detalii despre cum functioneaza micul nostru joc caritabil gasiti aici. come on people, it’s a good day for raising money:)) multumesc ca ma ajutati sa promovez aceasta initiativa. in cateva minute revin cu mancarea care m-a consacrat. lovely day to all >^..^<

Si a fost ziua mea de nastere. Zi preferata, dintre toate zilele de peste an, pe acelasi loc cu Craciunul si cu aniversarea noastra de x ani de la casatorie (numaratoarea incepe anul asta:).

Ei, si mi-am adus aminte cum, acum cativa ani, de ziua mea, am primit in dar cel mai pretios lucru material: o geanta Furla bej, cu trei buzunare mari si un buzunaras exterior, cu fermoare metalice (criteriu absolut obligatoriu in alegerea unei genti, pentru ca urasc fermoarele de plastic), o geanta dintr-o piele atat de fina, texturata ca o sampanie si intoarsa-moale pe interiorul buzunarului.

N-am purtat-o niciodata, pentru ca mi s-a parut asa, un soi de obiect de cult, menit sa fie admirat de pe raftul sau special din dulapul meu si doar ocazional scos de-acolo pentru o mangaiere si o plimbare prin casa (poate va mai amintiti de doamna cu butucul din Twin Peaks, asa si eu cu geanta). Mi-am tot zis ca o sa vina o zi cand asa un lucru minunat o sa fie pus la folos, o zi in care, imi imaginam eu, o sa populez geanta-muzeu cu cariocile mele Muji, cu Moleskine de trei marimi diferite, cu iPod roz si alte cateva gadgeturi, cu port-card-ul meu cu pisici, de la Clara… cu cate si mai cate.

Acea zi n-a venit niciodata, insa azi stiu ca trebuie sa ma despart de geanta mea Furla bej, fina si speciala ca o creme brulee, ca sa facem o fapta buna pentru cineva drag. Am avut de dimineata o discutie cu ea, i-am zis: “Mai Furli-Burli mai, n-ai vrea si tu sa mai iesi din casa? Ti-o fi ajuns si tie sa fii de atata amar de vreme prizoniera adoratiei mele bolnave. Ce zici, facem asa?” Si ma rog, nu mi-a raspuns, dar s-a unduit asa din pliurile grasute, ceea ce, pentru ochiul meu cunoscator (ca deja avem o relatie speciala), a parut un oftat.

Ce sa ne mai lungim, azi scot la licitatie geanta mea Furla absolut superba, careia pozele de mai sus nu-i fac neaparat cinste, ea fiind mult mai frumoasa in realitate. O sa facem asa: licitatia este pentru Alex, despre care v-am povestit aici si despre care aflati mai multe aici si aici. Alex are nevoie de o tricicleta speciala care costa vreo 3000 de euro si pentru care, pana azi, s-au strans doar 3426 de lei.

Va fi o licitatie pe dos. Incepem de la un pret mare – exact 3426 de lei, si pentru fiecare banut care se strange incepand de-acum in contul lui Alex, eu scad pretul gentii cu o suma identica. Puteti astepta ca pretul sa mai scada, sau o puteti cumpara at any given time. In fiecare zi voi posta aici un comment cu pretul actualizat si, anyway, puteti vedea si voi in widgetul de pe site-ul asta cati bani s-au mai strans.

Castigatorul licitatiei-pe-dos, cel care isi exprima dorinta de a cumpara geanta mea cea frumoasa printr-un comment postat aici (avand grija sa-mi lase o adresa de mail valabila ca sa-l pot contacta), va face o donatie in contul lui Alex, Alex imi va trimite confirmarea de plata si eu o voi impacheta atunci pe Furli-Burli si o voi trimite noului ei proprietar.

The way I see it, daca as fi eu de partea cealalta si mi-as dori acest obiect de pret, mi-as convinge toti prietenii sa doneze o suma oricat de mica in contul lui Alex, asa incat eu sa pot cumpara geanta la un pret cat mai mic:)

Sper sa nu va incrunte aceasta initiativa, n-am mai facut niciodata ceva similar si stiu ca unii din voi s-ar putea simti inselati in asteptarile voastre de la ceea ce se vrea un “all-peachy” blog despre mancare, dar lucrurile nu-s intotdeauna asa simple si, stiti cum se zice, “when life gives you lemons, make lemonade”. Asa si eu, mi-am rascolit creierii si mi-am dat seama ca oricat as dona eu personal pentru tricicleta medicala a lui Alex, nu e nearly enough. Si this is where I need you. Si sper sa mearga. Si stiu ca e criza si who le fouf are nevoie de o geanta Furla foarte scumpa pe praful asta, dar mai stiu ca e plina lumea de oameni cu suflet si ca nu se poate sa nu va conving sa donati, macar putin.

Iertare pentru postul cel lung si le multumesc foarte tare tuturor celor care se vor hotari sa intre in joc.

xoxo

 PS: Geanta a costat la origini in jur de 2000 de lei.

“Imi amintesc cum era acum 31 de ani, eram tineri si ne iubeam si abia asteptam sa vina pe lume acea mica fiinta. Acea mica fiinta care avea sa ne umple inimile de bucurie.”

Asa-mi scria mama pe messenger azi dimineata, si eu citeam si plangeam asa, cu duiosie si dragoste si recunostinta pentru viata minunata pe care mi-a dat-o. Cu dor imens de tata (e prima aniversare fara el), cu amintiri care mi se amesteca de zor in suflet, doar ca sa-mi iasa pe ochi. Cu incredere in 31 si cu incredere in mine. Si cu constiinta existentei mele binecuvantate.

Intr-o alta viata trebuie ca am fost un erou national sau un calugar plin de virtute sau poate am salvat de la pieire multe fiinte vii, ca doar asa se explica iubirea multa care ma inconjoara zi de zi in viata asta.

Multumesc.

Cateodata mi-e extrem de pofta de oua. Cand face mama oua umplute, sunt in stare sa rad 20 de jumatati in doua zile. Azi era o zi de-asta, asa ca, in ciuda protestelor lui Pufix ca-i dau colesterol pe paine, am facut crema de oua la micul dejun.

Adica oua fierte cu galbenus tare, robotizate cu niste unt, o lingurita de mustar, niscaiva sare si mult piper proaspat.

Pe tartine de paine neagra (au la Mega Image niste baghete absolut geniale, cu susan si seminte multe). Alaturi, o salata rapida de rosii cu busuioc de la ghiveci (tot la Mega Image – 3 lei ditai vrejul). The only downside: dupa atata crema de oua mi s-a facut pofta de somn. Bine ca-i sambata si mai e mult pana luni. Si luni e ziua mea, deci oricum nu se pune. Ah, v-am spus ca luni e ziua mea?:))

Exact cand Uruguay batea Ghana, Mazi facea Mazini :)- cuvant inventat de Pufix-the-man – adica linguini facute de Mazi. Deci da, she took our pasta frenzy to a whole new level, dar si eu am spalat vase si am raschetat aluatul de pe blatul de bucatarie, da?! O sa cititi pe chez.mazilique intreaga poveste. Pana una alta, urmeaza weekend plin, cu party party si nebunie mare pricinuita de ziua mea. Sarbatorita inca de-acu cateva saptamani de la concertul Aerosmith (pentru care mi-a luat Bursucu bilete-supriza si mi-a zis ca acolo mergem doar cand eram prin Floreasca) si, pesemne, pana-n august. Ah, can’t wait:D Let the birthday bash begin! Happy 31!

Luni – Trattoria Verdi, Popa Nan: spaghete aglio olio & peperoncino, cu creveti extra. Cca 31 de lei (nu-mi mai amintesc exact). Verdictul: the suck – balacite in parmezan si cu mult prea mult usturoi. Iar eu urasc combinatia de branza cu usturoi si mereu uit sa le zic sa nu-mi puna parmezan in aglio olio, din cauza ca mie una nici nu mi-ar trece prin cap sa fac asta. 

  Marti – dupa un teasing cu penne all’arrabbiata la Cafepedia,
  ajung acasa cu Mazetta si ne-apuca o foame monstruoasa.
  What to do, what to do?
  Noroc cu un kil de paste si o punga de peperoncino di vero,
  ca  Mazi numaidecat tzushti la cratita.
  Dupa cum se poate vedea.
  Iar eu, ca sa nu ma las mai prejos,
  daruiesc masa cu niste halci de somon la tigaie.

  Joi: sala, energie, the works. Ajungem noi acasa, cu Pufix,
  saracul, plin de sperante ca there WILL be food.
  Eu, neinspirata, zic: sa fac niste aglio olio.
  Dar pe urma imi aduc aminte ca avem peste la
  congelator, mai exact cod, asa ca ma apuc sa-l dezghet
  si il azvarl in cratita cu ulei de masline, decorandu-l
 abundent cu peperoncino, nomu, usturoi, ceva patrunjel verde
si, surpriza emisiunii: susan. Mult susan.

Cand pestele iute e gata, adaug niste creveti si o rosie maruntita, pe care le las sa se ameteasca in oala vreo trei minute. Fierb un pachet intreg de rice vermicelli si amestec totul in oala cu pestele, picurand sos de soia. Pam pam.

Vineri: Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc ca vine Mazi pe la mine diseara, parca-mi miroase iar a paste. To be continued…

Neatza everybody:)

Asa cum v-am povestit, locurile la club s-au umplut si au dat pe-afara inca din prima zi, asa ca ne-am oprit cu inscrierile la numarul 24. Intre timp, tot primesc mesaje de la oameni care n-au reusit sa se inscrie la timp si care si-ar dori sa vina in gasca noastra cea frumos ilustrata aici. Asa ca, in scopul fericirii universale, m-am gandit la urmatoarea solutie: la fiecare intalnire a clubului voi invita, in chip de “guest members”, una-doua cititoare care n-au reusit sa make it pe lista de regulars. Vom anunta aici ce carte citim, asa ca toata lumea care se simte inspirata de titlul respectiv si ar vrea sa faca o aparitie episodica la club, imi poate scrie pe powerpuffcookie la yahoo punct com si eu o sa extend invitations. Pentru next time avem Mananca, roaga-te, iubeste, iar invitatiile mele catre latecomers vor parasi numaidecat inboxul, asa ca aveti o saptamana si-un weekend sa catch up:D Ma bucur tare mult ca va place proiectul cu clubul si sper ca in the end sa gasim o modalitate prin care toti cei interesati sa participe macar odata. Cheers! 

suparare mare:( nu o sa aflati cu ocazia asta nici cum a fost la Taverneria La Gigi, nici la Ibrail si nici cum mi-a gatit mie Mazi ca o rasfatata ce ma aflu. vai ce trist:p