Ieri v-am facut capu-n colturi cu hotelul visurilor mele romanesti. Azi, despre mancare sa vorbim! Mancarea ce-am mancat in vacanta noastra romaneasca.

Pai. Am plecat duminica pe la 11 dimineata, cu destinatia Sinaia. Nici nu iesiseram bine in DN1, ca m-a razbit foamea. Nu avea nimic de-a face cu faptul ca imi place de nu mai pot sa ma opresc la McDrive in Otopeni de cate ori am ocazia, nu nu, nu despre asta era vorba. Ei, am mancat un McToast, am baut un espresso pe care mi l-au servit sub amenintarea ca daca nu este extrem de tare, eu ma supar pe ei, si-am plecat mai departe. Am ajuns la babacii lui Mishu, in localitatea prahoveana cu oua, conveniently pe la ora pranzului. Am mancat carnat prajit cu cartofi prajiti. In ulei. In ceaun. De ce este important acest lucru? Veti afla, keep reading.

La Sinaia am ajuns pe la trei si ceva. Ne propuseseram deja ca in seara aia sa mancam la Tirol, iar pana la ora cinei, am studiat metodic pe net tot ce inseamna review de restaurant din Sinaia si-am facut si planul pe urmatoarele zile. Despre Tirol acum.

Tirol

Deci la Tirol nu te duci daca esti vegan, vegetarian sau scarnav. Din octombrie incolo, nu te duci nici daca ti-e milutza de animalele padurii. Te duci daca esti hulpav, lacom mai, carnivor, ciolanovor, mancator de grasime pe paine. Au oamenii astia niste portii… cat China. Noroc ca poti sa comanzi doar jumate, cel putin la unele feluri.

Prima noastra cina la Tirol s-a soldat cu snitel elventian (adica snitel de curcan cu emmentaler si brie) de parte lui Mishu, si-o usurica tigaie tiroleza de partea mea. Care nu continea decat ciolan afumat, carnati, cartofi, dovlecel, ou si branza, grase grasoase in tigaita de fonta “arsa”. Ca sa ne fie usor sa ingurgitam, am ras intai un cos de chifle calde cu unt. Fereasca sfantu’ sa fi trecut direct la main. Ah, si-o ciorbica, era sa si uit. In conditiile vitrege ale mic-dejunului junk si pranzului uleios din ziua aia, lesne de inteles de ce mi s-a facut oleaca de cam scarba. Noroc ca mi-a trecut. Chiar si asa, afectata de propria-mi lacomie supra ficat marit ce-oi avea si eu, pot zice ca tigaia tiroleza e ceva deosebit. Cred ca iarna, mai ales, iti merge la suflet. Mananci una si hibernezi pana infloreste ciresul. Foarte bun. 109 lei a facut nota asta cu ce v-am zis plus niste apa, bere si cafea. Ceea ce mie mi s-a parut mult, nestiind eu ce urma sa aflu in urmatoarele zile, si anume ca e al dracului de greu sa faci in Sinaia o nota de sub 100 de lei la mancare.

A doua oara cand am mancat la Tirol, peste cateva zile, ne invataseram lectia. Am comandat eu juma de portie de snitel vienez (servit cu salata bavareza de cartofi si dulceata de afine), iar Mishu – niste pastrav in malai cu legume trase la tigaie. Excelent. Am baut siropuri de zmeura si de brad, ba chiar si o afinata din partea casei.

Ce mi-a placut aici a fost treaba cu formularul de feedback,  pe care l-am completat responsabil, ca eu asa fac. Ce nu mi-a placut este ca, desi am scris pe formular ca m-au asasinat guristii cu programul lor artistic (mostenire din vremuri stravechi, I bet, si complet nepotrivit cu locul – adica – hu da fac iz elis), am avut parte de acelasi program si a doua oara cand am mancat la Tirol. Oh well:)

Mentionez ca serviciul a fost dincolo de repros, ne-am simtit tare bagati in seama, scrumierele se schimba inainte sa apuci sa vezi un chistoc in ele, chelnerul e dezghetat, zambitor si eager to please, iti dau doggy bag branduit si, una peste alta, atmosfera este foarte placuta atunci cand muzicantii sunt ocupati sa bage la ghiozdan.

Alex

Intr-o zi, la pranz, ne-am aventurat pe jos la Alex, singurul restaurant unguresc din zona. Am luat-o frumos tipa tipa pe Kogalniceanu in sus (strada “urcata” fix in vecinatatea Hotelului International), si-am ajuns in juma de ora cam cu limba de un cot la o casa de-asta veche boiereasca, cu terasa mare, interior cam cantinos, dar mancare buna. Am comandat supa de usturoi in paine, ceva supa de pui cu taitei nushdecare – insert Hungarian jibberish aici, papricas de pui cu galuste x2, gumboti cu prune, vin si palinca. Aici ar fi existat o sansa sa facem nota sub milion, daca nu am fi baut alcool. Care decat… ne era frig.

Supa cu taitei a fost cam teapa turistica, recunosc. Aveau taiteii aia un iz de punguta de la supermarket – ceva de groaza. Nici supa de usturoi nu m-a dat pe spate. In schimb, papricasul de pui cu galuste… fericirea are chipul lui. Usor picant si din cale-afara de gustos… 15 lei.

Gumbotii nu mi-au placut. Mi-a placut, insa, ca ne-au intampinat cu pita cu unsoare si ceapa, on the house. Nice touch, ne-am gandit noi.

Snow

Intr-o alta zi, am mancat de pranz la piciorul telecabinei, la Snow. O casa de lemn, mobilata asa, German style, unde preturile-s mari de tot ca peste tot, iar serviciul – cam lent. Am asteptat dupa mancarea aia ceva vreme. Iar la masa de langa era un cuplu care ameninta cu “scapat trenu’, frateee” daca nu primesc de-ale gurii mai repede. Mancarea a fost insa foarte foarte buna. Ciolan afumat cu orez, coaste de porc afumate cu piure si salata de varza, doua beri si o apa – 106, parca. Un fel de mancare era in medie in jur de 40 de lei. iar terasa era la fel de urata ca la Pui de Urs. Gizas!

Forest

Aici am ajuns intr-o alta zi, dupa-amiaza. Sa tot fi fost ziua in care la pranz am mancat la Snow. Motivati de soioshenia acestei mese, am zis unul la altul ca ne-ar prinde grozav de bine o plimbare digestiva. Ce pacat ca am gresit drumul si era sa ne lasam oasele de corporatisti sedentari prin niste boscheti spre cota. Am mers de ne-a luat Gaia si intr-un final am mers no more. Am ajuns la boutique hotel Ioana, despre care citiseram pe net c-ar fi schema, si unde ne trimiteau si niste foodie friends cu caldura.

Ei, intai va zic despre restaurant, si-apoi despre cum arata hotelul. Forest e, cum bine ii zice numele, in padure. Foarte ciudat amplasat, restaurantul e inconveniently acoperit de o prelata, nu vezi mai nimic stanga – dreapta, decat daca operezi o gaura cu cutitul de friptura. Singurele mese afara sunt la coada amplasamentului stil vagon. Noi acolo am stat si ne-a placut tare, chiar daca aveam ace de brad in farfurie. E ca o barca restaurantul asta, una lunga, cu scari in urcus si coboras si deck de lemn. Interesant.

Meniul contine si preparate vanatoresti, dar si chesti mai fensi shmensi pe care nu le gasesti chiar peste tot in Sinaia. Contine si Haagen Dazs, ceea ce e fitza bai nene, asa, in creierii muntilor. Din nefericire, nici excursia cu iz de sport extrem (nu am mers NUMAI pe troutuar, da?) facuta de cei doi turisti grasi nu ne-a ajutat sa ne simtim mai putin aglomerati de porcul mancat la pranz, asa ca la Forest n-am luat decat dulce si cafea. Eu cheesecake, el tiramisu. Nu m-au epuizat de placere, tre’ sa recunosc. As zice ca au fost just ok.

Am facut si turul boutique hotelului, for future reference. N-am vazut camera romantica, aia cu urs rastignit pe jos, shemineu si cada de-aia intrusa in dormitor, dar am vizitat apartamentul cel mai cel – Salt Lake, care se insira frumusel pe trei etaje: unul e living, al doilea e dormitor, al treilea, behold!, private spa cu jacuzzi, sauna si terasica.

Ne-a placut la Ioana, dar nu as da Internationalul pe acest hotel nitel cam crowded si cam in-faunat cu sort-of-pitzies de Bucuresti. Mi se pare ca, desi e tare cu gust aranjat, hotelul nu-ti ofera niciun pic de anonimitate si privacy, eu mult mai tare ma bucur sa fiu unul din cei 1000 de oaspeti ai unui grandios hotel plushat. But that’s just me!

Cucina Sofia

Asta e restaurantul numarul doi de la Hotel International. Am mancat aici de doua ori. Poate ca cele mai faine bruschete cu rosii ever (din cauza de paine foarte buna si ratie corecta de toate cele). O pizza cu peste surprinzator de buna pentru un restaurant de hotel. Un muschi de vitel pe pat de spanac sotat – bun. Si doua feluri de paste gatite bine si corect. Atmosfera faina, fara guristi, fara program artistic. Intr-un decor lejer, in care toate detaliile erau la locul lor. Pentru ca nu exista foarte multe locuri in Sinaia unde sa mananci mai light, recomand Cucina Sofia pentru cand porcul se dovedeste a fi too much. Ceea ce, credeti-ma, se va intampla dupa un sejur de mai mult de doua zile in frumoasa statiune.

Brasov

nu probably, ci most definitely the best city in Romania

Am lasat la coada cea mai faina experienta culinara din vacanta noastra romaneasca. Pai. Intr-o zi a plouat. Piscina era inchisa pentru curatenie. What to do, what to do, ne-am dus la Brasov. Asa de tare imi place orasul asta, ca m-as muta fara sa clipesc acolo daca as avea de job.

Am mancat la Casa Hirscher, unde nu mai fuseseram, dar despre care ne-au zis prietenii ca-i awesome. M-a cam spart! In primul rand terasa de sticla (se vede in poza de intro a postului), cu kale si anturium, cu mobilierul ei retro si uleiul ei aromat. Si-apoi mancarea. Dupa ce mancaseram in Sinaia la mese soioase cu circa 40 de lei portia, nu ni s-a parut scump la Hirscher. Nici ieftin, ce-i drept. Am mancat paste – eu – dello Chef, Mishu – penne Hirscher. Ale lui au fost mai bune, dar ambele au fost like… cele mai bune. Vreo 38 de lei parca o portie, si-ti venea sa-ti mai comanzi una. Ce nu prea mi-a placut? Pai un serviciu cam romanesc asa. Niste ospatari cam mizantropi. Dar am trecut cu vederea, ca zau, merita.

Desertul l-am halit la cofetaria Vatra Ardealului, in centru. Unde mergem de fiecare data cand suntem on Brasov. Dar am auzit c-ar merita si cofetaria Deliciile Kronstadt, unde n-am ajuns. N-am ajuns nici la Prato, dar musai data viitoare.

In fine

Singurul loc unde nu mi-a placut si unde am facut si cea mai mare nota de plata a fost za good old Taverna Sarbului, unde au dat aia in noi cu portiile lor oversized, overpriced si cu aceeasi specie de ospatar scarbit de care va ziceam mai sus.

In Sinaia se mananca bine peste tot, zau. Nu e usor daca nu-ti place carne, dar altfel, bun dom’le. Este scump, asta v-am zis. Cand ne-am intors in Bucuresti, am oprit la Tratoria noastra preferata si-am facut parastasul vacantei cu o portie de paste care au costat 20 de lei si o nota totala de 50. Aaaa… wow!

Topul restaurantelor din Sinaia si imprejurimi, dupa papilele lui Cookie si Mishu, arata asa: 1. Casa Hirscher; 2. Kuib – pentru friptura de vita pe roca vulcanica (am povestit in repetate randuri despre el), si nu numai; 2. Tirol – la egalitate cu Kuib; 2 si jumatate – Cucina Sofia; 3. Snow; 4. Alex; 5. Taverna Sarbului. Pe Forest nu l-am bagat in top, ca n-am mancat decat desert. Data viitoare.

Aici – topul lui Trip Advisor: http://www.tripadvisor.com/Restaurants-g315907-Sinaia_Prahova_County_Southern_Romania.html

Cele bune si spor:)

Una lume viseaza la vacante in Bali, Dominicana sau Tenerife. Eu…, cum sa va zic…, as fi mers si la Tecuci, asa de flamanda de timpul nostru in doi eram. Am mers pana la urma in Romania noastra, la Sinaia. Si, mirare, a fost freaking great:D Urmeaza o ambitioasa pledoarie. Mi-am propus sa va conving ca merita sa vacantionati la Sinaia chiar inainte de a va lasa dintii in pahar pe noptiera seara la culcare. Deci, da.

unde dormim la Sinaia

In ultimii ani, cam de fiecare data cand ne-au ajuns truditele oase in frumoasa statiune de pe Valea Prahovei, ne-am cazat la Piatra Soimului. Ne place mult aici. Ca-i liniste si pace (hotelul e pe varianta, spre Cumpatu, nitel mai sus de casa memoriala George Enescu). Ca au parcare. Ca au parc de vis, adica asa:

Ca au trei locuri de joaca pentru copii – doua outdoor si unul indoor. Plus o gramada de props pentru vacanta avec le plod – scaune de masa, culori, ateliere de joaca si creatie, disponibilitate sa pregateasca mancare speciala pentru boraci, patut de copil la cerere… de-astea. Ca la restaurantul hotelului, pe numele lui Kuib, au terasa faina tare si se mananca bun bun (musai friptura de vaca pe roca vulcanica si fondue de ciocolata!). Anyways, foarte frumos la Piatra Soimului, motiv pentru care am si fost anul asta o tura cu Iepurs.

Ei, dar de data asta, aveau domnul si doamna N. un plan a la “rasfatzu’ ursuletzului”, ce musai era sa includa piscina, sala, masaj, fitze si mai ales figuri. Drept care doamna N. a studiat intensiv ofertele de Sinaia, ba chiar a facut si sondarea opiniei publice pe fb, incercand sa se decida intre doua unitati de cazare, adica asta sau asta. Cum se parea ca nu exista diferente semnificative intre unul hotel si altul hotel, am ales hotelul care avea oferta 3 nopti + 1 gratis. Am plecat duminica dimineata, ca sa evitam buluceala de vineri/sambata. Un plan foarte inteligent.

Pai si-am ajuns la New Montana. Si-am lasat ZumZum in parcare. Si ne-am descarcat valizele proaspat cumparate de la OMV (cu puncte).  Si-am vazut un lung sir de scari si no rampa. Si uite-asa a inceput luna noastra de miere numarul doi, cu rasfatz cu carca. Noroc ca pensia este departe, iar noi avem antrenamentul zilnic al manevrarii unui bagaj adorabil de 11 kile. Deci s-ar zice ca suntem obisnuiti.

Foarte pe scurt despre New Montana: hotel renovat anul trecut. Lobby frumos. Personal friendly. Camera de nefumatori la un etaj superior (caci pe etajul de fumatori pute din lift). Balcon ok daca nu ai vecini, ca daca ai vecini, se dovedeste ca a sta in chiloti si a-ti face unghiile cu oja rosie este o idee la fel de proasta ca flashing people cu “n-am nimic pe sub tricou” intr-o intersectie ultra-aglomerata. Revenind. Hotel curat, de trei stelute indulgente, doar ca ei zic ca-i de patru. Un halat si doua cordoane ne asteptau pe noi in camera, motiv de mare halimai si sursa a multiple glume interne over the days to come.

Bai, deci cum sa va zic. Este ok la New Montana, dar nu simti deloc ca te rasfetzi. Nu simti ca, daca tot n-ai mai avut o vacanta in doi din 2009 or so, esti, in general, varza cu carne si la mijloc carne si te agati cu disperare de cele 5 (cinci!) zile (sans plod!) la Sinaia, daca ai vrea sa zburzi prin patul imens si imaculat, sa te freci ghebos cu gel de dus complimentar – fara parabeni!, sa-ti curga in cap de la dus numai apa, nu si calcar si, in general, sa nu iti pui nicio secunda problema ca pe mocheta aia obeza a calcat in prealabil o gheata cu talpa dungata (marimea 44)… ei bine, nu simti ca daca toate astea sunt pe “to do” listul tau, hotelul detinut de ONT Carpati este za right one for you. Ce simti este ca esti in Bulgaria, unde asteptarile sunt supradimensionate si cumva, desi nu e scump, tot platesti mai mult decat face.

Ei da, cu aceasta stare de spirit am pasit in aventura noastra de cuplu tanar la Sinaia. Ce-a urmat e din categoria femeia… cur sucit (vorba bunica-mii). Sa vedeti.

In prima seara ne-am dus sa mancam la http://www.restaurant-tirol.ro/restaurant-tirol-sinaia, despre care auziseram lucruri bune. Bune si cu carne. In caz ca nu stitati, asta-i unul din restaurantele hotelului International din Sinaia, ala mare din curba, landmark de statiune de-a dreptul. Bai, si de cand am pasit in holul frumosului hotel, s-a facut lumina-n sat. Mishu a zis foarte frumos si bine, cu un cuvant: Pufiii, e plushy! O-hoho, si inca ce fel! Zici ca intraseram intr-o antifonare perfecta, o galushca mare si luxoasa, plutind deasupra realitatii cu ceva munte, ceva brazi, ceva melteni si ceva morman de peturi si ambalaje goale de Joe cu cacao.

Tare misto! Tare tare! Also renovat in 2011, acest hotel care era, inteleg, foarte urat si urat mirositor inainte, a renascut fantastic din propriul mucegai, aratand azi ca si cand doar facilitatile imperfecte il mai despart de perfectiunea celor cinci stele (avand el patru).

Am cerut sa vedem si noi o camera. Sa vedem ce pierdem. Un domn amabil de la receptie ne-a condus in seara aia prin camere, junior suit-uri si apartamente de-alea nesi, cu jacuzzi si pista de bicicleta indoor, cum ar veni. Tot drumul inapoi spre Montana n-am facut decat sa batem apa in piua despre “aoleo, maica, da’ ce fain e, ai vazut? da? da’ nu-i asa ca e bestial?”. Desigur ca in dimineata zilei de luni, ziua doi de vacanta, ne-am carat valizele in jos pe scarile sus mentionate, si-am ajuns in paradisul hotelier la numai 77 de euro pe noapte. Un pret bun. Sunt absolut sigura de asta. Ce vedeti pe site, aia e.

[Si acum pentru tine, mai Hotel International Sinaia, ai lav iu! Esti frumos mai, frumos-plushat-plushenko! Mi-ai facut urmatoarele zile de vacanta cam vis. Si cand am plecat cu papucii tai, ca o ghertoaica, m-am consolat cu gandul ca ti-am lasat o cola extra in minibar si un smiley hand made pe formularul de feedback. Inchid paranteza]

de ce ne-a placut la Hotel International

deoarece:

foto: http://www.facebook.com/photo.php?fbid=318319958220185&set=a.318319154886932.93381.304358092949705&type=3&theater

• totul e nou-noutz. de la obiectele sanitare din baie, la mocheta si tapet. nu o pata, o rugina, o mizerie, o ponoseala. none of the above.
• baia cu dush e heavenly, stropitoare din tavan, cosmeticale bio cu miros de struguri si rozmarin, doua halate (you learn to appreciate that:))… da. minus hartia igienica, ce nu e de trei file:))
• camerele de la etajele superioare cu vedere pe spate sunt cele mai faine. vezi munte, e mai liniste si te scalda soarele de toamna la varii momente ale zilei.
• balconul cu podea de faux lemn e foarte cumva, your own porch la jde metri inaltime. am petrecut niste dimineti minunate acolo.
• mobilierul e lux fara kitsch, incredibil! peretii sunt tapetati si imbracati in lemn de culoarea castanei. totul e foarte cald si cozy.
• ai tea & coffee facilities in camera – cana de fiert apa e shiny si necalcaroasa, in schimb cafeaua este ness, iar ceaiul e Fares verde. pacat.
• ai birou in camera. iubesc camerele de hotel cu birou. pe care il folosesc de fiecare data, mainly ca sa abuzez de the branded stationery:))
• patul este pur si simplu perfect. perfect, pernos si imaculat.
• mocheta e babana si nealterata.
• sistemul de climatizare e foarte misto – ai statie de comanda cu touch, de unde poti sa-ti reglezi temperatura dorita.
• lifturile sunt noi si grozav de silentioase.
• lobby-ul e imens, poseda scara de-aia sucita ca-n filme, cu candelabru opulent si bar de zi si noapte, cu cafea buna si fotolii in care te pierzi anonim. cu flori naturale: tuberoze si hortensii.
• la zona spa cu piscina, o minuscula sala de fitness, sauna, masaj, jacuzzi si beauty salon au acces numai oaspetii hotelului. mi s-a parut o idee foarte buna, pentru ca piscina, desi foarte curata si foarte foarte dragutza mai, cu tavan de sticla (care iarna cred ca-i de vis) si picturi pe pereti, e totusi prea mica. noroc ca am fost cam singurii utilizatori pe toata durata sederii.
• hotelul are trei restaurante: unul cu specific italian – http://www.cucinasofia.ro, unul tirolez de care v-am zis deja si unul unde se serveste bufet dimineata. am mancat cu placere la toate, de mai multe ori. o sa va povestesc in detaliu la postul cu mancare ce va sa vina.
• mic-dejunul e bogat si gustos, a bit on the heavy side insa: carnati, oua in fel si chip, rosti cu legume, peste afumat, icre, branzeturi, mezeluri, salate, prajituri de casa (multe, bune!), dulceturi tot de casa, dar si iaurt (care nu este Danone, ca la Marriott:p), cereale si niscaiva fructe anemice si necuratate (asta nu bun!)

Si acum, special, despre personalul hotelului International Sinaia:

Nu credeam, zau, ca se poate asa serviciu bun in Romania. Poate a ajutat ca hotelul era aproape gol. Poate ca oamenii astia nu-s asa de obicei. Dar asa au fost acum. Asa adica monstruos de amabili si ospitalieri. Si nescarbosi, nescarbosi deloc. De parca nu era o magaoaie de hotel cu 450 de camere, ci o mica pensiune a lor. De parca ar fi contat pentru ei, on a personal level, daca eu, A.N., cookie, cookielicious, plec de la ei happy. De exemplu, sa vedeti ce chestie dom’le. De cate ori mancam intr-unul din restaurantele hotelului, ni se punea sub bot un formular de feedback, in care eram amabil chestionati despre mancare, atmosfera, serviciu, etc. Ei, si intr-o seara, cinand noi pentru prima oara la restaurantul Cucina Sofia, am remarcat ca meniul e destul de sarac in paste. Si-am scris exact asa pe formular: doresc eu sa aveti voi mai multe varietati de paste. Nu zici ba’ baiete ca a doua zi, tot la Cucina si tot Sofia, vine chelnerul la mine si zice: Mvai, dar de ce nu ati zis, va facem ce paste vreti: bologneze, alea, alea si alea… you name it! Facem extra meniu, numai sa fie bine. Am fost foarte impresionata caci, fireste, nimic nu ma impresioneaza mai tare decat prompta adresare a poftelor mele animalice:)

Una peste alta, pe lung si pe scurt, aflati ca nici intr-un caz n-ar fi fost asa misto in vacanta noastra daca nu am fi stat la International asta. Nu am absolut niciun motiv sa ma duc in Bulgaria, acum ca am descoperit hotel fensi, cu piscina, la 2h tops de-acasa. Ca si la “plaja” la bulgari tot in hotel la piscina stateam. Daca doriti sa revedeti partile 1, 2 si 3 din Vacanta noastra bulgareasca de anul trecut, iata-le:

http://easypeasy.ro/2011/08/vacanta-noastra-bulgareasca-1/

http://easypeasy.ro/2011/08/vacanta-noastra-bulgareasca-2/

http://easypeasy.ro/2011/08/vacanta-noastra-bulgareasca-3/

Iar zilele astea mai urmeaza pomelnicu a ce-am mancat si niste vorbe de bine despre frumoasa-dar-pacat-ca-i-populata noastra tara.

Albumul de vacanta e aici: http://www.facebook.com/media/set/?set=a.10150985118146599.404829.154739896598&type=3

Revin:)

Daca ati trecut deja de partile unu si doi si inca mai sunteti aici, aflati ca distractia de-abia acum incepe. Urmeaza vaca.

Ei da, la felul doi, what to do what to do, ca doar nu era sa luam o salata. Si cum stateam eu asa si ma uitam pe geam in padure, nevazand nimic pentru ca era intuneric, incepe si ma striga de pe masa un meniu de-ala cartonat care sta in picioare: “Alo, doamna care-i place carnea…”.

Asa ca am luat friptura de vita la roca vulcanica. Specialitatea locului, aceasta fripturica de “decat”400g costa in jur de 50 de lei, depinde ce cut alegi, si e bunaaaaa, buna de nu se poate asa ceva la banii astia, vorba sloganului aluia idiot dintr-o reclama, vei zice ca ii furi. Trecand peste emotiile care te podidesc cand primesti un pietroi incins peste care zace o halca de carne marinata si inmiresmata cu ierburi proaspete (oare o sa stiu sa o fac? daca nu-mi iese? – de-astea de incepatori…), experienta in sine e super-misto. E asa, gen outdoor gratar, dar fara fum. Pui frumusel carnea pe piatra si incepi sa te uiti la ea din toate unghiurile, asculti cum sfaraie, iti bagi nasul in ea sa inhalezi aroma de salvie sau rozmarin si te intrebi daca chiar se face sau e teapa. Ei bine, se face. Si destul de repede. Am gustat din toate – t-bone, rib eye si fillet, ultimul fiind preferatul meu.  Fraged si juicy si tot ce trebuie. Din vacuta romaneasca, de la o carmangerie de langa Furnica, despre care intentionez sa aflu mai multe si unde am de gand sa ma infiintez intr-o dimineata cu niste sacose mari, goale. Asa cu vaca, de incercat neaparat, musai, obligatoriu! Bun. Ce-am mai vazut pe masa, dar pe neincercatelea pentru ca eram ocupata sa-mi perpelesc friptura, au fost muschiul de porc tailandez, dorada la cuptor, kebapul de vitel, un bulz mai special, gratinat, si-o ciulama care nu semana deloc a ce stiam de la mama.

Am incheiat masa apoteotic, cu fondue de ciocolata si papanasi crocanti deosebit de buni!

Plus o placinta cu mere on the house, ca prea mirosisem scortisoara toata seara si pofteam nebuneste. Cam asta fu cina la restaurant Kuib, mai ceva ca la nunta, cu paine si sare si vaca si porc si cartofi adevarati, si salati din gradina ursului.

Acu’ intrebare: ce fac bloggerii middle-aged pe burta plina? Pai mimeaza, fratilor. Poalele-n cap si jos cenzura, ne-am organizat uite-asa uite-asa, fete cu fete si baieti cu baieti, si-am incins o joaca din aceea. Eu sunt de parere ca noi am castigat, dupa ce-am torturat cum am stiut mai bine echipa formata din Mishu-pufosienie, Iv-frichineala, foodie-man-blasfemie, Alex-tarmac si Paul-alunelu’. Dupa care, invingatoare la puncte fiind noi, ne-am retras la Mazi in apartamentul ei regal cu ditai terasa, deh, astia cu pile;), si-am mai povestit verzi si uscate, pana cand am terminat minibarul si ne-am dus in sfarsit la culcare.

Cand ne-am sculat, de la geamul nostru se vedea asa:

Da, stiu ca ma repet, dar mi se pare insistent de important de inteles cum e sa te trezesti dimineata si sa ai chestia asta in fata ochilor. Sa nu auzi Celine Dion la maxim din masina unei tampite cu Seat alb de Bacau, care parcheaza sub geamul meu si pe care o salut pe aceasta cale, sa nu miroasa decat a brazi si-a cafea si-a paine calda, sa fie liniste de-aia de felul celei pe care abia tarziu inveti s-o apreciezi, intamplator fix atunci cand nu o mai ai. N-as fi crezut despre mine asta, dar mi-ar placea sa ma retrag la munte. Si pentru ca exista Kuib, nici macar nu mi-ar lipsi restaurantele din Bucuresti.

In incheierea postului meu in trei parti, lung cat postul, sa tragem ceva concluzii:

1. Merita sa va duceti pana la Sinaia ca sa mancati la Restaurant Kuib. Venind dinspre Bucuresti, intrati in Sinaia si mergeti pe varianta pana cand vedeti un indicator la dreapta, spre Casa memoriala George Enescu. Dupa ce-ati trecut de asta, mai mergeti vreo doua minute. Drumul e semi-forestier. Nu ratati friptura de vita la roca vulcanica, papanasii si fondue-ul de ciocolata. Daca ramaneti peste noapte aici, aflati ca micul dejun e bun, variat, se serveste si a la carte, si ca bufet, si e insotit de niste chifle de casa geniale. Ouale is cam galbene, m-as mira sa fie de la Gostat, suspectez ca ar fi de tara.

2. Merita sa va cazati la Vila Piatra Soimului. Nu e ieftin, dar au acum o oferta de 2+1 gratis, despre care aflati de-aici mai multe: http://www.piatrasoimului.ro/oferte-speciale. Vila e curata, cozy, cu tot ce trebuie. Nu exista lift, asa ca daca mergeti cu copii mici, cereti o camera la etajele de mai jos. Apartamentul cu nr. 2 are o terasa foarte faina si mare. La fel de misto e si garsoniera cu nr. 13, care se afla insa sus la mansarda si nu are balcon. Exista loc de joaca, iar in restaurant sunt scaune de bebelusi numai bune ca sa serveasca si astia mici o friptura in sange. Tot  pentru cei cu copii mici de tot – drumul spre Cumpatu, asta pe care e vila, e in panta si cam accidentat, nu-i propriu pentru plimbat caruciorul, mai degraba sa aveti la voi un carrier ceva, gen sling sau ce folositi voi. In restaurant nu se fumeaza, iar vila are eco label – eticheta ecologica Floarea Europeana, ceea ce inseamna, in traducere libera, ca activeaza cu impact minim asupra mediului inconjurator.

3. Langa vila se munceste voiniceste la un parc, inteleg ca va fi gata pe la sfarsitul lunii. Si mai bine pentru astia cu copii.

4. Cand va duceti acolo, salutati din partea mea, ziceti asa “va pupa easy peasy si se gandeste la voi, sa va mearga bine, dupa sufletelul vostru!”.

Cam asa. Peste doua saptamani ma bate gandul sa mai fac un drum la Kuib, acum ca m-am invatat. Dar pana atunci, mult mai e. Sa fim sanatosi cu totii.

PS: Nu sunteti curiosi sa aflati care e treaba cu azimutu?

Azi ma duc sa ma taie. Nu-i nimic asa, major, dar implica anestezie si cutitareala si dureri post op si-un recovery de circa o luna, chestie care face ca cezariana sa para floare la ureche, ceea ce oricum paruse si la vremea ei. Avand in vedere spectaculoasa intorsatura de evenimente care ma va tine cu picioarele in sus cateva zile si off sandale cateva luni, ma invrednicesc sa continui (da, stiu ca se zice corect “sa continuu”, dar srsly, suna ca dracu’) serialul nostru cu veleitati de sitcom, despre vizita domniilor lor bloggerii la Sinaia. Nu inainte de a-mi cere scuze pe aceasta cale sotului meu fracturat, pe care l-am parat fara sa vreau. Note to self: daca nu vrei sa stie mama soacra ca si-ai rupt mana, nu scrie pe blog, doh!

Haideti, fuga fuga prin bucatarie, ne luam toti de mana si facem un trenulet. Daca nu mai aveti rabdare pana ajungem la haleala, luati de la Mazi sau de la Elena, care au fost mai vrednice si-au scris.

Nu mai fusesem niciodata intr-o bucatarie de restaurant si ma asteptam la ceva foarte industrial. Nu era. Din contra, mi s-a parut un spatiu intim, cu geam larg deschis spre padure, cu miros de aluat dospit si curat de mancai de pe jos (nu noi, altii!). Totul de inox stralucitor, fara amprente de degete. Mazi-reporter-de-razboi are dovada pe film, dupa cum se poate vedea in poza de mai sus. Nicio musca in ciorba.

Frigiderul de legume si fructe – visul oricarui vegetarian – o camera intreaga nene, cu rafturi de sus pana jos, pe care se odihneau prospaturile. Exista si un frigider de probe. Habar n-aveam ce-i ala, dar mi-a explicat Monica. Cica e asa: in fiecare zi, din ciorbica, din tocanita si alte alea, se pun deoparte la frigider mostre. Asa incat daca vine omu’ si zice ca s-a intoxicat de la mancare, se ia frumos proba si se analizeaza. Interesant. Ce nu inteleg eu este ce valoare au aceste probe la tribunal, deoarece, dom’ judecator, poate au schimbat astia mostrele, I object, zau!

Nu am identificat nicaieri, desi l-am cautat cu privirea mea de-o agerime nemaintalnita, un frigider cu ciocolata si cu eclere de casa, cu prajituri cu frisca naturala si cu o suta de amandine mici mici. Pesemne ca ne-a fost in prealabil si cu cruzime ascuns.

Ce m-a spart cu adevarat, si-am multumit la al de sus ca nu am si eu acasa una, e masina de curatat cartofi. Un fel de oloi imens in care bagi cartof cu coaja si scoti fara, ceva absolut senzational! Asa ne-am minunat la adresa ei, precum copiii americani in vizita la ferma. Si de bucurie si uimire, ne-am comandat eu si Mazi mai incolo, la cina festiva, portii de cartofi prajiti fara numar, de parca we were on a mission sau ceva!

Dupa turul bucatariei, a urmat vizita la brutarie. Parca am coborat niste scari, nu mai stiu, ca eram legata la ochi ca sa nu pot sa “vars” secretul (sau poate mi-era doar o foame din aceea care te face sa inventezi romane politiste ieftine, who knows?). Cert este ca am ajuns intr-un fel de miez de Kuib, niste camere cochete, tapetate, unde se face paine de casa si unde miroase a maia si-a scortisoara de lesini. Cazi jos si lesini, va zic. Aici, domnul Michi (Mikey?), specialist brutar, ne-a prezentat minunatiile: chifle, checuri, pandispane, painici de tot felul, plus una bucata toast cat China, de necesita a se tine cu doua maini, ceea ce i-a atras numaidecat maestrului brutar porecla de “doamna cu butucul”- referinta din Twin Peaks, pentru astia batrani care mai tin minte.

Intreg turul bucatariei ne-a fost facut de bucatar sef Vali, care ne-a raspuns entuziast la toate intrebarile stupizele, dar care ne-a copt-o mai tarziu cu un atelier de creatie vegetala, ca sa zic asa, dar stati ca ajungem si-acolo.

Lesne de inteles ca dupa un asemenea tur, in stomacul nostru de food bloggeri se dezlantuisera fortele intunericului. Care trageau de noi in toate directiile si ne schimonoseau fizionomiile, dintr-o data deveniseram cu totii monstruosi. Ceva trebuia facut. Ne-am asezat sa ne imblanzim cu niste palinci. Ca de obicei, eu am mirosit, husband a baut, we make such a good team! Pe urma s-a dat cep la vin rosu. Si pe urma am mancat.

Iar acum, despre mancare:

La aperitive am mers pe mana lui Vali, care ne-a pregatit un platouas rece si-unul cald, cu di tati. Din cele reci, bune, nu m-a rupt in doua ceva anume, you know me si legumele, un fel de divort prelungit. In schimb, de pe platoul de aperitive calde, am zarit si-am devorat o bucata de porc in manta de bacon absolut perfecta, per-fec-ta!

Mie sa-mi dati numai de-astea, am zis eu in gandul meu, si-am mai luat o gura de friptura.

Painea pe care am mancat-o eu la aperitive (desi era greu sa alegi, aveau de toate!), era un fel de “chec” marmorat, din faina alba si integrala, foarte ingenios combinate.

Dupa aperitive – pauza. Am zis noi. Ma rog, nu c-am zis noi, dar here comes Vali cu doua galeti de fructe si legume si multe cutite, si ne baga pe toti in sedinta de sculptat vegetalele alea in forme diverse. Flori, cosulete, lebadutze… de-astea. Eu, care cand vad un cutit ascutit, ma ia cu rau (da, stiu, sunt un mare bucatar… not), m-am tinut departe de atelier, in schimb, restul duamnelor au cioplit si-au rulat si-au facut tot felul de flori. Elena a facut un svaiter din morcov, iar Mazi a belit un castravete si-a infiletat un trandafir din coaja de rosie. Vali a facut insa niste chestii senzationale, care meritau aplaudate vartos daca nu si-ar fi bagat aghiuta coada… “Da’ animale nu stiti?”, zise el (Aghi).

Monica foodie family, mama-la-doi-baieti-de-scoala-generala, numaidecat pune mana pe cutitas si executa un purcel dintr-o ridiche. De unde incepe bai nene o nebunie paparazzeasca din partea noastra a tuturor… “vaaaai, vai ce porc draguuutz, sa pozam porcul, unde e porcul?!”. Si-l abandonam pe Vali cu operele de arta si ne-apuca un extaz dupa lighioana vegetala, cum rar mi-a fost dat sa vad. Porcul a capatat intre timp si doi ochi de fresh piper, dar iata-l mai jos in toata splendoarea, pe cand era, si anume, un porc orb. Adica un liliac.

Pauza pana la felul doi, bine? Ma duc sa check on Iepu’ si va mai zica dupa aia. Vedeti ce autentic e totul? Live blogging nenica!