Acum doua zile am primit complimentul complimentului, I quote: “god, deci esti un enimăl energetic”. Ca urmare, suspectez eu, a faptului ca ma duc ghebos la sala, aproape zilnic, dupa birou, transpir acolo ca un mistretz la ecuator, vin acasa, iau berbeaca de 2 ani si 13 kile de coarne, o jucam, o impachetam, o culcam, apoi fa tu si mancare, mananca si zau, mai spala-te. Si uite-asa, carnetelul de bal e plin. Iata de ce am devenit adepta bucatariei fusion. Dar not in the traditional sense of the word, ci in propria interpretare. Ce fuzionam? Pai, de exemplu, resturi de mancare cu mancare proaspata, turta dulce cu lapte batut, branza topita cu ciorapi de lana (ok, I’m kidding:)), sau, intr-un caz mai fericit, spanacul maica-mii cu mici margele marca proprie. V-am bagat in ceata? Hai sa va scot.

Cica facuse mama o mancare de spanac. De-aia neaosa munteneasca. Cu bulion, nu cu lapte si usturoi cum facea buna de la Arad. Foarte bun si asa, nimic de zis. L-as fi mancat cu oua, dar mancasem oua dimineata. Cu orez parca nu-mi venea. Intr-o doar m-am apucat sa croiesc niste morcovi julienne. Niste vrejuri de telina s-au impiedicat si ele de cutitul meu. Fost-au astea doua aruncate in tigaia cu ulei de masline si lejer sotate la foc potrivit. Noi, la scoala fusion, nu ne ferim de ce avem prin congelator, ciuperci gasim, ciuperci punem. Legumele sotate gata, am pus sare, piper, niscai ierburi si un sosulet incropit din smantana dulce, capere, zeama si coaja de lamaie. Le-am flendurit bine in tigaie si le-am tras-o cu niste farfalle proaspat fierte. Nici bine nu s-au imprietenit, ca mi-am adus aminte de spanacul maica-mii si tzusti cu el in cratita. A iesit o combinatie tare buna. Careia i-a stat foarte bine langa niste somon foarte simplu tras la tigaie. Ma scuzati, dar this is fusion at its best!

Asa. Doua lucrusoare mai vrea sa va zica enimălul energetic, nici unul din ele revelator, deci feel free to skip.

1. Exista un timp pentru toate lucrurile. Anul trecut am zis eu ca ar fi frumos din partea mea sa-mi fac abonament la sala. Am mers chinuit si din joi in doi vreo o luna de zile, dupa care m-am declarat invinsa, cica nu aveam timp. Eram pretty much in acelasi deep shit ca si-acum, dar nu era, dom’le, momentul. Anul asta, desi na, n-am primit inca ziua aia de 48 de ore pentru care ma tot rog, mi-am refacut abonamentul si m-am dus, come rain or snow, pe jos (daaaa?), cu un drive de-ala de… cum ii zice… asa, enimăl energetic! Morala: venise timpul, mai. Cred ca o apucata de streche in aceasta oranduiala, fara sa am pretentia ca inteleg ce e in spatele ei. Asadar, daca nu va iese ceva, don’t give up. Incercati peste o zi, o luna, un an… Si-gur exista un timp al tuturor!

2. Cand primesti fix perechea de convershi galbeni pe care ti-o doreai, pictata manual cu boabe de mazare si mesaje motivationale (pe unul scrie “suntem ceea ce gandim”, iar pe celalalt – “suntem ceea ce mancam”), si nici macar nu e ziua ta, intai zici “Holy shit!”, apoi sari ca iedu’ in mijlocul open space-ului si la urma te loveste, finutz ca trenul, gandul ca masura a ceea ce esti e fix gestul asta neasteptat, extraordinar, pe care cineva s-a simtit inspirat sa-l faca. Pentru tine. Dincolo de faptul ca ma simt azi si mai norocoasa decat de obicei, ma gandesc cu bucurie ca ceva bun oi fi azvarlit si eu inspre lume, daca asa ceva e ce-mi intoarce ea. Sunt coplesita.

PS: Faceti-va bucatica voastra de bine. Nu fiti puristi. Sincronizati-va.

Vorba poetului, acopera-mi inima cu ceva, dar sa fie cu carne. Bai, ce sacrilegiu, dupa ce ca scriu din joi in doi, mai comit si murdarirea poeziei din mine. Ce mai faceti? Totul bine? De partea asta a ecranului, lucruri amestecate. Iepu’ vorbeste cu vorbe. S-a autoproclamat Lolocata (un tribut pisicutelor, pe care le striga “puTHicata”, cu th-ul ala siflant englezesc), zice “ba da” ridicand o spranceana si in general ne tavaleste emotional cu precizie inginereasca. La munca e treaba aia obositoare, cum ii zice… asa, munca. Si acasa seara-i si mai munca. Numai bine se face ceasul 9 si, cum ar veni, sufleca-ti manecile, tanti, si fa de mancare, daca ti-a trebuit stomac. Va prezint ultimele comestibile, de-alea care se fac fara foreplay si fara chef, caci daca le-a facut plictisita de mine, le poate oricine.

In coltul din dreapta sus avem o salata cu paste, ou si somon afumat. Fierbeti niste paste scurte in apa cu sare si-un strop de ulei de masline. Le scurgeti. Le tavaliti bine intr-un sos cu mustar, smantana, ierburi, sare si piper. Le trageti o conserva de mazare-n cap. Niste ardei colorat (rosu, galben, portocaliu, verde). Niste somon afumat. Niste ou fiert tare. Si cam asa.

La mijloc – ultimul gratar al sezonului: aripioare, mici, pastrama de oaie, carnati de vanat. Asta e la deruta, am consumat sambata toata poza, nimic n-a mai ramas pe os.

Ei, si jos avem niste rasol de vita (cu os) (cu maduva), ierbarit cu toate cele, rumenit in cuptor in tava acoperita, la foc iute, fix doua ceasuri, despartit de zgarciurile lui si dat din nou la suta si ce-ti pasa de grade, dupa ce l-am uns ghebos cu pasta de tomate groasa. In balaceala asta de sos se scufunda niste gnocchi. Atat.

Trei idei lenese. Si acum, bonus, o sa va zic the truth about being awesome: you either haz it, or u don’t. Ati inteles? Deci mergeti in viata si fiti speciali. Nu e despre ce faceti, ci despre ce sunteti.

Buna dimineata, straturilor! Hello, grasime, ma bucur sa te cunosc! Neatza, Joe-maiou, nice of you to drop by! Buna, bluzica manecoasa, de cand tot zic sa ne vedem! Welcome, pulover gri-sobolan cu nasturi! Sacou-din-tricou, I’ve been expecting you! Si tu, esarfa  imitatie de leopard albastru, infasura-m-ai! Poftiti, va rog! Urcati-va pe mine, ca pe pom. Aburiti-mi parbrizul! Gadilati-mi ceafa cu etichetele voastre rugoase! Impreuna sa trecem cu bine ziua asta de octombrie, in care, in sfarsit, ne invelim cu frig.

Moartea verii indiene refuz s-o primesc cu entuziasm. Macar pe farfurie sa pun ceva. Niste niscaivauri care sa ne scuteasca de la hipotermie. Niste acizi grasi. Niste legume de sezon. Niste sos care sa le lege. Iaca iaca-asa.

1. Se incropeste o salata de varza rosie.

2. Se ia o rondea de somon. Se manjeste cu putin ulei de masline usturoiat. Se tavaleste in mix de ierburi aromate. Se pipereaza abundent.  Se prajeste lejer pe ambele parti. Se stropeste cu zeama de lamaie. Se tine la cald.

3. Se iau cateva buchetele de conopida oparita in apa cu sare. Se sareaza, se pipereaza, se dau prin faina si ou. Se prajesc cateva zeci de secunde pe fiecare parte, in baie de ulei. Se scurg pe hartie absorbanta.

4. Se executa un sos cald, din smantana dulce, mustar de Dijon (la jumatate de cutiuta de smantana, o lingura grasa de mustar), ulei de masline cu usturoi (o lingurita), piper proaspat, ierburi, nitica lamaie si capere. Toate mermelite pe foc, cat sa se amestece aromele.

Sosul turnat pe peste, conopida si varza rosie – aranjate frumos langa. Bizar. Intens. Satisfacator. Alunga plictiseala. Contine Bifidududu® si Alintaburta®. Enjoy!

Partea mea preferata din zi e noaptea. Dupa ce culc Iepu’, in rarisimele ocazii cand nu cad numaidecat lata in urma excitement-ului unei zile de stat acasa si facut… chestii, ma apuca uneori cheful sa fiu cine eram inainte, pe vremea cand nu spargeam oglinzi in trecere si aveam timp sa imaginez mancare de-asta de-ti bucura toate simturile, mai mult decat ca-ti umple burta. Ei, intr-o noapte de-asta am facut minunatia de vi se arata in farfuria din poza.

Totul se executa intr-o singura tigaie, fara sa o spalati. Intai somonul – perpelit cu unt si zdravan asezonat cu tot felul de ierb’shoare. Scos somonul, pus nitelus unt la completare, plus doua lingurite de pasta red curry, smantana dulce, plus zeama de lamaie. Introdus crevetii, mozolit bine pret de un minut. Scos crevetii cu tot cu sosul lor si turnat peste somon. Pus o lingura de ulei de masline (vorbim de aceeasi tigaie, da?),  patru linguri de orez basmati, o lingura de susan alb si-o lingurita de susan negru (ca asta e pretios, nu prea-l gasesc). Prajit orezul pana la translucenta si stins cu patru polonice de supa in care a fiert niste broccoli, plus cateva firisoare de sofran. Umflat orezul, garnisit cu broccoli taiat micut asa. Servit alaturi la pestisor, cu florete de broccoli langa. Excelent! Sure beats iaurtul zilnic pe care il mananc in doua reprize, jumate dimineata, rece din frigider, si jumate mai incolo, cand imi aduc aminte si de regula la temperatura camerei. Nu uitati de sare si piper, n-am mai mentionat, ca se intelege.

In other news, nadajduiesc sa va conving sa-mi raspundeti in continuare la asta: http://easypeasy.ro/2011/07/reteta-mamei-de-prajitura-cu-visine-si-o-leapsa/.

Also, guess who’s back de la Lisabona

si mai ales guess cine a mancat de dimineata pasteis de la mama lor. Premiul pentru cine ghiceste – ce altceva decat regala ei prezenta inapoi pe meleaguri romanesti.

Welcome back, Printesa! 

Mama ce mi-a placut pestele asta! O sa va bag direct in subiect, ca ma grabesc. Vine Bogdana sa ma vada, cu tot cu Raducu, asa ca o sa avem de povestit o groaza si nu vreau sa va las sa va treaca de ora pranzului fara ceva beaucoup de slurpity slurp slurp (of, Boo e la Paris si I miss her terribly! inchid paranteza:). So: faceti somonul cum va place. Eu l-am azvarlit din congelator direct in aburitor. Pe urma am fiert niste fettuccine, care, nu imi dau seama de ce, imi plac mai mult decat tagliatellele, desi par a fi acelasi lucru. Pe fettuccinele astea le-am mermelit intr-o tigaie cu niste ulei de masline, sare de mare si o mana de chilli. Le-am scos pe farfurile si in aceeasi tigaie am prajit lejer pestele pre-aburit. Pana aici, nimic deosebit.

Acum si partea interesanta – sosul. Sau topping-ul, sau nush cum sa-i spun, ca nu e lichid ca un sos, deci denumirea asta nu mi se pare inspirata. Pai am pus in micul meu robot, infailibil si imposibil de trait fara, o mana de marar, una de patrunjel, ceapa verde, usturoi verde, masline verzi umplute cu migdale, capere, o lingurita de mustar, zeama de la o jumatate de lamaie si niscaiva ulei de masline. A iesit o (un?) salsa verde to die for!

Am mozolit cu pasta asta verde somonul si pastele. Am piperat proaspat. Am mancat cu mare, mare bucurie in suflet, si stiti ca eu nu ma omor dupa peste. Asa tare mi-a placut, ca am repetat figura cu salsa verde si a doua zi, (fara marar, dar cu menta instead), de data asta am folosit pasta verde ca dressing pentru o salata de rosii si castraveti. De dragul adevarului literar si artistic, marturisesc ca langa salata cu pricina s-a odihnit si o bucata de ceafa de porc fragezita indelung la cuptor, dupa cum si niste cartofi noi inabusiti cu usturoi.

Weekend fain la toata lumea!

Meals in minutes, cam asta e principiul de baza chez nous de cateva zile. Duse-s vremurile cand slugaream cu orele deasupra aragazului… oh wait, I’ve never done that:) Deci… daca inainte easy peasy era all about mancare preparata intr-un interval decent de timp, cu minima pricepere si maxima usurinta, acum cred ca suntem ceva gen expres, tzac-pac, una-doua. Ma oboseste teribil gatitul, ca dealtfel orice activitate pseudo-fizico-intelectuala, dar refuz sa ma las, fac ce pot, in cele x minute pe care le petrec in picioare, cu muschiuletii tremurandu-mi precum piftia in noaptea de revelion.

So, daca vreti, sa zicem, o cina in 10 minute tops, luati de-aici: o punga de legume congelate thai, dezmortite in tigaie cu vreo cateva linguri de ulei de masline. Peste ele – vreo 3-4 linguri de orez basmati. O lingura de pasta red curry (au la Mega Image, la raftul ala de exotisme, e cheap si yum). Plus doua bucati de file de somon, taiate fasii generoase. Apa cat sa le acopere si inabusim cu capac, pe foc mic, pana-i orezul gata. Sare, piper si o lamaie verde maricica, stoarsa de toata zeama peste mancarea noastra. Cam asa. E foarte bun si rece sa stiti. Si lamaia aia verde, in combinatie cu pasta curry, ii da o aroma tare placuta.

Si pentru ca e luni pentru voi (mie nu mi se pare, zau), va doresc o saptamana usurica.

Uneori mi se pare ca lucrurile simple sunt cele mai bune. Poate si unde ma simt intoxicata si full zilelel astea, dar jur ca am mancat cu cea mai mare pofta aceasta bucata de somon tavalita prin susan si perpelita cateva minute in tigaie, dar mai ales orezul basmati de langa ea, inabusit la modul cel mai banal in apa cu sare.

Ah, si daca tot vorbim de placeri simple, auncati un ochi si pe blogul lui Mihai, care fix asa se numeste: http://placerisimple.wordpress.com.

Am fugit sa fac chestii ca de nu, anticipez maine la brunch-ul clubului de carte o mare foame. De literatura:p

Sunt plumpy. Nu ma mai incap blugii skinny decat asa, circa pana peste genunchi. Scartaie patul sub mine, se crapa parchetul sub greutatea pasilor mei de elefanta. Plus ca I have a new found love for sugar, care mi-e straina si inconfortabila. What to do, what to do? Pai ce altceva decat sa navigam extrem in directia opusa, a mancatului asa de sanatos ca ne doare. Not to panic, situatia e temporara si sub control. De fapt, mai degraba doresc sa va impartasesc din tainele eficientei culinare maxime, de care am dat dovada in ultimele zile transformand niste resturi intr-o cina foarte buna.

Asa. Pai mai intai de toate, am facut intr-o seara niste somon la cuptor (uns cu ulei de masline si zeama de lamaie si stropit nitel pentru gust cu foarte putin sos teriyaki). Alaturi am mermelit rapid niste morcovi sote – adica morcovi taiati rondele, tavaliti in tigaie cu putin ulei de masline, sare, piper si cimbru, stinsa povestea cu o cescuta de apa, inabusit totul pana se inmoaie morcovii, apoi garnisit cu unt si suc de lamaie proaspat stors. Ca-mi ramasese gandul la sote de morcovi inca de saptamana trecuta, cand am fost la ziua lui Boo la Chez Marie si si-a luat ea niste baby carrots foarte foarte buni, garnitura la o dorada equally delicious. Dar sa ne intoarcem la oile noastre. Dupa morcovi sote si somon, am aburit niste broccoli in completarea mancarii noastre exagerat de sanatoase, pe care doar un minut l-am agitat apoi in tigai cu putin ulei de susan si seminte de asemenea.

It doesn’t get more diet than this, adica singurul lucru care separa aceasta mancare de ceva ce s-ar putea manca la spital este folosirea untului in sote, in rest, e sanatate curata, omega 3, stiti voi.

Evident ca, nefiind porc, ne-au mai ramas si pe a doua zi resturi. Pe care cu maiestrie deosebita le-am transformat in cina numarul doi: risotto cu somon si creveti.

Nu aveam orez de risotto in casa, ci doar de-ala salbatic. Asa ca asta am folosit, nu-i bai. Am aurit o cana de salbaticiune in tigaie, cu putin ulei de masline, pana a devenit, cum zice la carte, translucid. Si-apoi am stins cu apa (ca mi-era lene sa fac supa si n-aveam chef de vin), am lasat sa fiarba inabusit pana a absorbit tot lichidul. Si tot asa, you know the drill. At some point, am turnat peste orez o conserva mica de mazare, cu zeama ei cu tot. Plus morcovii din sote-ul de la cealalta cina si niste resturi de broccoli. Plus sare si piper foarte mult. Si niste oregano.

Si-apoi, when almost done, am pus somonul gatit in prealabil si taiat bucatele, niste patrunjel verde tocat, o mana de creveti prefierti si niste unt. Am amestecat bine, am asezonat cu alea alea condimente si la coada i-am tras si niste parmezan ras. Concluzia: am mancat bun, sanatos, n-am aruncat nimic, all is well in the universe.

PS: You can tell ca ma simt mai bine, nu?;)

Am primit de ziua mea o carte foarte draguta despre Provence. Cu toate minunatiile, de la campuri de lavanda la descrierea in detaliu a diferitelor varietati de crab, dar si a modalitatii de a confia pere intregi. Cum nu aveam aseara neaparat dispozitia sa confiez, m-am apucat sa fac the next best thing – niste somon din congelator. Ca pretext pentru aioli, sos traditional despre care am citit in minunata carte si care nu-i de fapt decat o maioneza scurta, cu usturoi.

Somonul l-am perpelit in tigaia cu unt, impreuna cu niste sare de mare, piper rosu, oleaca de peperoncino si cateva frunze de busuioc de la ghiveci (m-a apucat damblaua cu astea, jur, dimineata mananc paine cu un si cu frunze intregi). Pentru aioli e nevoie de un galbenus de ou, 1-2 catei mari de usturoi, o lingurita de mustar de Dijon si niste ulei de masline. Nu se freaca mult, ca maioneza, ci doar cat sa se coaguleze in forma de sos. Ca garnitura am aburit niste broccoli, care nu aduce nimic in plus la masa asta decat portia zilnica de sanatate. Si pe care broccoli il salveaza major sosul aioli, in care am balacit cu generozitate fiecare floreta. Bun, gata in under 15 minutes, no fuss meal the way I like it. Enjoy!:D

Era ceasul 9 cand Pufix-the-man veni de la sala cu o puppy eyes si foame de lup. Eu, ca o sotie minunata ce sunt, desi as fi preferat sa ma uit la Courteney Cox THS pe E!, nu l-am bombanit catusi de putin, doamne fereste, m-am dus si i-am facut mancare foarte buna, dupa principiul raid the fridge, save what can be saved, only the strong survive… the works!

Aveam niste busuioc si niste somon congelat, asa a inceput nebunia. Am tocat busuiocul si l-am balmajit intr-un castron cu niste ulei de masline, zeama de lamaie, piper cayenne si sare grunjoasa. Am pus bucatile de somon intr-o tava si am turnat pe deasupra sosul de busuioc. Am ornat cu cate un crevete si o feliuta de lamaie. Acuma, ce sa punem langa, ma intrebam eu, rascolind, dupa cum ziceam, frigiderul. Am gasit intr-un final un borcan de fasole verde, asa ca am daruit tava cu cateva pastai, garnisite cu usturoi si marar. Am mai gasit o rosie si niste branza proaspata cu care sa o umplu. Si ca sa ne si saturam, am mai pus in tava doua felii de toast cu unt si mozzarella intre si peste ele.

Si asa s-a umplut tava. Oleaca de sare si piper, un strop de ulei de masline imprastiat all over si la cuptor cu ea. Vreo 15-20 de minute la foc potrivit, cat sa se patrunda pestele, sa se topeasca untul si mozzarella si sa se rumeneasca rosia umpluta.

Pe principiul geanta nu se asorteaza cu poseta, cand ai un frigider plin cu random stuff poti fi oricat de creativ, ca sigur iese ceva grozav. Enjoy!

Later edit: mancarea asta merita poze mai frumoase. Nefiind:p