V-am zis deja la ce exceleaza familia mea adoptiva, Naie (reteta de cozonac – aici). Dupa care a venit Ada si m-a-ntrebat: “auzi, da’ o reteta de carnati nu are familia Naie?”. Pai familia Naie nu are, dar familia mea de origine face niste carnati de belea. Asa ca am zis sa va scriu si despre ei, carnatii, asa cum ii facem noi de ani de zile, cum ne-a invatat buni, cum i-a facut tata cat a trait si cum ii face acum mama, ducand mai departe traditia.

Pai n-a zis nimeni ca e usor. In primul rand, va trebuie musai o oratanie de-aia zisa si masina de tocat carne. Chiar daca ati putea sa luati carne deja tocata din magazin (ceea ce nu va recomand), tot nu ati putea umple carnatii fara ustensila cu pricina, asa ca really, there’s no way around it. Odata achizitionata magaoaia, aveti de ales dintre fel si fel de retete de carnati. Iata ce trebuie sa stiti daca optati pentru a noastra: carnatii despre care vorbim aici sunt destul de slabi, adica nu contin foarte multa grasime. Contin carne de porc, fara vita sau oaie sau strut sau mai stiu eu ce, si se “ambaleaza” in mate tot de porc, we don’t dig oaie. Condimente isi pune oricum toata lumea dupa gust, noua ne plac carnatii moderat usturoiati si usor on the spicy side, cu mult piper.

Asa. Acuma, pentru un metru de carnati aveti nevoie de aproximativ un kilogram de compozitie. Proportia de carne si grasime e asa: la un kilogram de fleica va trebuie cam 400g de slanina. Slanina si carnea se taie cuburi si se indeasa in masina de tocat intercalat asa, pastrand proportiile, ca sa iasa o compozitie uniforma. Pasta astfel rezultata se framanta cu putina apa calduta, sare, piper, usturoi, cimbru si boia dulce dupa gust. Se trag carnatii in mate speciale de porc (noi am luat de la Angst), cu ajutorul masinii de tocat (de la care se scot intai sita si cutitul si se ataseaza palnia speciala). Se lasa la uscat metrii de carnati, atarnati gen “rufe”. Macar cateva zile. Se prajesc in tigaie sau se dau la cuptor fara ulei sau altceva. Tin excelent si la congelator, asa ca puteti face mai multi, nu e panica.

Se incumeta careva?:)

Asta-i o reteta traditionala de la buni de la Arad. De care aproape ca uitasem, noroc ca mi-a facut mama un refresh ieri, pe care… l-am mancat! Nu-i mare smecherie: se face o coca asa ca de paine, dar mai moale. Din 0.5 kg de faina executam o gramajoara cu scobitura la mijloc, ca un vulcan. In care crater punem o jumatate de pachetel de drojdie proaspata care a fost stinsa cu nitica apa calduta si o lingurita mica si rasa de zahar. Se acopera drojdia astfel lichefiata cu un strat de faina si cand incepe sa erupa vulcanul (adica sa se crape acoperisul), ne-apucam de framantat coca folosindu-ne de putina apa calduta cu sare. Ziceam – coca sa fie moale. O lasam la crescut pana-si dubleaza volumul si-apoi facem din ea niste gogoloaie ca niste chiftele mai maricele. Pe care le intindem cu sucitoarea pe o suprafata unsa in prealabil cu ulei, le umplem cu branza, cu varza calita cu chimen sau cu carne tocata, calita cu ceapa si mireseme. Le impachetam frumos parte peste parte, le sigiliam indoind marginile si le prajim in tigaia cu ulei. Puteti face si simpli langosii, fara umplutura, tavaliti la final prin zahar pudra sau topped cu gem.

Nu-s de mancat every day, ca, na, e clar ca nu-s sanatate curata, dar every once in a while e asa groazav sa musti dintr-un langos aburind si sa-ti aduci aminte de copilarie. Before we all started counting calories:)

Oameni buni, sarcina… este greu. Mi-e asa de rau somn rau somn, ca n-am mai gatit de nu stiu cand. Sigur, being pregnant has its props: toata lumea se inghesuie sa ma ingrase ca pe gasca de foie gras, cele mai pofticioase pofte devin realitate cat ai zice peste! Nu mai gasim porumb la piata? Nu-i nimic, are mama o colega care ii aduce, nu trebuie decat sa se intalneasca Pufix cu ea la metrou sa faca the swap.  N-am mai ajuns de mult la Baneasa la Haagen-Dazs? Nu-i bai, ca mi-a adus Cristina o ditai cutia de berry smoothie. Rasfat nenica. Pai da, dar Pufix saracu’ a mancat ieri la munca trei strudele cu mere, pentru ca eu sunt temporar nevrednica si frigiderul e pustiu. Si cand a venit aseara acasa cu foame de lup si puppy eyes, nu m-a lasat inima sa nu incropesc ceva.

Stiti deja ca “mofturile e multe” la noi in casa, Pufix nu mananca ceapa, nici ardei. Asa ca am adaptat pentru el o tigaie picanta doar cu rosii, si ca sa fie on the healthy side, am facut-o doar din piept de curcan. Asa:

Intai de toate, am turnat niste ulei de masline in tigaia mea preferata de la Ikea (de-aia de inox, cu fund dublu), plus un catel de usturoi tocat si o mana grasuta de chilli. Am adaugat pieptul de curcan taiat cubulete si l-am perpelit pe toate partile cu cimbru si piper, pe urma l-am pudrat cu o lingurita cu varf de paprika dulce si l-am inabusit cu o cescuta de apa (ar fi mers si vin, dar nu aveam deloc chef sa fac figura cu “fugi pe balcon cu tigaia ca urla senzorul de gaze”). Am tot completat cu cate putina zeama, pana cand mi s-a parut carnea moale. Atunci am taiat rondele o rosie si am amestecat-o cu restul, fara sa o decojesc pentru ca imi era foarte lene. Oricum, cojile se extrag singure si le puteti aduna pe urma din tigaie fara prea mare efort. Asa. Am mai pus niste sos de soia (sa fi fost o lingura), iar cand a disparut si asta, am turnat in tigaie nitel suc de rosii dulce de casa si, desigur, oleaca de busuioc.

Pufix a executat numaidecat o mamaliga tare si cam zburlita, sa mearga langa tigaia mea picanta. In zare se vede un palmier de busuioc proaspat. Enjoy!

Duminica, zisa si “mama’s day”, e ziua cand mancam asa, mai traditional. Si cum mai nou incercam sa shift de la carne la lipsa ei, am gatit peste. Mai precis, pastrav proaspat cumparat de Pufix de la Metro cu fabuloasa suma de 17 lei (pentru trei bucati mari). Ceea ce mi se pare foarte decent, mai ales prin comparatie cu pretul minim de 20 de lei pe care il platesti intr-un restaurant pentru un pastrav.

Revenind: pastravul l-am facut la cuptor, pus pe o tava de-aia cu gratar de la Ikea, pe folie de aluminiu si uns cu ulei ca sa nu se lipeasca. Dat cu sare si piper si-atat.

Am facut si un soi de saramura rapida, adica am tocat mult usturoi, am taiat marunt o rosie, un ardei iute si o legatura de patrunjel si le-am oparit cu apa intr-o craticioara. Zeama asta am turnat-o peste pestele copt si alaturi am trantit o mamaliga de-aia strasnica, facuta de mama. Mamaliga pe care, desigur, am testat-o intai cu niste branza, unt si smantana, sa ma asigur ca e totul in regula. Un pranz foarte bun si light si efortless, pe care il promovez chiar acum la categoria ‘favorites’. Enjoy!

Duminica m-am trezit cu mare pofta de ostropel de pui si cum tot venea mama la noi la masa, am zis sa execut unul. Ostropelul se face usor, dar nu si repede. E nevoie de timp sa se fiarba carnea bine bine. Bucatile de carne se prajesc in unt, cu o lingura de faina, ceva boia dulce, sare si piper.

Cand s-au rumenit bine pe toate partile, se sting cu vin alb (exista si varianta stins cu supa si adaugat o lingura de otet la sfarsit, dar mie nu-mi place asa). Se lasa la foc mic cu o foaie de dafin si cateva crengute de cimbru, pana cand carnea se desprinde de pe os de fiarta ce e.

La coada se adauga o conserva de rosii tocate, o mana de catei de usturoi pisati, piper si sare dupa gust. Se lasa sa mai fiarba vreo cinci minute si gata. Se serveste cu piure.

Craciunul in familie e clasic: cadourile se dau in ajun si tot in noaptea de 24 decembrie se gusta primele sarmale, carnatii si maiosul. Pe 25 la pranz e masa mare, ce se intinde pana spre seara. Se mananca in episoade, ca la nunta: aperitive, sarmale, friptura si carnati cu piure si muraturi, cozonac.

Si-apoi ne odihnim. Ca Puffeta, rapusa si ea de o conserva Gourmet-junk, ca doar odata-i Craciunul:)

Si ca sa nu ziceti ca ne pierdem vremea, hai sa va dau reteta de maios a  familiei mele. Acesta fiind un soi de lebar foarte greu de facut, foarte usor de mancat, si we do it best:)

Maios: un mat gros de caltabos, ficat de porc si slanina, condimente. Se fierbe slanina cu foi de dafin si piper pana devine translucida. Ficatul se opareste, apoi se da prin masina de tocat. La fel si slanina. Se framanta bine compozitia, cu sare, piper si boia. The tricky part este sa ai o proportie buna de ficat si slanina, altfel maiosul iese fie sfaramicios, fie prea gras. Noi zicem 3/4 ficat, 1/4 slanina, dar e drept ca potrivim si din ochi (adaugam grasime pana ni se pare ca pasta e numai buna de intins pe paine). Compozitia de maios, daca e bine facuta, e aproape imposibil de bagat in mat. Se lipeste, vine cu razbunare inapoi din tulumba, te improasca intre ochi, the works. Important e sa ai rabdare, merita! Daca ai depasit etapa asta, mai ai de trecut doar un hop, anume fiertul maiosului. In apa rece, intepat cu furculita, altfel crapa si-l cauti cu sita prin oala. Odata fiert, se clateste cu apa si se lasa pe fund de lemn la presat. Se mananca pe paine, cu mustar.

Merry Xmas strike 2!:)

Gustare

• muschiulet afumat, jumari, slaninuta fiarta cu usturoi, salam banatean, toba, lebar
• paine de casa cu untura, boia si sare grunjoasa
• branza de burduf, branza de oaie, cascaval afumat
• tzatziki cu bastonase de morcovi si ardei gras
• salata romana cu ciuperci, bacon si sos blue cheese
• ceapa verde, ridichi, rosii, castraveti, masline

Sarmale cu mamaliga

Main

• piept de curcan la cuptor cu sos de cranberries, pui la vas roman, muschi de porc in vin cu crusta de piper verde, carnati de casa
• piure de cartofi cu usturoi si chives, sote de mazare cu unt si morcovi glasati, cartofi la cuptor cu rozmarin

Desert

• panettone cu glazura de mascarpone si portocale

“Excelent” este distinctia cea mai inalta pe care o acord eu mancarii si o fac asa, in chip automat, fara sa ma gandesc la ce spun. It just comes out like that, dupa multe, dar multe uh, ah, OMG, foarte bun, genial…  excelent! Well, pot sa va zic ca in seara asta am zis de mai multe ori “excelent”, pentru ca am avut desteptaciunea sa nu ratam cina pusa la cale de Adi Hadean la Casa Latina de pe Soseaua Panduri.

Pe Adi l-am descoperit cand cu festivalul blogurilor gustoase, cand m-am hotarat eu absolut premonit ca s-au furat alegerile, si am dat mixere virtuale Philips la cine mi-a placut. Macar atata lucru bun a iesit din asta, ca am ramas fan si urmaresc cu placere Retete fara secrete, eu nefiind de regula cititoare de alte cooking bloguri decat al Mazettei. Care de fapt este un muffin-heaven-chocolate-hell-love-hate-fatso-skinny blog adorabil, cu pantofi porno si mustati sarmante, deci nu se pune. So da, cum citeam eu blogul lui Adi, pam pam zice ca vine la Bucuresti. Si eu zic: da faci cotlet cu gutui? Si uite ca my wish comes true si este si cotlet, dar abia maine cand eu am party de Craciun la firma si nu ma pot duce:p. Nu ma plang, nu ma intelegeti gresit, caci in meniul de azi a fost pita cu unsoare si boia, salata de ceapa rosie, slaninuta, gulyas de-acela bun cu de toate si desert-prajitura cu malai.

So, da fratilor, excelent! Atata am avut de zis! Ma bucur pentru succesul lui Adi si al celor de la Casa Latina, era full in seara asta la ei pentru ca cineva a fost smart enough si openminded enough sa realizeze ce grozava oportunitate i se prezentase in chip de bucatar talentat, charming si cumsecade de la Cluj. Vrem Adi in fiecare luna, am zis, m-am abonat si v-am pupat!

Am o stare tampita de neliniste lately, a lot has changed si incerc sa ma ancorez folosind every trick in the book. De exemplu, ma simt foarte legata de tot ce-mi aduce aminte de copilarie si de tata. Tata care iarna facea intotdeauna cartofi copti la cuptorul de la aragaz, pentru ca era inainte de revolutie si inainte sa intre in viata noastra cuptorul cu microunde si alte inventii ale diavolului:)) Pe atunci cartofii erau mici, se coceau repejor, iar apoi tata ii punea intr-o ulcica si ii invelea cu o carpa, sa stea la cald. Si eu asteptam cuminte sa treaca ceea ce parea o eternitate, ca sa-mi decojeasca el primul cartof si sa mi-l puna pe farfurie, cu unt si sare si slaninuta si catei de usturoi. E lesne de inteles pentru oricine a pierdut un parinte, mirosul de cartofi e a small treasure, e tata.

Duminica e ziua cand, pe principiul dansez pentru tine, gatesc pentru mama. Nu e deloc usor, I tell you:) E un client greu de multumit si cu criticile la el, asa ca deocamdata strategia e sa limitam inventiile si Pufix sa faca mamaliga. Si sa nu comitem vreun condiment dubios oriental in ce fac eu acolo, ca nu este deloc apreciat. Prin urmare, duminica gatim romaneste, caldut si moale, not too spicy, not too sweet, asa, ca acasa. Ca si cum romanii au mostenit pamantul si fac cu el ce au invatat de mici.

Duminica asta am inceput cu niste ciuperci la frigare, cu unt, cascaval afumat si sare grunjoasa. Apoi am trecut la un soi de tochitura, care nu avea neaparat toate ingredientele necesare, dar a fost pana la urma foarte gustoasa. Am calit un morcov si o jumatate de ceapa rosie, tocate grosier (cu noul meu “satar” din colectia de cutite periculos de ascutite pe care le-a primit Pufix de la babaci de ziua lui de nume – what were they thinking?:))). Apoi am adaugat in tigaie bucatelele de porc, pui si cabanos, pe care in prealabil le pudrasem cu faina, boia si cimbru si le amestecasem vartos.

Cand carnita era aproape gata, am adaugat piureul de rosii si am potrivit cu sare, piper, niste catei de usturoi si doua-trei foi de dafin. Am fiert-o la foc mic, pana la epuizare.

Tochitura se mananca cu mamaliga si oua ochiuri, iar daca va place, puteti pune alaturi si un botz de branza de burduf. Acuma, ce sa va zic, mamei i-a placut. Which is good enough for me!:)