Nu, deci nu înțelegeți. Ani de zile m-am ferit de el ca dracu de tămâie, că eram așa, foarte foarte sigură că e neam cu bifborGhinion (srsly? eu refuz să gătesc ceva cu ghinion!) și că durează like O MIE de ani. Până când într-o zi săptămâna trecută (să fi tot fost 1 iunie, sau așa), la instigarea lui Agricola Bacău, Creator de Poftă, am decis să face my nemesis și și și l-am făcut. Ocazie cu care am aflat, practic, cel mai bine păstrat secret al omenirii. Și acum o să vi-l zic și vouă:

…

…

…

…

…

Coq au vin este DOAR o tocăniță! Shhhhhh!

😮

Agricola Bacău are campania aia cu mese de poveste, v-am mai zis de ea în postarea asta, în care am încercat eu să-mi imaginez ce ar zice masa noastră din sufragerie dacă masa noastră din sufragerie ar putea vorbi. Mai știți?

Ei, o altă poveste simpatică de zis în contextul ăsta (al puiului, mesei și puiului pe masă), e povestea prânzitului în familie zilele astea, versus aceeași treabă în epoca BC (before child). Și ce alt lucru mai bun de hrănit copilu’ decât staple dish-ul franțujilor, cu pui, bacon și două soiuri de alcool? (kidding, bre, alcoolul se evaporă! cred?!) Da, zău, nuș’ ce m-a apucat, dar de after Rusalii (slash ziua copilului), asta mi-a venit să fac, că mă gândeam să fie mai speșăl, știți, nu așa, orișice tocăniță :p

_

Întrerupem sarcasmul cu o rețetă, luați notițe, că nu se întâmplă prea des să găsiți nivelul ăsta de artă și precizie pe aici. Zice-așa:

Pentru 4 porții de tocăniță coq au vin
1-2 linguri de făină
8 ciocănele de pui
2 linguri ulei de măsline
2 cepe mari
125g bacon cuburi
2 căței de ustroi
4 linguri cognac
300ml vin roșu
150ml supă concentrată de pui (sau apă, na)
60 ml suc de rosii de bună calitate
1-2 foi de dafin
cimbru uscat, boia, alte miresle

iar pentru crutoanele ei:
25g unt
1 lingură ulei de măsline
1 cățel de usturoi zdrobit
4 felii de pâine foarte foarte bună și neapărat cojoasă

Buuun. Într-o farfurie punem făina aia și o asezonăm cu boia, cimbru, sare și piper. Tăvălim pulpițele suculente prin dânsa. Încingem într-o cratiță uleiul de măsline si le perpelim lejer, pe toate părțile lor. Apoi le păstrăm la cald cât mai facem noi una alta.

În tigaia deja murdărită, ne apucăm să prăjim ceapă cu bacon (omg the smell: paradisul!).

Adăugăm usturoiul și returnăm puiul la cratiță. Adăugăm cognacul (enjoy bulbucii!). După  aia, vinul. Apa. Sucul de roșii. Ierburi uscate, dafin, sare, piper. Acoperim cu capac și dăm la cuptor (180 de grade), cca 1h și, să zicem, un sfert.

Când e gata maglavaisul, un singur lucru mai e de făcut. Să încălzim într-o tigăiță ulei de măsline, unt și cățelul ăla de usturoi zdrobit și să prăjim cu simț de răspundere feliile de pâine, pe ambele părți. După care să le aruncăm în cinstita tocană.

Atât, frate! C’est tout! Nu pot să cred că m-am ferit atât. E simplu și absolut delicios. Mortal. Sosicul ăla… gee, folks, visul umed al papilelor gustative. Hai, fără frică.

_

După ce am propriu-zis gătit, am așternut masa. Fața de masă nu era călcată, dar măcar am împins mai încolo castelul de lego. Iepu’ și-a așternut familia de castori la masă, după cum și păpușa Alessia. După care, ca Nastratin Hogea, și-a băgat mâneca în sos pân la cot și noi pe lângă ea. După care s-a foit. După care s-a mai foit nițel. După care sosul era peste tot. Și Alessia își pătase rochița, și baby castor căzuse cu fața în niște baby bacon. Dar faza e că nu contează. Mesele în familia cu copil de 4 ani nu-s în niciun caz despre tihnă, nici despre fețe albe apretate. Sunt despre dinți rânjiți pe după copănel și concluzia (fabuloasă, if you ask me): Baconul e CEL mai bun!

Poftă bună la coq au vin și mese de poveste. Vă urăm noi trei 🙂

2008: În cutie, în cutie, în cutie e frumosss. Da da! Ups, cine mă zgâlțâie? Și ce e lumina asta? Crap! Bucăți m-au făcut. O, dar ce casă frumoasă. Și nouă. Și băieții ăștia cine-s? Par de treabă așa, ce să zic. Hai că m-au montat. În sufragerie, în sufragerie e frumosss. În sufragerie e mai frumos decât în cutie. Șuap șuap.

Mai târziu în anul ăla: Well hello, doamnelor, how you doin’ 😉 (Sunt un tip, v-ați prins, da?) Hai, toate farfuriile să vină la mine. Doar voi două? Aha, deci nu avem musafiri. Sunt doar ăștia doi de locuiesc în casă. Da mă, știu că sunt stăpânii. Da, încerc să fiu plin de respect. Hai pe bune, mie chiar îmi place de ei, dar aș vrea să mai vină niște lume, sincer. Adică look at me, sunt ditamai masa. Aflați că mă și extind. La nevoie, mă fac de doișpe persoane. Yep, știu, este foarte foarte cool. Ui, dar ce călduțe sunteți. Ce-aveți pe voi? Ce? Pui? Pui la cuptor? Awesome!!! (sunt un tip entuziast, deh;))

Și mai târziu: Alo, ce ? Cine? Fată, ești toată peste mine, nu mai văd nimic. Ce? Față de masă ai zis? Păi eu sunt masa. Deci, cum ar veni, tu ești fața mea? Păi nice to meet you, măi față. Auzi, dar nu poți să te boțești și tu oleacă? Măcar la un colț asa? Hai că poți! Yes, you can! Ah, mult mai bine! Văd ceva cu periferica. Oai, mamă, câte farfuriiiiiiiiiii! Acum precis avem musafiri! Ladies, gents, bine-ați venit. Sigur că da, puteți să vă lățiți cu coatele all over me. Bunele maniere sunt so overrated! Da, normal că sunt sarcastic. Hai, jos mânuțele de pe mine și să mâncăm civilizat, da? Copănele FTW!

Mai târziu în seara aia: Of, strânge-m-aș! Sunt epuizat! E fain cu musafiri, dar parcă tot mai fain e când sunt doar cu ai mei. Familia mea. El și ea. Awww, group hug! Cred că am dezvoltat sentimente.

2009, 20 iulie, fix, ora 6 dimineața: Hai frățică, cum să mă treziți la ora asta? Care-a aprins lumina? Nu, pe bune, e prea devreme pentru mic dejun. Ah, și ce, dacă-s resturi de la nunta voastră, that makes it ok? Nu, deci NU încercați să mă mituiți cu sarmale. That never works :p Ok, I’ll take that back: that ALWAYS works! Da’… ce vorbiți voi acolo? Ceeee? Plecați? Păi și eu? Poate nu înțelegeți… Nu se poate să plecați. Nu. Deci exclus. Nu mă lăsați cu ele, nu cu ele, vă rogggggggggggggg! Blană, peste tot doar blană. O să mă escaladeze fără jenă. O sa se tăvălească pe mine și o să mă lingă și nuuuu, nu nu, nu nu nu… Don’t go 🙁 Of, și ați plecat 🙁

2009, cândva în septembrie: Ce e chestia asta udă? În casă nu plouă. Deci ce-ar putea fi? Lacrimi, gen? Ceva rău trebuie că s-a întâmplat. Hush hush, fată, uite, poți să plângi pe mine când vrei tu. Nici nu trebuie să mă ștergi. E doar apă. Da, e doar apă. Doar apă, auzi!

2010: WTF? Au! Mă doare! Ce-a fost asta? Nu știu decât că s-a auzit o pârâitură sinistră și pe urma, bang! Mă simt murdar și lovit. Ceee? A căzut tavanul? Cum așa ceva? Aww, și acum stăpâna își face griji pentru mine. Păi asta e drăguț. Sincer, pentru asta sunt dispus să o tolerez și pe doamna mai în vârstă care calcă rufe pe mine. Deși ar trebui să-i fie și ei FOARTE clar că NU sunt masă de călcat. În fine, cred că-s ceva rude, EA… îi zice “mama”.

2011: Srsly, dude, what’s with the “oaaaa, oaaaa, oaaaaa”?!? Mai schimbăm și noi placa? Ah, ce interesant, mă înțelegi… Hmm… Auzisem eu că micile persoane vorbesc toate limbile, dar zău că n-am crezut. Lorelai? Ce nume frumos. Eu sunt Bjursta. Să fim prieteni, zici? Păi da, sigur, nu m-ar deranja să am cu cine să mai schimb și eu o vorbă. Până când înveți limba lor, poți să vorbești cu mine. Da, știu că te doare burtica, I’m sorry 🙁 Dar uite, îți zice old man Bjursta, și asta o să treacă.

2011, mai pe la Paște: Știi că e masă în familie atunci când fața de masă NU e călcată. E simplu, pe bune. Mă rog, asta și faptul că nu mă deranjează când își pun coatele pe mine.

Revelion 2012: Pe bune… iar nu plecați nicăieri de Revelion? Hai, băieți, mai ieșiți și voi din casă! Am eu grijă de Lorelai, parol! Puneți voi pe mine scoica ei și pe urmă plecați și pe urmă eu și ea putem să schimbăm povești de când eram amândoi la cutie. Nu? Bine, treaba voastră. Salată boeuf să fie. De boeuf, dar cu pui.

Boardgame night: Băi nene, nu vă mai ofticați, că jur că acuș mă burzuluiesc la voi de vă cad toate trenulețele!

Fried chicken extravaganza, pierdută în cronologie: Văleleu, atâta prăjeală n-a văzut neam de neamul meu. Bietul aragaz e distrus. Plânge de un ceas. Cu sughițuri. I-am zis să stea calm, că o să-l curețe. Mereu ne curăță. Până la urmă.

Revelion 2014: No așe, vedeți că se poate?! Hai că rămân eu cu Iepu și cu bunica, oai mama, ce-o să ne distrăm. Partea cea mai bună e că ele se culcă devreme. Și pe urmă putem să încingem și noi petrecerea mobilelor. Nu că eu aș fi o mobilă, să ne înțelegem. Eu sunt MASA!

Present day: Nu, nu poze, sub nicio formă. Adică, sincer, look at me. Nu mai sunt cel neted care-am fost. Ați plâns pe mine. Ați vărsat și cealaltă apă, aia care vine de la chiuvetă, nu din ochi. De vin nici nu mai zic. Una mică și creață m-a colorat cu carioca în locuri unde nu credeam că se poate. Hai lasă, cucoană, poți să pui o poză veche cu mine, de când eram young and beautiful:D Da, mă, și eu te iubesc.

_

Dacă mesele ar putea vorbi… O provocare Agricola Bacău – Creator de poftă. A ta ce povești ar spune? Să dăm cărțile pe… masă 🙂 Pentru inspirație, o să las aici noul spot Agricola.