archive for April 2013


si acum despre tort sa vorbim

April 2nd, 2013 — 11:31am

Mi scusi, mi scusi, nu am mai folosit un aparat de fotografiat de cand eram mica. Din lipsa de timp si pentru ca vesnic vesnic n-am lumina naturala cand am DSLR-ul prin preajma, am ajuns sa folosesc telefonul la orice. Spre disperarea celor care au descoperit devreme Instagramul si au avut si timp sa se sature de dansul:)) Ce vreau sa zic este ca tortul lui Iepu’ de la doi ani a fost asa, ceva incredibil. Pacat ca gura pofticioasa si mana lenesa m-au impiedicat sa-i acord intreaga atentie fotografica de care era demn. O sa incerc, deci, in cuvinte sa-l descriu, pana cand n-are sa mai fie nicio gura uscata in the house, si balele colective au sa ne lege pe toti ca some sort of sacred bond. The Fellowship of the Drool. Ia sa vedem.

Sa incep prin a spune ca am un mare respect pentru astia de stiu sa faca prajituri. Eu nu am deloc disciplina de a citi o reteta (sau o carte tehnica, de exemplu, motiv pentru care intre mine si tehnologie e o vagauna peste care numai deosebita mea intuitie se mai face cateodata pod). Sa stai tu paishpe ceasuri sa cantaresti, masori, intinzi, sucesti, racesti, topesti si cate si mai cate astfel de operatiuni complicate, ca la sfarsit sa rezulte un dulce mic pentru o ceata mare de giboni pofticiosi este ceva de neconceput in imaginatia mea. Noroc, dar ce noroc, ca exista Anca Cookie Jar, la care ne-am abonat pe viata pentru dulcegarii. Si din mainile careia ies Albacazapezi in jurul carora graviteaza pasarele cu pene bleu si galben in cioc, printese cu plete blonde si sclipici, roboti, megablocks, desene animate, fluturi, baloane, pantofi Jimmy Choo, avioane, halbe de bere si in general orishice lucru care exista in realitate sau in capul nostru.

Va mai tin nitel inainte sa intram in subiectul torturile iepuresti de azi – best sellerele de maine, ca sa va zic ca mi se pare asa, foarte awesome, cum si-a descoperit Anca talentul de a mermeli visele altora din nesuferita aia de pasta de zahar. S-a dus trei zile la un training si pe urma a stiut Tot. Nu pot decat sa presupun ca Tot era acolo, in ADN-ul ei. Pe care Tot i l-a predat doamna mama ei, proprietara unei afaceri de succes tot cu mancare (asta: http://www.kalitera.ro). Si care, in treacat fie zis, face cea mai buna baclava ever! Asa. Revenind. Ne place de Anca pentru ca: 1. Face cele mai faine torturi. 2. Cu cele mai bune umpluturi, de casa. 3. Are un talent asa, de vreo zece ori cat delicata-i faptura. 4. Este cea mai dragutza, prajiturica prajituricilor ea asa, rosie in obraji si mereu cu un zambet care topeste zaharul de pe creme brulee mai ceva ca arzatorul. 5. Nu mai stiu, dar trebuia sa fie si un cinci. Asa, da, pentru ca, unlike me, care traiesc in simbioza cu corporatia si ma mulez ca mulajul de dinti pe soarta de amploaiat, Anca si-a inceput cu curaj un business propriu, pe care eu, una, fac tot ce pot ca sa-l sustin, dar for purely selfish reasons, va asigur. Nu-i reclama. N-are nevoie, ca e cocosata de comenzi. E doar asa, o oda. Oda noastra de mancatori de tort pentru draga de Cookie Jar. Ca sa fie clar!

Hai sa nu va mai fierb la focul mic al efuziunii si sa va zic ca, dupa ce anul trecut ne facea Anca un carrot cake iepuresc, cu crema de citrice, anul asta, beneficiind de copil care poate sa zica singur ce-si doreste, am dat un brief mai amanuntit: cu bu’nissa, f’amingu, ca’tissa, mama popotam si bunica b’oscussa. Deoarece cu doar doua saptamani inainte ma “manjise” Anca cu niste macaronshi genial cu crema de vanilie (imediat va zic despre crema asta), si cu doar o saptamana inainte ma abuzase cu o pavlova cu crema de lamaie, mintea mea bolnava a zis asa: blat alb, crema de lamaie, blat alb, crema de vanilie, bezea, crema de vanilie, blat alb. Totul in pasta de zahar alba, imaculata. Si cu orataniile cerute de Iepu on top. Faci, mai Anca? You betcha! A zis ea. Si s-a apucat.

Ce-a iesit a fost chiar cel mai bun produs Cookie Jar incercat de mine pana acum. Nu foarte dulce, very kiddie safe, diafan pe dinafara, robust si satisfacator de dinauntru. In mod particular vreau sa va zic de crema asta de vanilie pe care o face Anca. I love love love vanilie. Nu in lumanari parfumate, nu, asta este o gluma foarte proasta. Dar in inghetata si prajitura, vanilia e preferata mea. Acum, daca si voua va place, sunteti precis in asentimentul meu cand zic ca nu exista nenica foarte multe lucruri in Romania care sa fie cu adevarat “de vanilie”. Inghetata de vanilie e cea mai groaznica – o chestie alba, dulce si fara aroma. Mai exista cremele la plic si budincutele doctorotcher. Si ceva deserturi lapteprafoase prin cofetarii sau supermarketuri. Si da, poate ca la restaurante de fitze au adevaratele “de vanilie”, dar asa, mai pe laic, nu gaseti vanilia asta nici daca stai in cap. Ei, si crema de vanilie a Ancai este, nenica, the real deal. Dupa cum a zis Iepu cand si-a bagat toate degetele in ea: Mmm! Bunataaaate! Nu tre sa suspectezi ca e vanilie pentru ca e galbena. Chiar e vanilie. Vanilie… vanilata. Awesome. Mai ales stransa fara mila intre doua jumatati de macaron, sau sugrumata la mijloc cu un strat obraznic de bezea. Pura pornografie. Ataaat!

Daca mai aveti intrebari, sunt aici sa va raspund, imediat ce ma adun de pe jos. Acest trip to recent memory lane mi-a facut o foame si-o pofta de nedescris. Noroc ca am la birou, in frigider, o ultima felie, pastrata pentru fix acest moment post relatare, ca infama tigara de dupa…

Bottom line: Cookie Jar rules, Iepu’ a avut cel mai fain tort ever, iar eu… eu sunt epuizata glicemic. Va pupa mama de doi ani!

PS: Scoateti un postit si scrieti pe el asa: REVIN IN CINCI MINUTE. Lipiti-l pe ecranul calculatorului. All set? Ok. Acum dati va rog o fuga pana jos si trageti in piept niste primavara.

13 comments » | filled under: favorites, life, mommy undercover, party food, reviews

2

April 1st, 2013 — 1:28pm

PS: Faceti copii. Nu faceti copii. Jumatatea voastra de pahar e cea plina.

10 comments » | filled under: life, mommy undercover

Back to top