Dragilor, multam mult pentru toate retetele pe care mi le-ati trimis, a fost tare greu sa alegem una singura. Ne-am oprit pana la urma la reteta Bunicii, pe motiv ca nu ne-am indurat sa alegem o coca de post si ca mi-au sticlit ochii ca la licurici cand am vazut in compozitie unt si lapte. Plus ca na, mucenici de la bunica suna corect. Asa ca multumim, draga Buni! Cum s-au desfasurat lucrurile am sa va povestesc in cele ce urmeaza.

Pai in primul rand, nu ne-am invatat deloc minte de la Craciun, cand am umblat dupa nuci ca disperatii cu o zi inainte sa plamadim cozonacul. Am uitat si de data asta ca nuca-i pretioasa si ca romanul rade tot si ca cel mai sigur e sa ti-o procuri cu cateva saptamani inainte de orice eveniment public care o necesita. Asa ca sambata ne-am invartit ca fraierii prin tot felul de piete si supermarketuri, nuca nema. Intr-un final am gasit la our very own Mega Image de cartier niste pachetele de nuca la suprapret, 70 de lei kilul. Si cum ce kilu’ meu era sa facem, am luat.

O alta invatatura de tras din povestea “mucenici 2011”, e aia cu “cine plamadeste mucenici la miezul noptii, termina la 3 dimineata”. Si asta fara dublu ciclu de dospire. Dureaza ceva micutii, pentru ca dupa ce faci coca, tre’ sa o lasi sa creasca o ora  in forma de guguloi, apoi sa o intinzi, sa faci opturile de rigoare pe care sa le mai lasi la crescut inca o ora. Sa coci tava dupa tava, ca nu poti sa pui in ea prea multi, trebuie sa fie destul de spatiati ca sa aiba loc sa creasca si sa nu se lipeasca unul de altul. Pe urma tre sa-i insiropezi, sa-i ungi, sa-i presari cu nuca. Si pe urma trebuie neaparat sa-ti infigi dintii intr-unul cald si mustind de sirop. Sau, in  cazul meu, fiind eu o ciudata (de Craciun primesc propriul cozonac simplu, fara niciun fel de umplutura), sa razi doi-trei asa scurt, imediat ce i-ai scos din cuptor, fara nuca si fara miere.

Invatatura numarul trei: ideea mea cu “hai sa prajim putin nuca si sa nu o macinam foarte marunt” sucks! Nuca usor arsa si mare nu e nici buna, si nici nu se lipeste de mucenici.

Invatarura numarul patru: ideea lui Pufx cu “hai sa vedem ce se intampla daca in loc de miere ungem cu sirop de artar” – not half bad. Merge, zau! Ceea ce dovedeste inca o data ca el e specialistul familiei in materie de cocaraie, prajituri si alte unelte ale diavolului.

Invatatura numarul cinci: data viitoare – din start portie dubla. Din 500g de faina am obtinut cu greu vreo 7 mucenici decenti si vreo 5 mici si tristi. Nici intr-un caz 40.

Reteta originala o gasiti aici, mult mai bine decat as fi fost eu in stare sa v-o povestesc:

http://raftulbunicii.blogspot.com/2010/03/mucenici-moldovenesti.html

Dupa cum ziceam ieri pe Facebook, kudos to Pufix, the bestest husband ever, si nu zic asta pentru ca l-am luat de barbat, ci pentru ca mi-a facut mucenici:)) Au iesit foarte buni. Atat cat trebuie de pufosi, consistenti si dulci. Pana miercuri poate mai facem o tura, eu vreau turtite rotunde din compozitia asta, pe care sa le sectionez nemilos-transversal si sa le mananc cu unt si dulceata de zmeura.

Pofta buna la mucenici pentru cine nu a fost un purcel lacom si i-a mancat pe toti inainte de 9 martie… /blush

Nu e timp de povesti, ca avem de vizitat mame si surori si matusi,  avem de montant patut si alte alea, avem de scarpinat pisici si de mancat bun. Dar era musai sa va informez ca mucenicii lui Pufix sunt the shizznit! Mai multe va zic maine. O duminica insorita tuturor:)