În cazul în care nu ați reușit să păstrați pe persoanele voastre extra kilele de la Crăciun (tztztz, amateurs!), tutorialul despre cum să te îngrași de sărbători se întoarce, acum și în varianta Paște 2015. Rezum pentru voi din ghidul de NUTRIȚIE IMPERATIVĂ pentru spirite dolofane și vă ofer, cu INFAILIBILITATE, o culegere de învățături neprețuite care să vă ajute să ieșiți din Paște niște oameni cu adevărat… împliniți. Iată:

# Țineți post. The longer, the better. Curățenia spirituală cu Eugenii este un factor esențial în devorarea uletrioară cu celeritate (big word alert, iar m-am iubit cu dicționarul!) a bunătăților pascale, also known as “real food”.

# În timp ce gura postește, faceți la un fel să mergeți la cumpărături ÎN FIECARE ZI. Brizați printre fructe și legume ca și când sunt moartea la kilogram și ajungeți degrabă la raionul “Animale De Ciocolată În Mărime Naturală”, subsecțiunea “Ouă Cu Surprize Mai Mari Decât Viața”. Băgați ghebos la coș tot ce încape între un salam de Sibiu cât antebrațul și două seturi de șervețelele cu model abstract, iepuri roz peste pui de găină peste natură moartă cu lalele și ierbuță.

# În joia mare, vopsiți cel puțin douăzeci (20) de ouă per capita. Ca să oușor cu spor în fața televizorului reporting live de la Patriarhie, la cumpăna dintre veganism și cealaltă treabă, what’s it called… (??)

# Refuzați coordonarea cu cel puțin trei generații de rude de sex femeiesc responsabile cu popularea colaborativă a mesei de Paște, așa încât să vă rezulte cel puțin trei soiuri de drob din ficățeii a cel puțin trei animale diferite (soacra-miel, mama-pasăre, cumătra fusion wondering dacă din ficat de cod ar merge, etc.). Și înțelegeți, vă rog, că a avea pe masă un singur soi de salată boeuf este RUȘINE. Țintiți măcar la cele două variante de bază (cu boeuf și fără boeuf), din care variante, cel puțin una să fie în formă de iepure obez picior peste picior, în ramă de salată verde.

# Serviți-vă, cum ar veni, cu puțin din toate, dar să fie mult. Ciocăniți ouă cu toți mesenii, as God intended, și simteți-vă neapărat obligați să le mâncați pe toate, măcar cu muștar, dacă nu cu maioneză de casă emulsionată strașnic cu cca 300 de mililitri de Floriol per gălbenuș de ou crud. Mâncați salată boeuf, și de-aia, și de-aia. Mâncați drob de toate soiurile. Luați cu icre și cu pâine. Luați cu musai de Sibiu, în memoria acelor vremuri când Sibiul era cel mult capitala unui salam mai prețios ca… caviarul. Mâncați ciorbă de miel, unless, ca și mine, aveți fresh în cap imaginea copilăriei – cap de miel cu ochișor, pe masa din bucătărie. Mâncați lejer, verde-stufat. Mâncați friptura tradițională a unei nații care, nu tre’ să ne pară rău, că asta e realitatea, habar nu are să gătească acest enimăl. Clătiți viguros palatul cu șpriț de la tataie și urmați această gargară cu pasca mă-sii (literally, nu la modul insultativ), cozonac cu nucă și cacao, respectiv cu rahat și stafide.

# Meditați post ospăț în celebra, deja, poziție “lotus balonat”. Încercați să vă concentrați pe respirație. Fu fu, fuuuuu, DRINK. Fu, fu, fuuuuu, DRINK. Repetir.

Și acum, sfatul sfatului: cel mai important este să credeți cu adevărat și cu ființa voastră toată că sunteți up to the challenge care este superfluu-a masă de Paște. Nu lăsați sămânță de îndoială să stea între voi și 12 feluri de mâncare supra dimensionate. Preparați-vă zilnic în oglindă cu YES WE CAN și fiți convinși că există cel puțin o pereche de pantaloni de trening lălâi care așteaptă atingerea fină a coapsei voastre.

Eram broken, mi-era foame de carne si opinia mea generala despre lume era “scarbosenia pamantului – vai capu’ nostru”. Asa ca m-am dus unde mi-e bine. M-am luat in brate singura si mi-am facut mancare cu purcel. 

Zice-asa: o bucata de pulpa de porc se taie in bucati potrivite. Se iubesc bucatile cu o mana de chimen si o lingura de boia de calitate, se sareaza, se pipereaza si se incing pe fund de cratita, in grasimea lor ajutata de nitel ulei pentru gatit (va rog, spuneti-mi ca ati dat dracului-pomana uleiul rafinat, la plastic). Se adauga o ceapa tocata marunt, cativa catei de usturoi si doua cani de supa de legume parfumata cu dafin si cimbru. Ca de nu… macar doua cani cu apa sa fie in loc de supa aia. Mai departe si dupa asa prrreludiu, se mocneste pe foc treaba, sa zic ca vreo 20 de minute.

Vine si prazul: hola, fetelor, v-a mai zis cineva ca sunteti “bucatele”? Partie, ca ma arunc intre voi, asa tocat cum ma vedeti. Cert este ca pe langa el se strecoara si doi ardei grasi, si niste morcovi odiosi. Orgiastica treaba se termina pana sa bata ceasu’ fix un ceas, dupa ce-am tot completat zeama cu apa fiarta cand a scazut, iar spre final am incorporat doua linguri de passata de rosii si o (juma de) lingurita de otet balsamic. Ei, si chiar inainte sa se traga mancarea de pe foc, cand nicio rasturnare de situatie nu mai parea posibila, apar din trecutul recent niste galuste cam pasive (din doua oua, 5-6 linguri de faina, o lingurita de ulei de masline si vrei doua de apa rece), care galuste fusesera fierte separat, in apa cu sare.

PS: Purtati manusi, faceti partie in zapada din inima, ce se topeste, nici n-a fost.

Si uite-asa, de doi ani de cand am blogul, e prima oara cand imi pare rau ca nu scriu cu diacritice (de lene, desigur). Pentru ca am vrut sa caut categoria Paste (as in sh), si am gasit toate retetele cu paste, (as in pasta). Asa ca am puricat manual pentru voi linkurile cu pricina, sa va tina de urat si de foame pana fac eu ceva bun de tot (in cuptor as we speak). Si-asa fu’ in anii trecuti, mare praznic, mare cumetrie. Anul asta suntem la mila publica, neavand timp sa ne pregatim cum se cuvine, pe motiv de Iepu(rash, cu sh).

http://easypeasy.ro/2009/04/de-florii-facem-cozonac/

http://easypeasy.ro/2009/04/primul-paste-in-casa-noua-1-oua-vopsite/

http://easypeasy.ro/2009/04/primul-paste-in-casa-noua-2-paine-alba/

http://easypeasy.ro/2009/04/primul-paste-in-casa-noua-3-prajitura-cu-ciocolata/

http://easypeasy.ro/2009/04/primul-paste-in-casa-noua-the-wrap-up/

http://easypeasy.ro/2010/04/praznic-la-mogosoaia/

http://easypeasy.ro/2010/04/easter-brunch-la-noi-acasa/

Din ciclul “si de-astea mancam cand eram mici”, azi avem cornulete. Se fac super-usor: 1 cana de ulei sau de unt topit, un praf de copt, 1 cana de iaurt si faina cat cuprinde (cam un kilogram), si uite-asa, tac pac, avem coca sa ne punem si-n cap, n-am numarat cate ies, dar is multe. Se intinde foaie mare si subtirica, se taie din ea cu cutitul patratele, se umplu patratelele cu rahat sau nuci sau gem, se ruleaza si se coc la foc potrivit, pe hartie de copt. In coca nu punem zahar deloc, pentru ca e destul ca le tavalim pe ele calde prin zahar pudra.

In alta ordine de idei, AMR fix trei saptamani. Nu mai am niciun picut de rabdare… Am spalat lucrusoare, le-am impaturit, am eliberat sertare, am mutat mobila… What now? Of, greu nene… Poate sa ma mai inveselesc de la caldura, aud ca vine primavara.

Dragilor, multam mult pentru toate retetele pe care mi le-ati trimis, a fost tare greu sa alegem una singura. Ne-am oprit pana la urma la reteta Bunicii, pe motiv ca nu ne-am indurat sa alegem o coca de post si ca mi-au sticlit ochii ca la licurici cand am vazut in compozitie unt si lapte. Plus ca na, mucenici de la bunica suna corect. Asa ca multumim, draga Buni! Cum s-au desfasurat lucrurile am sa va povestesc in cele ce urmeaza.

Pai in primul rand, nu ne-am invatat deloc minte de la Craciun, cand am umblat dupa nuci ca disperatii cu o zi inainte sa plamadim cozonacul. Am uitat si de data asta ca nuca-i pretioasa si ca romanul rade tot si ca cel mai sigur e sa ti-o procuri cu cateva saptamani inainte de orice eveniment public care o necesita. Asa ca sambata ne-am invartit ca fraierii prin tot felul de piete si supermarketuri, nuca nema. Intr-un final am gasit la our very own Mega Image de cartier niste pachetele de nuca la suprapret, 70 de lei kilul. Si cum ce kilu’ meu era sa facem, am luat.

O alta invatatura de tras din povestea “mucenici 2011”, e aia cu “cine plamadeste mucenici la miezul noptii, termina la 3 dimineata”. Si asta fara dublu ciclu de dospire. Dureaza ceva micutii, pentru ca dupa ce faci coca, tre’ sa o lasi sa creasca o ora  in forma de guguloi, apoi sa o intinzi, sa faci opturile de rigoare pe care sa le mai lasi la crescut inca o ora. Sa coci tava dupa tava, ca nu poti sa pui in ea prea multi, trebuie sa fie destul de spatiati ca sa aiba loc sa creasca si sa nu se lipeasca unul de altul. Pe urma tre sa-i insiropezi, sa-i ungi, sa-i presari cu nuca. Si pe urma trebuie neaparat sa-ti infigi dintii intr-unul cald si mustind de sirop. Sau, in  cazul meu, fiind eu o ciudata (de Craciun primesc propriul cozonac simplu, fara niciun fel de umplutura), sa razi doi-trei asa scurt, imediat ce i-ai scos din cuptor, fara nuca si fara miere.

Invatatura numarul trei: ideea mea cu “hai sa prajim putin nuca si sa nu o macinam foarte marunt” sucks! Nuca usor arsa si mare nu e nici buna, si nici nu se lipeste de mucenici.

Invatarura numarul patru: ideea lui Pufx cu “hai sa vedem ce se intampla daca in loc de miere ungem cu sirop de artar” – not half bad. Merge, zau! Ceea ce dovedeste inca o data ca el e specialistul familiei in materie de cocaraie, prajituri si alte unelte ale diavolului.

Invatatura numarul cinci: data viitoare – din start portie dubla. Din 500g de faina am obtinut cu greu vreo 7 mucenici decenti si vreo 5 mici si tristi. Nici intr-un caz 40.

Reteta originala o gasiti aici, mult mai bine decat as fi fost eu in stare sa v-o povestesc:

http://raftulbunicii.blogspot.com/2010/03/mucenici-moldovenesti.html

Dupa cum ziceam ieri pe Facebook, kudos to Pufix, the bestest husband ever, si nu zic asta pentru ca l-am luat de barbat, ci pentru ca mi-a facut mucenici:)) Au iesit foarte buni. Atat cat trebuie de pufosi, consistenti si dulci. Pana miercuri poate mai facem o tura, eu vreau turtite rotunde din compozitia asta, pe care sa le sectionez nemilos-transversal si sa le mananc cu unt si dulceata de zmeura.

Pofta buna la mucenici pentru cine nu a fost un purcel lacom si i-a mancat pe toti inainte de 9 martie… /blush

Nu e timp de povesti, ca avem de vizitat mame si surori si matusi,  avem de montant patut si alte alea, avem de scarpinat pisici si de mancat bun. Dar era musai sa va informez ca mucenicii lui Pufix sunt the shizznit! Mai multe va zic maine. O duminica insorita tuturor:)

Pai treaba e asa: la noi in  familie se fac mucenici de-aia cu zeama. Nu avem traditie la sfintisori Moldova-style, dar am vrea sa intemeiem una. Si cautam o reteta. Una autentica, veche, adevarata, din familiile voastre, de la bunicile voastre, de la neam de namul vostru. Mainile fermecate ale lui Mishu abia asteapta sa se tavaleasca prin coca indicata de voi, iar eu stiu deja ca vor fi cei mai grozavi mucenici ever. Asa ca pretty please, with sugar on it, lasati-mi reteta  de mucenici a familei voastre , sa “mananca” si gura mea. Iar la schimb, eu am sa va dau azi reteta de gogosi a mamei mele! Ce ziceti, deal? Poate va ambitionez cu poza de deschidere – un soi de “sfintisor” grecesc – corn insiropat cu miere si umplut cu ciocolata si dulceata. Hai ca putem mai bine romaneste, sunt precisa! Va multumim din adancul burtilor pofticioase si asteptam cumintei, probabil ca ne organizam sa-i facem in weekend, asa ca ar fi minunat sa primim ceva pana atunci.

Acum mai bine de un an am avut bucuria sa fiu gazda unui cooking fest epocal, zis si dezmat romanesc. Nu mai stiu ce ne-a apucat, ah, ba da, a fost pare-mi-se o vorba aruncata de Misaki, care ne-a povestit cum ca in anul petrecut la studii in Japonia, studentii din toate colturile lumii faceau ceva de genul asta, se intalneau si gateau fiecare cate ceva traditional, din tara de bastina. Numaidecat ne-am ambitionat (sa fi fost o gasca de vreo 10 – 12 prieteni daca nu mai mult), si-am zis sa faca fiecare cate ceva din zona geografica de unde se trage. Va scutesc de detalii, le gasiti in postul din arhiva linkat mai sus, a fost… crancen.

Ei bine, azi mi-am adus aminte de o supa pe care a adus-o amicul meu Florian atunci, clar una din cele mai bune, cumsecade si de vis supe din cate am mancat eu vreodata: supa de linte cu afumatura, fiarta in bere. Si cum ma simteam motivata sa revin la ceva mai elaborat, dupa cateva zile de mastering the art of oua si sandvisuri, mi-am suflecat manecile si m-am apucat. Cu cateva inovatii along the way, cum ii sade bine uneia de nu se uita niciodata ca lumea pe retete.

Pai in primul rand, am pus lintea la inmuiat in bere, pret de o ora. Cam o jumatate de cana de linte si o cutie de bere. Sa folositi o bere de cea mai buna calitate, ca de nu, mancarea nu o sa aiba gust bun.

Mai departe m-am apucat de supa de legume. Am taiat cuburi nu foarte mici urmatoarele: o bucata de telina si una de pastarnac (ar fi fost prea mult sa le pun intregi), un morcov mediu, o ceapa rosie, un cartof si un ardei rosu. Pe astea le-am calit in ulei de masline, amestecand vartos. Am adaugat o lingura de boia, sare si piper, am acoperit cu cca 1l de apa si-am lasat sa fiarba la foc mic. Din cand in cand am mai completat cu putin suc de rosii.

Intre timp, m-am pus de-am taiat niste sunculita afumata, niste bacon si vreo doi carnati uscati si afumati. Plus o ceapa zdravana.

Le-am calit intr-o alta oala, cu foarte putin ulei, pana s-a inmuiat slana si s-a sticlosit ceapa. Apoi am turnat lintea peste afumaturi, cu bere cu tot. Si-am lasat din nou sa fiarba la foc mic, sa zic, vreo 40 de minute (pe gustate, sa fie lintea moale). Apoi am combinat puterea celor doua oale cu supa gata (cea de legume si cea de bere cu linte si afumatura), varsand una-ntr-alta. Am pus o foaie de dafin, oleaca de cimbru, am mai dres de sare si piper si am mai fiert la ea vreo juma de ora, tot la focul mic de tot.

A durat ceva si-a fost cam masochist procesul de preparare, in sensul ca de la pranz si iaca, pana aproape de cina, mi-a mirosit in casa a toate alea, de-mi venea sa fac scuba diving in oala. Berea aia fiarta, afumatura, legumele… vai mama! Supa e geniala, ge-ni-a-la! Musai musai sa incercati, nu va las pana nu aud c-ati facut. Linte gasiti la Mega Image, o afumatura buna pe la piata, nu-i mare lucru.

Acum, dupa doua portii, viata e mult mai frumos. M-as freca pe burta, dar mi-a zis doctoritza ca nu-i bine, cica starnesc contractiile. Speaking of which, noi suntem bine, iaca, a mai trecut o saptamana, marti facem 32 si tot asa. Wish us luck. V-as arata o poza cu zambete ecografice, dar mi-e rusine, ca o sa ziceti ca ma transform intr-o monster mom. Oare?

Sunt aici, citesc, primesc cu drag mesajele voastre, incurajarile voastre, prajiturile voastre (printeso, multumesc <3), uneori ma intreb cu ce-s eu mai breaza de am parte de asa un val de simpatie si awesome karma, alteori zic: wtf, mi-am pus inima in tigaie in fata voastra si acum mi-e greu, si faptul ca va simt aproape ma alina nesperat de tare. Deci da, va multumesc, primesc tot ajutorul si sper sa va pot intoarce intr-o zi gandul bun, cand oti avea mai mare nevoie de el.

Sa depasim momentul, zic, si mai bine sa povestim despre ce-am mancat in ultima vreme, adica mai nimic si mostly junk. Cu aceasta ocazie mi-am dat seama ca sufar ca un caine cand nu am mancare adevarata, facuta in casa. Nu pot sa cred ca au fost momente in viata mea de teenageritza cand sufeream ca nu aveam bani sa mananc la McDonald’s. What the hell was I thinking?! Este cumplit sa nu ai mancare acasa, mancare de-aia facuta de mainile tale sau ale cuiva equally trustworthy. Si nu, sandvisurile cu muschi file nu se pun. Mi-e pofta de ardei umplut, de ciorba acrita cu zeama de varza, de salata orientala… Dar cel mai tare si cel mai tare mi-a fost pofta zilele astea de un papricas de cartofi. Mai cu seama ca luni, inainte sa loveasca dezastrul, ma intalnisem cu Zu, care-mi adusese de la Targu Mures un borcan de boia de-aia adevarata, dulce si colorata exact, dar exact asa cum trebuie.

Anyway, am zis eu, din bed restu’ meu: ce mama dansei, las’ ca n-o fi un capat de tara daca fac o mancare, ca doar cartofii erau si plantati si culesi. Asa ca m-am apucat de-am curatat o ceapa, am taiat-o grosolan, am calit-o in cratita cu niste ulei, doi catei de usturoi pisati si o lingura zdravana de paprika. Am trantit peste ea cativa cartofi curatati si taiati bucati mari. Ar fi mers ceapa calita in untura, daca era s-o facem cu adevarat de porc. Am acoperit mancarea cu apa, am adaugat o foaie de dafin, o lingura rasa de suc de rosii, niste cimbru, niste sare si piper, si-am lasat-o pe foc mic, sa mocneasca. La coada, cand cartofii erau deja fierti, iar sosul – gros si legat, am garnisit cu ceva marar. Si-am mancat cu muraturi, uite-asa, fara carne. Si pe bune de nu mi s-a parut cea mai buna mancare din lume! Doua zile de pizza can do that to you:)

Ah, v-am zis ce tare va iubesc?:)

Cel mai mult imi plac sarbatorile pentru ca-s mai multe-ntr-una. Asa si anul asta. A fost Craciun la Mazi, cu gourmet treats si daruri minunate. A fost Craciun in familie, cu mancare traditionala si oleaca de tristete, ca ne imputinam asa… Si-apoi a fost Craciun cu prietenii, dragii mei.

Am avut pe masa bunatati de la mama (maios – cu reteta aici: http://easypeasy.ro/2009/12/four-christmases-strike-2/, caltabos, carnati si sarmale), salata boeuf, salate aperitiv (cea cu creveti, avocado, mango, rodie, salata si otet balsamic a fost a real hit), friptura de purcel cu gravy, pui copt incet, la foc mic, cu mirodenii si nitel sos de soia, legume la cuptor cu otet balsamic, cartofi copti Jamie style, cu rozmarin, usturoi si masline, salata de sfecla rosie, ciuperci in unt cu usturoi si, fireste, cozonaci framantati de Pufix si prajitura cu vin si scortisoara a Emiliei.  

Maratonul cu haleala nu s-a soldat cu incidente neplacute, suntem bine, multumim, ne pregatim de noul an – zis si the great unknown, iar eu anticipez frematand de nerabdare o vacanta de o saptamana si-un brunch cu fetele de la clubul de carte. Pana una alta sunt la birou, wrapping up un an asa si-asa, in every way.

La voi cum a fost Craciunul asta?