Dupa un weekend in care m-am simtit like crap si o zi de luni odioasa, azi lucrez de-acasa. Sper ca pana maine sa ma simt mai in forma. Cum de mancat tre’ sa mancam, chiar daca mai fara imaginatie asa, am facut aseara niste aripioare la cuptor, marinate pripit intr-un amestec de sos de soia si Nomu smoky peri peri – adica puse intr-o punga si agitate acolo ghebos cu respectivul sos, dupa care trantite in tava cu zeama cu tot si coapte la foc foarte mic. Intoarse o data, ca sa se rumeneasca pe ambele parti. Langa ele – mda, legume congelate, trantite direct in tigaie, cu putin ulei de masline, cimbru, sare si piper. Garnisite cu busuioc proaspat. Pufix zice ca “I have outdone myself again”. Adica e de bine. O zi faina tuturor:)

Am avut un weekend trist, presarat cu stari de lesin si dureri de cap si o somnolenta crunta. Am inceput saptamana in aceeasi stare. N-am gatit nimic, mi-e rau si sunt posocoasa. Sper ca la voi e mai bine. Bear with me.

N-am mai mancat de un an de la Bucate pe roate. Azi mi-am comandat de la ei o salata bulgareasca si m-am bucurat sa constat ca, desi legea neamului romanesc zice ca serviciile unei astfel de firme de catering se prostesc in timp, invers proportional cu cresterea preturilor, la Bucate lucrurile au ramas asa cum le stiam – mancare corecta, proaspata, buna, la preturi decente. Bravo, baieti!

Cand am chef, am chef si se vede. Mancarea e ca orice alta treaba in viata: gatita cu entuziasm, are gust bun. Acuma, in cazul de fata nu stiu daca entuziasmul meu a avut ceva de-a face cu reusita, dar pot sa va zic ca ma simt de parca am inventat roata. Dar sa vedem de ce.

So. Eram eu pe genul ‘house-wife de dupa-amiaza’ acu’ vreo doua zile si ma gandeam cum o sa vina Mishu de la sala flamand si hai sa gaseasca ceva cald, nu? Si de-aici I went a little overboard, ca aveam timp si dispozitie. Si-am inceput cu niste copane de pui, pe care le-am uns cu o pasta groasa de mustar de dijon, ulei de masline, cimbru, sos de soia si seminte de ceapa. In castronul in care fusese pasta asta am pus nitica apa, cat sa adun de pe el resturile. Si-am turnat-o in tava de inox in care asezasem copanele, dar nu direct peste ele, ca sa nu spal ‘molozu’. Am dat tava la cuptor la foc mic, sa tot fi stat mai bine de-un ceas. Si mi-am vazut de treaba mea. Am copt cativa cartofi mititei de provenienta locala certa Cornu. I-am taiat rondele cu coaja cu tot (ca ii spalasem ghebos inainte). I-am aruncat intr-o tigaie cu ulei de masline, chilli si usturoi si i-am vanturat de colo colo pana s-au facut frumos aurii pe toate partile.

Si-acum, la piece de resistance – varza chinezeasca trasa la tigaie cu exces de piper, cat sa se inmoaie putin, dar nu exagerat, amestecata cu belsug de oua batute. Fantastic! As fi mancat in prostie! In fact, din ce-a mai ramas, am tras o tura si la micul dejun a doua zi. Nu pot sa va explic cat e de bun, tre’ sa incercati musai musai aceasta varietate de scrambled eggs. Care  s-a potrivit absolut divin cu puiul rumenit in crusta de mustar si cu cartofii cu usturoi. Awesomeness pe care afurisitu’ de aparat zis si “spaima luminii de la bec” nu a reusit sa o traduca in imagini:( Vorba aia, cand mana nu-i buna, sa dam vina pe scula:p Asa de tare m-am suparat ca nu am poze frumoase la felul asta de mancare, incat ma bate gandul sa nu mai postez decat ce gatesc pe lumina zilei. ‘Tis a shame:p Anyway, va recomand din suflet aceasta mancare, integral sau pe bucati.

Have a good w/e y’all:)

M-am trezit cu noaptea-n cap si cu sentimentul ca azi e o zi importanta, ca ceva cu adanca semnificatie personala are sa se intample. Azi. Am deschis frigiderul sa-mi fac un sandvis. Sticla de maioneza Heinz pe care nu mai pusesem mana de luni de zile arata expiration date 4.11.2010. What are the odds, ca sa zic asa. Dar somehow, I knew that’s not it. Altceva. Azi. Dupa-amiaza avem programata o noua ecografie, sa ne zica doc ca Lorelai e still Lorelai si ca nu i-a crescut nimic gender altering. Dar nu, nu cred ca-i asta. La birou, piles de chestii de facut pana diseara, nimic special, deci nici asta nu poate fi. Surfing the web zece minute, la o cafea meschin de mica, pan’ sa m-apuc de treaba. Google search: the meaning of life. Raspunde Wiki: The meaning of life constitutes a philosophical question concerning the purpose and significance of life or existence in general. This concept can be expressed through a variety of related questions, such as Why are we here? and What is life all about?

Si de-o data realizez: azi e all about the meaning of life. Si life is not about cati bani faci, cat de sus urci si cat de repede, it’s not about the rat race, nu e nici macar about leaving something behind, nu e despre mosteniri genetice si perpetuarea speciei.  Life is all about love. Despre iubirea pe care o primesti si despre iubirea pe care o oferi. Azi e o zi importanta pentru mine nu pentru ca mi-a expirat maioneza, nu pentru ca ma duc a nush’ cata oara la doctor si nu pentru ca am de impresionat un sef nou. Azi e o zi in care iubirea circula direct de la mine catre my best friend and back, cu intelesuri de-astea filosofico-smechere pe care nu foarte multe alte lucruri mi le vor dezvalui de-a lungul vietii mele pe pamant. I can haz best friend.

Happy bday, Boo <3

“Nicio masa fara Nemo” – asa ca I give you… retete cu peste, clicky clicky:D. Ca tot vorbeam cu Zazuza ieri, in pofte ne pofteam si-n retete ne-nfruntam! Vedeti ca-s mai multe pagini, browse them all for intense visual pleasure:))

Imi place pestele alb iute. Da’ iute. Si-asa am facut si de data asta. L-am spiced up zdravan cu Nomu, l-am presarat cu sare grunjoasa si l-am prajit uscat in tigaie, cu atentie mare sa nu-l fac bucati.

Ceea ce nu mi-a iesit insa, asa ca am envizajat doua feluri de mancare. Am calit niste ceapa rosie taiata rondele in putin ulei de masline. Am stins-o cu sos de soia, pe care l-am lasat sa se caramelizeze. Apoi i-am turnat in cap niste piure de rosii gros si un gat de vin rosu. Am amestecat cateva minute si-a iesit asa, un sos foarte gros.

Singura bucata intreaga de peste pe care am reusit sa o salvez am pastrat-o pentru mine (dibs!). Aveam niste cartofi facuti la tava cu o zi inainte (asa, pe genul ‘cartofi taranesti’), peste care am turnat sos de rosii cu ceapa. Peste care am asezat bucata de cod, presarata cu patrunjel verde.

Pe urma, in sosul de rosii ramas in tigaie am mai turnat niste vin si niste soia si-am deversat bucatile de peste harcea parcea. Pe care le-am tot intors pe toate partile in sos, pana a iesit ceva asa, uniform. Am fiert la aburi niste orez, l-am azvarlit in castron cu nitica sare si ulei de masline, peste el am pus pestele si l-am hranit pe Pufix-the-man abia intrat pe usa, ca o sotie deosebita si responsabila ce ma aflu (n.b. I wasn’t saving the best for me, pur si simplu Pufix nu are voie cartofi:p).

Sambata – soare, frumos, caldut (all things considered) – vreme taman buna pentru parc. Dar nu oricum si nu cu burta goala. Of course ca trebuia sa mancam ceva bun inainte, ca de unde energie pentru ditamai turul de Muzeul Satului, ce-l aveam eu in plan. Asa ca in urma unei analize rapide a posibilitatilor de mancare around Herastrau (Hard Rock Cafe – mizerii unsuroase si cam de plastic, Ikea – calcare in picioare), a ramas ca ne vedem cu Bursucu la Taverna Sarbului. Foarte foarte frumos la Taverna, personal politicos, masa la geam, scaldata de soare cu dinti, hostesse cu picioare frustrant de lungi, bancomat in holul locantei – ce mai, tot ce trebuie. Dar s-o luam cu inceputul:

Lipie calda, mirosind a cuptor, delicioasa, dar complet nefericita pe post de starter. Noua ne-a cam picat din avion. Chiar si eu, cu tot cu noile mele abilitati fabuloase de ingerare a unor cantitati impresionante de haleala, am reusit sa nu mai pot manca decat o treime din felul doi dupa juma’ de lipie manjita cu toate alea. Adica si anume cu:

… branza picanta

… ceafa afumata

… zacusca.

Dupa cum spuneam mai sus, nush ce pun sarbii in lipii, dar dupa aperitivele astea eram toti trei destul de ghiftuiti asa, drept pentru care nu am mai putut aprecia la justa valoare carnatii de casa, snitelul ne-pane cu sos de lamaie, salata de vinete sau cartofii aurii.

Cu ultimele sfortari am dovedit un cheesecake cam vartos pentru gustul meu, dar mancabil. Nota de plata – usturatoare. La Vulturul as fi mancat probabil o saptamana de banii astia si nici nu mi-ar fi picat greu. Dar las’ ca ne-am dres cu parcul de dupa si in all fairness, atmosfera de amiaza la Taverna e foarte placuta.