archive for November 2013


salata de toamna. ma rog, de morcovi.

November 28th, 2013 — 11:42am

salata de morcovi cu spanac si feta

Sunt cateva treb’shoare care merg impreuna de vis, de exemplu dragostea si casnicia. Sau Batman si Robin. Sau Mazi si prosecco. Sau, in cazul asta, morcovii si cimbrul. In schimb, doua lucruri care nu merg deloc impreuna sunt trezitul dis de dimineata si cu mine. De aceea, daca e sa fie pachetel pentru a doua zi, ori e ceva ce se poate face de cu seara, ori ceva ce se realizeaza intre un spalat pe dinti si o sesiune de razgai cu Iepurs. De exemplu, aceasta incropeala cu morcovi rasi, cimbru, feta, spanac si migdale crude. Singura complicatie e ca morcovii se trag lejer la tigaie, in doua linguri de ulei de masline parfumat cu crengute de cimbru si stins, post morcovi, cu niste zeama de portocala.

Am salata asta in drafts de o vesnicie si tocmai am realizat ca mai e toamna fix doua zile. Grabiti-va, deci, caci nu exista mai mare transgresie pe lume decat o salata de toamna executata iarna.

[PS se intoarce.] PS: Alergati, macar in gand. Antioxidati-va. Plasati-va strategic in calea imbratisarii.

Later edit: A iesit soarele:-)

3 comments » | filled under: every day

in continuarea povestii cu fantabuloasa calatorie, va prezint perversitatea perversitatilor culinare: tortul Leonida. cu ciocolata, dar si cu afine. cu lingurita de argint, dar si cu mana. la masa, dar si la varice. pe indelete, dar si hulpav. un tort care va ia demnitatea, o face sul si omoara muste cu ea.

November 26th, 2013 — 4:59pm

tort Leonida

She shuddered. “Oh, no. I hate chocolate.”
Will looked horrified. “What kind of monster could possibly hate chocolate?”
– Cassandra Clare, Clockwork Angel

Care va sa zica, eram eu in trecutul interbelic la Vila Leonida si se striga meniul serii. “Tantanaaa somon, shubidu transa de vitel, parampampam berbecut. Si la desert: abracadabra tort de ciocolata!”. Bleax, am cugetat. Caci, nu-i asa, macar atata lucru stiti despre mine: nu-mi place, fratica, nu-mi place ciocolata! [nu beau alcool, nu ma vad in oglinzi si calatoresc pe coada de matura.] Asa. Deci cum spuneam, am zis bleax si mi-am luat gandul.

Doua ceasuri mai tarziu, din ciclul “cand colo, ce sa vezi”, cine manca, precum purceaua urcata in copac, tort maro, cu mana direct, in varful pernelor imaculate? Cine, va intreb, cine isi abandona ca o zaluda principiile de-o viata si se facea presulet cu “welcome home” pentru nu una, ci doua, D O U A felii de tort Leonida? Aceasta perversitate a perversitatilor combina obraznic gustul dulce, taietor la genunchi, al crudei ciocolate cu intepatura afinei proaspete, ce-ti pocneste in gura ca o sinucigasa… Diabolique!

Ei da, si acum reteta. Mila domnului, cred ca asta fac de Revelion.

tort Leonida

Ingrediente: 8 oua, 400 g zahar, 100 g cacao, 50 g ciocolata amaruie, 8 linguri apa rece, 40 g faina, 2 pachete de unt, 50 ml rom. Pentru ornat: 150 g nuca, 4 linguri zahar, 400 g afine.

Se pun pe foc mic, intr-un vas, 100 g. cacao, 350 g zahar si cele 8 linguri cu apa rece. Cand zaharul s-a topit complet, se adauga ciocolata si se incorporeaza pe rand galbenusurile, unul cate unul. Apoi se adauga untul si romul. Se pune compozitia la racit.

Separat, se bat albusurile spuma cu 50 g zahar si cele 2 linguri de faina, apoi se adauga jumatate din crema obtinuta anterior.

Se toarna compozitia intr-o forma de tort si se lasa la cuptor timp de 35 – 40 minute, la o temperatura de 150 grade. Blatul astfel obtinut se lasa la racit. Se taie apoi in doua si se aplica crema, avand grija ca ultimul strat de crema sa fie bine netezit.

Se adauga fructele, iar pe contur, nucile macinate si caramelizate.

15 comments » | filled under: every day, favorites, party food

interviu cu vaca bio

November 25th, 2013 — 3:09pm
photo: http://radostar.com/creatives/stephband/works/two-cows-181/

Foto: Stephen Band

 

– Ce faci, fata?
– Mu-bine. Tocmai am iesit de la masaj. Tu?
– Bai, si pe mine ma maseaza unii, asta asa, off record. Auzi, m-au trimis astia sa-ti iau interviu. Te bagi?
– Mu bag, na.
– No ashe! Vezi ca pornesc reportofonul, no more monkey business, k? [Fara afaceri cu maimutze, bine?]
– Mu-bine, fie. Dar tre’ sa-ti zic… You can be such a cow sometimes:p [Poti fi atat de vaca uneori]
– Back at you:p [Inapoi la tine]

 

Stimata doamna vaca bio, ma bucur ca sunteti astazi alaturi de noi intr-un numar atat de mare. V-as intreba, cum ar veni: dar tu ce mananci?
– Draga Izipizi, afla despre mine ca sunt la cura. Cura de iarba. Pasc de nu se poate. Ei nu, nu tot timpul anului, dar macar cat e pasunea vernil. Si sa mai stii tu ca si cerealele pe care le mananc atunci cand nu mananc iarba sunt tot bio.

Deci sa ne intelegem: iarba > cereale?
– Afirmativ si elementar. Pentru ca ma hranesc (si) cu iarba, laptele meu e mai bogat in omega 3, vitamina E, beta caroten si acid linoleic conjugat. Acesta din urma fiind un soi de grasime buna si de treaba, cu ditamai lista de health credentials (cica reduce inflamatia, procentul de grasime din corp, riscul de boala cardiovasculara s.a.m.d).

Acum chiar te dai mare!
– Ba deloc. Ca daca m-as da, ti-as spune si ca cercetarorii britanici olandezi au demonstrat ca exista o incidenta semnificativ mai mica a alergiilor si eczemelor in randul copiiilor ce au consumat exclusiv lactate organice, din, practic, burta mamei si pana la varsta de doi ani. Si ca linoleumul asta ar fi, in principal, “de vina” pentru asta.

Holy cow!
– Yep, that’s me! Ah, da, si vezi ca un lapte de vaca organic cu acte in regula nu are voie sa fie contaminat cu pesticide, hormoni si antibiotice.

Pai si tu ce faci daca te imbolnavesti?
– Pai mai intai ma trateaza cu bomboane cu zahar (homeopate le zice), iar daca nu merge si nu merge fara antibiotic, atunci laptele meu nu e nicicum folosit, pe toata durata tratamentului.

Ma, ce sa zic, suna al naibii de bine. Nu inteleg de ce nu sunteti toate niste vaci bio!
– Eh, nu-ti bate capul tau mic si dragutz cu asta. Tu… doar cauta-ma in magazine. Face-ti-as cu ochiul de pe ambalajul de iaurt. Gata, nap time. Va pupa vaca!

[…]

Acesta este, desigur, un interviu fictiv. Mai intai de toate, pentru ca I don’t speak moo-Cow, iar apoi, pentru ca n-am reusit, dom’le, sa cunosc nicio vaca bio in excursia mea de acum cateva luni la fabrica Olympus, desi mi-as fi dorit. Informatia din el e insa cat se poate de pe bune. Cand am fost acum cateva luni la workshopul cu iaurt, mame si copii, o doamna doctor prezenta in situatie ne-a explicat, cum s-a priceput dansa mai bine, ca din ce in ce mai multi copii cu varste mici manifesta alergie la proteina laptelui de vaca. Cum ajuta lactatele bio la preintampinarea trebii asteia, n-am prea inteles atunci. Dar azi, citind despre studiul olandezilor alora care au urmarit, pare-se, 2.834 de gravide pana cand copiii dumnealor au implinit doi ani, am inteles mai bine. Acu’ na, e too late for me, Iepu e spurcata la lactate non bio si asa va ramane:)) Nu-i capat de tara, n-are alergie, n-are nici eczeme si, chiar de-ar avea, n-am de unde sa-i iau lapte de vaca bio si eventual si raw. Dar iaurt bio pot sa-i iau. Iaurt bio, din lapte romanesc bio, de la vaca bio. Olympus Bio.

badge-blog olympus bio 3.5%

5 comments » | filled under: publicitate

fantabuloasa intoarcere in timp a familiei N., care, fix ca in back to the future, a facut ce-a facut, la modul istoric, de n-a mai fost nimic la fel dupa aia. [titlu alternativ: despre cum merita sa faci copii in ideea ca intr-o zi vei manca si felia lor de tort.]

November 16th, 2013 — 12:47am

Vila Leonida

Este vineri seara si eu sunt la birou intr-un loc foarte cool, unde sunt si alti oameni cool, ca si mine dealtfel. Ascult la casti Ellie Goulding ceva sofisticat. Dupa o saptamana de cacao de vis, reusesc in sfarsit sa-mi fac ordine in sertarul cu maimute si sunt, da, chiar sunt pregatita sa va iau pe toti pe sus, cu puterea mestesugitelor mele cuvinte care, atentiune!, nu seamana absolut deloc cu ceva ce ar fi putut scrie Sadoveanu, cum recent mi s-a spus nu mi s-a spus. O ardem inspirat interbelic, la Vila Leonida din Busteni. Si va zic, intre altele, ce e aia “deliciul regelui”, cum e treaba cu vinificarea in sec si ce fel de ferocitate in doua picioare e aceea care a speriat istoria pana cand istoria s-a facut mica intr-un colt. Puneti-va servetele de damasc la gat, luati-va distonocalmul si hai sa vedem care e treaba, cu tot cu adevarul ei istoric.

Am primit invitatia in forma ei fizica, prin posta, asa cum, mai tarziu aveam sa inteleg, ii sade bine unei casute care exista cu mult dinainte de casuta de e-mail. “Cica veniti cu copiii, ahahahhahha”, ma inecam eu in rasul meu, in timp ce-i comunicam pufosului aceasta dovada de inconstienta bunavointa din partea gazdelor noastre. Si nush de ce, noi care niciodata…, am zis da ma, hai cu catel cu purcel, cat de rau poa’ sa fie! Adica ok, un weekend cu Iepurs la o vila la munte, care, vorba aia, tobogan, plasa de sarit in ea, hai ca vine si Mihai cu miniMiruna si pana la urma, noi de ce sa nu, avem ciunga-n par, sau ce?

Asa deci. Am confirmat si ne-am luat de-o grija. Iar cand a fost de plecat de acasa sambata dimineata, printr-o sinistroshenie de conspiratie a tuturor lucrurilor inanimate, in frunte cu ursii de plush (numai eu si ta-su nu aveam, jur, nicio vina pentru oribila situatie), asa, deci pe motiv de complot, am reusit de-am plecat exact la ora la care ar fi trebuit sa fim deja la Vila Leonida. Pierzand introducerea, dar nu si ziua superba ma, superba!, de toamna, cum nu mi-a fost niciodata dat sa vad la munte. Din Bucuresti pana la Poiana Tapului, o voce mica dar, cum sa zic, nestavilibila-cu-biscuiti, malaxa nervii procreatorilor ei asa: “unde sunt vevelisele? tati, tebsa te uisi dupa vevelise! ooo, am vazut ulme de vevelise, ooo, da, acolo in dleapta!” [a se repeta de 1000 de ori]. Ajunsi la vila, a cerut camera din care se vad perfect veveritele.

Vila Leonida

Ce sa zic, neam de neamul generalului Paul Leonida n-a vazut ce a urmat. Caci cand mi ti i-a luat Iepurs pe dovleci, si mi ti i-a invartit in aer ca pe buzdugan, si… dar nu, sa nu anticipam.

Am ajuns, zic, in parcarea vilei din cartier Zamora – Poiana Tapului, pe soare de amiaza. Si urcand cu picioarele noastre panta obraznica, rasplatiti am fost, de atunci si pana a doua zi intruna. Multa lume in curtea terasata a vilei, care intinsi la soare, care ranjind fasolele la Caraiman, care la pantof lucios de costum, de-ti faci freza-n luciul lui, care la bocanc si mai care la toc. Care agentie (Propaganda, kudos, frumos ati organizat!:-), care gazde discrete, care superbe si joviale doamne de la Fundatia Calea Victoriei, care bloggeri, care somelier cu cel mai vanjos vocabular descriptiv din ce mi-a fost dat sa intalnesc in aceasta viata si mai care reprezentant al casei de vinuri Cotnari. Care, una peste alta, domn serios, cu cravata, de la Plaiul Talii (delicii nush daca regesti, dar precis porcesti, cu care am fost intampinati si pe care, cu ambitie, le-a dovedit!). Plus un staff impresionant, cum mi-am imaginat mereu ca trebuie sa fi existat in casele astea de aristocrati. Si cu asta cred ca i-am pomenit pe toti. PS: Ca de obicei la astfel de agape tovarasesti, bucuria mea cea mare – reintalnirea cu “colegii”, de data aceasta Andreea – Taste Bazaar si Mihai – Placeri simple.

N-am sa va zic prea multe despre istoria si arhitectura acestui prea frumos asezamant, caci fonfleurile ma obosesc, chiar nu ma pricep nici la, nici la. Suficient de zis ca oricat de ignorant dpdv istoric ai fi (eu, ma, nu voi:)), nu ai cum sa nu te simti o floricica de porumb in microundele vremii atunci cand intri pe usa in casa. Caci da, Vila Leonida, asa mare si absolut genroasa cu locurile de cazare (11 camere duble) cum e ea, e fix o casa. O casa mare, luminoasa, cu scara interioara, balustrada de lemn sculptat, tablouri, podele care scartaie, sufragerie cu soba si candelabru, bucatarie, camara cu bunatati, si, desigur, dependinte. Nu i-as zice “conac”. Cu veranda ei sticloasa, sfarsita brusc in Bucegi, cu vinurile ei alese, cu vitrina cu trabucuri si cartea de Tolstoy neglijenta pe calorifer, imi inspira mai degraba domnie decat boierie. Mi-ar fi inspirat si liniste, dar am avut noi grija sa nu fie posibil acest lucru:))

Bon. Ne-au dat camera 102 (asta: http://www.vilaleonida.ro/cazare/camera-102). Nu stiu altele cum sunt, dar eu de ea m-am indragostit. Intai de toate, pentru ca e mare. Maaare. Si-apoi, pentru ca are o extensie (un salonas), din care iesi direct in curtea verde. Senzatii tari narniene, jur! Prima oara cand am facut schema cu iesitul, mi-am simtit inima urcand cu liftul la etajul superior gat, o propulsie orisicat fireasca, la asa fericire panoramica. A trebuit sa-mi pun mainile la ochi, ca sa nu ma orbeasca soarele muscator din crestele-biscuiti-de-ceai. Raiul.

dineu la Vila Leonida

Dineul cu incepere la orele 17, cinci feluri de mancare si cel putin tot atatea feluri de vin, m-a coplesit si stangacit teribil. Pe ai mei dragi doi ii pasaportasem la niste neamuri in Busteni, ca sa nu tulbure prezentarea somelierului casei Cotnari. La care am incercat sa compensez nepriceperea cu atentia, luandu-mi, nu stiu de ce, o droaie de notite de neinteles a doua zi si ciupind la vin pana cand m-a luat de cap si a trebuit sa ma dreg cu Nurofen capsule moi. “Ceeee? Un food blogger care nu beaaaa? Nici macar viiiiin?!” Evident, nu s-a intamplat asa decat in capul meu, caci in realitate am scapat fara dezvaluiri socante. Ba chiar am castigat si o sticla de Tamaioasa Romaneasca vinificata sec [pe numele ei de scena Colocviu la Roma], intr-un concurs adhoc jurizat de Boerescu. Castigata, zic, pe drept si pe motivul fericitei ei imperechieri ipotetice cu un sote de morcovi cu chimen si zeama de portocala, alaturi unui piept de curcan, balacit in smantana dulce cu vagi urme de nucsoara.

Sa revenim la meniu, insa. Antreuri: mousse orange (cu somon, arpagic si branza de capra), tartina cu icre de crap, plus feteasca alba vinificata in sec (Colocviu la Atena). Apoi, o transa de vitel cu jeleu de vin rosu, langa un medalion de jardin delice (adica felurite legume tinere, legate intre ele de un sos bechamel). In zona farfuriei, grasa de Cotnari – Colocviu la Moscova si preferata mea. Da, I like’em fat, ce pot sa zic. M-a impresionat acest vin aspru-tropical si, in all honesty, pe el l-as fi imperechiat cu morcovii aia scaldati in dulce portocala si aspriti cu chimen si tot pe el as fi vrut sa-l castig, dar n-a fost, dom’le, n-a fost premiu… gras:))

Main? Pai specialitatea casei – berbecut in sos de legume, cu cartofi dolofani si ardei copt. Iar mai apoi, vitel la cuptor, cu glazura si ciuperci de padure. Un meniu consistent, dar nu greu, pe gustul meu de mare  iubitor de carne in farfurie.

Pe la vitel s-au intors si pufosheniile din vizita, iar de aici… a fost usor la vale. Iepu nu dormise la pranz si acum era seara. Need I say more? In firea nasului mare, care n-a mancat si n-a baut, n-a vrut nici mamaliguta cu branza si smanatana, nici apa, nici lapte (bull shlaha, lapte ar fi vrut saraca, dar am uitat sa ii dam, true story!). Drept care s-o culcam am decis, inainte sa se dea tortul de ciocolata, de la care nu aveam mari asteptari (stiti, eu si ciocolata, baba si mitraliera). Asa. S-a dus Mishul sa culce iepurele, m-am dus si eu dupa ei, nu inainte de a ma asigura totusi ca trei portii de tort ne vor bate curand la usa. Caci cel mai mare perk al reproducerii e ca poti sa mananci si portia de tort a copilului mwahahahhaha! Perfect, perfect a fost tortul Leonida. Asa de bun ca am sa-i fac post separat, au fost oamenii tare draguti si mi-au dat reteta. Iar gustos.ro au fost cel putin la fel de draguti, poza de mai jos le apartine. Da mai, nu am mai apucat sa fac, si ce!? Ia mancati voi doua halci de tort maro intr-un pat alb – cu mana, caci au uitat sa-ti dea lingurita si e prea tarziu sa te mai opresti, si mai faceti si poze in timpul asta! I don’t think so!

tort de ciocolata la Vila Leonida

Mai buna, totusi, decat tortul (no offence!) a fost doamna istoric Monica Neatu de la Fundatia Calea Victoriei, care asa de misto ne-a povestit despre toate cele interbelice, de la moda la dineuri, ca a reusit sa mi se faca foame din nou, animal pofticios ce sunt. La coada am simtit nevoia sa-i marturisesc ura mea fata de materia cu predare in limba romana Istorie, dar si credinta mea sincera ca daca mi-ar fi fost vreodata asa povestita, as fi indragit-o negresit. Cu ce voluptate vorbeste aceasta doamna, cum zambeste complice dumneaei in mijlocul discursului, ca la o gluma interna intre ea si, sa zicem, Carol al doilea… Zau, este fantastica, m-a cucerit! Drept care am cautat-o pe google si am descoperit ca tine ateliere si cursuri super faine la fundatie acolo. Cocotele pariziene, Cartier si Bvlgari, Coco Chanel, Dali… o nebunie! Vreau sa ma duc, sa-mi ajute dumnezeul timpului, si sa infaptuiesc ceea ce este, deocamdata, la nivel de intentie.

Dupa prezentarea doamnei istoric (din care am de gand sa va spicuiesc in postul numarul doi, dedicat tortului si torturilor culinare interbelice), in incheierea frumoasei seri (ma rog, asa credeam eu, ca asta e incheierea), ne-au scos gazdele la foc de tabara, dar si ala cu staif, bubbly si branza cu mucegai. [Paranteza: cand ai copil mic pe care ti-e asa si pe dincolo sa il lasi dormind singur in camera, un telefon ramane pe noptiera, cu celalat apelezi, lasi linia deschisa, baga tatal copilului o casca in ureche, SPP style, si there you go, ea cocolos in varf de pat, noi afara la foc. Crima perfecta!]

Ei, pe la 12 ne-am retras si noi cu torte in camera cea frumoasa. Bine am facut, caci prin bunavointa iepureasca, am dormit pana la fix ora 2. Or fi peretii de la Leonida din cinci straturi de caramida, dar stiti cum strapunge strigatul de lupta al micului razboinic caramida? Valeleu! “Nu mi-e sooooomn, unde e somnu meeeeu, l-a pielduuut!” L-am cautat sub perna, nu era. Sub pat, nu. In capul meu – nici atat. Poate la baie, dar nu. L-am cautat pana la 6 dimineata, cand am cedat si am dat drumu’ la niste Disney Junior. Eram asa de rupta-n fericire, ca si fantoma lui Leonida mi s-ar fi parut o idee buna daca asta ar fi facut-o pe micimea sa sa taca. La micul dejun cu compot de prune si placinta cu mere eram toti trei cu ochii cat cepele. Iepu balota in nestire cornulete, eu calcam lumea pe picioare deoarece priveam prin ei. In opinia mea, erau cat se poate de transparenti.

Frate, scriu de cinci ceasuri cu pauza de culcat copilul, mi-e groaza sa dau scroll inapoi, s-a terminat, doamne iarta-ma, si Dansez pentru tine, probabil si Tanar si nelinistit. Pe post de wrapup, si sub ferma promisiune ca daca am uitat ceva grav, revin, as vrea sa spun asa:

  • La Vila Leonida e din cale afara de frumos. Nu ai foarte multa intimitate, de aceea visez intensiv la un sejur cu toate camerele ocupate de fix prietenii mei. Imi imaginez seri de board games in sufragerie. Imi imaginez si zapada. E un loc tare bun cu imaginatia Vila Leonida.
  • La Cerdac se mananca bine de tot. Am luat si pentru acasa suc de rosii, pasta de ardei dulce (inaugurata chiar in seara asta – o bunatate!) si gem de fragi. Facute toate acolo, desigur.
  • Cotnari inghite, vorba aia, in sec, si renunta chiar si la dulceata busuioacei de Bohotin pentru soiuri vinificate in sec, in umila mea (muscapehartiademuste, asa de umila) parere, mult mai dezirabile. Gama Colocviu e de incercat musai.
  • Nu ma mai duc cu Iepu acolo decat cand o fi mai mare si usor de continut. Am fost suportati cu stoicism de toata lumea, dar parerea mea e ca e prea tihna pentru noi trei si prietena noastra galagia. Oamenii sunt draguti si pregatiti, dar nu merita, zau, sa le stricam fengshuiul in halul asta:)) Mai vreau sa merg in doi si in multi, aia clar!

Ultimul lucru pe care vreau sa vi-l spun e ca nu sunt asa de multe locuri pe care le vezi cu ochii inchisi dupa ce le-ai vazut o data. Stiu precis ca n-am sa uit in veci soarele de toamna tarzie muscand din Caraiman la Vila Leonida.

Vila Leonida, 2013. O carte postala. Making history since 1938.

PS: “Deliciul regelui” era bobocul de rata, ma!

13 comments » | filled under: favorites, life, reviews

viata la mall. episodul doi, in doi.

November 4th, 2013 — 3:55pm

mandarin asian barbeque

Poate credeti ca testul suprem al unei relatii este mutatul impreuna. Sau storsul mutual agreat al tubului de pasta de dinti. Poate vi se par momente de rascruce casnicia, mitigatia socrosheniei sau primul an din viata copilului vostru comun. Ei bine, va inselati! Adevaratul test al relatiilor este mersul la mall, duminica. Daca plecati impreuna si va intoarceti tot voi, inseamna ca sunteti sortiti! In varianta mai prozaica, poate sa insemne si ca ati citit ghidul meu de supravietuire a relatiei dintre un barbat si o femeie care merg impreuna la mall, perfectat pe parcursul unor ani buni de concubinaj si casnicie cu tatal copilului (care, in treacat fie spus, stoarce tubul de pasta de dinti perfect regulamentar). Read on!

Sa mergi la mall cu cea mai buna prietena e vis frumos si zero challenge dupa cum am povestit deja aici. Altfel stau lucrurile cand mergi cu cealalta iubire a vietii tale, si anume, cu el, za one, za man of your dreams. Implica fezandare serioasa cu cateva zile inainte, nade si momeli baietesti, santaje emotionale bine plasate “Hai ma, pufi, ca m-a rugat mama sa-i cumpar un cantar de-ala ca al nostru, de la Ikea. De cate ori ne roaga si ea ceva? Acum pe bune!” si element surpriza: “Auzi, daca tot suntem aici, hai si pana-n Baneasa Shopping City“. Am sa presupun ca va descurcati singure cu preliminariile astea si o sa va ofer un ghid de supravietuire a cuplului odata intrati, efectiv, in aceasta lume minunata care este mallul.

1.

Absolut primul lucru pe care trebuie sa-l faceti este sa ii dati de mancare. Nu, mai, nu salata, mancare am zis. Nu, nu desert, mancare. Man-ca-ri-ca. Mancare adevarata, eventual cu sos. Ei, de obicei, cand mergem noi doi la Baneasa, mancam sus la libanez sau la taverna greceasca. Duminica asta, insa, in urma unui pont care doreste sa ramana anonim, am decis sa incercam “restaurantul” Mandarin.

Pentru ca nu stiam unde e, am intrebat de el la biroul de informatii. Cand colo, soc si groaza, restaurantul era fast food, bine plasat intre ciocan si nicovala, la parterul mallului. What to do, what to do, ne intrebam noi in timp ce ne indreptam cu pasi lacomi spre stabiliment (ocolind o superba Mazda CX5 albastra, of, tu, masina visurilor mele, nu ma mai urmari!). Ajunsi in fata vitrinelor, pieritu-ne-au negresit indoielile. Caci desi aveau expuse o sumedenie de wokuri cu tot felul de minunatii asiatice, un domn foarte amabil ne-a asigurat ca mancarea se face pe loc, la comanda. Adica nu mananci demo-uri din galantar. Si poti sa te zgaiesti la bucatar cum iti gateste, este that kind of place. Perfect, am zis noi. Am luat asa: vita mongoleza cu pak choi si ceapa verde din belsug, noodles cu pui (mult mai putin greasy decat in orice alt loc), fried rice cu legume (dar fried rice adevarat, nu orez rasfiert de cu dimineata, ca la vucsinguri and such) si legume in stil mandarin (minunate!). Totul asa de proaspat si de colorat si de bun incat am jurat ca de-acum incolo vom bifa Mandarinul asta mai des. Singurul downside e ca nu are mese proprii, dar pe cuvant ca merita varice, community table de-aia de la food courtul de jos, sau mancat pe genunchi in masina.

 2.

Baneasa Shopping City

Al doilea lucru pe care trebuie sa il faceti intru fericirea cuplului este sa-l trimiteti pe el la un film de baietei, iar voi sa sunati o prietena. “Uite, pufi, ruleaza filmul ala pe care voiai tu sa il vezi, ala cu razboiul robotilor-femei-cu-sanii-foarte-mari impotriva smurfilor cibernetici (contine scena cu urmarire de masini filmata cu capul in jos in 4G, pardon, D). Ah, ce tare, incepe chiar acum! Nu uita sa-ti iei popcorn. Buh-bye now!”.

Doua minute mai tarziu: “Dana, ne vedem? Ei cum unde sunt? Probez o fusta la Peek. Ah, la Paul zici? Pai sunt chiar acolo! Hai ca vin acum!”. La Paul, se stie, millefeuille cu zmeura si/sau macaron cu fistic. Si o cafea. Si musai conversatie de valoare cu fata asta pe care n-am mai vazut-o de un secol. “Auzi, dar niste parfumuri nu mirosim si noi?”. Zis si facut. Acum va rog sa-mi spuneti cati barbati ar fi dispusi sa sniffaie 20 dintre parfumurile voastre preferate, de cate doua ori each, in cautarea mirosului sofisticat care va defineste perfect sofisticatenia, deci, cel mai probabil, e de negasit, fiind asa de sofisticat? Nu-i asa ca va bucurati, right about now, ca l-ati trimis la film? You betcha!

Si mai tarziu (caci, se stie, filmele cu razboaie ale robotilor-femei-cu-sanii-foarte-mari impotriva smurfilor cibernetici, ce contin scene cu urmariri de masini filmate cu capul in jos in 4G, pardon, D, dureaza numai de la doua ore in sus): “Ce faci, Boo, vii? Cum unde, in Baneasa. Sunt cu Dana, hai ca te asteptam!”

Din doua ne facem trei. Din Paul o dam in Haagen Dazs. Si da-i si hahaie-te si mananca o cupa de cappucino truffle la trei lingurite si desfa pungile cu prada magazinelor si… vorba aia, time funs when you’re having flies. “Pa, fetelor! Must do this again! Va pup! Paaa!”

3.

Gata filmul cu razboiul robotilor-femei-cu-sanii-foarte-mari impotriva smurfilor cibernetici? Ei bine, urmeaza al treilea si ultimul lucru pe care trebuie sa-l faceti pentru ca relatia voastra sa iasa din aceasta aventura mai trainica decat a intrat. Si anume sa il asteptati la iesirea din cinema si sa coborati impreuna, musai pe scara rulanta. De ce? Pentru ca exista such a thing as efectul de scara rulanta. In care mainile se gasesc si spatiul se comprima si ei se pupa ca-n filme (nu, nu ca in filmele cu smurfi). Serios, n-ati observat niciodata treaba asta? Nimeni nu e imun la efectul de scara rulanta. Atentie, e cu fiori de inceput de iubire! A se consuma cu moderatie.

Si-am incalecat pe-o coada de matura sa si v-am spus povestea “traieste frumos, la mall cu iubitul”. Luna viitoare, ultima parte a trilogiei noastre, respectiv “la mall cu toata familia”. Luna viitoare, adica in decembrie. That’s right, in decembrie cu Iepurs la mall. Da, la mallul ala unde “are” Imaginarium. Si Primigi-cu-conduri-de-pimpesa. Si in hol o maimuta cantala pian aia cu “cine mi-a golit cardul, shuap shuap” O da, it’s gonna be fun fun fun. Stati pe langa noi!:-)

1 comment » | filled under: publicitate

sunt bogata, dar doar in colesterol

November 1st, 2013 — 5:04pm

salata Cobb la Simbio

De cand ma stiu, am colesterolul mare.
[“La cati porci ai mancat la viata ta, asa-ti trebuie!”
Alo! Who said that? Arata-te, porcupiscentule, lua-te-as la maciuci!]

Revenind. Colesterol uluitor, circa 240-250. Niciodata in intervalul de atentie, nu mai zic de cel de bun simt. Mereu in zona de risc, pe muchie de cutit de friptura. Nu, nu este, mai, de la porc, ce nu intelgeti? E mostenire de familie. Si mama are. Ba chiar si bunica. Suntem bogate, dar doar in coelsterol. Ei, la 34 de ani, colesterolul nu e neaparat o uriasa problema. Dar de cand mi-au zis ca nu intineresc, m-am gandit sa ma ocup si de treaba asta. Fiind moderat ipohondra, m-am dus negresit la doctor. Am plecat cu o hartie pe care scria ca nu am voie sa mananc mai mult de doua oua pe saptamana. Intre altele. Altele de-a gata printate pe o coala A4, la fel pentru toata lumea, caci, nu-i asa, toti suntem la fel. Nu m-a intrebat nimeni ce mananc, ce stil de viata am, ce apasari ma apasa. Nu mi s-a oferit o pilda sau o poveste despre cum stau lucrurile cu afurisenia asta de colesterol. Mi-au dat la alibi infamul regim pentru suferinzi de dislipidemie, plus un proverbial sut in fund, si m-au expulzat inapoi in viata mea fara vreo tactica reala de lupta cu monstrul biochimic. De aceea, nu mica mi-a fost mirarea cand am aflat… Ei, dar sa incepem cu inceputul.

colesterol, for dummies

  • Exista si colesterol bun. Acesta se regaseste pe buletinul de analize ca HDL colesterol. Aluia rau ii zice LDL colesterol si e otra shoz. Cert e ca HDL tre’ sa fie mare, iar LDL tre’ sa fie mic. Cat de mare? Cat de mic? Pai sub 200 colesterolul total, sub 100 LDL-ul si peste 60 HDL-ul. Aceste cifre reprezinta idealul omului in viata, dar cum nu ne intalnim cu idealul prea des, obiectivele fiecaruia ar trebui setate de catre un medic care sa aiba in vedere toti factorii de risc de boala cardiovasculara pentru persoana in cauza. Altfel spus, dintre omul tanar, normoponderal, activ, clinic sanatos, nefumator si omul in varsta, supraponderal, diabetic, fumator, hipertensiv, care credeti ca ar trebui sa fie mai grabit sa-si coboare nivelul colesterolului din sange? Doh. (American Heart Association are aici un calculator de risc de boala cardio vasculara, va puteti juca daca vreti:D)
  • Colesterolul in exces nu cauzeaza boli cardio vasculare,  ci creste riscul sa inhatzi asa ceva. Nu este o boala, ci un factor de risc. Excesul de colesterol din sange poate duce la depuneri pe peretii arterelor, ingrosandu-le. Artere ingrosate = circulatie precara, cheaguri, arteroscleroza, chestii de-astea fancy dpdv… funebru. Ei, faza misto e ca spre deosebire de alti factori de risc de boala cardiovasculara, pe care nu-i poti strivi gandaceste cu papucul (varsta, istoric familial), cu colesterolul asta te poti lua la tranta. Si il poti domestici. Afli tu cum, stay tuned for more, adica;))
  • Factori care influenteaza nivelul colesterolului in sange, dar nu-s implacabili, deci de neschimbat: 1. dieta, 2. obezitatea, 3. sedentarismul. Pam pam.

si acum, despre cum trebuie sa manance si sa traiasca omul bogat in colesterol

Pe scurt, si listate in ordinea descendenta a gravitatii/importantei lor:

  1. Nici macar un gram de grasime trans. Dar asta e valabil in general, nu doar pentru colesterolfricshi.
  2. Grasimile saturate sa reprezinte maxim 7% din caloriile zilnice.
  3. Colesterol alimentar (din macare) sa nu depaseasca 200mg pe zi.
  4. Grasimile totale (inclusiv cele saturate) sa nu depaseasca 35% din caloriile zilnice. Ideally, sa ramana la 25%.
  5. 30′ exercitiu moderat pe zi, in majoritatea, daca nu toate, zilele saptamanii.
  6. No smoking.
  7. Aportul zilnic de fibre solubile din dieta sa fie undeva la 25g.
  8. Supliment de omega 3 – ultimul, pentru cae nice to have, nu must have. Nu s-au pus toti de acord daca chiar ajuta la scazut colesterolul.

La prima vedere, nu e chiar simplu. Pare ca tre’ sa ai vreo trei facultati ca sa procesezi. Vestea buna e ca doar pare. Tradusa toata povestea in termeni laici, rezulta ca:

  • Grasimile trans, cele mai rele si mai rele si factorul principal de influenta negativa asupra colesterolului din sange, se gasesc in alimente procesate (biscuiti, mezeluri, prajiturele de cofetarie, maguri, romuri, ciocolatele, chips etc.). Intre care (HUO!!!), si margarina. Da mai, margarina aia cu claim nesimtit, aia care-ti face inima vezi doamne sanatoasa, este, de fapt si de regula, plina de trans fat. Da, nu contine colesterol alimentar, deoarece e un produs vegetal, iar colesterolul alimentar se gaseste doar in produsele de origine animala. Dar asta nu inseamna ca nu contribuie la cresterea colesterolului din sange, prin aportul ei de grasimi trans si grasimi saturate. [Paranteza: cand va mai intalniti cu un ulei vegetal la pet, care se vinde cu shmenozeala de clain cum ca nu contine colesterol, NU IL CUMPARATI! Nu pentru ca n-ar fi un produs bun, ci pentru ca aia de-l marketeaza va insulta inteligenta. Repet, produsele vegetale NU CONTIN COLESTEROL anyway, nu e ca si cand ne face producatorul vreun favor… Inchid]
  • Grasimile saturate sunt next in line la capitolul efect devastator dpdv colesterol. Ele nu-s asa rele ca trans, adica avem voie a le manca, dar cu moderatie. Exista in toate produsele de origine animala, dar si in unele produse vegetale. Am zis mai sus ca ele nu trebuie sa ajunga la mai mult de 7% din caloriile zilnice. Acum o sa va invat cum sa calculati asta. Sa zicem ca mancati un iaurt grecesc Olympus, cu 2% grasime. Din alea 2g la suta grasime, 1.2 g sunt grasimi saturate, deci paharul regular de iaurt de 150g va avea 1.8g grasimi saturate. Pana aici e clar? Mai departe. 1g grasime de orice fel = 9 calorii. Asadar, 1.8 g grasime saturata = 16.2 calorii. Presupunand ca mancati in ziua aia 1600 calorii, iaurtul asta reprezinta 1% din total calorii. Mai aveti 6% “disponibili”. Pe care ii calculati la fel. Cititi pe eticheta produsului daca e de cumparat de-a gata, sau intrati pe site-uri precum http://nutritiondata.self.com/ sau http://caloriecount.about.com/, unde bagati, cum ar veni, 100g piept de pui la gratar si aflati cate g de grasimi saturate are el. Hai ca nu e asa greu;)
  • Grasimile totale se calculeaza dupa acelasi algoritm ca si saturatele. x g de grasime mancata in ziua aia se inmultesc cu 9 calorii. Rezulta y calorii. Ponderea lui y din total calorii nu trebuie sa fie mai mare de 25%. Makes sense?

Hai, ca sa fie mai simplu, va fac eu niste simulari, cu ajutorul prietenului xls:

Untitled

Calculul se refera la o zi, iar valorile reprezinta un maxim. Altfel spus, la un consum de 1500 calorii pe zi, grasimile saturate nu trebuie sa depaseasca 12g. Si tot asa.

  • Colesterolul din alimente (gasit exclusiv in produsele de origine animala) nu trebuie sa depaseasca 200 mg pe zi. Asa ca treaba cu 2 oua pe saptamana de care va ziceam in debutul postului e o tampenie. Cum? Pai. Un ou contine cca 180 mg colesterol. Daca eu nu mai mananc niciun alt aliment cu colesterol intr-o zi, nu am decat sa mananc in fiecare zi cate un ou. Dieta aia printata pe foaie pe care ti-o da doctorul porneste de la premiza ca pacientul nu vrea sa inteleaga ce mananca si nu e dispus sa-si faca singur toate aceste calcule. La fel ca dietele de slabit cu nume de decedati, si aceasta dieta e una stas, o chestiune inflexibila si cam trista. Plus ca it’s so so wrong din multe puncte de vedere. Se bazeaza pe alimente permise si pe alimente interzise. Pieptul de pui, de exemplu, este permis, insa nu ti se spune in ce cantitate. Asadar, e foarte posibil ca eu sa mananc atata piept de pui pe zi, incat sa depasesc constant allowance-ul de grasimi saturate. Chestie care in niciun caz nu va duce la o valoare mai mica a colesterolului.

Odata facute toate aceste ajustari de dieta, omul bogat in colesterol mai vrea sa:

  • se lase de fumat
  • faca nitel sport (nu, nu de performanta)
  • isi mentina greutatea in limite normale
  • se tamaduiasca la cap (stresul nu bun la colesterol, si, in general. nu bun la nimic)

Cateva luni de asa program exemplar ar trebui sa ne puna pe un trend descendent. Ca de nu, ajungem, dupa o varsta, sa luam medicamente cu pumnul si na, nu vrem asta.

Acum ca v-am scrantit mintile, va las cu un filmulet “motivational” si va doresc weekend fabulos!:-)

28 comments » | filled under: dieta, every day, nutritie

Back to top