archive for September 2013


passata di pomodoro, fatta in casa. cum ar veni, piure de rosii facut in casa:-)

September 4th, 2013 — 2:18pm

passata

Acum un weekend sau asa, am facut un sos de rosii belea. Intre timp l-am si mancat, dar n-am apucat sa va zic despre el. Intre altele, pentru ca nu e mare lucru de zis. Cert este ca daca aveti rosii de gradina de nu mai stiti ce sa faceti cu ele, o idee ar fi sa le taiati in jumatati, sa le scoateti semintele (eu nu am facut asta, adica pe bune, prea obositor!), sa le puneti intr-o oala cu ce va taie capul (ei nu chiar, hai sa zicem ceapa, usturoi, frunze de telina si de busuioc, plus niste ardei rosu carnos – toate intregi sau grosolan taiate). Asa, deci cum ziceam, puneti toate astea intr-o oala, le acoperiti cu apa si le fierbeti pana le ia gaia. Ma rog, exagerez. Sa zicem… cca 1h.

passata de rosiiAsa. Dam oala la o parte de pe foc. Epuram de frunzele de telina fierte, iar apoi strecuram chestiunea rezultata printr-o sita deasa, folosind mestecaul ala de piure de cartofi ca sa ne asiguram ca s-a extras totul pana la coaja si mai ales ca nicio placa de faianta nu e cu lipsa stropi. Nu incercati sa ma convingeti ca exista o varianta mai simpla. Nu, pe bune, daca la sfarsitul operatiunii bucataria voastra nu arata fix ca un episod din Dexter, pesemne ca ati facut ceva complet gresit. Aia cu adevarat maestri baga si deshtu in compozitia fierbinte, rezultand o basica.

Bun. Dupa ce ati trecut rosiile prin sita, omogenizati totul la blender. Cu cat mai fin piureul, cu atat mai bine. Eu l-am mai fiert o tura dupa aia, cu mirodenii, sare si piper. L-am folosit ca baza pentru supa, paste si sos bun pentru o carne de purcel la tava (cu piure). N-as pune pentru iarna, ca e prea mare bataie de cap. Dar asa, de proaspat, de pofta si de prea multe rosii gone south, as zice ca merge.

supa smiley

Mdeci nu ma pot abtine, tre’ sa va arat, intre altele, ce i-am facut lui iepurescu din passata asta, sau cu ajutorul ei. Cica supa crema de legume, cu fatza de smantana si ochi de ienibahar:D Aww, cheesy much?:D (In supa crema am fiert niste cartof, niste ardei, niste morcov, niste pastarnac, niste telina si niste ceapa, iar dupa ce le-am terciut ghebos la blender, am pus si vreo doua linguri de passata de-aia).

Hai spor!:-)

7 comments » | filled under: every day, mommy undercover

think pink: un post for the ladies

September 4th, 2013 — 11:40am

It’s that pinkitty pink pink time of the year again, cand se vorbeste din nou si poate nu destul despre screeningul cancerului mamar. Un subiect in fata caruia ai varianta sa stai cu mainile si cu frica-n san (haha!), sau sa purcezi la actiune. Eu sunt all for action, Jackson! Mi se pare ca inainte sa ne vindecam de boli, tre’ sa ne vindecam de grija lor. Iar asta nu e deloc complicat in anul 2013, cand exista ecografie, mamografie si, mai nou, sonoelastografie (merci, Tache, ca m-ai luminat si cu asta). Adica exista investigatii imagistice pe care poti sa le faci anual, de rutina, si care iti prezerva zenul daca esti zen, iti cumpara 12 luni de liniste daca esti ipohondra sau, in cazul, sa zicem, nefericit, dar nu cel mai cel, iti depisteaza orice pui de doamne-fereste in, de obicei, faza incipienta. Bai, una peste alta, nimic, NIMIC, rau nu se poate intampla daca va duceti o data pe an sa va cautati in sutien. Numai daca nu va duceti, ceva foarte rau se poate intampla. Pentru ca, in general si in ciuda credintei babesco-penibile, lucrurile odioase nu dispar daca le ignoram. Si nici nu faci cancer de piele daca iti scoti alunitele, but that’s a different story:)) Una morbida pe zi, zic.

Hai ma, sa ne veselim:D Lucrurile stau asa:

  • Autoexaminarea (palparea sanilor) o fi ea felul in care se descopera 70% din cazurile de cancer la san, dar asta, departe de a fi incurajator, mie mi se pare trist ca dracu. Pentru ca, de fapt, nu vrei sa descoperi tu nimic… palpabil. Mai degraba vrei, daca se poate spune asa, sa descoperi orice scarboshenie in faza ei microscopica, detectabila prin metodele imagistice de care ziceam mai sus.  In plus, ce simti tu la palpare poate foarte bine sa fie ceva inocent. Nu ai de unde sa stii. Acuma na, nu zic ca nu e buna autoexaminarea asta, doar zic ca nici nu tine loc de eco, nici nu-ti ofera vreo mare certitudine. Ba chiar te poate impinge spre comportamente de-astea OCD like. In care te “verifici” de 10 ori pe zi sa vezi daca “a crescut?”. Si/sau eviti sa te duci la doctor pe motiv ca faci pe tine de frica, incredintata fiind ca o sa-ti zica de naspa si vai si-amar. Bai, un lucru e cert: orice treaba “simtibila” la palparea unui san este motiv de mers la doctor atunci. Atunci atunci!
  • Ecografia de san nu doare si este singura metoda relevanta de analiza a sanului pentru femeile de pana in 35 de ani (de ce, aflati, de exemplu, de aici). Mamografia e aia nasoala, cu “senzatii si sentimente” de intensa neplacere, se face, de regula, dupa 40 de ani si e o metoda complementara cu ecografia. Cele doua nu se, neaparat, exclud.
  • Medicul care iti da trimitere la eco de san sau mamografie se numeste ginecolog. Medicul care iti face ecografia sau mamografia nu se numeste ginecolog. Adica na, sunt ginecologi care fac asta si bravo lor. Unii stiu ce fac, altii mai putin. Du-te sa te “caute” un medic radiolog specializat pe imagistica sanului. Care, na, a vazut la viata lui multe si se ocupa fix, dar fix cu asa ceva.

Ca sa nu ziceti ca iar sunt fuga prin porumb, doua vorbe despre factori de risc pe care ii poti controla din perspectiva stilului de viata si a nutritiei. Dealtfel, acelasi stil de viata sanatos care ne (posibil) fereste de toate bubele, ca nu exista mai multe feluri de a intelege treaba asta. Pe scurt, tineti-va greutatea sub control, nu mancati in exces carne rosie, bagati cardio de cinci ori pe saptamana, nu beti prea mult, nu fumati deloc si cam asa. Nimic nou sub soare. Ah, poate doar un lucru mic, dar grozav de important: BE HAPPY. Vorba aia, think pink! Cred ca pana la urma asta e unicul “cel mai important lucru de bifat”, daca vreti o viata buna, sanatoasa.

La final, trei recomandari de medici din Bucuresti, unde va puteti face o eco de san de rutina. Adica na, in caz ca nu v-ati facut screening anul asta si nu stiti incotro sa o apucati, aveti aici niste variante.

  1. Dr. Claudia Teodorescu, medic primar, specialitatea radiologie si imagistica medicala, doctorat la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” ClujNapoca, titlul lucrării: „Diagnosticul imagistic al cancerului de sân”. Participari multiple la cursuri si conferinte de imagistica a sanului. O gasiti la Donna Medical Center. Cica ar fi second best dupa Mihai Lesaru de la Fundeni (la care se ajunge greu si, in general, te duci numai daca ai o problema, nu asa, de “rutina”). 021-252.32.32
  2. Dr. Corina Raileanu, medic primar, specialitatea radiologie si imagistica medicala. O gasiti la Medlife Favorit. Eu la ea am fost anul asta, mi s-a parut foarte ok. Are si dumneaei in CV un pomelnic de participari la evenimente “de gen”. 021-9646
  3. Dr. Cornelia Ivancu, medic primar, specialitatea radiologie si imagistica medicala. Nu stiu nimic despre dumneaei afara de faptul ca mi-a fost recomandata de o cunostinta din domeniul medical ca fiind bine pe felia ecografiilor de san. Activeaza tot la Medlife Favorit si cand am sunt sa ma programez la ea, n-am gasit loc decat peste cateva luni, semn ca na, chiar o fi buna. 021-9646

M-as bucura tare daca ati posta aici si alte recomandari de medici buni pe eco de san, sa iasa de un frumos Index, si nu doar pentru Bucuresti.

PS: Mi-am permis sa scriu chestia asta complet off topic pentru ca ieri, convingerea mea ca preventia rules s-a pupat perfect cu un mic reminder roz de la AVON (din 2002 promotor al campaniei pentru sanatatea sanilor), un reminder, ziceam, al faptului ca sunt lucruri pe care nu le poti controla, dar si lucruri pe care le poti. Screeningul cancerului de san e din a doua categorie.

13 comments » | filled under: off topic

gusto della leggerezza: minipizza gourmet

September 2nd, 2013 — 8:52am

minipizza

Exista duminici in care te trezesti inainte sa cante cocosul, iti sufleci manecile, framanti o paine de casa, fierbi o gaina, faci din ea supa cu galuste, rumenesti bucatile de carne in unt, le tragi frumos in ciulama si te ocupi sa le sada alaturi o mamaliga la tuci. Cat fierbe mamaliga, numa’ bine-i gata si prajitura. Pe la 12, toate-s la locul lor. Masa-i infatata cu alb imaculat. Pe o farfuriuta e patrunjel proaspat tocat, pentru supa. Mamaliga-i rasturnata pe fund de lemn. Prin geamul intredeschis adie vant de vara. Miroase a liniste. Familia intreaga mananca in tihna. Dupa care se culca toti de pranz, vasele pot sa mai astepte. Da, clar exista duminici de-astea.

Ei, si pe urma, exista celalalt fel de duminici, in care te trezesti cu intarziere, ii fierbi copilului un ou, tie o cafea, te urci despletita pe cal si tagadam tagadam la Simbio, sa te vezi cu mamele, sa mananci mic dejun si sa stai fix pana s-ar face vremea de dejun. Sa pleci ultima, s-o iei in sus pe Selari, sa te impiedici grav cu fatza in doua cupe de inghetata artizanala, sa petreci apoi un ceas la libraria cu carti ieftine, din cap de Lipscani. Sa-ti iei de dus si de-acolo, doar ca s-o arzi dubios intr-un Sephora, unde sa-ti folosesti, in sfarsit!, cuponul de 10% reducere. Sa mananci de pranz tarziu la o trattorie si s-ajungi acasa aproape in timp pentru cina. Ei da, aste-as duminicile in care vrei sa existe in frigider, pregatit de altu’ de cu seara, niste aluat de pizza. Si mai vrei sa ai niste mozzarella de calitate si, eventual, un borcan cu passata de rosii, facuta-n casa. Plus tot felul de margele, la libera inspiratie.

mozzarella Granarolo

In chip convenabil (si nu neaparat intamplator:)), aveam de toate astea la rece duminica la 6 seara, cand am ajuns acasa (mare haimana ce sunt!). Aluat de pizza framantat de my better half (pe numele lui, Simplizabest Naie), mozzarella Granarolo (senza conservanti, si de-aia-n zer, si de-aia chunky, pentru pizza sau gratin-uri), sos de rosii roz, fiert chiar de mine intr-o alta duminica, si tot felul de bunatati proaspete, care aveau sa faca obiectul unor mici pizze gourmet de hranit intreaga familie.

Paranteza: aluatul de pizza e treaba simpla, in masura in care gandul de a va mess-ifica din cap pana-n picioare cu faina si “lipici” nu va provoaca fiori reci pe sira spinarii. Din fericire, lucrurile s-au petrecut, dupa cum v-am zis deja, in absenta mea, dar am aflat pentru voi, din surse sigure, ca s-a folosit 1/2 lingurita de drojdie uscata, “desfacuta” cu cca o ceasca de apa calduta. Lasata sa zaca asa 15 minute. Apoi desertata in craterul central al cca 300g de faina alba, poposita intr-un castron si “scobita” la mijloc. In faina – musai si juma de lingurita de sare. Asa. Framantata chestia asta vreo zece minute, cat sa se faca matasoasa si elastica. Invelita in folie de-aia alimentara si refrigerata pana la folosire (dar nu 1000 de ani, more like cateva zile, cel mult).

ingrediente pentru pizzaAsa. Despre momentul “folosirii” o sa vorbim imediat. Care moment se afla la intersectia lui “mor de foame” cu “mi-e o lene de ma doare” si “mama, ce tarziu e”. Ei, si cum stateam eu a prost in intersectia asta, iau coca, o framant un minut-doua si o impart in 8 parti egale. Intind la ele cat sa se faca “cerc”. Mozolesc fiecare minipizza cu putin ulei de masline. Le astern pe toate intr-o tava mare, pe hartie de copt. Le manjesc cu oleaca de passata de rosii si le garnisesc ghebos cu mozzarella. Excesiva, fibroasa, topibila, preafericita mozzarella. Ei da, asta e basic pizza margherita. Mai departe.

Minirotocoalele se coc in cuptorul preincins la 200C pret de maxim 10 minute, ideal la pizza mode, daca stie cuptorul. Blatul sa fie crunchy, branza sa fie topita, dar nu “arsa”. Imediat ce le-ati scos, napustiti-va asupra lor cu ce-aveti la indemana. De exemplu mozzarella in zer, rosii cherry, rucola, prosciuto crudo si masline verzi. Sau mozzarella, pasta de masline, rosii uscate si ansoa. Sau anghinare din conserva, mozzarella si busuioc. Orice, zau, chiar orice. Numai sa va placa si sa mearga “raw”. Ca nu ne mai intoarcem in cuptor pe caldurile astea, nu nu.

Gusto della leggerezza, zic italienii astia de la Granarolo. Ei, da, curat gustul usurintei ce e mozzarella asta. Din cate te scoate ea cand ti-e foame, dar si lene. Pana si un platou simplu de caprese pare ceva studiat. Iar cu minipizzele astea gata-n cateva minute, sansele sunt sa rupi gura targului. Chiar daca, uneori, targul esti doar tu:)) Ia sa le dau eu si-un “party” tag, ca sa fie clar.

Comment » | filled under: party food, publicitate

Back to top