Mai stiti cum glumeam mai jos, eu si blogul meu, ca doi tristi? Doi pe un balansoar, dar balansoarul cadea in cap in vagauna? Samanta de adevar este, si anume, da io cand mai scriu? Cand mai gatesc? Cand mai mananc? Foarte departe mi se par acum zilele alea in care, fara sa ma apreciez suficient pentru asta, fara sa ma pup pe cap si sa ma felicit vartos, gateam in fiecare zi pentru dimineata, la pranz si seara, faceam poze, scriam… trivialitati, s-ar zice, but boy oh boy did they make me happy. All that… gone. Timpul nu se mai livreaza in sticle de lapte, la usa in fiecare dimineata. Timpul meu s-a terminat. Si lipsa asta, resimtita furios, ca o apendicita acuta, in burta fix, ma face sa ma consider, vorba cantecului, “urata si cam proasta”.

Periodic vin in fata voastra si ma lamentez: mvai, deci daca ati sti, drag cititor, cat e de complicat, ce viata grea, ce zi scurta, ce nici 24 de ore, ce melancolia lui Peste Prajit, ce dor imi e, ba de mine, ba de voi. Si urmeaza un val de dragutzoshenii de la lumea buna care mai intra pe-aici sa stearga praful. Si-apoi iar imi propun sa fac chestii, iar imi compun kilometricele mele liste, si iar o dau cu mucii in iahnie. De ce, bai nene, de ce nu se poate si cal si magar? De ce highlightul saptamanii trecute a fost un piept de pui la gratar? Cand, ma intreb, o sa se intoarca din deplasare creierul meu ala smecher, organizat, metodic, mutant de munti, logoreea aia interesanta despre nimic si orice, oalele alea sfaraite pe foc si puterea de a ma scula dimineata si de a ma extrage din pijamalele-una-cu-pielea-de-atata-purtat-vai-ce-de… cacao. Vreodata?

Cert este ca, desi duc lipsa de energie, m-am hotarat sa va ofer un valoros insight in ce fac cand nu ma vedeti pe-aici. Pai in primul rand, canapeaua mi-a devenit al doilea fund. Cel putin in timpul saptamanii. Nu ma uit la televizor decat martea, la Vocea Romaniei. Sunt cel mai mare fan. Vreau sa castige Liviu Teodorescu si ma gandesc cum as putea sa facilitez si eu aceasta intamplare. In rest, cand doarme Iepu’, sunt atasata ombilical de produsul meu de conceptie numarul doi, grupul de mame, caruia ii dedic ce-a mai ramas nealterat din minunata mea persoana. Sunt foarte mandra de femeile astea, habar nu aveam ca-s asa de misto si asa de multe.

Weekendurile sunt pentru luat picioarele la spinare si fugit incotro vad cu ochii. Invariabil ma ratacesc la Simbio. Drept care observati in partea stanga frumosul banner care duce la pagina lor de facebook, va asigur ca nu banii, ci dragostea dementa ce le-o port, m-a facut sa-l afisez acolo, si acolo o sa zaca for a long long time. Motivata de petrecerea Andressei (btw, si pe aceasta cale, la multi ani, draga Andreea, oricine scrie pentru veverite, ratoni si pisici trebuie ca este o persoana speciala si ma bucur sa te cunosc, at last), mi-am facut deja rezervare pentru ziua mea de anul viitor si overall ma simt ca o adolescenta in diverse faze de calduri cand vorbesc despre Simbio. Simbilica. Draga. Deci sa nu ziceti de rau, ca o iau personal. Dar stiti de ce? Pentru ca locul ala are inima, puls, ii curge sange prin pereti, dar nu va ganditi la sange pe pereti, ganditi-va la, de exemplu, espresso Illy, black. Vorbeste bai nene. Vorbeste cu mine. Vorbeste si cu voi daca vreti sa-l ascultati si este mult, mult prea misto experienta asta a mea de a-l fi cunoscut, ca sa nu fac ce stiu, ce pot si in general tot ca sa-l promovez. Eu nu va vrajesc, va zic ce si cum, atat.

Bun. Deci cand nu-s cu Iepu, nu ling monitorul, nu fac gauri in canapea acasa sau la Simbio si nu ma uit la Vocea, se mai intampla sa mananc sau sa gatesc, caci, nevoia te invata, nu neaparat intotdeauna aceste experiente se suprapun. Vinerea trecuta am primit plocon de la Bucate, un ditai platoul de sarmale cu mamaliga si ardei iute murat. Asta pentru ca, acu’ ceva vreme, cand era Printesa mea poftitoare de niste sarmale bune, am aranjat cu Iepurasul si Mos Craciun si i-am impins si ei un platouas, despre care foarte frumos a scris aici. Le-am mancat pe toate. Bune bai nene, bune rau. Iata cum, lista surselor de mancat sarmale de catre pretentioasa mea gura se extinde la trei: 1. mama (best of the best nu-e-aletele-mai-bune!) 2. Bucate pe roate. 3. Vulturul. In ordinea preferintelor mele. Exceptionale toate, oricum. Diferenta fiind ca cele de la Vulturul sunt oleaca mai afumate.

Singura chestie notabila pe care am gatit-o in ultimele saptamani (adica na, ouale fierte si gratarul de pui nu se pun, imi imaginez:p), este un scaloppine de curcan cu paste galgaite in sos de smantana, ciuperci, spanac si rosii cherry. Dar despre asta intr-un post viitor, sper ca nu anul viitor.

As mai fi dananait aicisha caligrafic si mult, si bine, dar s-a trezit Iepu’ si e fiercely hungry, pentru ea chiar gatesc de trei ori pe zi, e actualmente cel mai mare fan al meu, deci chiar nu-mi permit s-o dezamagesc.

In concluzie, mai sunteti? Mai stati?

Acum ceva vreme, insarcinata cu burta la gura fiind eu, m-am apucat sa fac research pe un esantion strasnic de mame din viata mea, avida dupa raspunsul adevarat la intrebarea “de ce fac oamenii copii?”. Ca mie nu mi-era clar deloc, ceea ce era de-a dreptul ironic under the circumstances. Ma puteam gandi la 100 de motive pentru care sa-ti iei o pisica si la circa zero motive pentru care sa te reproduci.

Am colectat fel si fel de pareri, care mai de care mai pe neintelesul meu: “ca sa ai si tu un rost pe pamant”- ntz!, “sa te hranesti cu realizarile copilului”- ntz!, “viata fara copii e pustiu”- ntz!, “ca sa aiba si ala mic pe cineva cu care sa se joace”- ntz!, “ca sa aiba cine sa-ti dea o cana cu apa la batranete”, ba chiar si “nu mai stiu mama de ce, a trecut multa vreme”.

In ziua in care am botezat Iepu’, am stiut. Mi-a devenit dintr-o data foarte clar si m-am si minunat de ce simplu e de fapt. Oamenii fac copii pentru ca se vor etern indragostiti. Fac copii pentru emotia aia de natura “lichida” care ii circula up and down, din fir de par pana-n varful degetelor. Pentru lacrima aia vesnica din coltul ochiului. Pentru dorul constant din capul pieptului. E ca un drog si posibil ca nu exista pe lume altul mai tare. Iubirea asta de copil pesemne ca ne leaga cel mai bine intre cer si pamant, si toata energia se scurge si rescurge prin noi ca o taina, pana cand suntem no more. Eu asa simt. Ca de n-as fi simtit, nici nu s-ar fi povestit.

Cu aceasta epifanie la activ, imi retrag parerea cum ca toti prietenii nostri vor primi cadou de Craciun prezervative, deoarece le doresc si lor ce avem noi, adica tot ce conteaza.

Moving on la lucrurile cele pamantesti, da, am botezat Iepu’. Ne-am ales biserica dupa criteriul “sa nu o bage cu capul in apa”. Ceea ce worked out pretty well, ca a fost si cea mai frumoasa slujba de botez la care am asistat vreodata. Va recomand deci Biserica Sfantul Ioan Rusul din Drumul Taberei: preot tanar si cu har, not to mention ultra-fotogenic, cor de baieti care canta dumnezeieste, locasul sfant – aerisit si luminos. Impresionant, chiar si pentru astia ca noi, ne-dusi la biserica.

Ce sa va mai zic, mi-a dat Dumnezeu cel mai cuminte copil eva’, niciun picut n-a plans, ba chiar a zambit cu gura pana la urechi la toate icoanele. A pozat ca o fotomodela la camera, de ne-a umplut cu mandrie pe noi parintii.

Fairy godmother Boo a tinut-o in brate mai bine de-o ora (pe mine deja ma rupe de spate, n-as fi putut, jur!). Timp in care Iepu’ a tintuit-o cu privirea ei de elfa hipnotizanta, deoarece stiu sigur ca din zestrea ei ereditara face parte si nemasurata mea iubire pentru cea mai buna prietena pe care o poate avea cineva acum si pururi si in vecii vecilor. Cine ar fi crezut acum 17 ani cand ne-am cunoscut eu si Boo ca o sa ajunga sa recite crezul cu dictie demna de invidia Andreei Esca la botezul copilului meu facut de mine…

… in timp ce eu o sa ma smiorcai ca o apucata, gandindu-ma ca mi-a pus Dumnezeu mana in cap de-am primit nesfarsite camioane de iubire in viata asta.

Dar hai ca iar am dat-o in siropuri si acus se scoala maria sa Iepu’, de nu mai apuc sa va povestesc despre restaurant. Care altul decat Vulturul. N-am apucat sa pozez toata mancarea, ca eram asa, surescitata ca un hopa mitica diliu. Dar va povestesc cu vorbe si va arat cate ceva din meniul traditional pe care am mers. Aperitivele, partea mea preferata, au avut 450 de repere (nici nu le mai tin minte pe toate).

Cel mai tare mi-au placut icrele si vinetele, dar si rulada cu somon, cea cu pui si cea cu ciuperci.

Dupa aperitive am avut sarmale. Ca nu puteam sa nu, deoarece, se stie, la Vulturul se fac cele mai bune sarmale care nu-s facute de mama.

La felul principal fura muschi de porc umplut cu carnaciori, pulpa de pui la gratar, carnati de casa (ge-ni-ali!), cartofi cu rozmarin si salata de varza. Nu am poze, care decat… le-am mancat:p.

Ei si tortul, la insistentele mamei nebune, de bezea, cu fructe de padure, imbracat in ciocolata alba si garnisit cu iepure.

Facut la Photocake. Nu mi-a placut in mod deosebit crema de fructe, nu avea niciun gust, ar fi mers mai bine una de ciocolata. Dar macar a fost frumos.

Am stat pe terasa, ca era o zi calda si mergea cu spritz si bere. Iepu’ a fost impecabila, s-a dat din mana in mana prin bratele primitoare ale dragilor nostri prieteni, a dansat sandvis cu ma-sa si ta-su pe piesa de la nunta lor, a zambit cu gura fara dinti la toata lumea care a bagat-o in seama. Pe inserat s-a tirat acasa cu buni, iar noi ne-am restrans la o masa cu cine-a mai vrut sa ramana si ne-am veselit pana pe la unu noaptea asa, timp in care am mai bagat, off menu, cate-o salata berlineza cu paine prajita pe plita, cate-un coup jaques si apoteoticul snitel de curcan cu cartofi prajiti.

Iepu’ a primit de la Boo-care-a-fost-la-Paris un Moleskine special edition cu Micul Print, in care i-au scris cu drag prietenii nostri, ca sa aiba amintire peste ani. Caietul asta o sa “mearga” la toate aniversarile ei, o sa fie cumva jurnalul ei de copilarie scris de noi, adultii ei. Ca Iepu’ e asa, cumva, cel mai norocos copil, the precious one cum i-a zis Marius. Si toata lumea o iubeste, cum altfel?! Poate intr-o zi o sa va “citesc” din caiet, dar for now ramane secretul lui Lorelai Victoria Iepu’.

Mai sunt multumirile: Bursucu – multumesc ca te-ai lepadat de Satana, couldn’t have been easy on you:))), stii ca esti in viata noastra forever si nu de azi de ieri, we love you complet; Boo – am zis, si tu stii <3; Emilia, Dan, Marius, Mazi, Vlasci – you guys are our circle of trust <3; Printesa si ‘Iviu – nu ne stim de mult, dar nu-i asa ca ne stim? <3; Ami si Mihai – ne vedem rar, dar cand ne vedem, e parca n-am plecat niciodata, multumim <3; Maria, Robert si Mamaruta – voi sunteti ceea ce vrem sa fim when we grow up <3; familia Boo – doamna mama lui Boo, Nicoleta, Alex, Eli, Octav – acu’ you’re kinda our family too, multumim <3; familia Bursucu – Ciprian, Cristi, Bogdanel si mai ales Rufy – cea mai cool and collected mama I know – nu stiu cum sa va multumim pentru cat ne-ati ajutat, de cand aveam burta si pana n-am mai avut <3; Vlad s Anto-a-carei-zi-era-in-aceeasi-zi-dar-ea-a-venit-la-botez-totusi – love you guys <3; Beavis-si-fetele-lui-de-acasa-cu-febra, Anda si Cata-care-era-la-Tulcea – ne vedem doar la nunti, botzuri, cumetrii, dar tot sunteti cu mine de 17 ani, ceea ce e schema <3; Cristina-colega-mea-draga si Sergiu-care-ne-a-filmat-la-biserica – prieteni noi si dragi, abia astept sa jucam la nunta voastra <3; familia mama si familia Mishu – multumim ca ne-ati facut, ca ne-ati crescut si ca datorita voua, cumva, acest copil care ne umple de drag exista azi <3.

Inchei spunandu-va ca pozele cele frumoase, va prindeti voi numaidecat de care zic, sunt facute de Dan Petru, pe care vreti, va promit, sa-l aveti cu voi la evenimentele importante din vietile voastre.

www.danpetru.com/blog

Un like pe facebook if you please: http://www.facebook.com/DanPetru.Photography

Phew! Gata! Am zis tot. Va doresc sa va fie inima plina dupa cum mi-e mie azi. Si in plus fata de asta, va doresc weekend fain, cu racoare.

… mancam de la altii! Duminica la Vulturul:

supa crema de legume

ostropel de pui cu cartofi natur

ciolan cu varza

rulou de pui cu piure

pastrav prajit, cu mamaliguta si mujdei

coupe Jaques

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Si un anunt “publicitar”: am citit pe Facebook ca “baietii” de la Bucate pe roate se muta in sediu nou, pe undeva prin Dristor. Cu aceasta ocazie, citez:

Pentru a sarbatori cum se cuvine mutarea intr-un spatiu nou, in ziua de 14 martie, la BUCATE PE ROATE platesti pentru orice produs doar 50%. Oferta este valabile Luni, 14 Martie, pentru comenzile facute online pe situl nostru www.bucateperoate.ro. Comenzile minime in functie de zonele de livrare se vor afisa Vineri, 11 Martie.

Asa ca daca sunteti la birou azi si n-ati testat niciodata Bucatele, sounds like a good day to do so. O saptamana minunata tuturor!

De doua zile aveam o pofta teribila de varza acra cu ciolan. Ceva de groaza, va zic! Intai am zis ca las’ ca trece. N-a trecut. Asa daca tot m-am intalnit ieri cu Zu sa mergem la DM (unde i-am facut o prezentare de produs de zici ca-mi luam comision, nu alta; ceea ce, by the way, m-a facut sa imi reconsider parerea ca nu as putea sa lucrez niciodata in vanzari – apparently I could)… deci, ziceam, daca tot am trecut razant pe langa Vulturul, pofta a invins, Zu a tras pe dreapta si eu am intrat sa-mi comand pentru mai tarziu un ciolan cu varza. Cand m-am urcat din nou in masina, am inceput cu luxul de amanunte, de-am bagat-o pe Zu in boala si-a trebuit neaparat sa ne intoarcem sa mancam la Vulturul. Pai ciorba de burta si ciorba de fasole cu salata de ceapa, pai carnati de casa, pai chiftele cu sos si cu piure… the works. Am plecat rostogol, cu minunatia de ciolan la pachet. Pe care Pufix-the-man l-a transat acasa frumos, de-am mancat eu azi la pranz pana mi s-a facut… bine. Da’ ce bine!

Doamne, multumesc pentru ciolan, pentru varza si pentru minunat loc pe pamant, Vulturul. Cea mai buna varza, cel mai bun ciolan! A zis Nugget sa va zic.

Remember mancarica buna de la Vulturul? De azi ii gasiti si pe Facebook, aici. Impreuna cu recomandarile mele calduroase, luati cu voi si un Autan. E placut rau la terasa, dar te mananca tantarii de viu. Cred ca e gen legea compensatiei: something delicious for you, something delicious for them:) ‘Nyways, welcome pe FB draga Vulturule, la mai mare!

Duminica am fost sa mancam la Vulturul. N-a fost soare, asa ca pozele-s cam meh, ce sa zic, meritau o lumina mai buna, dar cum nu vreau s-o mai lalai, o sa va povestesc asa, cu vorbe, despre toate bunatatile pe care le-am “testat”. Acum si cu alte ocazii.

Inteleg ca unii din voi stiu locul. Pentru ceilalti, Vulturul e un restaurant de cartier pe care sigur n-o sa-l vedeti din prima daca o luati asa frumusel cu masina spre Carrfeour Militari, insa odata ajunsi acolo, o sa va placa mancarea de-o sa innebuniti si o sa va mirati, I bet, de preturile mai mult decat decente. Zic ca-i greu de reperat pentru ca e situat pe un fel de alee (Intrarea Blejoi) care se deschide asa oblic din Iuliu Maniu. Ca sa ajungeti faceti asa: treceti de statia de metrou Pacii si o tineti tot inainte, spre zona comerciala Militari. Lasati in urma pe partea dreapta un service Mazda, ceva dealer Suzuki si apoi o benzinarie Petrom. Imediat dupa asta o sa vedeti in fata un mic teren viran – gen parcare. Acolo va opriti si intoarceti capul, pentru ca asa, cumva in spate, pe aleea oblica de care va ziceam, este Vulturul.

Acuma, you know me, nu ma dau in vant dupa restaurante. Mananc in oras din pura necesitate. Nu ma duc in restaurante unde nu-mi place mancarea, nici daca-s cele mai frumoase-aur-pe-pereti locuri. Mi se pare ca mancarea din majoritatea restaurantelor e prea sarata, prea impersonala, prea multa sau prea putina, prea scumpa si, cel mai adesea, prea putin aducatoare de satisfactie. Fara sa fiu chitroasa (for lack of a better word:), mi se intampla de multe ori sa ma gandesc, precum femeile de varsta a treia: pffff, pai daca faceam eu acasa asta iesea mult mai bine si nici nu costa atata. Oh well, cand mancam la Vulturul, n-am niciodata senzatia asta ca I got screwed. Si va povestesc imediat de ce.

Un trademark pentru Vulturul e modul in care servesc ciorbele, care by the way, sunt geniale toate si costa fabuloasa suma de 5 lei. Comanzi ce vrei si esti servit in cca 3-5 minute, direct din supiera, cu ciorba sau supa care pare facuta in casa de o bunica priceputa si contine de regula o bucata intreaga de carne. In alte restaurante, si nu zic ca in toate, ciorbele asa-zise de pui, porc, vacuta sau perisoare au la baza aceeasi zeama, facuta la gramada, si abia inainte sa ti le aduca in farfurie iti arunca in ele cubulete de carne fiarta mai stiu eu cand – dupa cum ai cerut: daca-i ciorba de pui, vine puiul in zeama, daca-i de vaca, vaca. Si tot asa, you get my point. La Vulturul fiecare ciorba e de ce scrie: ciorba de pui a la grec e fiarta cu carnea de pui, ciorba de vacuta e alta zeama, fiarta cu carne de vacuta si cu os, ciorba de perisoare e cu afumatura si leustean proaspat… Nu exista ciorba universala customizata on the spot cand ti-o cere clientul. Apoi, imi place ca atunci cand ti se pune zeama aburinda in farfurie, poti sa eviti risipa sau umflatul in exces spunandu-i ospatarului sa se opreasca din turnat cand vrei tu. La ciorba vin chifle foarte bune.

Dupa ciorba vine felul doi, unde ai pe alese din multe, va zic, multe feluri. Mancare gatita (ciulama, tocanita, valdostana, escalop, sarmale, etc. etc.), gratare, peste, chiar si ceva specialitati internationale pe care insa nu le-am incercat niciodata, pentru ca prefer in astfel de localuri sa comand mancare romaneasca traditionala sau porceala de care nu prea vedem acasa:) Stiu ca citeam at some point un post al cuiva, nu mai stiu unde, care facea de cacao snitelistii, adica pe cei care se duc la restaurant ca sa manance snitel cu cartofi prajiti. Inteleg point-ul si nu-l contrazic, vreau doar sa zic ca noi mancam asa de rar snitel cu cartofi prajiti, incat duminica asta exact asta am comandat, ma rog, variatiuni pe tema data.

Eu mi-am comandat snitel de porc cu cartofi taranesti si salata de varza murata (geniala!). S-au mai pus pe masa un snitel Palermo (un soi de snitel zburlit, cu pane facut cu cascaval), un snitel de pui cu pilaf sarbesc, tochitura cu mamaliga si escalop.

Am gustat din toate, bun. Am baut diverse, am mancat papanasi la desert si am platit pe tot acest dezmat in jur de 30 de lei de persoana.

Ce-am mai mancat la Vulturul cu alte ocazii: ciorba de burta, saramura de crap (excelenta!, dar din categoria mancarurilor mai scumpe de pe meniu), ciulama de pui cu ciuperci si mamaliga, pulpa de porc la tava cu piure, cotlet cu varza murata si ceva specialitate Vulturul a carei denumire nu mi-o mai amintesc, dar sigur stiu oamenii de-acolo sa va recomande. Plus, desigur, papanasi si profiterol.

On the downside (ca intotdeauna exista un downside), nu e un loc fancy. E modest, dar curat. Are mai multe saloane si in weekend sunt nunti sau botezuri in cel putin unul din ele, asa ca s-ar putea sa fie galagie, uneori de factura manelistica, depinde de beneficiarii evenimentului:p Va recomand sa stati pe una din terase si sa nu veniti cu asteptari de setup elegant cu servete albe de damasc si oliviere de argit. Nu o sa aveti parte de asta la Vulturul, dar o sa mancati o mancare buna, la un pret corect, servita intr-o maniera respectuoasa, ca intr-un restaurant de pe vremuri, de ospatari imbracati in camasa alba si vesta neagra. De unde si expresia “costum de chelner”:) Enjoy!

Later edit: La sugestia lui Pufix, o sa dau “pisici” la cronicile de restaurante. Pe sistemul stars, Vulturul este, in opinia mea, un restaurant de “4 pisici”. Pisicile se dau in primul rand pentru mancare si servicii.