Nu am bucket list. Nu vreau sa fac 100 de lucruri nemaipomenite inainte sa mor. Vreau sa fac 100 de ani lucrurile nemaipomenite pe care le fac acum. Vreau sa traiesc 100 de vieti in nemaipomenita apropiere a omului care mi-a hotarat drumul nascandu-se. Eu asa ma gandeam ieri, de ziua lui, fara tort, si asa ma gandesc mereu cand ma gandesc pe bune la el si la noi. Dogoresc ca o soba uitata pornita de impresia ca el este totul, norocul si crema fanteziilor implinite. “Pufi”, ii zic mereu, “esti foarte frumos!” Numai ca asta e ce iese pe gura, in capul meu e mereu mai mult. De exemplu “Daca nu ai fi fost jumatatea mea, eu n-as fi fost nici un sfert din ceea ce sunt. Cum ar veni, esti chestia care, intamplandu-mi-se, face totul extraordinar, dar mai ales pe mine.” Ei da, vedeti, de-aia prefer sa-i zic ca e frumos. Si el mereu raspunde “I know!”. ‘Cause he does. Ca atunci cand i-am zis “te iubesc”, ce-am vrut sa zic era “te voi iubi vesnic barbos“. Nicio certitudine mai mare. Nicio neimplinita dorinta. Am tot.

Asa, mai. Am fost la Sunday Brunch la Crowne Plaza. Si asta clar e de povestit. A fost cam frumos, cam de pomina si cam scump. Sa incepem cu inceputul. Era ziua lui Mishu si ceva trebuia facut, undeva trebuia mers, ca sa nu stam acasa. Cu copil, catel, purcel, unde sa te duci in Bucuresti? Ei, si mi-am adus eu aminte ca mi-a povestit Elena de la Pro ca la Crowne Plaza e fabulos de bine, ca au de mancare tot ce-mi place mie maimultsimaimult, plus loc de joaca fain, generos, mochetat, cu minim hazard si baby sitter din oficiu pentru alde Iepurs. N-am stat foarte mult pe ganduri, am facut rezervare si o saptamana in cap m-am gandit numai la asta.

Ei, si vine duminica cea sortita exceselor alimentare. Si ajungem noi la Crowne Plaza, unde suntem frumos intampinati cu sampanie si condusi pe veranda, o camera cu sticla de jur imprejur, foarte frumos luminata, foarte proprie pentru brunch. Muzica live, prestata de un nene cu vioara si un nene cu pian, ma face sa ma simt asa, cam ca in Scent of a Woman. Frumos tare! Iepu descopera locul de joaca, eu descopar sushi bar-ul.

Dupa aperitivul in forma de o duzina de rolls, parca nimic nu mai intra. Hai cu crevetii si niste langustine, ca astea-s lejerissime. Da, va rog, si niste dorada cu un soi de saramura romaneasca cu rosii si usturoi on the side. Ei da, totul se termina in fata “lingoului” de foie gras. Din care un domn iti taie amabil feliute subtiri, pe care ti le asterne pe paine prajita langa un castronel cu chutney (de ceapa? de mango?). Vai mama mea, cat poate sa fie de bun! Refill si gata. Nu mai pot sa inghit nici aer. Noroc ca nu te da nimeni afara. Poti sa-ti odihnesti exagerata burta la o cafea si-o sporovaiala pana dupa 16:30. Cand si-gur intra si-o prajitura. A intrat, adica.

Nu m-am dus la Crowne Plaza pregatita sa “documentez”, aveam treaba, traiam viata. Dar din amintiri, va zic asa:

• vreo sase feluri distincte de salate (mi-au sarit in ochi una asiatica, cu vita, una cu naut si una cu avocado), toate legumele crude cunoscute omului, ca sa make your own; plus dressing;
• aperitive: fructe de mare, somon fume, terrine, quiche-uri, aspicuri, oua umplut
• sushi bar
• galantar cu foie gras
• doua feluri de supa (de peste si de numaistiuce)
• carving station cu dorada rosie si alti pestisori
• miel cu legume
• pachetele de curcan umplute cu branza
• un milion patru sute de garnituri
• wok station unde iti prepari pe loc ce vrea muschiul tau, din toate ingredientele pamantului
• statie de facut (intruna) clatite
• inghetata
• dessert table cu, intre altele, cheesecake, flan, moussuri de fructe si ciocolata, crema de zahar ars, tiramisu, mini-prajituri diverse cu fructe proaspete, branza si ciocolata, eclere, mascarpone cu fructe, fantana de ciocolata… orgie.

Asa, nu pare mult cand citesti, dar cand mananci… well, altfel parca. Mi-a placut mult atmosfera, partial mi-a placut si lumea. Serviciul foarte friendly. Camera de joaca pentru copii – o idee geniala, nu s-a plictisit Iepu deloc si n-a vrut sa plecam acasa neam atunci cand s-a facut ora. Parcarea gratis. In schimb, bai nene, nush, da’ cum sa ma puna sa platesc 10 lei pentru juma de ora de wireless pe telefon? Cam silly mi s-a parut.

Una peste alta, o experienta faina. Nu de fiecare duminica, dar macar asa, o data pe an. Costa 185 de lei de fes si, zic eu, merita, nu pentru ca acasa n-ai putea manca regeste de banii astia, ci pentru ca pret de cateva ore te rupi de tot, esti intr-un fel cutie muzicala armonizata perfect, in care altcineva invarte la manivela.

In fine, pentru doamne, mame si doamne-mame, cateva famous last words: Imbracati-va frumos! Mergeti la brunch! Iubiti-va sotul chiar si atunci cand nu duce gunoiul cu zilele!

Inainte. Inainte sa ma ia de mana, inainte sa ma intinda ca pe-o scuipata guma de mestecat, inainte sa-mi aplice iubire si inainte sa ma sssifleze cu nessstavilite “p’sssicata”, inainte sa se urce pe mine sa “diiiii!”, inainte sa-si frece cei patru sute cincizeci si trei de carlionti de pantalonii mei, inainte sa-mi aduca papucii si precis inainte sa mi-i ascunda sub canapea, inainte sa-mi picteze peretii cu creioane cerate, inainte sa lipeasca pinguini pe cantul de la masa, inainte sa imprastie macaroane pe parchet, clar ca inainte sa-si inmoaie maneca de la geaca in ulei de masline extravirgin, posibil inainte sa se inece cu apa, inainte sa-i fi dat ta-su fursecuri tavalite-n zahar, inainte sa ne ascundem de o mie de ori sub perne, ca sa facem, bineinteles, o mie de bau, inainte sa vorbim cu Ginger si cu Tom, inainte sa facem arteziana cu supa si, cumva, inainte sa ma perchezitioneze cu micile ei cazmale de sus pana jos, ca nu cumva sa am asupra mea biscuiti. Da. Inainte de toate astea, a fost o duminica linistita.

easy.

Nu cred sa existe in istoria colaborarii client-agentie-bloggeri un proiect mai misto, mai heartfelt si mai putin grevat de grija banului decat Electrolux Passion4Cooking. Astazi, aceasta grozava initiativa implineste un an. Datorita ei am cunoscut-o pe Lavinia, one of my favorite food bloggers din .ro. Si pe atatia si atatia oameni care mai de care mai faini. Daca doriti sa revedeti, luati de aici, asa a inceput totul: http://easypeasy.ro/2010/12/o-seara-cozy-la-cortina. Iar daca nu, eu doar va zic ca, drept cadou de aniversare, aseara ne-am mobilizat cu totii, bai, dar fix toata floarea cea vestita, de-am copt sincron briose care mai de care, in chip de donatie pentru niste copii sarmani. A fost the muffin marathon, cu live text pe facebook and shit! Nu va pacalesc, exista dovezi! Ah, si azi se lasa cu sarbatoare mare in curte la Cortina, sa va imbracati bine, da? La multi ani, dragi “impricinati”: Electrolux, Golin Harris si fellow food bloggers, a fost un an bun, abia astept sa ne veselim festiv diseara, iar pana atunci va las cu ce-am copt. Meritul este in intregime al lui Mishu, eu “decat” le-am gustat, sa nu fie otravite. Nu erau.

Pentru 12 briose:

• 175g faina
• 150g zahar
• un plic de praf de copt si doua de zahar vanilat
• 150g unt la temperatura camerei
• 3 oua
• visine fara sambure

Acu’ vreo doua saptamani, cand era inca vara indiana, am primit o invitatie la brunch. La Simbio, in Centrul Vechi. Si cum invitatia venise cumva via Mazetta, care mergea si ea, am zis sa ma duc, clar, ca mi-era dor de o iesire asa, noi doua, sa fugim in lume, gen. Urasc Centrul Vechi. Il vizitez rarisim, doar pentru inghetata de la Delicii si kebapul de la Divan Express. Ma “preparez” mental pentru orice iesire in zona, mi se pare o balta putinda, cu lume de tot soiul, mancare nasoala si overpriced, si-o aglomeratie de-aia de se ia dupa tine si te musca de fund. Asta noaptea. Ziua, m-am gandit eu, tre sa fie mai bine. Chiar si pentru astia de-s prea batrani pentru tiribombele celui mai hip loc din Bucurestiul anului 2011.

Here comes duminica cu pricina, si se porneste nenica o ploaie, si se face un frig ca acela, de-ti tremura parizeru’ numai cand te gandesti sa iesi. Ma apuca lehamitea si ma atrage serios sa ma dau lovita-n aripa. Dar cum nu mai am 10 ani si n-are cine sa-mi dea scutire, ma gandesc ca am promis si ca e de cacao sa las Mazi sa infrunte singura in icabe vremea rea. Asa ca ma incotoshmanez cu haina de iarna (pe care, cu surprinderea pe care numai aceea gravida cu minte o poate intelege, o inchei la fermoar) si imi iau talpasita catre masina lu’ Mazi Simbio.

In Centrul Vechi e pustiu. E murdar.  E urat cu flacari. Noroc ca nu avem mult de mers. Simbio e pe Selari, chiar vizavi de Bordello. Un loc micut, cu mese in vitrina, lesne de ratat daca nu casti ochii. Ceea ce am si patit, mergand eu si Mazi pan’ la capat de strada si intorcandu-ne in loc pe calcaie ca doo zane. Cert e ca-l vedem intr-un final fericit pe Simbio asta. Cand tocmai schimbam impresii despre asteptarile noastre, gandindu-ne ca, most likely, o sa fie treaba mediocra at best (deh, deformatie de umblatoare prin carciumi:p).

Bai, si de-aici incolo, incepe ceea ce se cheama o duminica perfecta. Nu-mi imaginez un loc mai bun in care s-o “arzi” intr-o dimineata de weekend. La Simbio e fix ca-n serialul ala Cheers, daca-l mai stiti. Daca nu, luati de-aici cantecel, ca e mai bine decat stiu eu sa va descriu in cuvinte atmosfera: http://www.youtube.com/watch?v=FD8ljNobUys. All together now: “Where everybody knows your name / And they’re always glad you came”. De cum pasesti inauntru, is sanse mari sa te intampine chiar owneritza stabilimentului, o Dana dintre acelea care au un zambet si-o vorba buna pentru oricine, oricand. Te asezi la una din mesele mici, albe. Daca ai noroc, gasesti loc pe canapeaua foarte confortabila. Noi am gasit, ca ne-am infiintat devremea rea a tinut cu noi. Si pentru ca three is never a crowd, am pus mana si-am sunat Boo, care numaidecat s-a executat intru joining us, si-apoi a scris aceasta relatare lirica – aici: http://www.fabricadejucarii.ro/2011/10/11/duminica-perfecta/.

La Simbio au cea mai buna cafea: Illy. N-a fost usor, ne povesteste Dana, dar a tinut mortis sa aiba Illy si nu alta cafea. Lucru pentru care orice bautor de espresso (fara zahar, fara lapte) ii este recunoscator. Cine prefera cafelele lungi, inspumate, infrishcate, sa stea linistit, ca au si de-alea. Eu n-am gustat, ca nu-s genul meu, dar recunosc ca arata intr-un-mare-fel-cu-motz-de-frisca. La orisice cafea, primesti din partea casei un mini muffin facut de ei. Ba cu ciocolata, ba cu alte alea. La inspiratie.

Ce mai e de baut la Simbio (pe langa o decenta selectie de vinuri pentru care era way, way too early in the morning): pai cocktailuri diverse, smoothie-uri proaspete de fructe si legume, fara strop de sirop zaharos sau concentrat de la sticla, ceaiuri Whittard of Chelsea. The good stuff!

Un alt personal touch al locului sunt maslinele complimentary, marinate in chip inedit intr-un amestec de coaja de portocala, ghimbir, usturoi, busuioc si ardei iute. Care ti se pun pe masa cu bucurie si scobitori, ca sa te infigi in ele cat astepti mancarea.

Si acum sa vorbim despre mancare. Pai, in primul rand, se confirma teoria cu “afacere mica, patron implicat, mancare proaspata”. Simbio are 20 de locuri la mese, atat. Aprovizionarea se intampla zilnic, nimic nu se pastreaza, totu-i fresh. Exista un meniu standard, de gasit all day every day – asta: http://simbiocafe.ro/meniu.html. Si mai exista meniul de brunch-eveniment, ceva ultra-special, de se intampla o data pe luna. Si pe care, trust me, nu vreti sa-l ratati, este a-ma-zing! Iata ce ne-a pus Simbio sub brad la prima noastra vizita:

eggs florentine (adica niste ochiuri romanesti peste o briosa englezeasca facuta in casa, de ei, intre astea spanac si pe deasupra un sos olandez ca la carte! pastrat la cald and shit!

mini-frittatas cu bacon si branza de capra

sandvis cu curcan si avocado

sandvis cu friptura de vita

avocado cu cocktail de creveti

granola cu iaurt si fructe proaspete. Plus niste clatite americane de la mama lor, cu banana si sirop de artar, si un desert deosebit, despre care vreau sa va povestesc nonstopnonstop mai pe larg, in coada postului astuia.

Facand o binemeritata paranteza (sa ne stergem cu totii de bale): pe mine nu inceteaza sa ma suprinda modestia si entuziasmul si inima buna a unor oameni de-astia de se apuca de afaceri. Cumva credeam, si to some extent inca mai cred, ca doar rechinii reusesc. Dar de cand cu blogul asta, de ma tot cheama lumea la masa prin diverse carciumi, am cunoscut (aproape) numai biznispipal foarte misto. Nu interlopisme, nu rashini in cap. Sunt cucerita, cu-ce-ri-ta, de Simbio asta. Da, dureaza forever sa ti se faca o mancare, mai ales daca-i plin, dar merita. Pentru ca in timpul asta tu stai frumusel intr-un loc de un coziness greu de cuprins cu imaginatia, asculti numasinuma Adele, si Killers, si Snow Patrol, si Keane, si o multime de muzici bune, pe sufletul meu complet, mananci cele mai bune masline, ai cea mai buna conversatie cu altii sau te dai frumos pe wireless, si totu-i cu inteligenta si fler. Bunaoara, daca ti se descarca telefonul, iti dau oamenii incarcator, ca au de toate, just in case. Cine, va intreb, s-ar mai fi gandit la asta, daca nu o gazda buna, care vrea sa iti petreci ziua la ea acas’ fara sa se supere ca atarni la un ceai. Eu zic ca-i minunat. Si e rar. Si no wonder ca-s indragostita si ca vreau sa mergem acolo cu totii, si vorbesc la toata lumea despre Simbio de parca-i al meu:p

Ei, si in ideea asta si pentru ca mi-e top o mind zilele astea, le-am dus duminica la Simbio si pe mamele mele, alea din multhulitul grup. N-a mai fost brunch eveniment, dar ne-am lafait cu meniul uzual si zau ca toata lumea s-a aratat incantata. In ce ne-am bagat, si anume, botul:

guacamole

ou moale, cu paine si unt cu verdeturi

clasicul ou ochi cu bacon

cobb salad

apple crumble. Si niste sandvisuri croque madame pe care n-am mai apucat sa le pozez. Totul bun, totul proaspat.

Ei, si-acum, despre vedeta meniului. Cea mai cea mancare de brunch ever, ar trebui sa existe cantece compuse special in cinstea ei… Ta-daaa!

Meet french toast cu fructe. Adica doua felii de paine de la Rue du Pain, facute astea friganele. Intre ele – banana, kiwi, capsune… sau ce fructe mai bat sezonul. Scaldate intr-o minunatie de sos de fructe de padure cu vin rosu. Este pure perfection, nemaivorbind ca si arata de-ti vine s-o faci tablou. In rama.

Macar pentru aceasta opera de arta, daca nu v-am convins si la general, merita sa calcati pragul la Simbio. Momentan, nu exista decat la brunch-ul lunar, dar mi-a soptit o vrabie ca urmeaza a se introduce curand in meniul standard, pe motiv de multiple uhs and ahs din partea clientilor leshinati, cazuti in adoratie, obsedati ca mine. Must try! Must must must!

Of, gata, cred c-am zis tot ce stiu. Cred ca v-am invitat destul. Cred c-ati vazut in meniu ca nu-i scump. Cred ca vreti sa va duceti la Simbio. Cred ca n-o sa mai vreti sa plecati. Daca in prima duminica in care am venit la brunch m-a prins ora 5 tot acolo, ieri n-am stat decat pan pe la 4, ca mai aveam de facut o vizita. Dar mi-am propus sa ma duc in fiecare saptamana. Pentru atmosfera. Pentru muzica. Pentru Dana. Pentru french toast. Pentru all day breakfast (o treaba super-tare, eu una m-am intrebat de multe ori de ce nu serveste nimeni omleta dupa ora 11:p). Pentru ca farfuriile-s de la Zara Home, desi ar fi putut fi din piata. Pentru ca nu se precupeteste nimic. Pentru cum ma face sa ma simt locul asta alb, cald, moale ca un galbenus de ou. Pentru ca da dependenta. Pentru ca vreau sa sustin. Si nu, Simbio nu are nevoie de reclama mea, e plin mai tot timpul. Eu am nevoie de Simbio:) Ma bucur si va multumesc ca mi-ati dat inapoi duminica. Fara exagerare.

Later edit: Simbio este un local de fumatori. Nu exista sectiune de nefumatori. Asta ca sa stiti cu ce asteptari plecati la drum.

Dragilor, atatea am sa va spun, si asa de putin timp, incat o sa va tarasc maratonistic printre pozele pe care am apucat sa le fac, o sa va povestesc despre bunatatile pe care nu am apucat sa le pozez si o sa ne bucuram cu totii cinci minute fix:) Despre brunch stim ca e ceva intre breakfast si lunch, si ca moment al zilei, si ca mancare pusa pe masa. Oh well, la noi a fost mai degraba mic dejun, pranz si cina, caci asa de mult am combatut la mancare, ca am si terminat-o, in ciuda faptului ca era multa, dar mai ales pentru ca era foarte buna. Si daca nu ma credeti, sa se arate mancatorii cu testimoniale, daca mai vor the awesome cheese muffins a la Pufix sau delicioasa mea salata de fructe cu zmeura (pe care n-am apucat s-o trag in poza).

Acuma, cine vrea sa se apuce de executat si gazduit un brunch de succes, sa stie ca nu-i usor si ca un brunch implica intre altele sculatul cu noaptea in cap, pentru ca nu poti sa faci cu o zi inainte chiar toate felurile de mancare. Fructele si legumele trebuie sa fie proaspete (in fact, sa terminati de pregatit salata fix cand va suna la usa primul musafir), briosele si bruschetele trebuie sa fie calde, abia scoase din cuptor. Si tot asa, lucrul dracului, I tell you:))

Ce-am facut cu doua zile inainte au fost pateul de ficat de pui, rulada de carne cu ou fiert si sunca de curcan glasata. Despre care urmeaza povestea pe repede inainte mai jos.

Pentru pate de ficat am incercat o reteta noua. De regula il fac cu ficat de pui fiert cu mirodenii, dar acum am calit ficatul in tigaie, cu ceapa verde, ciuperci, cimbru si usturoi. Cand era facut binisor pe toate partile, am pus sare si mult piper si am mutat treaba in blender, ca sa iasa o pasta foarte fina. Pe aceasta am amestecat-o cu unt topit, am pus-o in vas termorezistent de ceramica si am dat-o la cuptor vreo 20 de minute la foc potrivit. Cand s-a facut, am turnat deasupra unt moale si am lasat-o sa se raceasca in vasul in care era. Si pe urma am bagat-o la frigider, ca sa se intareasca frumos untul si sa sigileze pateul.

Pentru sunca de curcan am achizitionat un piept mare. L-am legat cu sfoara sa stea rotund si adunat si l-am fiert vreo doua ore jumate la foc mic, cu un morcov, un fir de praz, boabe de coriandru si de piper, foaie de dafin, usturoi si un bat de scortisoara (adus de Boo intr-un borcan frumos tocmai de la New York:D). Dupa ce a fiert carnea, am scos-o din zeama (pe care, by the way, o puteti pastra ca supa, mai exotica asa, din cauza de scortisoara, dar totusi, supa) si am taiat sforile. Am facut glazura cu o cana de vin rosu, o lingurita de zahar brun, o lingura de otet de mere, doua linguri de sos de soia si o lingura de miere. Toate topite pe aragaz la focul cel mai mic si turnata jumatate din treaba asta peste carnea pusa intr-o tava de dat imediat la cuptor. Cand sunca e rumena si stralucitoare, se scoate din cuptor, se toarna cealalta jumatate din lichidul glazuros si iar se da la cuptor cinci – zece minute. Foarte important este sa nu ardeti sunca, focul trebuie sa fie mic si difuz, glazura sa ramana asa, de o culoare rumena si cu o consistenta oarecum lichida, din cand in cand puteti sa mai udati carnea cu zeama care s-a scurs in tava.

Despre rulada de carne tocata cu ou fiert la mijloc – nu multe explicatii. E o banala compozitie de chiftele cu mai multe oua crude decat de obicei, ca sa se lege. Jumatate din compozitie se pune intr-o tava de chec unsa cu unt, peste ea – trei oua fierte taiate in doua, iarasi carne, dat la cuptor pana se face (pe incercate cu scobitoarea). Taiati checul de carne rece, ca sa nu se sfarame de tot.

Mai departe.

Am mai avut la brunch branza feta coapta in folie de aluminiu cu cimbru si ulei de masline, dar si delicioasele briose cu branza si busuioc facute de Pufix (reteta aici), also intr-o varianta fara lactate ca sa manance si intoleranta  noastra prietena Bibi (pentru asta am inlocuit laptele clasic cu lapte de orez si soia bio – foarte bun, o revelatie de-a dreptul).

Au mai fost pe masa, din seria nepozate sau pozate pe jumatate, icre delicioase de crap proaspat, cu ceapa verde, o salata de macrou afumat cu cartofi, maioneza, masline si castraveti murati, bruschete cu mozzarella, dar si cu rosii, drob din ficat de pui, oua multicolore, ciuperci trase la tigaie cu unt, salata verde proaspata… Sper ca n-am uitat nimic… Bon, si-apoi, ne-am apucat de dulciuri. Si neaparat vreau sa va povestesc despre caserola cu mere, stafide si French toast, asa de buna si de simpla.

Se taie vreo cinci mere potrivite in sferturi, se calesc lejer in tigaie cu zahar brun, scortisoara multa, stafide si unt (sau lapte de soia pentru cine vrea), pana isi schimba putin culoarea si consistenta. Intr-un  vas de yena se pun pe fund felii de paine taiate in jumatati (cam cat sa vina o bucata de paine la portia de placinta). Peste painea asta se toarna un amestec de oua batute cu lapte (sau lapte de soia) si zahar vanilat. Lichidul trebuie sa acopere complet painea. Se pun merele pe deasupra si se lasa la “inmuiat” macar o ora or so (ideal peste noapte in frigider). Se da caserola la cuptor la foc potrivit, cu folie de aluminiu peste, ca sa nu se arda pe deasupra. Dupa 45 de minute or so se scoate folia de aluminiu si se mai lasa vreo cinci minute la rumenit. Este fabulos de buna si ieftina, plus foarte usor de facut.

V-as arata si salata de fructe cu sos de zmeura daca nu as fi uitat sa o pozez, precum si prajitura noastra preferata cu vin si scortisoara, executata de Bibz, dar nici pe asta nu am apucat sa o trag in poze. V-as mai zice ca dupa dulce a urmat, mai pe la 5-6 seara, o mare tava cu copane de pui si cartofi cu chimen si bacon. Dar ati crede ca suntem niste monstri, asa ca mai bine nu va zic.

Anyways, cam asa am petrecut noi, sper ca si la voi a fost bine si ne vedem la dieta. Cheers! 

Aseara am petrecut isteric pana pe la 3 cu Eurovisionul, doamne, ce mizerie… I guess ca sunt inca deformata profesional de m-am silit sa ma uit din nou la toata nenorocirea, desi e chiar primul an cand n-as mai fi avut de ce, eu nemailucrand in domeniu de la sfrsitul lui 2009. Anyways, m-am trezit cu mare greutate si panica pe la 9 jumate, la zece si ceva veneau my mama and Boo’s mama for la ladies’ brunch, iar eu nu aveam nimic pregatit si idei deosebit de vagi despre lucruri care se fac intr-o ora or less si qualify as brunch food. Cand am intrebat-o pe Boo the day before ce sa gatesc, mi-a zis sa fac salata. Pff, yeah right, noroc ca postul meu cu clatite de ieri knocked some sense into her si am primit dezlegare la actual food. The best I could do au fost niste ananas si un mare pomelo, curatate dilligently de Pufix-the-best-husband-there-is. In rest, nimic sanatos, I swear:)) Am avut asa: paine de casa calda, via Boo’s mom, croissante cu unt, clatite pufoase cu gem si nutela si miere cu nuci, fructe si legume de tot soiul, mozzarella cu rosii, busuioc si masline cu cimbru, carnati trasi la tigaie si o budinca grozava de oua cu ciuperci, cascaval, ceapa verde, mazare, fasole verde si ardei gras.

Despre budinca v-am mai scris, acum am facut doar o variatie. Am prajit ciupercile taiate in jumatate cu o lingura de unt, sare si piper. Am calit separat cu putin ulei de masline niste ardei gras, mazare si fasole verde din congelator. Apoi am amestecat intr-un vas termorezistent toate legumele cu  cascavalul ras si cu vreo 8 oua batute cu putin lapte ca sa iasa bundinca mai pufoasa. Am dat la cuptor cca 10 minute la foc mic si gata.

Cel mai gratifying e cand mama iti spune la sfarsitul mesei “Trebuie sa incerc si eu chestia asta”. It means you did good:)