Azi ma duc sa ma taie. Nu-i nimic asa, major, dar implica anestezie si cutitareala si dureri post op si-un recovery de circa o luna, chestie care face ca cezariana sa para floare la ureche, ceea ce oricum paruse si la vremea ei. Avand in vedere spectaculoasa intorsatura de evenimente care ma va tine cu picioarele in sus cateva zile si off sandale cateva luni, ma invrednicesc sa continui (da, stiu ca se zice corect “sa continuu”, dar srsly, suna ca dracu’) serialul nostru cu veleitati de sitcom, despre vizita domniilor lor bloggerii la Sinaia. Nu inainte de a-mi cere scuze pe aceasta cale sotului meu fracturat, pe care l-am parat fara sa vreau. Note to self: daca nu vrei sa stie mama soacra ca si-ai rupt mana, nu scrie pe blog, doh!

Haideti, fuga fuga prin bucatarie, ne luam toti de mana si facem un trenulet. Daca nu mai aveti rabdare pana ajungem la haleala, luati de la Mazi sau de la Elena, care au fost mai vrednice si-au scris.

Nu mai fusesem niciodata intr-o bucatarie de restaurant si ma asteptam la ceva foarte industrial. Nu era. Din contra, mi s-a parut un spatiu intim, cu geam larg deschis spre padure, cu miros de aluat dospit si curat de mancai de pe jos (nu noi, altii!). Totul de inox stralucitor, fara amprente de degete. Mazi-reporter-de-razboi are dovada pe film, dupa cum se poate vedea in poza de mai sus. Nicio musca in ciorba.

Frigiderul de legume si fructe – visul oricarui vegetarian – o camera intreaga nene, cu rafturi de sus pana jos, pe care se odihneau prospaturile. Exista si un frigider de probe. Habar n-aveam ce-i ala, dar mi-a explicat Monica. Cica e asa: in fiecare zi, din ciorbica, din tocanita si alte alea, se pun deoparte la frigider mostre. Asa incat daca vine omu’ si zice ca s-a intoxicat de la mancare, se ia frumos proba si se analizeaza. Interesant. Ce nu inteleg eu este ce valoare au aceste probe la tribunal, deoarece, dom’ judecator, poate au schimbat astia mostrele, I object, zau!

Nu am identificat nicaieri, desi l-am cautat cu privirea mea de-o agerime nemaintalnita, un frigider cu ciocolata si cu eclere de casa, cu prajituri cu frisca naturala si cu o suta de amandine mici mici. Pesemne ca ne-a fost in prealabil si cu cruzime ascuns.

Ce m-a spart cu adevarat, si-am multumit la al de sus ca nu am si eu acasa una, e masina de curatat cartofi. Un fel de oloi imens in care bagi cartof cu coaja si scoti fara, ceva absolut senzational! Asa ne-am minunat la adresa ei, precum copiii americani in vizita la ferma. Si de bucurie si uimire, ne-am comandat eu si Mazi mai incolo, la cina festiva, portii de cartofi prajiti fara numar, de parca we were on a mission sau ceva!

Dupa turul bucatariei, a urmat vizita la brutarie. Parca am coborat niste scari, nu mai stiu, ca eram legata la ochi ca sa nu pot sa “vars” secretul (sau poate mi-era doar o foame din aceea care te face sa inventezi romane politiste ieftine, who knows?). Cert este ca am ajuns intr-un fel de miez de Kuib, niste camere cochete, tapetate, unde se face paine de casa si unde miroase a maia si-a scortisoara de lesini. Cazi jos si lesini, va zic. Aici, domnul Michi (Mikey?), specialist brutar, ne-a prezentat minunatiile: chifle, checuri, pandispane, painici de tot felul, plus una bucata toast cat China, de necesita a se tine cu doua maini, ceea ce i-a atras numaidecat maestrului brutar porecla de “doamna cu butucul”- referinta din Twin Peaks, pentru astia batrani care mai tin minte.

Intreg turul bucatariei ne-a fost facut de bucatar sef Vali, care ne-a raspuns entuziast la toate intrebarile stupizele, dar care ne-a copt-o mai tarziu cu un atelier de creatie vegetala, ca sa zic asa, dar stati ca ajungem si-acolo.

Lesne de inteles ca dupa un asemenea tur, in stomacul nostru de food bloggeri se dezlantuisera fortele intunericului. Care trageau de noi in toate directiile si ne schimonoseau fizionomiile, dintr-o data deveniseram cu totii monstruosi. Ceva trebuia facut. Ne-am asezat sa ne imblanzim cu niste palinci. Ca de obicei, eu am mirosit, husband a baut, we make such a good team! Pe urma s-a dat cep la vin rosu. Si pe urma am mancat.

Iar acum, despre mancare:

La aperitive am mers pe mana lui Vali, care ne-a pregatit un platouas rece si-unul cald, cu di tati. Din cele reci, bune, nu m-a rupt in doua ceva anume, you know me si legumele, un fel de divort prelungit. In schimb, de pe platoul de aperitive calde, am zarit si-am devorat o bucata de porc in manta de bacon absolut perfecta, per-fec-ta!

Mie sa-mi dati numai de-astea, am zis eu in gandul meu, si-am mai luat o gura de friptura.

Painea pe care am mancat-o eu la aperitive (desi era greu sa alegi, aveau de toate!), era un fel de “chec” marmorat, din faina alba si integrala, foarte ingenios combinate.

Dupa aperitive – pauza. Am zis noi. Ma rog, nu c-am zis noi, dar here comes Vali cu doua galeti de fructe si legume si multe cutite, si ne baga pe toti in sedinta de sculptat vegetalele alea in forme diverse. Flori, cosulete, lebadutze… de-astea. Eu, care cand vad un cutit ascutit, ma ia cu rau (da, stiu, sunt un mare bucatar… not), m-am tinut departe de atelier, in schimb, restul duamnelor au cioplit si-au rulat si-au facut tot felul de flori. Elena a facut un svaiter din morcov, iar Mazi a belit un castravete si-a infiletat un trandafir din coaja de rosie. Vali a facut insa niste chestii senzationale, care meritau aplaudate vartos daca nu si-ar fi bagat aghiuta coada… “Da’ animale nu stiti?”, zise el (Aghi).

Monica foodie family, mama-la-doi-baieti-de-scoala-generala, numaidecat pune mana pe cutitas si executa un purcel dintr-o ridiche. De unde incepe bai nene o nebunie paparazzeasca din partea noastra a tuturor… “vaaaai, vai ce porc draguuutz, sa pozam porcul, unde e porcul?!”. Si-l abandonam pe Vali cu operele de arta si ne-apuca un extaz dupa lighioana vegetala, cum rar mi-a fost dat sa vad. Porcul a capatat intre timp si doi ochi de fresh piper, dar iata-l mai jos in toata splendoarea, pe cand era, si anume, un porc orb. Adica un liliac.

Pauza pana la felul doi, bine? Ma duc sa check on Iepu’ si va mai zica dupa aia. Vedeti ce autentic e totul? Live blogging nenica!