Duminica am avut pranz cu mama mea si mama lui Boo. Desi ne-am petit si luat una pe alta a long time ago, tot mai incercam sa ne impresionam care-cum mama de imprumut. Din ce am gatit eu, mare lucru nu merita mentionat, poate doar salata “cubuleta” despre care o sa va povestesc some other time. In schimb, Boo a rupt gura targului cu aceasta prajitura fabuloasa cu branza, nectarine si ciocolata alba – un vis refrigerat! Ce pacat ca mainile mele, tremurand de pofta si mozolite in bale, n-au fost in stare sa produca o poza mai frumoasa, din care sa va dati seama de the real awesomeness care zace in aceasta prajitura. Oh well, va trebui sa va convingeti imprietenindu-va si voi cu o fata care sa va faca peste 17 ani cheesecake, na! (daca sunteti “un barbat single si prea misto”, mai aveti o sansa;)

Revenind la prajitura, iata si reteta, pentru cine se incumeta:

200g biscuiti digestivi (tot imi vine sa zic digerati)
50g unt
300g ciocolata alba
300ml smantana lichida
250g branza de vaci
2 linguri de Philadelphia Light
85g zahar

Biscuitii se fac harcea parcea la robot, pana rezulta firmituri. Se amesteca bine cu untul moale, apoi se intind pe fundul si pe lateralele unei forme de prajitura cu pereti detasabili, care a fost unsa si ea in prealabil. Forma astfel aranjata se tine la frigider pana e gata si crema.

Trei nectarine potrivite se taie bucati. Ciocolata alba se face si ea bucati si se topeste in 100ml de smantana lichida, deasupra unui vas cu apa clocotita (adicatelea, bain-marie). Se amesteca branza de vaci cu zaharul, restul de smantana lichida se bate bine si se toarna peste branza. Se adauga ciocolata topita si bucatile de nectarine. Se toarna crema astfel obtinuta in tava tapetata cu biscuiti. Se da la frigider pentru cel putin 4h, sau, ideally, peste noapte. Se decoreaza cu fructe proaspete inainte de servire.

Daca mancati unt cu felia ca mine, o sa va placa la nebunie aceasta prajitura! Este asa… luxuriant de buna, ma jur pe urmatoarea prajitura pe care o sa mi-o faca Boo, din cartile ei fitzoase de la Paris! Altfel, totul bine, e luni, smile like you mean it!🙂

Iepu’ doarme bustean de vreo 9h, pesemne ca a dovedit-o excitementul zilei de ieri, pouvre pouvre Iepu’. O s-o trezesc negresit, ca se cam facu ora de mic dejun, dar inainte de asta sa va povestesc repede repede reteta de prajitura cu visine a mamei, una din clasicele copilariei mele. Cica:

8 oua, 8 linguri de zahar, 8 linguri de ulei, 1 lingurita de praf de copt, 1 plic de zahar vanilat si 10 linguri de faina. Se bate albusul spuma, tare de sta-n cap. Se adauga zaharul si zaharul vanilat. Se bate in continuare. Apoi vine uleiul, apoi galbenusurile. Mai la coada, faina amestecata cu praful de copt. Pentru prima parte folositi cu incredere mixerul, iar cand ajungeti la faina, switch to lingura, cu care amestecati lejer, de jos in sus, ca o rasturnare. Coca astfel obtinuta o turnati in tava pe foaie de copt, si in ea popositi visine proaspete, carora le-ati scos samburii cu o agrafa, asa cum m-a invatat pe mine mama. Atat de simplu e! In treacat fie spus, nu contenesc a ma minuna cum din aceleasi eterne ingrediente, mama scoate prajituri complet diferite. Si inainte sa-mi sara in cap dietistii, fratilor, e o prajitura, normal ca e dulce si ingrasa, doh!

Vedeti ca exista si o alta reteta de prajitura de-asta cu visine, una la care blatul e mai afanat, mai pandishpanos, dar mie aia nu-mi place si nu este aceasta reteta. La asta, consistenta aluatului e asa, umeda si oarecum clisoasa, de la toate fructele alea bune si zemoase si, intre altele, de la ulei. Deci nu va asteptati la pufoshenie, da?

Ah, si ca sa vedeti how my mind works in mici cerculete colorate (wheeee!), m-am sculat azi din dormitorul celor 27.5C cu strania si placuta revelatie ca locurile sunt ca oamenii si niciodata la fel, ceea ce face complet inutile ghidurile de calatorie. Asta am constatat dupa ce am urmarit in paralel vacantele a trei oameni aflati simultan in acelasi oras, doar ca sa descopar de fapt trei orase diferite. As fi jurat, dupa mood si dupa fotografii, ca nu e nicicum acelasi. Dupa care, incantata de aceasta epocala concluzie, am purces a ma gandi ca mi-ar placea si mie sa ma duc in orasul asta care e asa bun cu lumea. Dupa care mi-am dat seama ca nu imi trebuie sa plec nicaieri, ca tot ce iubesc e aici si cu mine. Si uite-asa, nici nu stiu cum, a germinat pe fertilul sol al imaginatiei mele razna dorinta sa initiez si eu o leapsa, desi I never do that. In apararea mea, e o leapsa introspectiva de mare folos omului, aflat sau nu la ananghie personala. Zice-asa: “10 pentru care sunt recunoscatoare”. Oricare 10, fie ele ce-or fi. Pomelnicul meu il gasiti mai jos, din fiecare liniuta rasar inca 10 si-nca 10, that’s the beauty of it:) Ziua recunostintei ar trebui sa fie in fiecare zi, iar ghidusia asta merge mai departe catre toata lumea, blogger ne-blogger, dar mai ales catre Boo, Printesa urbana, Zazuza, Bogdana si Zu. Si catre voi, comentatorii – hai sa vedem, ce va umple de recunostinta pe voi precum cafeaua de dimineata cestile. Decalogul meu:

1. familia mea minunata: mama si bunul meu tata care nu mai este, dragul meu sot si produsul nostru de conceptie a carui dragalasenie nu conteneste sa-mi aduca zilnic lacrimi in coltul ochiului, sora mea from a different mother Boo si toata iubirea cu care ma incarca zilnic toti acestia.

2. prietenii mei dragi, pe care nicicum nu puteam sa-i aleg mai bine si carora le multumesc ca m-au ales.

3. pantofii mei Camper, toti, care-s asa buni cu picioarele mele.

4. casa mea plina de blanet de pisici si de micile si multele mele obiecte colectate de-a lungul anilor cu aviditate – ranging from surprize Kinder to ambalaje de ciocolata adusa din Germania inainte de ’89.

5. metabolismul meu uluitor, care-mi tolereaza neincetat de atata amar de vreme desfraurile alimentare.

6. indispensabilele mele gadgeturi si aparate, fara decare viata ar fi trist: blackberry, kindle, aparat foto, masina de spalat vase si vanatorul de dust bunnies – aspiratorul manual.

7. spatiul meu virtual, ureleul asta zis si casa mea numarul doi, unde musafirii sunt vesnic poftiti si cel mai adesea de calitate. de unde ma incarc eu de fluffiness in orisice zi. batatura din degetul cu care click refresh.

8. facebook – mare mare inventie! nici nu stiu ce faceam inainte sa existe. si cum tineam legatura cu atata amar de lume.

9. muzica. emotia aia fluida de la concertele la care-am fost, lacrimile amestecate cu transpiratie si raguseala de a doua zi.

10. si una proaspata, Google-ul de azi, o potriveala deosebita:

PS-I-Love-You: Andra, happy birthday, stiu ca ne citesti:)!

Nu am chef azi/ Nu am chef azi/ N-am chef de nimic… Uite-asa imi vine sa cant, of of, mai mai. Prietenii mei astia tineri si fara obligatii sunt in vacanta in orasul visurilor mele, afara e urat cu spume, seara se anunta cam trista… There’s only one thing to do: (h)inca o prajitura! Mai stiti blatul pufos care trebuia sa se combine cu coacazele, care s-au transformat in brownie, care s-a mancat pana la ultima firmitura cu nitel ajutor de la Boo si de la Printesa, care au supravietuit? Pai sa vedeti ce-am facut cu el. Si mai intai, cum l-am facut pe el.

4 oua, 4 linguri de faina, 5 linguri de zahar, 1 lingura faina de porumb, 15 ml apa, 15 ml ulei, 1/2 plic praf de copt. Albusurile se bat spuma cu mixerul, tare de se intoarce castronul cu susul in jos. Se adauga zaharul si se bate in continuare, sa se dizolve bine. Galbenusurile se emulsioneaza cu uleiul si apa, apoi se adauga in vas peste spuma de albus, amestecand de jos in sus cu o lingura de lemn. Tot asa se adauga si “prafurile”- faina, faina de porumb si praful de copt. Avem de-a face cu un blat micut, de copt la foc lejer intr-o cratita potrivita, cu pereti josi. Nu se umfla exagerat si e destul de pufos.

Ei, odata racit blatul, se taie in doua si se insiropeaza cu sirop de zahar si coaja de lamaie. Partea de jos se unge cu dulceata de zmeura. Peste asta punem cu lingura o “crema” tare, facuta foarte simplu dintr-o cutie de ricotta, un iaurt simplu mic, doua nectarine si doua caise taiate marunt. Se acopera cu cealalta felie de blat si gata-i sandvisul. Ma rog, aproape gata, ca-i mai trebuie pe deasupra o lingura de sirop de la dulceata de zmeura, care sirop sa se scurga in picuri mici pe toata felia, numai bun sa “intingi”  in el bucatica.

Bai, dar deloc nu m-am inveselit. Ce ne facem?

… zisa si “prajitura inventata, ratata si resuscitata”

Totul a pornit de la un castron de coacaze negre, decongelate accidental. Ca doar nu era sa le arunc. Tanjeam dupa o prajitura cu crema de fructe de padure si mascarpone, ‘nyways, din cauza de Iepu’ solicitant, n-am reusit sa ma organizez intru a gasi o reteta adevarata, asa ca, pe principiul “how hard can it be?”, m-am pus de-am copt un blat pufos si alb (despre care o sa va povestesc in episodul viitor), precum si ceea ce se vroia a fi crema cu pricina.

Am bagat la blender coacazele, cu cateva linguri de zahar brun. Le-am facut piure, dupa care le-am amestecat cu un borcan de iaurt gras si cu o cutie de mascarpone. Am mai pus niste migdale maruntite, sa fi fost vreo doua maini. Si pe urma am ramas interzisa, cu ochii in vailingul cu asa zisa crema, deoarece in viata mea nu mai mancasem prajitura cu crema indigo. Something was definitely not right. Blatul iesise si el cam mic, crema era abundenta si dubioasa. Se cerea a change of plans.

Din fericire, imaginatia mea deosebita si curajul cu care iau orice decizie in bucatarie  (care nu implica folosirea cutitelor) mi-au sarit in ajutor si de data asta. Am vazut cum se deschide tavanul si cum lumina patrunde direct in vasul de mixer. Am primit revelatia si-am transformat-o intr-o prajitura  belea. Ce va fi cunoscuta de azi inainte drept “brownie cu fructe de padure in loc de ciocolata”. Iata cum.

4 oua, o ceasca de ulei, 2 cani de zahar brun, 2 cani de faina, 4 lingurite de praf de copt, 1/2 lingurita de sare si doua plicuri de zahar vanilat se amesteca aproximativ in aceasta ordine cu mixerul (nu, ouale nu se bat pana cand rezulta maioneza, ci doar nitel, cat sa se obisnuiasca). Se adauga cu o lingura de lemn crema de fructe facuta mai devreme si tinuta la frigider. Se amesteca lejer, cu lingura, nu ne dorim sa iasa chiar ceva ultra-omogen. Se coace la foc molcom, in tava asternuta cu hartie de copt.

Rezulta ceva de consistenta unui brownie, dar fara strop de cacao sau ciocolata, doar cu fructe, foarte multe fructe. Prajitura e umeda si crocanta in acelasi timp (migdale!), nu e deloc dulce, merge exemplar cu iaurt simplu si este aproximativ sanatoasa. Sunt  deosebit de incantata, iar lui Pufix… “and you thought I wouldn’t make it, mwahahahaha”. Nu pot sa cred ca dupa ani de zile in care m-am ingrijit de kilogramele lui extra in cel mai apetisant mod cu putinta, he still doesn’t trust my awesome cooking skills. As fi absolut devastata daca n-as avea gura plina. Cu prajitura. Daca intamplarea face sa aveti de risipit un castron mare de fructe de padure, stiti ce e de facut. Enjoy!

Boo “se intoarce” cu aceasta reteta de tarte rosii fabuloase, si zice cam asa:

i got it from my mama 

Am auzit ca vrand-nevrand, pana la urma tot ne transformam in mamele noastre. Personal, abia astept sa ma transform in mama, maica-mea e geniala, toata lumea o iubeste, vreau si eu sa fiu la fel ca ea si sa primesc prajituri, flori si pesti din delta numai asa pentru ca exist [chestie care ei i se intampla pretty much saptamanal :))].

In incercarea de a atrage bunavointa universului in acest sens, am zis sa ma port si eu mai mult ca mama. De exemplu, cand eram mici, in fiecare an ne facea tarte cu capsuni. Veneam de la scoala intr-o zi de primavara ca oricare alta, deschideam frigiderul… si inauntru gaseam o tava uriasa –  realmente uriasa, cat raftul de lata – plina cu tarte mici cu crema de vanilie si decorate cu capsuni. Mama avea niste forme ondulate metalice in care cocea aluatul, separat facea crema si fructele veneau la sfarsit. Cred ca in ziua de azi chestiile astea s-ar numi tartelettes, eu am aflat abia in liceu ca o tarta adevarata ar trebui sa fie mare cat un tort si ca nici o alta mama nu se mai chinuia cu portii individuale .  [Tot in liceu mi s-a revelat, la o cina la Cookie, ca salata boeuf ar trebui sa contina si carne – asta ca sa va dea o idee despre cat de creativa e maica-mea in bucatarie :)))]

Revenind la vrajitul universului prin carbohidrati, am zis sa incerc sa fac si eu tarte de astea mici si dragutze, after all daca sunt o reusita istorica in familie, cat de rau le pot strica? Pasii au fost urmatorii:

1. Aluatul. Reteta http://www.davidlebovitz.com/2009/05/french-tart-dough-a-la-francaise/  e luata tot de la my beloved David Lebovitz [pe care l-am descoperit acum cativa ani cautand informatii despre Berthillon, cea mai buna inghetata din Paris, and I fell in love]. Eu n-am mai facut aluaturi la viata mea, insa asta este mega simplu [also reteta se numeste aluat a la francaise, iar anything french is perfect din punctul meu de vedere :))] si  neutru, merge si cu tarte dulci si cu umpluturi gen quiche. 

So: se ia un castron incasabil in care se pun 90g unt taiat cuburi, 1 lingura de ulei, 3 linguri de apa, 1 lingura de zahar si un varf de cutit de sare. Se baga castronul la cuptor, pana cand untul s-a topit si incepe sa faca bule. Se scoate cu mare atentie si 2 manusi de protectie si se incorporeaza rapid 150g de faina [de preferinta cu ajutorul unei linguri mari de lemn, nu va bagati mainile in unt fierbinte]. C’est tout! in cateva minute avem un aluat delicios gata sa fie intins in tava in strat subtire, intepat cu furculita si bagat la cuptor vreun sfert de ora. [Inteleg ca de obicei aluatul de tarta trebuie copt cu punga de fasole deasupra ca sa nu creasca, al meu a stat linistit si fara amenintari de astea :))]. Cantitatea de aluat obtinuta ajunge pentru 1 tava rotunda de tarte sau 6 forme de tartelettes. Se scot din cuptor, se lasa la racit, nu se mananca din ele ca si asa sunt putine:))

2. Crema de vanilie. De data asta reteta e de pe allrecipes http://allrecipes.com/Recipe/pastry-cream-2/Detail.aspx,  o alta sursa de incredere, in special pentru reviews, comentarii si modificari. 

Procedura e urmatoarea: intr-o cratita se amesteca 2 cani de lapte cu 1/4 cana de zahar. Se aduc incet la fierbere. Separat, intr-un castron, se bat impreuna 2 galbenusuri + 1 ou intreg, dupa care la compozitie se adauga 1/3 cana de zahar si 1/4 cana de amidon. [Pe mine ma zapacesc complet masuratorile astea cu cups, asa ca folosesc aceeasi cana si incerc sa respect proportiile :))]

Se toarna laptele indulcit fierbinte din cratita peste compozitia din castron, apoi castronul se desarta la loc in cratita si se aduce la fierbere (toate astea foarte incet si amestecand mereu). Cand compozitia fierbe si incepe sa se ingroase se da la o parte de pe foc si se adauga 2 linguri de unt si 1 lingurita de extract de vanilie, apoi se lasa la racorit.

3. Asamblarea. Dupa ce crema s-a racit [si in mod uimitor s-a si intarit, desi sincer la inceput nu prea vedeam prin ce miracol divin se va intampla si asta], se umplu frumos crustele de aluat, apoi se decoreaza cu fructe din belsug :D. Sunt mai bune dupa ce stau la frigider cateva ore. 

Eu am incercat chestia asta de 2 ori, o data sub forma de tarta mare cu fructe rosii congelate, alta data ca tartelettes cu zmeura si capsuni proaspete, asa ca o sa va impartasesc cate ceva din descoperirile mele prin serendipitate :)) 

Prima oara am urmat la liniuta reteta de pastry cream si ever-sensibila cookie a sesizat un gust deranjant de amidon in umplutura de tarta.  A doua oara l-am redus la jumatate pe gustin, crema s-a intarit la fel de bine – in schimb, a doua oara mi-a fost lene sa ma deplasez 100m pana la supermarket dupa lapte normal, asa ca am folosit o cutie de lapte condensat 365, ramasitele unei sesiuni anterioare de briose. Rau n-a fost, dar ar fi trebuit sa scad considerabil cantitatea de zahar adaugata ulterior, crema mi s-a parut cam dulce – un baton de vanilie adevarat [din Madagascar! 😀 ma rog, via Delicateria Traiteur :))] are rezultate mult mai bune decat tubuletul dr oetker 😀 [ajung vreo 2-3 cm din baton ca sa dea aroma cremei, n-are nici un rost sa overdose] – fructele puse peste tarta trebuie sa fie cat mai bine scurse de apa. In consecinta, fructele congelate au fost lasate la temperatura camerei o zi intreaga si apoi scurse prin strecuratoare; fructele proaspete au fost spalate si uscate individual cu servetelul.

Asta a fost tot. E mai complicat de povestit decat de facut – cel putin tarta aia mare e piece of cake, cu astea mici intr-adevar se pierde mai mult timp, dar sunt si muuult mai dragutze. Le-am facut, le-am diseminat atat in viata reala cat si in social media:)), nimeni n-a fost intoxicat, astept ROI-ul sub forma de good karma. A la prochaine! cum ar spune orice patiser celebru :))) 

PS – v-ati prins ca titlul e din piesa http://www.youtube.com/watch?v=XomQLhjCYYk lui will.i.am, nu? i’m a big fan, and i mean that literally :)))). baby where’d you get your tart recipe from? i got it from my mama! 

Bai ce bine e sa ai prieteni! Sau macar o prietena. Care sa te scoata afara noaptea, dupa ce ai leganat o zi copilul pe poang pana te-ai facut una cu spatarul. Care sa-ti aduca prajituri si sa te vorbeasca si pe tine, nevorbita ce esti! Pentru ca e deja a doua saptamana cand Boo face prajituri, i-am facut o categorie nou-nouta numai a ei. De data asta avem si text, pe care o sa il copy si paste numaidecat. Va las cu fata care a pus the boo in “praji booty call” si cu ale ei prajituri fabuloase – “blonda si bruneta” (by the way, blonda e noua mea prajitura preferata!)

beast, mai jos retetele. nu tb sa publici ce am scris eu, dar daca vrei u can use quotes :)))
:x:x (ba uite ca public!)

so, sa incepem cu your lovely favourite, blonda (o, da!)

reteta originala este aici http://www.davidlebovitz.com/2011/02/whole-lemon-bars-recipe/

Aluat
140 g faina
50g zahar (i only do zahar brun)
un varf de lingurita de sare
115g unt topit nesarat (eu am luat de-ala 365 delhaize, f bun, ala are 80% grasime, nu stiu cum s-ar comporta cu un unt mai slab)
1/2 lingurita de extract de vanilie (eu am luat tubuletz de la dr oetker, sper ca asta era)

Toate acestea se amesteca intr-un vas mediu. Dupa ce compozitia e smooth se ia o tava, se imbraca in folie de aluminiu, iar aluatul se preseaza bine la baza ei si se coace 25-30 (sau pana devine auriu :)) in cuptorul preincalzit la 180 C. In acest timp se prepara toppingul de lamaie. NU faceti ca mine, adica nu va luati cu vorba pe messenger pana cand incepe sa iasa fum din cuptor, ca dupa aia e f greu de aerisit :))). Dar cu ocazia asta am aflat ca intr-adevar it makes a difference ca untul sa fie chiar topit (prima oara era doar moale si l-am folosit asa, cand am facut a doua compozitie de aluat l-am topit intr-o craticioara si mi-a iesit mult mai bine).

Topping de lamaie super yummy:
1 lamaie intreaga taiata cubulete, curatata de samburi (dar cu tot cu coaja, motiv pentru care eu am luat o lamaie organica de la magazinul Leacul de langa birou :))
200g zahar (eu am pus tot brun din principiu)
45ml suc de lamaie (anorganica :)) – eu cred ca am pus un pic mai mult)
3 oua mari la temperatura camerei
1/4 lingurita sare
4 lingurite de amidon de porumb (gustin, amidonul cel mai fin :))))
45g unt nesarat topit

In mod foaaarte complicat, toate astea se baga in blender – intai lamaia+ zaharul + sucul de lamaie, iar dupa ce astea se omogenizeaza se adauga si restul. Se toarna peste crusta si se mai baga la cuptor la 150 C, in jur de 25-30 min, pana nu se mai misca precum gelatina :)).

Se lasa sa se raceasca de tot si se taie in cuburi. In mod normal stratul lamaios trebuie sa fie cam de aceeasi grosime cu crusta, da’ eu am vrut sa fac o prajitura mare, am dublat cantitatile si dupa ce am ars complet primul aluat nu mi-au mai ajuns ingredientele sa mai fac unul dublu, asa ca am avut de 2x mai mult topping decat trebuia. So far nu s-a plans nimeni :)). Este the easypeasiest most delicious lemony blonde snicket ever 😀

and the brunette

reteta originala este aici : chocolate oatmeal squares – http://www.chocoparis.com/2011/05/chocolate-oatmeal-squares/

Ingrediente:
220g zahar brun (eu am luat zahar de Mauritius de la Margaritar ca mi s-a parut cel mai putin rafinat din ce am gasit la mega image)
170g unt
1/2 lingurita de sare
190g faina
90g fulgi de ovaz
400ml lapte condensat (am gasit la mega image cutiuta de carton de lapte condensat 365, avea doar 350ml dar a fost ok si asa)
170g ciocolata neagra. Ciocolata din reteta asta e foarte importanta, trebuie sa fie de cea mai buna calitate :). Eu am combinat o ciocolata 75% Delhaize cu o Heidi 85% pentru un total de 180 de grame de deliciousness!

Se amesteca bine zaharul, sarea si untul, de preferinta cu un mixer / robot (nu ca mine cu furculita, din lipsa de altceva). Se incorporeaza faina si fulgii de ovaz pana cand compozitia ajunge la o textura faramicioasa. Se iau 2/3 din compozitie si se preseaza pe fundul unei tavi unse in prealabil cu unt. Dupa care urmeaza partea mea preferata – ciocolata se topeste in laptele condensat, intr-o craticioara la foc mic. It smells like love. Se incearca a se abtine de la mancat ciocolata topita fierbinte cu lingura direct din cratita (in afara cazului in care ati fost prevazatori ca mine si ati topit mai multa ciocolata just in case :D). Acum sincer eu am bagat mai multa ciocolata (si un pic mai putin lapte) decat trebuia pentru ca mi s-a parut ff lichida combinatia, mi se parea ca ar trebui sa fie mai vascoasa. Topitura se toarna in tava, peste baza fixata anterior, iar deasupra se imprastie farame aluatul ramas (eu nu am reusit sa fac farame din el decat bagand inca juma’ de pumn de fulgi de ovaz).

Se coace in cuptorul preincalzit la 175C timp de vreo jumatate de ora. It smells like love. Este absolut delicioasa, dar fff deep chocolatey si nu prea dulce (asta si din cauza ca eu am pus mai putin zahar decat in reteta, din principiu :)). Cred ca daca respectam reteta originala (un pic mai mult lapte condensat, ceva mai putina ciocolata) iesea mai cremoasa dar mie imi place si asa. Merge perfect cu o felie de portocala 😀

De doua saptamani ma tot tin sa fac prajitura asta, de fapt, I was secretly hoping s-o faca Pufix in locul meu, dar cand am vazut ca aluziile subtile nu tin, am bagat ieri o sesiune de numaidecat-contractii si uite-asa, azi mancam prajitura (lasand gluma proasta la o parte, evident ca nu e nici intentionat, nici motiv de bucurie, dar da, “contractii” se intoarce).

Zice la reteta asa:

175g unt, plus extra pentru uns tava
300g faina, plus extra pentru pudrat tava
4 mere (cca 800g)
1 lamaie
284 ml smantana de frisca
225g zahar tos, plus o lingura pentru presarat pe deasupra
3 oua

Merele se curata de coaja si de cotor, apoi se taie rondele si se stropesc cu zeama de lamaie, ca sa nu oxideze. Smantana de frisca se varsa intr-o ulcica si in ea se topeste la foc mic untul, apoi se da la o parte oala de pe foc. Separat se bat ouale cu zaharul, pana se omogenizeaza bine. Chestia asta se toarna peste smantana untoasa si se amesteca bine. La final se toarna si faina, omogenizand cu patima, sa iasa smooth si fara cocoloase.

Coca asta se toarna intr-o forma unsa cu unt si tapetata cu faina. In ea se scufunda rondelele de mere si murele (stiti deja, Auchan). Se presara cu zahar. Se coace prajitura la foc potrivit, cca 50 de minute. E mai buna rece. Cica au turcii o zicala: mananci dulce, vorbesti dulce. Ceea ce va doresc si voua!:)

Cred ca am luat-o razna cu zaharul. Ani de zile in care n-am mancat dulciuri pentru ca realmente nu simteam nevoia se inghesuie acum sa ma muste de fund. Oh well, blame it on the hormones I always say! Si pe Pufix care imi face toate damblalele. Life… as it should be. Sa purcedem, deci, la prajitura delicioasa cu fructe de padure.

Cica pentru 8-10 persoane – yeah right:))
200g unt
200g zahar
8 oua
1 praf de sare
250g faina
unt si faina pentru uns tava
450g fructe de padure
zahar pudra si fructe pentru ornat

Noi am folosit coacaze congelate din productia locala Cornu. Merg orice fructe de padure – afine, zmeura, mure… ce-aveti. Nefiind sezon, varianta congelata e probabil cea mai convenabila. Am decongelat coacazele pe foc foarte mic, cu o lingura de zahar brun pentru ca natur sunt cam acre.

Aluatul se face asa: se freaca untul (zacut ceva vreme la temperatura camerei, ca sa fie moale) cu zahar, pana devine cremos-omogen. Se adauga galbenusurile one by one. Albusurile se bat spuma tare, de-aia de sta in cap fara sa curga (yep, we tried that too). Se incorporeaza cu restul, lingura cu lingura asa. Treptat se adauga faina, amestecand in continuu. Aluatul astfel obtinut se toarna intr-o forma rotunda cu pereti detasabili (noi am folosit una de tarta), unsa cu unt si tapetata cu faina. Deasupra se pun fructele de padure, cu lingura si fara zeama pe care si-au lasat-o la dezghet. Despre copt… ce sa va zic, reteta zice 1h la 190 de grade. Cuptorul meu ultra-performant si inca in garantie, care face scrum orice, a gatat de copt prajitura asta in mai putin de juma de ora, la chipurile 60 de grade. Deci fiecare dupa cum si-l stie.

Peste prajitura calda, abia extrasa din cuptor, se pune zahar pudra. Se orneaza fiecare felie cu fructe proaspete (in cazul nostru, zmeura congelata-decongelata) si se mananca in nestire, dupa mantra “nu sunt grasa, am oase grele”. Va poftesc la o saptamana zaharoasa. Enjoy!

Face mama un chec cu mere nemaipomenit! I love it! E genul ala de prajitura umeda asa, nu inecacioasa cum e checul obisnuit. Si cum mai avem inca multe mere din productia Cornu, am zis ca-i pacat sa go to waste si ca le-ar sade nemaipomenit de bine in forma de chec. Se face asa: 5 albusuri se bat bine spuma. Se bate apoi spuma cu 5-6 linguri de zahar si unu-doua pliculete de zahar vanilat, adaugate pe rand. Se toarna in compozitie un paharel mic de ulei, asa, treptat, in firisor subtire si batand in continuu. Apoi, 5 galbenusuri, tot pe rand. Apoi 5 linguri de faina, cu varf. Pe rand si omogenizand compozitia. La final – o lingurita de praf de copt, stins cu zeama de lamaie. Si, in fine, merele rase si scurse bine  in prealabil, amestecate cu scortisoara dupa gust. Mixul asta se toarna in forma de chec unsa cu unt si se coace la foc potrivit pana cand trece cu succes proba intepatului cu scobitoarea (stiti, cand aceasta ramane curata, e semn ca s-a copt prajitura). That’s all folks! Pofta buna la chec cu mere si o saptamana usoara.

Back by popular demand si din pacate pictureless (long story, new laptop:p), prajitura Emiliei se intoarce! Pentru ca e indeed una din cele mai gustoase prajituri de casa si pentru ca multi dintre voi vor sa stie cum se face, am rugat-o pe Emili sa ne mai dea odata reteta. Si iata:

• 300g zahar
• 300g faina
• 200g unt
• 2 ciocolate cu lapte rase
• 4 oua
• cacao si scortisoara dupa gust
• 1 cana de vin rosu

Pe principiul, foarte sanatos dealtfel, “mix everything together”, aceasta delicioasa prajitura porneste cu ouale batute separat (intai albusul cu zaharul) si se termina cu vinul si scortisoara, care se adauga exact inainte sa dam prajitura la cuptor pentru a nu se risipi aromele.  Nu va speriati daca nu creste, din cauza, sau mai bine zis, datorita ciocolatei si vinului, aceasta brownie are o consistenta moale si umeda mai degraba decat una inecacioasa ca de pandispan. Sounds easy enough! Enjoy!