Sunt cateva treb’shoare care merg impreuna de vis, de exemplu dragostea si casnicia. Sau Batman si Robin. Sau Mazi si prosecco. Sau, in cazul asta, morcovii si cimbrul. In schimb, doua lucruri care nu merg deloc impreuna sunt trezitul dis de dimineata si cu mine. De aceea, daca e sa fie pachetel pentru a doua zi, ori e ceva ce se poate face de cu seara, ori ceva ce se realizeaza intre un spalat pe dinti si o sesiune de razgai cu Iepurs. De exemplu, aceasta incropeala cu morcovi rasi, cimbru, feta, spanac si migdale crude. Singura complicatie e ca morcovii se trag lejer la tigaie, in doua linguri de ulei de masline parfumat cu crengute de cimbru si stins, post morcovi, cu niste zeama de portocala.

Am salata asta in drafts de o vesnicie si tocmai am realizat ca mai e toamna fix doua zile. Grabiti-va, deci, caci nu exista mai mare transgresie pe lume decat o salata de toamna executata iarna.

[PS se intoarce.] PS: Alergati, macar in gand. Antioxidati-va. Plasati-va strategic in calea imbratisarii.

Later edit: A iesit soarele:-)

Anul trecut am facut pentru prima oara megatocana: http://easypeasy.ro/2011/10/fricassee-de-porc-zis-si-mega-tocana. Am hotarat numaidecat ca e cea mai buna mancare pe care am facut-o vreodata, poate si dintr-o potriveala maxima a dansei cu gusturile mele barbare – stiti, porc, smantana, unt. Ei, si acum cateva seri, am facut ceva ce, vorba din popor, o cam bate la fund. Hai sa zicem asa: megatocana e cea mai tare chestie de mancat toamna/iarna, iar acum avem ceva equally delicious pentru sezonul primavara-vara. De fapt, asa sa-i si ramana numele – “tocana de primavara”. Mai ceva ca megatocana!

Facem asa: intr-un vas de ceramica (eu am unul cu diametrul de 24cm) se pun cartofi noi taiati rondele (ceva mai putin de un kilogram am avut eu), doi morcovi noi, doua cepe verzi, un usturoi verde mare – tot rondele, carnati de casa afumati (eu am luat de la sibieni), doua cani de mazare noua sau din congelator si o legatura de marar tocat marunt. Se acopera cu apa sau supa de legume. Se potriveste de sare (nu multa, pentru ca mararul si carnatii aduc extra-sare) si piper negru proaspat macinat (circa o tona). Se da la cuptor la foc potrivit, cu capac peste. E gata cam in 40′ – 1h, verificati din cand in cand. Cand e cartoful moale, dar nu “imprastiat”, se drege tocana cu smantana dulce (cam 2-3 linguri), si se pun in varful dansei niste creveti roz-prefierti (mai multi asa), direct din congelator. Se amesteca lejer tocana si se lasa inca 5 minute, hai, maxim 10 daca nu s-au “topit” astia micii.

Ca si megatocana, si aceasta mancare trebuie sa aiba zeama la greu, fiind ea undeva intre supa si felul doi. Nu asteptati sa scada lichidul, that’s not the point. In castron se pune cu polonicul si se garniseste cu verdeata proaspata. Ce e misto la ea e ca nu necesita mari preparative, nu se calesc legumele sau carnea, totul e pus deodata. Cartoful nou fierbe repede, deci si aici ia puncte:)

Urmatorul challenge e sa gatesc la doua oale, intr-una megatocana, in alta tocana de primavara. Trebuie neaparat sa-mi dau seama care-i mai buna. Estimez ca ma voi hotari greu, si deosebit de multe degustari vor fi necesare:D

Pentru ca ieri am mancat iarasidinnouwtf pizza, se reporteaza pe azi burgerii de curcan fara chifla, facuti fix dupa reteta asta – http://easypeasy.ro/2011/04/burgeri-de-curcan. Langa dumnealor, o salata cretzofolina cu morcovi noi si dressing de rucola (o cutie de rucola, zeama de la o lamaie, niste ulei de masline cu busuioc, doua lingurite de mustar de calitate, o manuta de chilli flakes, sare dupa gust – toate astea mostrflocite la blender). Atat, ca am treaba. O zi cu spor s-aveti!

De sambata seara de cand l-am capatat, m-am tot gandit ce sa fac cu el. Mi se parea prea proaspat si pretios ca sa-l azvarl la congelator pentru cand facea Iepu’ 18 ani si aveam si eu timp sa gatesc chestii elaborate again. Dar nici sa se imputa la frigider pana cand aveam eu timp sa scorbolesc cartile de bucate din dotare dupa o reteta fancy-shmensy nu mi se parea o varianta buna. Si-apoi mi-am amintit parerea mea despre gatit peste: simplicity, simplicity, simplicity. Si l-am facut in crusta de sare.

Se facea ca era o dupa-amiaza cand Iepu’ era… sa zicem, prezenta isteric. Simtise ca mami avea de facut ceva de importanta domestica majora, drept care nici intr-un caz nu se putea intampla ca ea, Iepu’, sa treaca acest lucru cu vederea. Printre urletele copilului deosebit de vigilent si ale mamei acestuia pe dinauntru, se reusea sa se poposeasca pestele ud peste stratul gros de sare grunjoasa din tava tapetata cu folie. Se indesau in buzunarul domniei sale salaul niste felii groase de lamaie si o mana de patrunjel, apoi se acoperea totul cu sare. Si pentru ca treaba nu era uda destul, sau asa mi se parea mie, i se storcea in cap o lamaie mare. Se infasura pachet cu folia si se dadea la cuptor la foc mic, nu pentru ca asa era logic, ci pentru ca intre un leganat si-un schimbat de pampers, nu se stia clar cand aveam sa mai ajungem in proximitatea masinii de gatit. Se scotea din cuptor peste vreo 40 de minute intr-un moment de repaos vocal al lui Iepu’, se “decrusta” cu o furculita si se asternea pe un platou. Peste el venea un sos de unt cu lamaie si patrunjel. Alaturi – cartofi noi si morcovi fierti (ar fi fost mai bine la aburi, dar din considerente de timp n-am mai scos mantzocaria de aburit, ci i-am facut pe foc, intru sacrificarea vitaminelor – asta e, nu le poti avea pe toate).

Felicitarile, masa si dansul au durat trei zile si trei nopti, atat am mancat din el doi oameni mari si flamanzi. Este incomparabil, fir-ar sa fie, gustul pestelui dulce, intreg pe oasele sale si abia prins, cu cel am fileurilor congelate pe care le mancam de obicei. Efectiv, dar efectiv divin nenica! De fiecare daca cand mananc prospetime de-asta, realizez ca gustul ala fishy al pestelui de fapt nu exista decat la pestele “statut”. Ce pacat ca nu ma pot aseza cu gura la estuar, sa vina toti pestii la mine. Iar combinatia aia de sare cu zeama de lamaie e to die for! Toata casa miroase a Marea Mediterana asa. Eterna recunostinta mamei lui Boo care mi-a facut aceasta bucurie, nu ne mai ajungeau gurile sa mancam si sa-i multumim.

Ei da, asta a fost povestea salaului proaspat. Ne intoarcem la fripturile de ton congelat de la Mega Image si la aplecari casnice mai putin solicitante, cum ar fi ouale ochi si painea noastra cea de toate zilele, cu unt. Weekend fain tuturor!

“Sunteti acasa? You’d better be, coz I’m coming over”. Cam asa incepea ieri  cea mai nebuna baking palooza din istoria casei noastre si a celor 17 ani de prietenie ce ma leaga de distinsa Boo, aka fairy godmother to Iepu’ si mare bloggerita  pe cand multi dintre noi nici nu stiam exact ce-i aia (remember www.fabricadejucarii.ro?).

Revenind. Tzar tzar la usa, deschid, apare Boo de dupa o sacosa imensa din care se itzeau niste fire de praz. Zic: wtf? (and I mean that with love, but wtf?). Si Boo, incantata din cale afara: “am venit sa gatesc pentru tine”. Uuu! Deci da. Ca sa intelegeti amplitudinea acestui minunat gest pe care numai o bff poate sa-l faca pentru prietena ei cu (inca) voma de copil uscata pe tricou, tre’ sa stiti ca Boo crede ca uraste cu patima gatitul, ceea ce, desigur, nu e deloc adevarat. Ei da. Si uite-asa, cand corabiile mele nu ca erau inecate, ci dospeau pe undeva pe fundul unui ocean cu lacrimi, vine aceasta salvatoare, aceasta Mesia a bucatariei mele parasite si, suflecandu-si manecile tricoului roz cu maneca scurta, se apuca de feliat si mixat si copt si mermelit unele din cele mai bune chestii comestibile care-au iesit dintr-un cuptor: placinta cu praz si branza si briose cu morcovi si portocale. Da frate!

Evident ca i-am cerut retetele si ceva vorbe de pus pe blog, dar ma tem ca este booked solid pentru urmatoarele luni, catering ceva bucatarie regala sau asa ceva, asa ca  va trebui sa va multumiti cu mine si vorbele mele putine.

Intai placinta cu praz:

175g faina
1 lingurita de praf de copt
1/4 lingurita de bicarbonat
amestec de ierburi de Provence
50ml lapte
1 ou
100 ml ulei
1 praz taiat marunt
75g branza cheddar, rasa

Intai se amesteca toate ingredientele uscate, apoi se adauga laptele, oul batut si uleiul. Si la coada prazul si branza rasa. Se varsa compozitia intr-o forma tapetata cu hartie de copt si se da la cuptorul preincalzit la cca 160 -180C vreo 25 de minute. E buna tare, si calda si rece. Si mie mi se pare ca merge cu smantana, sau, si mai bine, cu un sos de smantana si marar.

Si acum briosele cu morcovi si portocale:

75g unt topit
sucul si coaja a doua portocale (Boo nu a pus coaja, ca bine a zis ea ca e plina de caca, chimicale, stiti voi)
1 ou
100g morcovi rasi
300g faina
2 lingurite de praf de copt
100g zahar (Boo le-a facut cu zahar brun si mai putin, morcovul e destul de dulce anyway)
1/2 lingurita scortisoara

Iarasi – se amesteca ingredientele uscate intr-un bol, punand si un praf de sare. “Udaturile” se amesteca separat cu un tel, in ele se incorporeaza morcovii rasi si apoi toata chestia asta se toarna peste alea uscate, amestecand lejer (sa ramana cosistenta lumpy asa, nu foarte omogena). Se toarna maglavaisul cu lingura in tava de briose tapetata cu hartiute speciale sau unsa cu unt/ulei. Se coc briosele in cuptorul preincalizt la 170C.

Ce-am invatat din asta? Pai:

– “Cooking is fun daca gatesti pentru oameni care te iubesc” – Boo dixit.
– “Cine n-are pe cineva care sa-i coaca din dragoste o prajitura e un om trist” Cookie dixit.
– “Nom nom nom” – Mishu dixit.
– “Burp” – Iepu’ dixit.

<3<3<3

O stiti pe aia cu “gone in 60 seconds”? Pai cam asa si eu in ultimele zile. Ba cu iepu’, ba pe la bucatarie. Ca de mancat tre’ sa mancam si eu n-am de gand sa ma las, no way, nu nu nu! O fi scorul 1-0 pentru tine, dar lasa ca te dovedesc eu, bai bebe bai! Chiar daca asta inseamna sa incep o mancare dimineata si s-o termin noaptea. Vorba desenelor animate, nu zaietz pagadi!

Ei, si cu acest plan maret in cap, hotarata sa-mi demonstrez ca nu ma face pe mine un omulet de 3 kile juma’, am dezghetat o bucata de piept de curcan, crezand ca e piept de pui. Dar ce mai conteaza! Am taiat carnea bucati mici, le-am tavalit prin nitica faina cu boia, sare, piper si cimbru si le-am perpelit delicat in unt amestecat cu cca o lingura de ulei de masline. Stiti metoda. Dupa aia, in ce-a ramas in tigaie in urma carnetului, am calit vreo trei morcovi taiati rondele, o ceapa mica si cateva felii de ardei rosu, tocate marunt.

Intr-un vas de yena am asezat asa: strat de dovlecei taiati rondele, carne, morcovi si iarasi dovlecei. Am condimentat fiecare strat, am “picat” niste ulei de masline si niste apa fiarta, nu prea multa. Am acoperit vasul si l-am dat la cuptor, la foc potrivit.

La coada am incropit un sos din iaurt si marar, ingorsat cu nitel amidon alimentar. Pe asta l-am turnat peste mancarea de dovlecei si am lasat vasul descoperit la cuptor inca vreo cinci minute. Am facut si o mamaliga alaturi, ca mi s-a parut ca merge. Pe care mamaliga nu am mancat-o calda cu dovleceii, ci am lasat-o sa se raceasca si am taiat-o felii. A fost bun, si chiar daca nu era, nu-i momentul sa facem nazuri. Sa zicem merci ca nu mancam paine goala zilele astea. Nu zic bine?:)

Sunt plumpy. Nu ma mai incap blugii skinny decat asa, circa pana peste genunchi. Scartaie patul sub mine, se crapa parchetul sub greutatea pasilor mei de elefanta. Plus ca I have a new found love for sugar, care mi-e straina si inconfortabila. What to do, what to do? Pai ce altceva decat sa navigam extrem in directia opusa, a mancatului asa de sanatos ca ne doare. Not to panic, situatia e temporara si sub control. De fapt, mai degraba doresc sa va impartasesc din tainele eficientei culinare maxime, de care am dat dovada in ultimele zile transformand niste resturi intr-o cina foarte buna.

Asa. Pai mai intai de toate, am facut intr-o seara niste somon la cuptor (uns cu ulei de masline si zeama de lamaie si stropit nitel pentru gust cu foarte putin sos teriyaki). Alaturi am mermelit rapid niste morcovi sote – adica morcovi taiati rondele, tavaliti in tigaie cu putin ulei de masline, sare, piper si cimbru, stinsa povestea cu o cescuta de apa, inabusit totul pana se inmoaie morcovii, apoi garnisit cu unt si suc de lamaie proaspat stors. Ca-mi ramasese gandul la sote de morcovi inca de saptamana trecuta, cand am fost la ziua lui Boo la Chez Marie si si-a luat ea niste baby carrots foarte foarte buni, garnitura la o dorada equally delicious. Dar sa ne intoarcem la oile noastre. Dupa morcovi sote si somon, am aburit niste broccoli in completarea mancarii noastre exagerat de sanatoase, pe care doar un minut l-am agitat apoi in tigai cu putin ulei de susan si seminte de asemenea.

It doesn’t get more diet than this, adica singurul lucru care separa aceasta mancare de ceva ce s-ar putea manca la spital este folosirea untului in sote, in rest, e sanatate curata, omega 3, stiti voi.

Evident ca, nefiind porc, ne-au mai ramas si pe a doua zi resturi. Pe care cu maiestrie deosebita le-am transformat in cina numarul doi: risotto cu somon si creveti.

Nu aveam orez de risotto in casa, ci doar de-ala salbatic. Asa ca asta am folosit, nu-i bai. Am aurit o cana de salbaticiune in tigaie, cu putin ulei de masline, pana a devenit, cum zice la carte, translucid. Si-apoi am stins cu apa (ca mi-era lene sa fac supa si n-aveam chef de vin), am lasat sa fiarba inabusit pana a absorbit tot lichidul. Si tot asa, you know the drill. At some point, am turnat peste orez o conserva mica de mazare, cu zeama ei cu tot. Plus morcovii din sote-ul de la cealalta cina si niste resturi de broccoli. Plus sare si piper foarte mult. Si niste oregano.

Si-apoi, when almost done, am pus somonul gatit in prealabil si taiat bucatele, niste patrunjel verde tocat, o mana de creveti prefierti si niste unt. Am amestecat bine, am asezonat cu alea alea condimente si la coada i-am tras si niste parmezan ras. Concluzia: am mancat bun, sanatos, n-am aruncat nimic, all is well in the universe.

PS: You can tell ca ma simt mai bine, nu?;)