Zisă și “tocană-pozată-sub-bec-de-blat-de-bucătărie,-că-lumină-naturală-nu-mai-era-când-am-terminat”, pe scurt, “T.P.S.B.D.B.D.B.C.L.N.N.M.E.C.A.T.”, această chestiune, confecționată din fix ce arăta cel mai comestibil pe rafturile unui Mega mic de cartier într-o după-amiază, este ceea ce i-a smuls mamei din dotare ropote de aplauze (exagerare), lucru care nu se întâmplă ni-cio-da-tă!!! pentru că mamei nu-i place cum gătesc eu, “cu condimente”. Da, cam așa de gustoasă e. Ceva cinstit, la cratiță, să placă la toată lumea. #rezistă bine încălzitului la cuptor, însemnând asta că o faci o dată și mănânci lejer din ea trei zile. Dar să nu mai pierdem vremea, iată pseudo-rețeta, fără cantități așa cum v-am obișnuit de 8 (opt!) ani, a mâncării de vrăjit mame deosebit de exigente.

Niște ceafă de porc se taie în cubulețe bite-size, se condimentează cu sare, piper, paprika, cimbru și ce mai vreți voi în materie de buruieni uscate, apoi se frige iute la tigaie, pe toate părțile ei și cu niște ulei de calitate. Se păstrează la cald. În aceeași tigaie frigem niște ceapă, usturoi tăiat rondele și ardei gras roșu, tăiat grosolan. Nu vrem finețuri, tocături, chestii. Vrem bucăți simțibile în mâncare și două ceasuri mai târziu.

După ce s-au călit lejer legumele, le trasferăm împreună cu carnea într-o cratiță cu pereți înalți. Vărsăm peste ele o conservă de roșii bucăți, cu usturoi (există, e bună), după cum si cca o cutie de passata. Adăugăm extra buruieni. Niște rozmarin am pus eu, ba cred că și ceva busuioc și foarte mult piper, pentru că roșiile fără piper sunt ca peștele fără bicicletă, sau, mă rog, cu. Puțină apă să subțieze sosul și la fiert cu cratița. Foc mic, se știe. Cât să fiarbă? Depinde, practic, de vârsta porcului. Mi-e mi-a luat cca 1h30′, ar mai fi mers, dar m-am foarte plictisit la un moment dat.

Când carnea e moale, adăugăm cuburi de dovlecel, perpelite puțin în tigaie în avans, cu ulei de măsline, cimbru proaspăt și usturoi. Nu vrem să-i fierbem până la epuizare, coaja dovlecelului (da, cu coaja punem cuburile), trebuie să rămână circa verde. În viziunea creatorului ei, eu adică, aceasta este o mâncare de dovlecei, asa ca nu e momentul să vă zgârciți chiar acum. Eu am pus vreo 5.

Ce-am mai pus, tot așa, pe final? Păi am găsit o chestie interesantă, un amestec de orez brun cu quinoa de la Panzani. L-am fiert înainte si am îndesit cu el tocana. De-a gata am înverzit-o cu mărar și pătrunjel, i-am dat niște gust în plus cu sare și piper și asta a fost.

Bun, cu legume, ne-a mers la suflet. Bine v-am regăsit!

Quinoa, “desfacuta” in apa (1/2 la 2), pret de 15 minute. Stropita cu ulei de masline si zeama de lamaie. Sare, piper proaspat, un snop de patrunjel, doi pumni de migdale crude si niste feta. Asta fiind reteta de mancare.

Bun. Acum ca burta-i asigurata, apa-n piua s-o batem iar. Caci am primit, in ultima vreme, o sumedenie de mesaje de la oameni care ma intrebau de sanatate, meal planuri si diete. N-am apucat sa raspund pe rand si la toate, dar ma invrednicesc sa scriu azi, ca se cere niste felul doi – dezambiguizare.

ce este si ce nu este un meal plan

• Un meal plan nu este o “dieta”. Cel putin, nu in sensul general acceptat, de chestiune magico-fantastica de topit kilogramele. Precis poate avea si efectul asta, dar e exact asta, un efect, nu un scop in sine. Asadar, care e scopul unui meal plan?
• Pai scopul unui meal plan cred eu ca este sa-ti faca viata mai buna, mai usoara si mai sanatoasa. Sa te scuteasca de zilnica, hamesita, ferala intrebare: si io ce mananc azi? Sa te ajute sa alegi, cumva, responsabil, daca alegerile bune nu ti-au intrat inca in reflex si… cam asa. Meal planningul e parte din stiinta simplificarii. Iar simplificarea in general e ceva ce ne trebuie tuturor si mult.
• Meal planningul e o modalitate de a castiga timp. Asa faci diferenta intre un plan bun si unul prost. Cel prost e ala care “inghite” timp, in loc sa economiseasca.
• Meal planningul e o modalitate de a cheltui mai putini bani pe mancare.

despre cele doua exemple de meal plan puse pe blog in 2010, dar care intre timp nu mai sunt acolo

Acum trei ani, am scris postul asta: http://easypeasy.ro/2011/03/despre-meal-planning-in-general/. Continea, asa, cu titlu de exemplu, niste meal planuri crosetate de mine pentru cativa prieteni. Intre timp, serverul unde stateau ele a fost lovit de amnezie sau ceva, cert e ca linkurile nu mai merg. Si lumea ma intreaba de ele. Ocazie buna sa zic niste treburi.

Un meal plan bun este unul “custom”. Complet abandonat preferintelor, fixatiilor, puterilor si obiectivelor persoanei pentru care este creat. De aceea, iaca, la trei ani de la postul ala, parca ma si bucur ca nu mai merg linkurile, pentru ca nu vreau sa ramana cineva cu ideea ca exista niste planuri ready made care abia asteapta sa fie puse in aplicare. Ei si asa, pe modelul da-i omului o undita, nu un peste, I figured ca uite ce zi buna sa tinem un crash course intitulat…

the easy peasy science of meal planning extraordinaire, for dummies

Adica, si anume, cum sa-ti faci un meal plan bun. Zice-asa:

1. Fa o lista cu tot ce-ti place sa mananci, including guilty pleasures. De ce tot? Pai pentru ca daca vrei un plan functional, tre’ sa fii realist. Degeaba iti propui sa mananci numai patrunjel cu lamaie, daca suferi de sindromul ala congenital foarte grav, aaa, cum ii zice, asa, “sensibilitate cronica la gogosi”.
2. Fa o lista de lucruri pe care nu pui gura nici mort. Aceste lucruri nu se vor regasi in plan. Yep, it’s THAT easy. Ca doar nu te asteptai sa punem in planul TAU lucruri care TIE iti provoaca gag reflex… Really:) Nu ma intere ca secretul tineretii vesnice era in niste urzici, I ain’t eating that shit, I’d rather chew my own leg:p
3. Fa o lista cu portiile corecte. Asta asa, ca esti entry level, bottom of the food chain, si probabil nu te-ai obisnuit cu gandul ca o friptura cat palma e more than enough meat la o masa (I know, este foarte confusing asa, pana la urma, de ce ne-a dat al de sus doua palme, daca tre’ sa mancam “decat” una? Dar trust me on this one, o palma e destul). Informatii despre ce e aia o portie sanatoasa de orice gasesti aici. Downloadabile in versiunea de portofel sau de frigider, recomandarile astea-s mai ales pentru cei care vor sa slabeasca. Ok, nu e musai ca portia ta de cartofi prajiti sa fie 10 (da, zece amarati de cartofiori pai:p), dar daca e 100, esti cam suspect.
4. Gandeste-te bine si mai ales intensiv de ce fel de meal plan ai nevoie. Vrei sa mananci mai putin? Mai sanatos? Mai ieftin? Mai organizat? All of the above? Ei, intelegi tu, orice lucru tre’ sa aiba un rost. Meal planul tau e o pagina goala. Tu zici ce scriem pe el. Nu?
5. Fa un soi de plan de cooking vs take away. Luni gatesc, marti mananc ce-am gatit luni, marti seara frec duda, miercuri mananc in oras… Si tot asa. La final vei sti splitul exact intre munca si huzur, si vei putea planui planul accordingly.
6. Fa (inca) o lista, cu surse de inspiratie. Bloguri de cooking, BBC Good Food – ro si com, allrecipes.com, carti de bucate cu mici postituri colorate plasate strategic in ele… the works.
7. Bun. Am facut toate listele astea, am rezolvat juma de problema. Acum mai trebuie doar sa iti alegi un template (personally, I’m a make my own kind of girl, un xls simplu, simplu, dar color). Si sa te apuci sa-l populezi cu painea ta cea de toata saptamana viitoare. Ceea ce e mult mai fun si mai usor, daca stii niste…

 tips & tricks

• Save the date. Bate in cuie timpul ala in care pui pe hartie planul pentru saptamana viitoare. Daca esti ca mine si abordezi problema cu lins de carti de bucate, caligrafie, coregrafie si playlist dedicat, o sa dureze ceva:)) Un joi seara e perfect.
• Aim low. Serios. Nu envizaja marea cu sarea, nu planifica pe baza de wishful thinking. Sansele sunt ca n-o sa gatesti chiar in fiecare seara. Si nici n-o sa treci brusc de la McDo la gourmet. Treaba e ca meal planningu’ asta nu e saritura cu prajina, e mai degraba mersu’ piticului. Sa fim… realisti. Si sa facem un plan care se poate infaptui.
• Un plan care se poate infaptui e un plan cu “bunatati”. Whatever that means to you. Fa o chestie anosta si o sa dai chix. Fa sexoshenie alimentara si sa vezi tu de nu ti-o placea sa mananci dupa plan!
• Trei mese si doua gustari. Musai? Musai!
• Keep it simple. Am vazut oameni carora numai gandul la un astfel de plan le incretea vizibil pielea pe spate. Aveau impresia ca meal planningu’  asta e all about coq au vin, cand, de fapt, e fix pe dos, cred eu. Arta si precizia de a avea mereu in viata ta mancare buna, simpla si repede. O salata cu quinoa si inca trei ingrediente, de exemplu. Da, this is what I’m talking about! Sincera, simpla, nefandosita mancare de zi cu zi. So… easy peasy.
• 80-20. Tine minte splitul asta. Ce inseamna el? Pai poa’ sa insemne, de exemplu, 80% mancat by the book cu 20% epic fail. Cam asa. Vor fi zile in care o sa zici: screw quinoa cu patrunjel, I am soooooo gonna get me “shaormacudetoate”. Si e ok. Chiar e ok. Un 80% cumintenie e decent tare. Du-te in 90% discretie cu 10% porcozitate si vei, chiar, slabi. Lucrurile nu-s, ma, albe si negre, sunt asa, mai caine dalmatian.
• Mancatul in oras face parte din plan. “Sambata, lunch la Simbio – salata Cobb, apple crumble, smoothie de banana cu portocala, fara miere.” See what I mean?
• Shopping list. In timp ce compilezi la plan, fa si lista de cumparaturi aferenta. In plan – “cereale cu lapte”. Pe lista de cumparaturi “cereale, lapte”. Cantitatile le poti trece la sfarsit. Dupa ce e clar cat lapte si cate cereale inghite o saptamana.
• 2 in 1. O regula de aur a unui meal plan de succes e sa obtii doua mese cu un sigur efort. Adica sa reciclezi puiul fript de azi in salata de maine. Sau sa fierbi dublu de paste, sa faci niste, sa zicem, milaneze in seara asta si o tava de mac’n’cheese peste doua zile. Sau sa faci portie dubla din ceva si sa pui la congelator. Sau sa faci o oala de supa rece de rosii si s-o imparti pe mai multe zile (ah, as manca supa de rosii in fiecare zi, cu conditia sa fie 90% leustean proaspat tocat:D)

Altfel… nush ce sa va mai zic despre meal planning. Poate vreti sa va uitati si pe restul posturilor din categorie, cand aveti niste, vorba aia, timp de ucis. Poate va intereseaza si tagul nutritie, sau tagul dieta. Daca vedeti in chestia asta o cat de mica samanta de simplificare trai, go for it. Daca e doar un extra motiv de stres, da-ti-l in spanac de plan. Sunt oameni carora efectiv nu le prieste genul asta de planificare, iar asta nu e deloc un lucru rau.

Ei, si ca sa terminam asa, pe optimism, am si o… PROMOTIE:))) Primii trei care se apuca sa-si faca meal plan si imi lasa comment aici cu adresa reala de mail, vor primi din partea mea un ochi pe el (da, am trei ochi, invidiosilor:)) si sugestiile mele de imbunatatire, daca e cazul.

Cele bune si spor:D

Azi schimbam placa. Jos cu porcul, traiasca pseudocerealele cu chimie de carnitza! Adica cum? Pai: pufoasa, pardalnica, pretioasa quinoa, care nu e fainoasa, dar nici enimăl, contine proteine bune, cvasicomplete (toti cei 8 aminoacizi esentiali functiilor noastre biologice mishuna in dansa) si desi nu scoreaza a perfect 1.0 conform PDCAAS (Protein Digestability Corrected Amino Acid Score), este si ea o margica in siragul unui regim de viata sanatos. Nu degeaba a pus-o NASA pe lista de culturi pentru Controlled Ecological Life Support System. V-am spart, asa-i?:)) Bai, e buna, asta tre sa retineti. Buna si la gust, nu vreo scarboshenia pamantului, asa cum e, de exemplu, hrisca.

Desigur, nimic din toate astea nu mi se vantura de fapt prin cap aseara, cand a very hungry bff isi facuse aparitia in bucataria mea, cu lacrimi in ochi si mari asteptari. Nici cu mine nu mi-era rusine, ca era cam dinner time si niste soareci slinosi si lipsiti de scrupule faceau muzica matzelor pe dinauntrul trupului meu de vis. What to do, what to do? Se cerea, dom’le, o incropeala.

Asadar, am matrasit repede niste piept de curcan, in bucati potrivite. L-am tavalit intr-o tigaie adanca pana s-a aurit. Apoi am trantit peste el niste fasole verde de-aia verde, niscai baby carrots si o ceasca de apa. Am inabusit rapid, in vreme ce pe ochiul numarul doi am pus la fiert o parte quinoa cu doua parti apa (15-20′ tre sa clocoteasca dihania). Asa. Cand s-a umflat mancarica minune, am pus-o peste carne si peste legume. Am mai pus sare, piper si o mana de chimen, care, sincer, face toti banii in combinatia asta. Cinci minute mai tarziu, am pus in farfurii legumele, carnea si quinoa, iar peste ele, final touch, cate o lingura dodoloatza de paste de ardei rosu, iute si dulce. Un fel de harissa neaosa pe care am gasit-o la Auchan, la raftul cu produse traditionale romanesti (!).

A fost minunat. Sa iasa in fata aia de-au mancat si sa indrazneasca a ma contrazice. Mai ales cei care au halit portia unu si supliment. Am mancat bine, am dormit bine. Caci, revenind la insipizenii stiintifice, aflati voi ca si curcanul, si quinoa, contin triptofan, acest natural declansator de beatitudine:)) Resturile s-au constituit in pachet pentru astazi.

Bai. Acu’ pe bune. De cand invatz despre ce mananc, ma gandesc cat de fain ar fi ca nutritia sa se predea in scoli. Cat de folositor. S-o puna in loc de educatie civica sau alte balarii. Sa invete micii oameni cum tre’ sa manance, ce ajuta, ce strica. Ar fi… prea minunat. Invatam atatea prostii inutile, fara aplicabilitate intr-o viata de om, iar in fata rafturilor cu mancare din supermarket suntem lipsiti de aparare. Nu bun, dom’le. Deci, de fapt, nu va plictiseam degeaba, voiam doar sa va starnesc sa consumati responsabil. Orishice lucru. Iaca-asa!

PS: Emotionati-va. Beti ceai verde. Scrieti de mana.