pentru inspectia tehnica periodica pe baza de lapte, biscuiti si vita mongoleza. Pentru ca, in fine, duminica asta, inarmata cu nothing but a fat credit card, sa-i dau lovitura de gratie: “Alo, mallu’, da-mi tu mie cadourile tale frumoase, ravasi-ti-as sclipiciul!”. Ei nu, nu pot sa va spun ce contineau sacosele mele de hartie la momentul T zero+1 zi, cand am parasit feerica incinta. Nu de alta, dar nu stricam surpriza oamenilor ce urmeaza a le primi. Ce pot sa va ofer, insa, e conspectul meu de la fata locului, in cuvinte si fotografii, ca poate va vin idei. Feel free sa considerati asta o leapsa pe cadouri. Sa incepem, dara. Pun degetul pe harta orasului cumparaturilor, Baneasa, si ziiiiic…

1. c a r t u r e s t i

Curat raiul cadourilor de Craciun acesta este. Jumatate de duminica estimez sa mi-o fi nu pierdut, ci gasit, in aceasta superba librarie, cred ca cea mai noua din “lant” si cea mai cu totul si cu totul de aur. Unde gasesti cadouri pentru toti, iar experienta ta de cumparator e un cadou pentru tine. De la carti (de bucate, whate else:P)…

la all sorts of yummy stuff (lemon curd, ciocolata Valrhona, condimente pentru cocktailuri, gemuri artizanale, ceaiuri in cutii lucioase, biscuiti, case de turta dulce, cafea organica fair trade – to name but a few),

plus de toate cele foodie (puzzle gigantic Campbell Soup, muffin kit Snoopie, set de confectionat biscuiti de Craciun cu copiii din dotare, minunatele vase si tacamuri Katie Alice, dar si cratiti, boluri, stropitori emailate sau porci de carpa umpluti cu vatelina),

si, vorba aia, save the best for last, infailibilele Moleskine, care te scot oricand si din orice belea.

Not to mention, dar totusi, sa le mentionam, tricourile mandra chic, cartile-cu-tonele, board game-urile, vinilurile, colectiile de desene animate Disney, concertele pe blu ray, calendarele (au unul cu Londra care e asa frumoooos!), jucariile, ciuciubelele inutile, dar superbe, cartocinele Vintage Christmas, globurile one of a kind si cate si mai cate alte minunatii, impachetate in hartie de cele mai frumoase maini. Cum spuneam, micul paradis al lucrurilor a caror valoare emotionala o depaseste cu mult pe cea materiala, ceea ce le face extrem de proprii pentru a fi oferite in dar.

2. Chocolat

Cozonacul care seamana cel mai tare si mai tare cu reteta familiei, acesta este! Bogat, dens, doldora de nuca si cacao, “umflatul” asta costa 50 de lei si, when all else fails, face un super cadou de Craciun pentru rubedenii, alaturi de traditionala sticla de vin rosu si o felicitare scrisa de mana. Il gasiti pe Chocolat la parterul mallului, pe langa food court si scara rulanta care duce la parcare.

3. Comtesse du Barry

Pentru ciocolata, rosé, dar mai ales pentru condimentele de la Terre Exotique (sare afumata, sare cu sofran, piper din Jamaica… omg, foodie galore;).

4. best of “non foodie”

Diorific – pretioase, glitsy, collectable, le vreau pe toate:)) (work in progress:))[SEPHORA si DOUGLAS]

5. all that glitters… sau e rosu;)

Cam asa pe anul asta. Voi ce-ati cumparat? Hai o leapsa sa jucam! Si in fund sub brad desfacand cadouri sa stam. Ho ho ho! Merry shopping!

Joia trecuta, Thanksgiving Day (acea sarbatoare americaneasca pe care o iubesc pentru ca e despre curcan recunostinta) s-a potrivit cu aniversarea de tz ani a micului, dar inimosului nostru certificat de casatorie. Motiv pentru care ne-am ales cu bilet de voie de la bunica lui Iepurs, sa o ardem prin oras pana mai tarziu, ca adultii. Out on a school night? Holy turkey, am zis noi. Si ne-am dus sa ne sarbatorim turceste, la Divanul cel nou din Floreasca. 

Am ajuns pe la un sapte seara. Era noapte si putin iarna, iar mainile noastre uitatoare de manusi se cautau pripit unele pe altele, pe drumul scurt spre deloc de la masina pan’ la usa. Un mod romantic de a va spune ca la Divanul asta din Floreasca, bucuria bucuriilor, poti parca proxim, in cazul in care ti-ai propus doar o cina, nu si o epopee pietonala noctambula. Inauntru: vagauna. E mare Divanul, mare cat toata imaginatia. Deschizi usa si te astepti ca unul din covoarele de pe pereti sa se faca numaidecat pres la picioarele tale. Sa te sui pe el cu tocurile de europeanca si intr-o clipita sa te dai jos in, de exemplu, Urfa. La intalnirea fericita a civilizatiilor si bucatariilor arabeasca, turceasca si kurda. O calatorie, da, una imaginata si simtita – asa a fost cina noastra de ziua recunostintei, slash festivitate de premiere pentru fericita rezistenta in institutia casatoriei. Si, cumva, cred ca asta a vrut sa spuna poetul:) Dupa cum si Cristian Corvin, celebrul si infailibilul, care “semneaza” amenajarea luxuriant-otomana cu aer de bazar intim a acestui local, unde nu te duci ca sa iti oferi mancare, ci, zic, te duci ca sa iti oferi o experienta.

De exemplu, experienta cafelei turcesti. Sade – adica fara zahar, orta – adica jumatate cafea, jumatate zahar, sau tatlı, adica dulce. Da’… cum sa va zic, dulce rau. In tot cazul, adusa la fierbere in ibric de alama si incurajata sa faca deasupra kaymak, far’ de care nu ar fi ea cafea turceasca. Langa ceasca de cafea – mereu mereu un dulce. Un cub de rahat cu nuci am avut eu, nu-l vedeti in poza deoarece a fost rapit de o manuta verde si extraterestra, care l-a tarat sub canapea si si-a facut mendrele cu el. Ce… oameni:p

Despre meniul de la Divan aflati ca e din condei si de citit. De exemplu [spoiler alert!], contine secrete despre Salih bucatarul: “viseaza aproape in fiecare noapte doar despre mancare […] munti de lipii si arbori de cataif, rauri de ayran, fluturi cu aripile presarate cu pudra cea mai fina de boia dulce”. Salih spune ca asta e un vis frumos, un cosmar fiind o lume in care mirodeniile nu ar exista. Omul asculta mirodeniile. No, srsly, de aici pleaca totul in bucataria turceasca. De aia a lor e asa, iar a noastra, cea romaneasca, e… cum sa zic, aproape ca a lor, but not quite. Nimic nu e anonim in farfuria turceasca, si totul spune o poveste. Una care te lasa ba mirat, ba amuzat, ba frecandu-te pe burta amprentata efemer de un bucatar shugubatz, care scorneste nu doar iscusite bucate, ci si vorbe cu talc. “Viata e rotunda ca un lahmacun!” – word, ma’ friend, word!

Dupa asa poezie cu filosofie, stiu ca vreti sa stiti ce-am mancat, I just know it:D Sa va scutesc, deci, de suspans.

1. mezeler

Imam bayildi – adica o vanata plina de ea, dar si de legume. Coapta in mult, mult ulei de masline. Kabak koftesi – chiftele de dovlecel cu branza. Arnavut cigeri – specialitate din ficat de miel si cartofi. Toate servite reci, cu lipie si crema de iaurt.

2. kebaplar

Ma rog, kebap – Mishu (Cop sis). Caci eu… eu m-am dat in stamba cu niste miel in sos, pe piure cremos de vinete coapte, zis si favoritul sultanului, Hunkar Begendi. O nebunie de fel de mancare, ce nu seamana cu absolut nimic decat cu el insusi si pentru care bine ar fi sa fii antrenat ca pentru un maraton gastronomic. Caci usor nu e, dar bun, bun e din calea afara! Revenind la cop sis-ul lui Mishu (Mishu cop sisu, ahahahaha), fie spus despre el ca e o frigaruie de vita si oaie, o perfectiune de carne pe batz (vorba lui Bourdain), servita cu legume, orez si ardei iute copt.

3. tatliar & nargile

Cum ar veni, desert si narghilea. Daca ar fi sa mananc un singur lucru la Divan (stiu, za horror:p), acela ar fi cataiful cu fistic. Magic! Facut din aluat kunafah, dupa o reteta traditionala, veche de sute de ani, acest desert promovat rapid la rangul de prajitura conjugala merita o excursie din Strada Franceza (nr. 46-48) pana in Floreasca (nr. 111-113), and back again. Satul sa fii, si nu te poti abtine. Din alegerea sultanului meu cu acte n-am gustat, caci era ceva pe baza de halva si I don’t do halva. Dar, ca un facut, cica tot grozav de buna era si aia. Incununarea incununarii: narghilea cu portocale. Fina, parfumata, “supta” in tacere si in tacerea gandurilor zilei, fugite toate din capul meu. Pace.

La Divan vii nelinistit, traiesti suspendat-curios si pleci in visare. Pentru ca, uite, e si mai noapte, e si mai iarna, iar mainile s-au totusi gasit, in ciuda drumului scurt spre delocde la usa pan’ la masina.

Va las cu Bourdain.