[In ceea ce o priveste, I absolutely love her. Este exact genul de infatuare pe care o simteam in my early somethings cand ma indragosteam, cu ora de exemplu. Aseara nu mi-am putut lua ochii de la ea. In a nice, semi-creepy way, pentru care nu ma simt vinovata deoarece that’s what she does. Polarizeaza. Vrei sa stea la masa cu tine. Fetele vor s-o aiba de prietena. Baietii vor s-o aiba. She’s top of the bubbly. Si faza cea mai tare este ca she’s my dear dear friend, na! In familia mea i se zice ADN1 (Adopted Daughter No. 1) si eu asa vreau sa fie Iepu cand creste mare: “all eyes on – can’t get enough of” special. Bai Mazi, nicio poveste despre gratar nu a inceput vreodata asa. Dar noi suntem peste toata carnea. Nu zici?]

#GFBBQparty La Seratta

Am asteptat party-ul asta cu mare anticipatie. Simteam eu asa ca o sa fie awesome. Am renuntat la alte eventuri pentru ca nu puteam abuza de babysitterbuni decat pentru o seara. Ca a fost chiar seara potrivita nu e deloc o intamplare.  La petrecerea cu gratar Good Food mi-a placut cel mai tare, mai tare decat la orice eveniment de-asta public la care mi-au mers picioarele si mi-a mancat gura vreodata. Iata de ce.

1. Locatia

Adica La Seratta, unde eu nu mai fusesem, dar unde tare-as vrea sa ma mai duc. Din Drumul Taberei pana-n Otopeni am facut, intr-o zi de sarbatoare nationala, 26 de minute. Se ajunge relativ usor: pe DN1, trecute-fix de aeroport, urci si cobori podul, iar la primul Rompetrol faci dreapta si ocolesti benzinaria prin stanga dumneaei, pe un drum (inca) asfaltat. Se termina asfaltul si incep strazile cu nume bizare, de Ferma-Alfabet. Dreapta pe Ferme F. Inca o data dreapta pe Ferme M. Sunt indicatoare catre La Seratta pe tot parcursul drumului, asa ca nu-i pericol sa ratacesti altfel decat cu mintile. Peste cap iti trec avioane. Literally. Pista e la doi pasi.

Ajungi la destinatie. Pasesti in curtea cu iarba si nuc. Ei bine, nu pasesti decat daca vrei, poti intra cu masina, au o parcare mare, always appreciated acest lucru. Locul e foarte charming. N-am intrat in restaurant (nu ca n-as fi vrut, dar asa bine m-am simtit sub copacul mare, caruia ii apunea soarele-n frunze, si-i calarea un copil frumos scranciobul, si-i stateau in umbra cosuri de nuiele cu board games si paturi de picnic, incat mi-am luat de grija exploratului si-am ramas “stata”. M-am simtit fix ca acasa la cineva. Ma rog, ca acasa la Mazi:) Cu durere-n suflet ca am epuizat doza de nunti si botezuri proprii pe viata asta inainte sa fi stiut de La Seratta, va indemn ghebos sa va duceti sa vedeti locul daca va paste un astfel de eveniment. E cald, primitor, oareshcum fancy, dar nu la modul repelent asa. Mult de tot mi-a placut si le multumesc ca ne-au gazduit aceasta extravaganta.

2. Oamenii

E asa fain sa-i vad pe toti stransi laolalta. Orice prilej de intalnire cu fellow food bloggeri e a real treat. Prajiturica prajituricilor. In ultimii doi ani am devenit (si un mare rol in chestia asta il are platforma Electrolux Passion For Cooking) o gashca in toata legea. Si a fost nice & cozy pentru mine sa ma reintalnesc cu Lavinia si Papu, cu Andreea, cu Catalina, cu Mihai si fetele lui, Elena si Miruna, cu Monica si foodie man, cu Madalin si Corina, cu Anca Cookie Jar, cu Elena-PR-ul-de-la-Simbio-care-face-PR-si-pentru-La Seratta-wow-ce tare!, cu lovable intruders generalisti such as my bff Boo si Novac si Anca, ba chiar si cu za new PR de la Good Food – Raluca, pe care n-am mai vazut-o din 2006(!), pe cand lucram noi prin alte parti, si pe care nu am recunoscut-o decat cu numele (:p God, I’m old!), ba chiar si BIS cu Andra-stie-ea. Ce mai, feelingul general e ca toata lumea a fost acolo, iar bucuria mea – in largul ei asa, nealterata de false apreturi tipice pe la evenimente.

3. Playlistul

A inceput ambiental, era sa adorm, dar guess what, cineva, nu spun cine, a stat de-a facut playlist a la toata noaptea, ca sa se bucure si urechile mele de Muse si Florence si Editors  si Lily Allen siii… am zis Florence? Da? Bine, ba, DJ Mazi! Cand ai schimbat muzica, am inviat toti. Ne omorase suspansul:))

4. Mancarea

Cu ce asteptari re la mancare te duci la un eveniment Good Food? Va zic eu: fucking huge! Nu as prea fi vrut sa fiu in pielea lui Mazi si-a echipei ei de fete una si una ieri dimineata, de exemplu. Adica na, stiti, Good Food, cea mai smechera revista de cooking de pe piata… What if they screwed up? Doamne, ce dezastru. Ce headlines! “30 de persoane au ajuns la spital dupa ce…” Dar sa scuipam in san si sa ne bucuram. Mancarea a fost excelenta. Si multa. Preferata mea – indubitabil! – a fost pasta de ardei cu nuci, a carei reteta o gasiti aici: http://www.goodfood.ro/reteta/sos-de-ardei-rosu-si-nuca-131363.html. Au fost “decat” 100:p de salate si dipuri diverse, pe care nici nu mi le mai amintesc exhaustiv, stiu ca am gustat humusul (bun, vartos, statea tzeapan pe lingura just the way i like it), salata de cartofi cu maioneza, pardon, MAIONEZA, coleslaw, cuscus cu detoate (Mazi style), grisine, pasta de masline si salata cu piept de curcan…

Si fiindca am zis curcan, aflati ca dansul a fost singurul carnet care a afumat gratarul in aceasta frumoasa seara de august La Seratta. Am avut mici, carnati, frigarui si burgeri de numaisinumai curcan. Not bad. Si mai sanatos. Desi avand in vedere ca pe masa noastra tronau cca toate sosuletzele pamantului Heinz, nu m-am putut abtine sa n-o fac de porc. Metaforic vorbind.

5. Sponsorii

Datorita carora am avut ce face, ce manca si unde ne socializa. Si ce chestie misto e, dom’le, sa ai sponsori. Putem strambam nasul, imaginandu-ne ca nu este pe tot in lume un price tag, sau putem sa zicem asa: multumim, mai, Penes Curcanu, Heinz si La Seratta for a wonderful wonderful evening:) Eu chiar va mananc.

Last but not least, sa termin cum am inceput…

6. Gazda

Fara de care nici gratar nu era, nici revista nu era asa misto, nici blogosfera nu stralucea asa tare si, in general, o muzica foarte proasta am fi ascultat.

Until we meet again…

http://www.youtube.com/watch?v=iWOyfLBYtuU

Suntem impreuna de un an jumate. Relatia a debutat timid. I-am daruit pateul meu extra-fin. El mi-a dat in dar niste cutite. Ne-am fi putut opri acolo. Inainte ca infatuarea aia de moment (momentul decembrie 2010) sa se transforme intr-o crunta obsesie. Inainte sa intervina intre noi gelozia mea si dorinta lui de a aduce in patul nostru conjugal inca niste oameni. Generalistii. In sfarsit. N-am avut parte. Ceea ce se voia o societate secreta, s-a dus de suflet intr-o publica obedienta. S-a intamplat aseara, la Cortina. Si nimic n-a mai fost la fel. 

Ei, dar sa nu exageram, cel mai bine o sa va povestesc pe serioaselea cum m-am jucat aseara cu ceilalti copii, la evenimentul de lansare a noii game Electrolux Inspiration. Pai inimosul colectiv Golin Harris a zis asa: ce-ar fi daca am imperechea noi un foodie de-asta cu un blogger generalist si i-am pune sa gateasca impreuna niste ceva-uri. Zis si facut. Ne-au luat de-o aripa pe astia mai “promotia vintage” – Mazi, Monica, Andreea, Lavinia, Madalin si yours truly, ne-au torturat cu amabilitatea lor iesita din comun sa le dam, cica, o reteta usurica, de o ora si ce-ti pasa, si-apoi ne-au gasit cate un partener de manjit oala, din zona “ceilalti bloggeri, care nu sunt food bloggeri”. Asa se face ca la bancul meu de lucru, cu fata de masa alba, stralucitoare, a aterizat un cuplu – el si ea, cu care urma sa execut o mai-ceva-ca-mega-tocana. In viata, stiti cum e, am iubit mai mult decat am urat (vorba cantecului), asa ca atunci cand am citit pe fetele coechipierilor mei o crunta dezamagire, cauzata de rusticul si lipsa de sexoshenie a, probabil, cuvantului “tocana”, am propus o rocada cu o alta echipa, caci scopul demersului era sa fim, cu totii, foarte fericiti.

Si uite-asa mi-a scos-o destinul la inaintare pe Carmen Rusu. Ocazie cu care am inteles, in sfarsit, ca, fara urma de indoiala, imbatranesc. Cum, va veti intreba, am inteles eu acest lucru? Pai. Se pare ca exista oameni cu zece ani mai tineri ca mine, care nu poarta pampers, nu merg la cresa, gradi, scoala generala sau chiar liceu… (wtf?). Carmen e tanara. E nice enough sa inteleaga ca necesit alinare, caci, nu-i asa, tocana may be nashpa, dar eu… eu sunt foaaarte draguta. Asa ca imi ofera un zambet cald si asertiv si se pune numaidecat pe curatat cartofi. Facem treaba impreuna. Nu imi vine sa stau deoparte, chiar daca regula jocului zice ca ar trebui. Pana la urma, gatitul si mancatul sunt meant to be shared. Cu prietenie. Si de-aia, facand o paranteza, urasc concursurile de gatit, mi se pare ca violeaza principiul bunei intelegeri si bunei inimi care tre’ sa bata in pieptul oricarui food lover.

La mesele de langa, Monica, Andreea Patrascu si Marius Matache presteaza clafoutis cu cirese, Madalin si Andreea Burlacu coc ardei pentru o supa rece (o nebunie, btw! abia astept reteta!), Mazi si Exarhu mermelesc la niste prajitura cu ciocolata aratand trop French (atat ei, cat si prajitura), Andreea Taste Bazaar si colegul Auras ung niste foietaj cu o delicioasa pasta de masline si alune de padure, iar Lavinia se ingrijeste de sufletele ranite cu tocana – Alina si Alex, cei trei prestand niste delicioase paste cu creveti.

O stiti pe aia cu toata lumea termina, numai eu nu pot? Cam de asta am avut parte eu si Carmen, cu tocana asta care, se pare, a fost blestemata after all:)) Dintr-un combo nefericit de nestiinta cuptorului si lipsa de potrivire a vasului roman cu capacul sau, a durat, fratica, de vreo trei ori mai mult gatitul decat stiam eu, de la noi de-acasa. N-a fost, sa zicem, cel mai fericit moment din viata mea de bucatar amator, mai ales ca a trebuit sa pazesc cu batzul lung oala cu zeama, evribadi voia sa mi-o scurga. Ceea ce nu este permis in cazul mega-tocanei. Care tre’ sa ramana zemoasa, sa se ia cu polonicul si sa se umfle cu paine.

La finalul finalului, cand plecasera juma din invitati cu cate ceva la subrat (mare rasfatz marca Electrolux), am terminat si noi. A fost comestibila tocana, dar nu buna cum ar fi trebuit, caci, cumva, n-a fost seara ei. Cine a gustat nu a murit. Cred.

Una peste alta, a mai trecut un eveniment Electrolux. De fiecare data cand ma duc la cate-un Passion4Cooking de-asta, plec cu inima stransa, ca… daca e ultimul? V-am povestit ce afiliere deosebita am cu proiectul, aici. V-am zis ca-i pe bune si nu pe bani, de aceea nici n-o sa vedeti marcat cu P postul asta. Sa zicem ca Electrolux ma face sa-mi gasesc inspiratia. In fata aragazului, dar mai ales in spatele ecranului.

Electrolux Inspiration