Documentar. Sau sitcom. Your choice.
Orele 22 si ceva, eu, din dormitor: Pufiii, as manca niste clatite.
Pufix: Pai… sa facem.
Eu: Fa tu, eu ma culc.
Pufix: Pai si atunci… cand mananci?
Eu: Maine dimineata /yawn. Sau acum…

Later: Gata Pufinela, am batut clatitele, tre’ sa stea vreo 30 de minute inainte sa le coc.
Eu: Snore snore, nani, alea alea din patut.  

A doua zi dimineata – in bucatarie – curat. Pe bufet – o farfurie mare, acoperita cu folie. Sub folie – teanc de clatite grosute, galbene si buttery. Numai bune de mancat la micul dejun. Pe camera – documentarea amanuntita, cu declansator automat, a procesului de fabricatie. Acu’ tre sa recunoasteti, am cel mai bestial husband ever:D Cum s-a gandit el asa sa-mi faca mie clatite, cum a cautat reteta, cum a cantarit si-a mixat si-a aruncat cu clatita in aer ca un profesionist, in tot acest timp pozandu-se pentru posteritate. Pai frate, am I the luckiest woman in the world sau ce?! N-am absolut niciun merit in povestea asta, afara de faptul ca am umplut clatitele cu magiun bun de Topoloveni si le-am pudrat cu zahar. In rest, it’s all Pufix and his genius, ca nu degeaba il mai alint eu din cand in cand “ma’ baker”. Sa va dam si reteta zic, ca nu-i chiar aia traditionala de crepes:

3 oua mari, 150g faina, 2 linguri de zahar, 1 praf de sare, 350 ml lapte, 50g unt. Se amesteca faina cu sarea si zaharul intr-un castron. Se adauga ouale in mijloc si se amesteca dinspre exterior spre centru cu o lingura mare. Apoi punem laptele si untul moale si omogenizam asa vartos, ca sa nu se formeze cocoloase. Lasam aluatul asta sa stea 30 de minute. Inainte sa ne-apucam sa coacem clatitele, mai amestecam o data bine toata compozitia. Si-apoi urmeaza partea pe care o urasc cel mai tare – coptul  si intorsul. Pentru varianta asta, se coc clatitele in tigaie cu putin unt, nu cu ulei.

Bon apetit si va doresc tuturor s-aveti in viata parte de cineva care din dragoste sa va faca clatite:)