Că de Crăciun mâncăm porc, asta se știe. Dar ce punem lângă el, aia e șmecheria. Sunteți in the mood pentru aroganța supremă? Ce ziceți de trei garnituri care NU sunt cartofi? Pentru că sfatul absolut și universal pentru orice om care vrea să facă o brânză nutrițională este “Mănâncă mai multe legume!”, la invitația Costa d’Oro vă pun sub brad trei idei, să fie.

1. Fasole verde cu usturoi.  Treaba e simplă. Se fierbe fasolea verde al dente, în apă cu sare. Se trece prin baie rece (apă cu cuburi de gheață will do), ca să rămână verde și crunchy. Se trage la tigaie cu foarte mult niște usturoi, ardei iute roșu, susan, muguri de pin, sare și piper, desigur. Am ales pentru garnitura asta uleiul Costa d’Oro OMEGA 3, o combinație de varii uleiuri vegetale, numai bună pentru gătit pe foc.

2. Salată de morcovi cu merișoare. Nici măcar un pic de foc nu a fost folosit pentru acest combo delicios, cu morcovi tăiați bastonașe, merișoare, nuci, ceapa verde, pătrunjel și coajă rasă de lămâie. Pentru dressing aveți nevoie de ulei (eu am folosit extravirginul Costa d’Oro de măsline), zeamă de lămâie, zeamă de portocală, rozmarin proaspăt, tocat fin, sare, piper și un strop de miere.

3. Salată cu radicchio, sfeclă, mere și dressing de muștar. Pretty self explanatory 🙂 Se montează direct pe farfurie, din mix de frunze verzi, sfeclă roșie, coaptă în prealabil, felii de măr dulce, roșii cherry, nuci, șalotă (tocată mărunt sau solzi, cum preferați) și un dressing confecționat din ulei (am folosit fructatul Costa d’Oro L’Integrale), muștar de Dijon, sare, piper, mac și zeamă de lămâie.

Hai că se poate, zău!

Sărbători lejere, cu legume și Costa d’Oro! 🙂

A fost odată, ca niciodată, o femeieobositășicamciufutădincauzaasta prințesă pozitivă, care găsea majoritatea salatelor absolut detestabile. Scârboșenia pământului, în varianta de păscut. Și cum mergea ea prin pădure, deodată i-a ieșit în cale Dressing.
– Ce faci, bre, Dressing?
– Ei, și io pe-aici, just chillin’.
Și prințesa pozitivă a scos un nunceac, și l-a pocnit pe Dressing bini di tăt, și pe urmă l-a vârât în buzunarul de la șorțuleț, ba nu, de fapt, să vedeți, l-a apucat de ciuf și l-a târât în peștera ei. Așa a salvat prințesa pozitivă salata. Sfârșit.

Faza este că în realitate lucrurile nu au stat CHIAR așa. Dar rămâne adevărul adevărat și anume că o salată, ca să fie bună, tre’ să fie bine dresată. Altfel este pur și simplu teroarea fălcilor plictisite. Drept care, într-o zi cu mai multă ploaie decât prevede legea, m-am pus de-am făcut câteva soiuri de dressing, menite să scoată din anonimat orice salată. Zice-așa…

Totul cu începutul să înceapă. Ingredientele de bază de la care pornește aproape orice dressing de salată sunt: ulei de măsline (veșnic), sare, piper, lămâie sau oțet de vin roșu sau oțet balsamic. Proporția de ulei versus acreală depinde de gustul omului. Pentru mine, combo-ul fericit este 1 parte de acreală la cca 3 părți ulei de măsline. Nu îmi plac dressingurile foarte acre. Uneori, înlocuiesc zeama de lămâie cu zeamă de portocală, fix in acest motiv. Sau adaug în mix un strop de miere, dacă mi se pare că merge. Dar mai bine niște idei să avem și noi.

1. Dressing vinegretă. Adică, practic, treaba aia cu o parte oțet, trei părți ulei de măsline, emulsionate ghebos și asezonate cu sare, piper si buruieni uscate, circa ce vreți voi. În loc de oțet, poa’ să fie zeamă de lămâie, dacă puteți trece peste faux pas-ul care este scosul lui “vinaigre” din “vinaigrette”. Vinegreta balsamică e same shit cu aia clasică, doar că în loc de oțet de vin, folosim oțet balsamic.

E important să folosiți un ulei bonne qualité. Eu folosesc de ani de zile Costa d’Oro. Oțet balsamic – tot de la ei. Lămâia e bio, de la Lidl. Oțetul de vin – ok, busted, folosesc unul ordinar, marca 365, de la Mega.

La o adică, peste o vinegretă clasică putem adăuga și niște muștar de Dijon. Cam o treime din cantitatea de oțet. Adică să zicem că folosim 2 linguri de oțet (=6 lingurițe), deci muștar o să fie cca 2 lingurițe. Eu folosesc muștar de Dijon clasic, de la Maille.

2. Dressing mediteranean, cu feta, roșii, mentă și pătrunjel.

Facem noi o vinegretă cu balsamic, iar apoi mozolim în ea niște feta sfărâmată, oregano uscat, pătrunjel verde și mentă proaspătă, tocate fin, după cum si vreo câteva roșii cherry, depielițate și storcoșite strașnic. Dressingul ăsta merge brici la o salată cu carne roșie (vită/miel), legume la gratar, frunze verde închis, măsline și roșii uscate.

3. Dressing cu bacon, blue cheese și ceapă verde.

Bun. Până acum ne-am distrat și ne-am încălzit. E timpul să trecem la lucruri serioase. Se face o vinegretă de-aia cu muștar, în care musai scăpăm și niște miere. Se croncănțește pe foc, în tigaia nelipicioasă, niște bacon cubulețe. Cât vă lasă inima. Se toacă niște ceapă verde, cu cozi cu tot. Se fărâmițează niște blue cheese. Toate astea se amestecă. Fericire. Întro salata cu mix de frunze verzi, pui la grătar și avocado, este fix ce-ar fi recomandat prințesa pozitivă. True story!

Bineînțeles că am putea să vorbim despre dressinguri de joi până mai apoi. Sunt nesfârșite combinații care să facă dintr-o mâncare ratată o adevărată salată. Poate-ar trebui s-o punem de-un serial. Până una alta, vă doresc salate gustoase și duminici porcoase. Oh wait, that sounded wrong :-))

De cand m-au cautat oamenii de la Costa d’Oro sa-mi propuna sa facem impreuna ceva cu uleiul lor de masline, ma tot gandesc cum sa fac sa pun cu adevarat in valoare campania “uleioasa”. Ceva bun, clar ca ceva bun, in care uleiul de masline sa fie vedeta, nu o treaba insesizabila pe fund de castron. Mhm. Deci asa… Deci nu o salata. [Kidding, salata este foarte buna, este foarte buna si sanatoasa, trebuie, nu, nu trebuie, VRETI, sa mancati salata. Salata cu ulei de masline extravirgin.]

Pana la urma, vinerea trecuta, la birou fiind, ora pranzului fiind si niste arici teposi in burta mea fiind, ma loveste inspiratia si zic: daca-i bal, bal sa fie! O sa va arat azi ceva aparent extravagant, dar zau, atat de simplu si de bun ca ma trec fiori imaginari in timp ce scriu. The true meaning of food porn. O sa va arat tehnica preferata de bucatarii profesionisti pentru prepararea pestelui si fructelor de mare. Anume, poşatul in ulei de masline (notice ce bine folosesc diacriticele?! sunt o pasare maiastra, am dat cu insert symbol:)))

Ce e, dom’le, poşatul asta (poaching), ma veti intreba. Pai e atunci cand scufunzi ceva intr-un lichid aromatizat si fierbinte, in cazul nostru, in ulei de masline extravirgin, si lasi ceva-ul ala sa sfaraie acolo in legea lui, la foc mic, pana-i bun de tot de mancat. O tehnica foarte potrivita pentru gatit lucruri delicate, like oua, peste si fructe de mare.

Care e diferenta dintre poşat si prajit, ma veti intreba. Pai prajitul e pe flacara de aragaz, la foc mare. Poşatul e, cum ziceam mai sus, o sfaraiala lenta, de regula in cuptor, la o temperatura mult mai mica decat aceea la care prajesti lucruri. Prajitul e rapid, pentru ca nu vrei ca treaba pe care o prajesti sa ia gustul lichidului in care se prajeste. Poşatul e nice & slow, pentru ca vrei ca uleiul de masline aromatizat sa-si transfere gustul asupra trebii de poşat. E mai sanatos, pentru ca nu se supraincinge uleiul (by the way, sper ca stie toata lume ca orice ulei are un burning point la care nu vrei sa ajungi, adica o temperatura dincolo de care fumega si devine toxic; in cazul uleiului de masline, aceasta temperatura este undeva intre 190 si 210°C). E precis mai putin messy. Adica sansele sa-ti zoiesti toata bucataria in the process sunt mici, oricat de putin dibaci ai fi. Una peste alta, e foarte bine si frumos sa poşezi lucruri (de mancare, nu poşete).

All on board pana aici? Ok. Atunci, despre creveti poşaţi sa vorbim.

Eu am folosit creveti mari, congelati. Daca va tin nervii, folositi de-aia proaspeti, evident ca is mult mai buni. Intai am aromatizat uleiul. Adica l-am turnat gal gal din sticla intr-o cratita de inox, am pus in el o mana de chilli, niscai catei de usturoi in coaja, dar usor maltrati cu chestia aia de-mi scapa numele, cu care faci mudjei in mojar… (pisalog? pisalau? nu, serios:)), cateva crengute de cimbru, doua foi de dafin si o mana de boabe de piper negru. Am incalzit uleiul la foc foarte mic, pe aragaz, pana cand am detectat sfaraiala. Nu zic sa-l gustati, dar macar mirositi-l. E gata cand miroase a toate cele din el.

Bun. In uleiul fierbinte, aromatizat si sfaraitor, scufundam crevetii (decongelati si uscati bine in prealabil). Nu e sote, chiar e musai ca uleiul sa invaluie bine orataniile. Acoperim cratita cu capac sau folie si o dam la cuptor cca 10-15 minute, la un maxim maximorum 180°C. Cand sunt gata crevetii (gata, nu overcooked), nu-i strecuram imediat, scoatem cratita din cuptor si ii mai lasam oleaca in ulei. Cam pana cand ii punem pe masa, altfel se usuca.

Ca garnitura la treaba asta uleioasa, dar deloc grea, culmea, ne trebuie ceva acid. O salata cu multa lamaie. Broccoli sote cu o storsura de lime. Salata de rosii cu capere. In esenta, fie ce-o fi, dar sa fie leguma si sa fie cu acid. Nu mai zic ce bine merge in combinatie o maioneza de casa cu usturoi. Nu ma fortati, ca nu zic!

Imi place mult varianta asta de a gati crevetii, ii face asa de soft, delicati, juicy, cum nu s-a pomenit. La fel se intampla si cu o bucata de peste. Try it, o sa aveti o revelatie! Nu o sa mai vreti sa gatiti creveti altfel. Se topesc in gura, pardon the cliche!:p

As putea sa va spun la final de ce e bun uleiul de masline si de ce e rau uleiul rafinat, la pet, dar ma tem ca va insult. Adica na, stiti ca are cam cel mai mare continut de grasimi mononesaturate dintre toate uleiurile (astea fiind the good, heart healthy ones). Dar nush daca stiti ceva ce am invatat eu la cursul de nutritie si mi s-a parut oh so funny si nefericit deopotriva. Ceea ce numim “gust” se concentreaza in grasime. Altfel spus, fat tastes good. Si daca tot asa stau lucrurile, macar, zic, macar sa alegem the right kind of fat. Nu aveti niciun motiv sa aveti in casa ulei de floarea soarelui la sticla de plastic. Dar aveti toate motivele sa aveti in casa una (sau mai multe) sticle de ulei de masline. Si motivele astea au de-a face cu sanatatea, dar si cu faptul ca nu-s pe lume multe lucruri mai bune decat un colt de paine adevarata, cojoasa, muiata in uleiul de masline in care ati poşat crevetii:))

PS: Cu ocazia acestui post publicitar, am descoperit si eu uleiul Costa d’Oro, care, believe it or not, e mult mai fain decat ce foloseam pana acum (respectiv unul marca proprie “stitivoice”). E fruitty, gustos, s-a comportat fain la gatit si exista in o mie si una de variante, despre care o sa aflam cu totii mai multe cand o sa avem de dat niste daruri la cosulet. Stay tuned!

Later edit: Am uitat sa va spun ca acei catei de usturoi, scosi din ulei, dezbracati de hainuta si azvarliti in gura, sunt o magie, de-a dreptul! Nu-i aruncati sub nicio forma!