Ca de obicei, subiectele sensibile nasc discutii, mai ales cand sunt fezandate in prealabil in sos de my sick sense of humour:)) Dar discutiile sunt bune. Pentru ca, uite, recitind commenturile si vorbind cu o prietena despre treaba asta cu mancatul sanatos si cat costa el, am simtit nevoia unui episod doi, in care sa mai batem nitel apa in piua. M-am gandit ca ar fi asa, utile si de bun simt, niste precizari. In speta:

• Nu putem manca 100% sanatos, bio, junk free. Nu e musai fun, nu e nici usor, nu e sustenabil pe termen lung. Dar de la 100% organic la 100% junk e cale lunga. E cale lunga de la un cos cu 100% porcarii la unul care, pe langa ele, mai contine si mancare (mancare adevarata, pe care sa o recunoasca si strabunica, adica oua, carne, lactate, fructe si legume…).
• Exista hrana de foarte proasta calitate si foarte ieftina. Exista hrana de foarte buna calitate si foarte scumpa. Pe mine ma intereseaza zona de mijloc, cea dintre aceste doua extreme.
• Exista clar in jurul nostru un trend al schimbarii obiceiurilor de viata. E cool sa mananci sanatos. E cool sa faci sport. Da, sportul a devenit mai cool decat getting wasted, cine ar fi crezut? Dar doar pentru ca e cool si pentru ca, uneori, varful de lance e cate un activist bolnav de exagerare, nu inseamna ca trendul in sine este prost. Trendul este bun. Schimbarea este buna. Eu o primesc si ma duc cu ea.

In continuare, absolut fara sa ma mangai pe cap si fara sa ma pretind vreun impecabil practicant al unui stil de viata sanatos (ba chiar venind aici, in fata voastra, cu spovedania unui trecut fabricat din 2l de Coca Cola, zero activitate fizica si trei pachete de tigari pe zi, cu tremuratul de chiloti aferent, la gandul ca nu cumva alegerile proaste din acest trecut sa-mi fi imbolnavit complet viitorul), deci din aceasta postura a omului care si-a dorit o schimbare, o calitate mai buna a vietii pentru el si pentru familia lui, din zbaterile mele de a gasi solutii domestice care sa impace cel mai bine pornirile noastre gurmande, lenea (!), oboseala ultimilor ani, bugetul in permanenta scadere, o sa va dau o reteta de impacat capra cu varza. Adica unul din posibil o mie de feluri in care poti face ca majoritatea alegerilor tale sa fie sanatoase si totusi affordable.

the basics

1. Mancati fructe si legume de sezon. Asta iarna, un avocado era 1.99 lei. Acum sare de 6. E limpede ca sezonul de mancat avocado la noi e iarna. Din primavara incolo, mai rar. O varianta buna pentru ce nu e in sezon sunt congelatele. La Auchan au o selectie buna de fructe congelate varsate. La Mega Image au mazare noua si sparanghel congelat la preturi ok, all year round.
2. Mancati portii corecte. O sa vedeti un saving mare la, de exemplu, carne, daca treceti de la obisnuinta portiilor oversize la ceea ce reprezinta o cantitate normala de carne la o masa (pentru carne alba – o palma cu tot cu degete, pentru carne rosie si peste gras, un pod de palma).
3. Folositi cat mai mult ingredientele sanatoase, dar ieftine. Ele sa reprezinte grosul alimentatiei voastre. Gasiti mai jos o lista, la libera inspiratie. Pe astea le impopotzonam cu extravagante healthy, dar in cantitati mici. Un exemplu ar fi pretioasa quinoa. E suficient sa pui trei linguri din dansa (aprox 40g = 1.52 lei per portie)  intr-o salata sau intr-o mancare de legume. Insemnand ca o punga de quinoa de 500g (19 lei) iti ajunge pentru cca 12 portii. La o familie cu un copil, asta poate insemna o masa cu quinoa pe saptamana, timp de o luna. Adica, mai clar, inseamna 19 lei pe luna. Nu-i asa mult. Nu tre’ musai sa mancam quinoa in fiecare zi. [Ha, deci asta imi aduce aminte de cineva care avea frigiderul aproape gol mereu, dar mereu avea niste caviar in el:))]
4. Nu va lasati “rapusi” de trendul bio, dar nici nu ocoliti raftul de organice crezand ca, by default, totul e prohibitiv ca pret. Sunt lucruri bio care nu-s so goddamn expensive. Pastele, orezul, cerealele in general. Ouale. Lamaile. Untul.
5. Acceptati griul ca alternativa la alb sau negru. Cartofii sunt ieftini si, preparati altfel decat in baie de ulei, sunt foarte sanatosi. Da, nu sunt buni si la slabit. Dar sigur reprezinta o alegere mai buna decat multe alte chestii. Si in ziua dinainte de ziua de salariu, sunt just what the doctor ordered:)) Da. Vrem sanatos, vrem variat, vrem de toate culorile. Dar uneori pur si simplu nu putem sustine asta. Si miezul e cand intelegi ca e mai bine gri decat negru. Mai bine sa mananc, say, mere o sapatamana intreaga daca nu am bani de cirese, decat sa mananc biscuiti in loc de merele alea. See what I mean?

super-lista

Acele “marfuri” pe care vreti sa le aveti pe stoc mereu. Sanatoase si nu exagerat de scumpe, sunt my musteatinsteadofjunk quick fixes. Avem asa:

• paste (preferabil integrale), orez (la fel), noodles (nu semipreparati, atentie, ci de-aia uscati si, ideally, fara ou; varianta de orez e  pretty ok)
• fulgi de ovaz, orz, cereale de mic dejun, dar sa fie naturale, neindulcite
• crackershi integrali (Wasa, FinnCrisp, Alnatura etc.) – mi se par magici pentru gustari sau pentru zilele cand ramai fara paine:))
• conserve de peste in suc propriu (ton, sardine, macrou)
• legume si fructe congelate (musai broccoli)
• legume si fructe proaspete, de sezon
• ciuperci, always in season, ca sa zic asa
• linte
• suc de rosii si rosii la conserva
• oua bio
• iaurturi simple
• cel putin un piept de pui sau curcan, in congelator sau la freeze box

extravagantele

Din care vrei sa pui cate putin in tot ce mananci. Chestii scumpe rau, pe care le cumperi o data si le folosesti cu tzaraita, dar boy oh boy, do they make you happy sau ce? The spice of life. Cam asa:

• anshoa, capere, anghinare (daca u like:p) la conserva
• fructe de mare congelate, somon, alti pesti si pestisori
• muguri de pin
• quinoa
• migdale crude (nuci crude in general), goji
• uleiuri si oteturi de buna calitate
• o branza neprocesata buna (da mai, branza e scumpa rau si mai si ingrasa, use it sparingly!)
• parmezan
• prosciutto crudo

Cum functioneaza treaba? Pai daca cel mai mare procent din ce mancam vine din superlista, urmand o portie mica de extravaganta si, sa zicem, un 10% devil’s treat:)), zic ca le impacam pe toate. Mancam bine, sanatos si affordable. Cateva exemple de echilibristica:

1. [superlista]: paste integrale cu pui si broccoli + [extravaganta] muguri de pin + [devil’s treat] inghetata la desert

2. [superlista]: salata Caesar cu pui + [extravaganta] dressing cu anshoa si flakes de parmezan + [devil’s treat] clatita cu ciocolata

3. [superlista]: cartofi la cuptor cu oua si salata de rosii + [extravaganta] branza buna si busuioc proaspat + [devil’s treat] un pahar de Cola

See what I mean?:) Puteti sa va faceti propriile liste, dar cam asta e ideea. Makes sense?

Hai ca am scris de m-am saturat eu de mine. Va urez o dupa-amiaza zen.

PS: Faceti ceea ce e firesc pentru voi. Dream big. Go all the way.

Ca eu da. Mai nou, cu un ochi critic. Zici ca m-am dilit complet:)) Nu mai departe de duminica asta, eram in Mega Image, la casa. In fata mea, o familie cu doi kinderi de varsta prescolara. In cos, dupa cum urmeaza: biscuiti cu ciocolata Milka, doua suluri de sunca, o cutie de branza topita La Vache Qui Rit si una de Almette, cateva sticle de Cola, un pachet mare de paine alba toast… Cam asa. Not a single intem of real food there. Numai porcarii procesate, zaharoase si trans-grase. Imi venea, efectiv, sa ma napustesc asupra mamei copiilor alora, sa o strang in brate tare tare si sa-i urez trecere usoara:p Cand esti asa, foarte absorbit in stilul tau de viata, ti-e foarte greu sa accepti ca unii n-au vazut inca ce crezi tu ca ar fi lumina, intr-atat incat ai nevoie de toata stapanirea de sine ca sa nu le bagi lanterna in ochi.

Sexoshenia unui cos de cumparaturi nu are, in opinia mea, nimic de-a face cu stralucirea ambalajelor. Daca ai nevoie de Google ca sa descifrezi ingrediente, ceva este foarte in neregula. Daca primul ingredient din lista este “zahar” si mai ales daca al doilea este “sare”, daca “monoglutamat”, daca “nitriti”, daca, daca si cate si mai cate daca, e naspa, aiurea, cam nasol. Nu o sa traiesti niciodata mandria cosului curat, cinstit, pe fatza:)) Nu o sa stii ce elatie te poseda atunci cand realizezi ca majoritatea bunatatilor din cosul tau nu vin cu lista de ingrediente, sau au cate unu-doua ingrediente mari si late (like, nush, “lapte de vaca, sare”).

Si pentru ca tot aud ca mancarea sanatoasa e si mai scumpa, va invit sa facem studiu de caz pe sinistrul ala de cos de care ziceam la inceput, sa vedem cat costa mizeriile si cat ar costa substitutele lor mult mai in regula. Asadar:

• 2 x sunca de porc Sissi, la sul (“Sissi este o sunca foarte fina”) – 650g, 20.59 lei (x2 = 41.18 lei). Se inlocuieste cu un piept de curcan fara os si piele, din care se face foarte usor sunca de casa. Pretul echivalentei sunci: 27 lei/kg, deci aproximativ 35 lei pentru 1.3 kg. Saving: 6 lei.
• 1 x branza topita – 3.44 lei si 1 x Almette 5.07 lei. Se inlocuiesc cu o cutie de branza de vaci (aprox. 3.55 lei) si un pahar de smantana (aprox. 2.50 lei), care se freaca impreuna cu sare, marar sau ce mai vreti voi (inca 0.50 lei, sa zicem), rezultand o proaspata si delicioasa crema tartinabila. Mai slaba si clar mai curata. Saving: 2 lei.
• 2 x 2l Coca Cola – aprox 9.82 lei. Se inlocuiesc cu 2 x 2l apa plata – aprox. 4 lei. Saving: 5.82 lei.
• biscuiti cu ciocolata Milka – 6.45 lei. Se inlocuiesc cu doua banane, din care le facem iepurshilor inghetata cu un singur ingredient, ca aici: http://www.thekitchn.com/stepbystep-instructions-for-on-97170. Pretul bananelor – aprox. 2 lei. Saving: 4.45 lei.
• paine toast alba se inlocuieste cu paine toast integrala. +0.30 lei.

Total savings la cosul sanatos: 18 lei. Procentual, sa tot fie 25%.

I guess what I’m trying to say is… well, QED! Deratizati-va, oameni buni, cosurile. Si intelegeti ca porcariile costa scump. Si popiti si pe altii, dupa ce va ridicati voi:)) Hai cu shoppingu’ responsabil!

PS: Everything Counts. Shake The Disease. Enjoy The Silence.

Langa niste ficatei de pui si-un munte de verzituri proaspete, a mers intr-o seara la marele fix aceasta salata kapiata. Doi ardei rosii, dulci, buni, se taie rondele. Se acopera vag cu un sos de otet balsamic, ulei de masline, apa, zahar, cardamom, pumnishori de boabe de piper (a nu se zgarci gospodina) si oleaca de turmeric, pentru culoare. Se lasa pe foc la evaporat. In sfertul academic, is numai buni de mancat.

Auziti, dar in complet alta ordine de idei, voi ce mai faceti? Totul bine?

PS: Scufundati-va in ceva care va misca futunos sufleteste. Predati-va rar, dar complet, in fata unei galeti cu inghetata. Fardati-va zilnic, dar pe dinauntru.

Mi scusi, mi scusi, nu am mai folosit un aparat de fotografiat de cand eram mica. Din lipsa de timp si pentru ca vesnic vesnic n-am lumina naturala cand am DSLR-ul prin preajma, am ajuns sa folosesc telefonul la orice. Spre disperarea celor care au descoperit devreme Instagramul si au avut si timp sa se sature de dansul:)) Ce vreau sa zic este ca tortul lui Iepu’ de la doi ani a fost asa, ceva incredibil. Pacat ca gura pofticioasa si mana lenesa m-au impiedicat sa-i acord intreaga atentie fotografica de care era demn. O sa incerc, deci, in cuvinte sa-l descriu, pana cand n-are sa mai fie nicio gura uscata in the house, si balele colective au sa ne lege pe toti ca some sort of sacred bond. The Fellowship of the Drool. Ia sa vedem.

Sa incep prin a spune ca am un mare respect pentru astia de stiu sa faca prajituri. Eu nu am deloc disciplina de a citi o reteta (sau o carte tehnica, de exemplu, motiv pentru care intre mine si tehnologie e o vagauna peste care numai deosebita mea intuitie se mai face cateodata pod). Sa stai tu paishpe ceasuri sa cantaresti, masori, intinzi, sucesti, racesti, topesti si cate si mai cate astfel de operatiuni complicate, ca la sfarsit sa rezulte un dulce mic pentru o ceata mare de giboni pofticiosi este ceva de neconceput in imaginatia mea. Noroc, dar ce noroc, ca exista Anca Cookie Jar, la care ne-am abonat pe viata pentru dulcegarii. Si din mainile careia ies Albacazapezi in jurul carora graviteaza pasarele cu pene bleu si galben in cioc, printese cu plete blonde si sclipici, roboti, megablocks, desene animate, fluturi, baloane, pantofi Jimmy Choo, avioane, halbe de bere si in general orishice lucru care exista in realitate sau in capul nostru.

Va mai tin nitel inainte sa intram in subiectul torturile iepuresti de azi – best sellerele de maine, ca sa va zic ca mi se pare asa, foarte awesome, cum si-a descoperit Anca talentul de a mermeli visele altora din nesuferita aia de pasta de zahar. S-a dus trei zile la un training si pe urma a stiut Tot. Nu pot decat sa presupun ca Tot era acolo, in ADN-ul ei. Pe care Tot i l-a predat doamna mama ei, proprietara unei afaceri de succes tot cu mancare (asta: http://www.kalitera.ro). Si care, in treacat fie zis, face cea mai buna baclava ever! Asa. Revenind. Ne place de Anca pentru ca: 1. Face cele mai faine torturi. 2. Cu cele mai bune umpluturi, de casa. 3. Are un talent asa, de vreo zece ori cat delicata-i faptura. 4. Este cea mai dragutza, prajiturica prajituricilor ea asa, rosie in obraji si mereu cu un zambet care topeste zaharul de pe creme brulee mai ceva ca arzatorul. 5. Nu mai stiu, dar trebuia sa fie si un cinci. Asa, da, pentru ca, unlike me, care traiesc in simbioza cu corporatia si ma mulez ca mulajul de dinti pe soarta de amploaiat, Anca si-a inceput cu curaj un business propriu, pe care eu, una, fac tot ce pot ca sa-l sustin, dar for purely selfish reasons, va asigur. Nu-i reclama. N-are nevoie, ca e cocosata de comenzi. E doar asa, o oda. Oda noastra de mancatori de tort pentru draga de Cookie Jar. Ca sa fie clar!

Hai sa nu va mai fierb la focul mic al efuziunii si sa va zic ca, dupa ce anul trecut ne facea Anca un carrot cake iepuresc, cu crema de citrice, anul asta, beneficiind de copil care poate sa zica singur ce-si doreste, am dat un brief mai amanuntit: cu bu’nissa, f’amingu, ca’tissa, mama popotam si bunica b’oscussa. Deoarece cu doar doua saptamani inainte ma “manjise” Anca cu niste macaronshi genial cu crema de vanilie (imediat va zic despre crema asta), si cu doar o saptamana inainte ma abuzase cu o pavlova cu crema de lamaie, mintea mea bolnava a zis asa: blat alb, crema de lamaie, blat alb, crema de vanilie, bezea, crema de vanilie, blat alb. Totul in pasta de zahar alba, imaculata. Si cu orataniile cerute de Iepu on top. Faci, mai Anca? You betcha! A zis ea. Si s-a apucat.

Ce-a iesit a fost chiar cel mai bun produs Cookie Jar incercat de mine pana acum. Nu foarte dulce, very kiddie safe, diafan pe dinafara, robust si satisfacator de dinauntru. In mod particular vreau sa va zic de crema asta de vanilie pe care o face Anca. I love love love vanilie. Nu in lumanari parfumate, nu, asta este o gluma foarte proasta. Dar in inghetata si prajitura, vanilia e preferata mea. Acum, daca si voua va place, sunteti precis in asentimentul meu cand zic ca nu exista nenica foarte multe lucruri in Romania care sa fie cu adevarat “de vanilie”. Inghetata de vanilie e cea mai groaznica – o chestie alba, dulce si fara aroma. Mai exista cremele la plic si budincutele doctorotcher. Si ceva deserturi lapteprafoase prin cofetarii sau supermarketuri. Si da, poate ca la restaurante de fitze au adevaratele “de vanilie”, dar asa, mai pe laic, nu gaseti vanilia asta nici daca stai in cap. Ei, si crema de vanilie a Ancai este, nenica, the real deal. Dupa cum a zis Iepu cand si-a bagat toate degetele in ea: Mmm! Bunataaaate! Nu tre sa suspectezi ca e vanilie pentru ca e galbena. Chiar e vanilie. Vanilie… vanilata. Awesome. Mai ales stransa fara mila intre doua jumatati de macaron, sau sugrumata la mijloc cu un strat obraznic de bezea. Pura pornografie. Ataaat!

Daca mai aveti intrebari, sunt aici sa va raspund, imediat ce ma adun de pe jos. Acest trip to recent memory lane mi-a facut o foame si-o pofta de nedescris. Noroc ca am la birou, in frigider, o ultima felie, pastrata pentru fix acest moment post relatare, ca infama tigara de dupa…

Bottom line: Cookie Jar rules, Iepu’ a avut cel mai fain tort ever, iar eu… eu sunt epuizata glicemic. Va pupa mama de doi ani!

PS: Scoateti un postit si scrieti pe el asa: REVIN IN CINCI MINUTE. Lipiti-l pe ecranul calculatorului. All set? Ok. Acum dati va rog o fuga pana jos si trageti in piept niste primavara.

Nu am bucket list. Nu vreau sa fac 100 de lucruri nemaipomenite inainte sa mor. Vreau sa fac 100 de ani lucrurile nemaipomenite pe care le fac acum. Vreau sa traiesc 100 de vieti in nemaipomenita apropiere a omului care mi-a hotarat drumul nascandu-se. Eu asa ma gandeam ieri, de ziua lui, fara tort, si asa ma gandesc mereu cand ma gandesc pe bune la el si la noi. Dogoresc ca o soba uitata pornita de impresia ca el este totul, norocul si crema fanteziilor implinite. “Pufi”, ii zic mereu, “esti foarte frumos!” Numai ca asta e ce iese pe gura, in capul meu e mereu mai mult. De exemplu “Daca nu ai fi fost jumatatea mea, eu n-as fi fost nici un sfert din ceea ce sunt. Cum ar veni, esti chestia care, intamplandu-mi-se, face totul extraordinar, dar mai ales pe mine.” Ei da, vedeti, de-aia prefer sa-i zic ca e frumos. Si el mereu raspunde “I know!”. ‘Cause he does. Ca atunci cand i-am zis “te iubesc”, ce-am vrut sa zic era “te voi iubi vesnic barbos“. Nicio certitudine mai mare. Nicio neimplinita dorinta. Am tot.

Asa, mai. Am fost la Sunday Brunch la Crowne Plaza. Si asta clar e de povestit. A fost cam frumos, cam de pomina si cam scump. Sa incepem cu inceputul. Era ziua lui Mishu si ceva trebuia facut, undeva trebuia mers, ca sa nu stam acasa. Cu copil, catel, purcel, unde sa te duci in Bucuresti? Ei, si mi-am adus eu aminte ca mi-a povestit Elena de la Pro ca la Crowne Plaza e fabulos de bine, ca au de mancare tot ce-mi place mie maimultsimaimult, plus loc de joaca fain, generos, mochetat, cu minim hazard si baby sitter din oficiu pentru alde Iepurs. N-am stat foarte mult pe ganduri, am facut rezervare si o saptamana in cap m-am gandit numai la asta.

Ei, si vine duminica cea sortita exceselor alimentare. Si ajungem noi la Crowne Plaza, unde suntem frumos intampinati cu sampanie si condusi pe veranda, o camera cu sticla de jur imprejur, foarte frumos luminata, foarte proprie pentru brunch. Muzica live, prestata de un nene cu vioara si un nene cu pian, ma face sa ma simt asa, cam ca in Scent of a Woman. Frumos tare! Iepu descopera locul de joaca, eu descopar sushi bar-ul.

Dupa aperitivul in forma de o duzina de rolls, parca nimic nu mai intra. Hai cu crevetii si niste langustine, ca astea-s lejerissime. Da, va rog, si niste dorada cu un soi de saramura romaneasca cu rosii si usturoi on the side. Ei da, totul se termina in fata “lingoului” de foie gras. Din care un domn iti taie amabil feliute subtiri, pe care ti le asterne pe paine prajita langa un castronel cu chutney (de ceapa? de mango?). Vai mama mea, cat poate sa fie de bun! Refill si gata. Nu mai pot sa inghit nici aer. Noroc ca nu te da nimeni afara. Poti sa-ti odihnesti exagerata burta la o cafea si-o sporovaiala pana dupa 16:30. Cand si-gur intra si-o prajitura. A intrat, adica.

Nu m-am dus la Crowne Plaza pregatita sa “documentez”, aveam treaba, traiam viata. Dar din amintiri, va zic asa:

• vreo sase feluri distincte de salate (mi-au sarit in ochi una asiatica, cu vita, una cu naut si una cu avocado), toate legumele crude cunoscute omului, ca sa make your own; plus dressing;
• aperitive: fructe de mare, somon fume, terrine, quiche-uri, aspicuri, oua umplut
• sushi bar
• galantar cu foie gras
• doua feluri de supa (de peste si de numaistiuce)
• carving station cu dorada rosie si alti pestisori
• miel cu legume
• pachetele de curcan umplute cu branza
• un milion patru sute de garnituri
• wok station unde iti prepari pe loc ce vrea muschiul tau, din toate ingredientele pamantului
• statie de facut (intruna) clatite
• inghetata
• dessert table cu, intre altele, cheesecake, flan, moussuri de fructe si ciocolata, crema de zahar ars, tiramisu, mini-prajituri diverse cu fructe proaspete, branza si ciocolata, eclere, mascarpone cu fructe, fantana de ciocolata… orgie.

Asa, nu pare mult cand citesti, dar cand mananci… well, altfel parca. Mi-a placut mult atmosfera, partial mi-a placut si lumea. Serviciul foarte friendly. Camera de joaca pentru copii – o idee geniala, nu s-a plictisit Iepu deloc si n-a vrut sa plecam acasa neam atunci cand s-a facut ora. Parcarea gratis. In schimb, bai nene, nush, da’ cum sa ma puna sa platesc 10 lei pentru juma de ora de wireless pe telefon? Cam silly mi s-a parut.

Una peste alta, o experienta faina. Nu de fiecare duminica, dar macar asa, o data pe an. Costa 185 de lei de fes si, zic eu, merita, nu pentru ca acasa n-ai putea manca regeste de banii astia, ci pentru ca pret de cateva ore te rupi de tot, esti intr-un fel cutie muzicala armonizata perfect, in care altcineva invarte la manivela.

In fine, pentru doamne, mame si doamne-mame, cateva famous last words: Imbracati-va frumos! Mergeti la brunch! Iubiti-va sotul chiar si atunci cand nu duce gunoiul cu zilele!

Acu’ vreo doua saptamani, cand era inca vara indiana, am primit o invitatie la brunch. La Simbio, in Centrul Vechi. Si cum invitatia venise cumva via Mazetta, care mergea si ea, am zis sa ma duc, clar, ca mi-era dor de o iesire asa, noi doua, sa fugim in lume, gen. Urasc Centrul Vechi. Il vizitez rarisim, doar pentru inghetata de la Delicii si kebapul de la Divan Express. Ma “preparez” mental pentru orice iesire in zona, mi se pare o balta putinda, cu lume de tot soiul, mancare nasoala si overpriced, si-o aglomeratie de-aia de se ia dupa tine si te musca de fund. Asta noaptea. Ziua, m-am gandit eu, tre sa fie mai bine. Chiar si pentru astia de-s prea batrani pentru tiribombele celui mai hip loc din Bucurestiul anului 2011.

Here comes duminica cu pricina, si se porneste nenica o ploaie, si se face un frig ca acela, de-ti tremura parizeru’ numai cand te gandesti sa iesi. Ma apuca lehamitea si ma atrage serios sa ma dau lovita-n aripa. Dar cum nu mai am 10 ani si n-are cine sa-mi dea scutire, ma gandesc ca am promis si ca e de cacao sa las Mazi sa infrunte singura in icabe vremea rea. Asa ca ma incotoshmanez cu haina de iarna (pe care, cu surprinderea pe care numai aceea gravida cu minte o poate intelege, o inchei la fermoar) si imi iau talpasita catre masina lu’ Mazi Simbio.

In Centrul Vechi e pustiu. E murdar.  E urat cu flacari. Noroc ca nu avem mult de mers. Simbio e pe Selari, chiar vizavi de Bordello. Un loc micut, cu mese in vitrina, lesne de ratat daca nu casti ochii. Ceea ce am si patit, mergand eu si Mazi pan’ la capat de strada si intorcandu-ne in loc pe calcaie ca doo zane. Cert e ca-l vedem intr-un final fericit pe Simbio asta. Cand tocmai schimbam impresii despre asteptarile noastre, gandindu-ne ca, most likely, o sa fie treaba mediocra at best (deh, deformatie de umblatoare prin carciumi:p).

Bai, si de-aici incolo, incepe ceea ce se cheama o duminica perfecta. Nu-mi imaginez un loc mai bun in care s-o “arzi” intr-o dimineata de weekend. La Simbio e fix ca-n serialul ala Cheers, daca-l mai stiti. Daca nu, luati de-aici cantecel, ca e mai bine decat stiu eu sa va descriu in cuvinte atmosfera: http://www.youtube.com/watch?v=FD8ljNobUys. All together now: “Where everybody knows your name / And they’re always glad you came”. De cum pasesti inauntru, is sanse mari sa te intampine chiar owneritza stabilimentului, o Dana dintre acelea care au un zambet si-o vorba buna pentru oricine, oricand. Te asezi la una din mesele mici, albe. Daca ai noroc, gasesti loc pe canapeaua foarte confortabila. Noi am gasit, ca ne-am infiintat devremea rea a tinut cu noi. Si pentru ca three is never a crowd, am pus mana si-am sunat Boo, care numaidecat s-a executat intru joining us, si-apoi a scris aceasta relatare lirica – aici: http://www.fabricadejucarii.ro/2011/10/11/duminica-perfecta/.

La Simbio au cea mai buna cafea: Illy. N-a fost usor, ne povesteste Dana, dar a tinut mortis sa aiba Illy si nu alta cafea. Lucru pentru care orice bautor de espresso (fara zahar, fara lapte) ii este recunoscator. Cine prefera cafelele lungi, inspumate, infrishcate, sa stea linistit, ca au si de-alea. Eu n-am gustat, ca nu-s genul meu, dar recunosc ca arata intr-un-mare-fel-cu-motz-de-frisca. La orisice cafea, primesti din partea casei un mini muffin facut de ei. Ba cu ciocolata, ba cu alte alea. La inspiratie.

Ce mai e de baut la Simbio (pe langa o decenta selectie de vinuri pentru care era way, way too early in the morning): pai cocktailuri diverse, smoothie-uri proaspete de fructe si legume, fara strop de sirop zaharos sau concentrat de la sticla, ceaiuri Whittard of Chelsea. The good stuff!

Un alt personal touch al locului sunt maslinele complimentary, marinate in chip inedit intr-un amestec de coaja de portocala, ghimbir, usturoi, busuioc si ardei iute. Care ti se pun pe masa cu bucurie si scobitori, ca sa te infigi in ele cat astepti mancarea.

Si acum sa vorbim despre mancare. Pai, in primul rand, se confirma teoria cu “afacere mica, patron implicat, mancare proaspata”. Simbio are 20 de locuri la mese, atat. Aprovizionarea se intampla zilnic, nimic nu se pastreaza, totu-i fresh. Exista un meniu standard, de gasit all day every day – asta: http://simbiocafe.ro/meniu.html. Si mai exista meniul de brunch-eveniment, ceva ultra-special, de se intampla o data pe luna. Si pe care, trust me, nu vreti sa-l ratati, este a-ma-zing! Iata ce ne-a pus Simbio sub brad la prima noastra vizita:

eggs florentine (adica niste ochiuri romanesti peste o briosa englezeasca facuta in casa, de ei, intre astea spanac si pe deasupra un sos olandez ca la carte! pastrat la cald and shit!

mini-frittatas cu bacon si branza de capra

sandvis cu curcan si avocado

sandvis cu friptura de vita

avocado cu cocktail de creveti

granola cu iaurt si fructe proaspete. Plus niste clatite americane de la mama lor, cu banana si sirop de artar, si un desert deosebit, despre care vreau sa va povestesc nonstopnonstop mai pe larg, in coada postului astuia.

Facand o binemeritata paranteza (sa ne stergem cu totii de bale): pe mine nu inceteaza sa ma suprinda modestia si entuziasmul si inima buna a unor oameni de-astia de se apuca de afaceri. Cumva credeam, si to some extent inca mai cred, ca doar rechinii reusesc. Dar de cand cu blogul asta, de ma tot cheama lumea la masa prin diverse carciumi, am cunoscut (aproape) numai biznispipal foarte misto. Nu interlopisme, nu rashini in cap. Sunt cucerita, cu-ce-ri-ta, de Simbio asta. Da, dureaza forever sa ti se faca o mancare, mai ales daca-i plin, dar merita. Pentru ca in timpul asta tu stai frumusel intr-un loc de un coziness greu de cuprins cu imaginatia, asculti numasinuma Adele, si Killers, si Snow Patrol, si Keane, si o multime de muzici bune, pe sufletul meu complet, mananci cele mai bune masline, ai cea mai buna conversatie cu altii sau te dai frumos pe wireless, si totu-i cu inteligenta si fler. Bunaoara, daca ti se descarca telefonul, iti dau oamenii incarcator, ca au de toate, just in case. Cine, va intreb, s-ar mai fi gandit la asta, daca nu o gazda buna, care vrea sa iti petreci ziua la ea acas’ fara sa se supere ca atarni la un ceai. Eu zic ca-i minunat. Si e rar. Si no wonder ca-s indragostita si ca vreau sa mergem acolo cu totii, si vorbesc la toata lumea despre Simbio de parca-i al meu:p

Ei, si in ideea asta si pentru ca mi-e top o mind zilele astea, le-am dus duminica la Simbio si pe mamele mele, alea din multhulitul grup. N-a mai fost brunch eveniment, dar ne-am lafait cu meniul uzual si zau ca toata lumea s-a aratat incantata. In ce ne-am bagat, si anume, botul:

guacamole

ou moale, cu paine si unt cu verdeturi

clasicul ou ochi cu bacon

cobb salad

apple crumble. Si niste sandvisuri croque madame pe care n-am mai apucat sa le pozez. Totul bun, totul proaspat.

Ei, si-acum, despre vedeta meniului. Cea mai cea mancare de brunch ever, ar trebui sa existe cantece compuse special in cinstea ei… Ta-daaa!

Meet french toast cu fructe. Adica doua felii de paine de la Rue du Pain, facute astea friganele. Intre ele – banana, kiwi, capsune… sau ce fructe mai bat sezonul. Scaldate intr-o minunatie de sos de fructe de padure cu vin rosu. Este pure perfection, nemaivorbind ca si arata de-ti vine s-o faci tablou. In rama.

Macar pentru aceasta opera de arta, daca nu v-am convins si la general, merita sa calcati pragul la Simbio. Momentan, nu exista decat la brunch-ul lunar, dar mi-a soptit o vrabie ca urmeaza a se introduce curand in meniul standard, pe motiv de multiple uhs and ahs din partea clientilor leshinati, cazuti in adoratie, obsedati ca mine. Must try! Must must must!

Of, gata, cred c-am zis tot ce stiu. Cred ca v-am invitat destul. Cred c-ati vazut in meniu ca nu-i scump. Cred ca vreti sa va duceti la Simbio. Cred ca n-o sa mai vreti sa plecati. Daca in prima duminica in care am venit la brunch m-a prins ora 5 tot acolo, ieri n-am stat decat pan pe la 4, ca mai aveam de facut o vizita. Dar mi-am propus sa ma duc in fiecare saptamana. Pentru atmosfera. Pentru muzica. Pentru Dana. Pentru french toast. Pentru all day breakfast (o treaba super-tare, eu una m-am intrebat de multe ori de ce nu serveste nimeni omleta dupa ora 11:p). Pentru ca farfuriile-s de la Zara Home, desi ar fi putut fi din piata. Pentru ca nu se precupeteste nimic. Pentru cum ma face sa ma simt locul asta alb, cald, moale ca un galbenus de ou. Pentru ca da dependenta. Pentru ca vreau sa sustin. Si nu, Simbio nu are nevoie de reclama mea, e plin mai tot timpul. Eu am nevoie de Simbio:) Ma bucur si va multumesc ca mi-ati dat inapoi duminica. Fara exagerare.

Later edit: Simbio este un local de fumatori. Nu exista sectiune de nefumatori. Asta ca sa stiti cu ce asteptari plecati la drum.

– pai si cum ma, si-a rupt-o?
– nu stiu daca si-a rupt-o, deocamdata i-au pus o atela gipsata, aflam luni:p
– dar ce-a facut?
– eh, a facut foarfeca.
– ce e aia?
– e asa, o figura de karate, bruce lee style.
– aww, mai bine zicea si el ca a salvat o batranica din ghearele “la niste” rauvoitori.
– mda.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– eu vreau sa nasc natural.
– da’ de ce? adica… din considerente medicale, sau asa vrei tu?
– asa vreau eu, ca e mai bine. totusi, cezariana implica riscuri.
– liiike?
– pai (insert medical mumbo jumbo here)… si hernie.
– ah, si mie mi se pare ca am hernie.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– v-am adus si revista BBC Focus.
– ooo, multumim! ia uite, are reclama Orange pe spate. m. will be pleased!
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– eu nu as putea niciodata sa renunt la carne.
– eu as putea.
– eee, ai putea, arata-mi tu mie un om care e vegetarian toata viata lui…
– pai in India…
– eee, in India, eu nu cred asa ceva.
– ba da.
– ba nu.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– sampanie?
– da, va rog.
– da.
– da.
– da.
– da.
– da.
– nu, multumesc. o cafea fara cofeina daca se poate…
– desigur.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– vai ce buna e cafeaua asta Illy. mi se pare the best!
– mie imi place Lavazza.
– pai da, dar Lavazza nu e buna fara cofeina.
– pai si asta e?
– da.
– as vrea si eu va rog o cafea fara cofeina.
– desigur.
……………………………………………………………………………………………………………………………………………
– bai, chiar ca-i buna. sigur e fara cofeina? cum de e asa buna?
– pai stiti, c-o fi c-o pati, ca teaca, ca punga, ca depinde de granulatie…
– ahaaaa!
……………………………………………………………………………………………………………………………………………
– comandam?
– hai.
– pai stati ca la aperitive am pregatit noi o selectie.
(cineva, in gandul ei: sper sa nu fie putine…)

– vai cum sunt crevetii astia…
– dar aici ce avem?
– sos de usturoi.
– bun! si asta ce e?
– cred ca e caracatita.
– mama cum e caracatita! de acum numai caracatita o sa mananc! cea mai buna caracatita!
– da, cea mai buna!
– za best!
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– si cum e?
– e… greu.
– pe mine nu ma sperie nasterea, dar asa, ce vine dupa. nu mai dormi, nu mai ai viata…
– eh, da, nu e ca inainte.
– auzi, nu te supara ca te intreb, dar, pentru numele research-ului!, voi sex mai faceti?
– o_O
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– eu n-as putea sa omor un animal si pe urma sa-l mananc.
– dar ala de la supermarket de unde crezi ca vine?
– umm… din filetia si cotletia?
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– eu as dori cotletul de vitel.
– tagliata de vita la mine.
– cum sa fie?
– in sange…
– miel.
– cotlet.
– hai ia-ti si tu carne, zau.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………

– e si chestie de sezonalitate. daca nu mananci carne, iarna ce naiba mananci?
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– eu cand aveam 14 (?) ani, am facut cezariana la o scroafa.
– pe bune?
– daaa, am salvat zece purcei din doishpe.
– pai si… scroafa?
– pai i-am luat gatu, asa se face.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– ah, abia astept sa mergem weekendu viitor la munte.
– daaa, o sa fie misto!
– da io de ce nu stau in camera cu tine?
– stam papusha, culcam mishu si Iv.
– asa asa!
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– pasteis de belem mie nu mi-au placut.
– nici mie.
– vai, mie da, cel mai mult.
– eu n-am ajuns inca la lisabona…
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– si cum, ai sarit cu coarda in vagauna?
– daaa.
– si nu ti-a fost frica?
– ba da, dar daca tot am platit… am sarit.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– doriti si garnitura de sparanghel? stiti ca aveti inclusa salata de rucola la cotletul de vitel.
– deci da.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– nu-i suport pe francezi.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– bai cum a fost caracatita aia, mi-a ramas gandul la ea…
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– desert?
– you bet ur ass!
………………………………………………………………………………………………………………………………………………

– cu cat are o textura mai nisipoasa, cu atat e mai maturata.
– cum zici tu, guru!
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– deci va rog eu frumos, not the scroafa story again, nu mai suport!:p:p:p
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– in gange se arunca femeile gravide si copiii care mor. e o onoare sa te speli pe fata cu apa din gange.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– ia de la mine…
– da ce ai acolo?
– fructe de padure, inghetata zabaione si peste ele vin.
– wow, superbun! daca stiam, luam si eu! acu ce sa faci, ma sacrific cu astea cinci cupe de inghetata artizanala de casa, mai mult ca perfecta…
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– ah, slabut de data asta, doar doua sticle de sampanie, pai data trecuta am ras opt.
– eu nu am fost data trecuta:(
– ei lasa, next time ne vedem inauntru, la semineu.
– ah, abia astept!
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– sa nu va uitati revistele.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– bai mazi, sa-mi dai si mie meniul, sa zic ce-am mancat.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– bai mazi, stii tu caracatita aia? era calamar!

Daca v-ati dorit vreodata sa fiti a fly on the wall la intalnirile astora de-alde mine, ei bine, ce vreau eu sa va zic e ca n-ati pierdut nimic, we are only human;) Desi foarte adevarat este ca food mason te nasti, nu devii! (Andressa!, glumesc). Suntem a good bunch noi astia, si cand nu bem nimic, dar mai ales cand bem sampanie. Weekendul viitor plecam la munte sa “deschidem” un restaurant. Pana atunci, va las cu impresii de la memorabila noastra cina la Hilton Roberto’s, unde ne-am pus poalele-n cap, am debitat felurite, dar mai ales am mancat toate cele bune. Si da, calamarul este to die for! Recomand si scoicile in sos de vin si sofran, crevetii in pesmet, burrata cu sparanghel, inghetata de casa (in special cea de caise) si musai musai fructele de padure marinate in vin! La coada mesei puteti incerca o grappa de chardonnay, aud ca-i buna, eu m-am ametit doar de la miros, asa ca mai multe nu stiu a va zice. Gireaza aceasta iesire in lume a celor de stau la cratita, ca de obicei:

revista Good Food (care, btw, are un nou site sexy balamuc – http://www.goodfood.ro/)

si

Athenee Palace Hilton – restaurant Roberto’s.

Cu multumiri,

Musca.

http://www.cookiejar.ro/
http://leblogpiquant.blogspot.com/
http://chez.mazilique.ro/
http://wineandknives.blogspot.com/

… sau “sa gustam din bunatatile locale”

Din capul locului fie spus, mancarea la mare la bulgari e buna si foarte buna. Exceptie facand hotelul groazei, incadrat la tzepe turstice de care poti sa-ti iei in orice tara, peste tot pe unde am mai mancat a fost bun. Ce nu inteleg eu e de ce zice romanul ca e ieftin, nu mi s-a parut. At the very least, e la fel de “ieftin” ca la noi. Ori poate unde-s eu o casnica stafidita la punga, in asteptarea indemnizatiei de crestere a copilului ce va sa vina cand, nu se stie.

In prima seara am mancat la restaurantul hotelului. Cand am vazut meniul international, cu fensisme care mai de care si putine feluri de mancare, am zis ca tre’ sa fie beton, cum altfel, ca doar asa zice la regula, ca restaurantul cu putine feluri in meniu e bun, iar ala cu meniul cat cartea de telefon e prost. Ntz. Niste porcarii mai mari la farfurie nu am mancat in viata mea. Piure de fulgi, sosuri grele si scarboase, carnuri tari. 100 de leva cu spaga cu tot.

A doua zi, deoarece aveam apartament cu bucatarie si dining room, am zis ca la pranz bagam supermarket, cu supliment de hamsii prajite de pe faleza. Nu ne-am intoxicat. Ba mai mult, a fost foarte bun. Ca bulgarii astia au branza preambalata excelenta (nu ca porcariile de la noi din magazin), au masline asa de bune cum numai in Grecia am mai mancat si, mai cu seama, au cele mai bune fructe si legume de pe fata pamantului, eu asa zic. Am cumparat de la tarabe rosii adevarate, de-alea de-o culoare pala pe afara si de un rosu intens inauntru, pline de carne, fara seminte, prin care uite-asa trecea cutitul ca prin unt! Am adus si-acasa si ca o paranteza, sunt decisa sa ma duc intr-un weekend la piata la Ruse sa ma aprovizionez, simt ca nu mai pot trai fara rosii bulgaresti si fara piersici de-alea de te manjesc pana la coate.

Seara am mers cu totii la un restaurant de-ala ieftin de pe langa plaja. Stiti genul, cu program artistic, cu fete de masa in carouri rustice. Aici mi-am uitat aparatul. Dar lasand asta la o parte, am mancat bun. Boo si-a luat lufar (zis si blue fish), la gratar, foarte proaspat si bun. Mishu a mancat calcan prajit, iarasi foarte bun. Eu am comandat coaste de porc, care nu m-au impresionat, eu fiind experta in mancat coaste si in general porc, in schimb, am mancat o salata de ardei copt absolut geniala, facuta cu ardei verde, nu rosu, si garnisita cu cozi de ceapa verde (ce idee excelenta!). Trei persoane, 90 de leva.

Am mancat in seara urmatoare tot la o terasa de pe faleza, de data asta si mai bun. Am luat ca aperitiv niste creveti cu unt, micuti, intregi (nu decorticati) si foarte gustosi. Apoi ne-am bagat patru oameni la platoul cu peste, care costa 32 de leva si era i-mens! Avea de toate – lufar, calcan, guvizi prajiti, alt ceva peste neidentificat la gratar, pe pat de cartofi natur tot. Nemaipomenit de bun. Chelnerul nostru n-o rupea nici el pe engleza, insa era extrem de atent si indatoritor. M-am prins pe urma ca pe terasa cu pricina, nenea care dadea cel mai tare din maini si te aseza la masa foarte curtenitor era chiar patronul, de unde si, zic eu, calitatea serviciilor si mancarea buna.

Ei si am salvat ce era mai bun pentru la sfarsit. Sozopol’s finest din cate am incercat noi – restaurantul El Greco, din Old City, fix la malul marii. Intai sa va zic ca orasul asta vechi, zona pietonala, e foarte misto. Nu e de mers cu copil in carucior, pentru ca sunt strazi de-alea pavate cu piatra cubica, pe care urci-cobori-urci-cobori. In plus, toate terasele foarte faine sunt de jur imprejurul acestei mici limbi de pamant inconjurata pe toate partile de mare, avand mai multe “etaje” cu mese spanzurate deasupra malului stancos. Noi ne-am asezat la cel mai de jos, ca aveam niste pescarusi si egrete de hranit. Ni se ceruse de catre ele in mod explicit un os de peste.

La El Greco asta am mancat niste incre geniale. Cand ni le-au pus pe masa, am zis ca-s clar trei cupe de inghetata, bulgarii astia iar au gresit comanda. Dar nu, erau fix aia, icre roz. Care nu doar ca aratau perfect pe background de fata de masa bleu-ciel, dar mai erau si prea bune.

Si-a mai luat Boo o salata cu neshte alea alea, buna, nimic special.

A venit pe urma niste halloumi la gratar…

… si-apoi – cei mai buni creveti din ce-am mancat pana acum, trasi in tepusa si pusi pe gratar. Plus un platou cu bruschete mici cu unt si cu ansoa, pe pat imens de salata cu ceapa verde.

Mishu a mancat un pestisor la gratar, din care a ramas doar capul, pe care dupa ce l-am pozat, l-am dat la pasari.

Desert n-am mai putut manca, dar n-am sarit peste cafeaua lunga si tare fara cofeina si nici peste bautura care m-a obsedat in toata vacanta mea bulgareasca, anume club soda de la Schwepps, adicatelea, sifon la sticluta.

Toata distractia a costat vreo 78 de leva, dar a meritat, ca am mancat mult si exagerat de bun.

Una peste alta, depedeve pretentii foodie, mi s-a parut ofertant Sozopolul, chiar daca, stand noi doar cateva zile mici si avand si copilul de gat, n-am putut sa testam foarte mult si informat, mergand fix la voia intamplarii. Iar voia intamplarii ne-a adus cel mai adesea farfurii pline cu mancare proaspata, care nu ne-a cauzat indigestie, ci doar amintiri placute. Ah, nota zece si pentru porumbul fiert de pe plaja, curat, uscat, exceptional. Prima oara mi-am luat unul, sa-l incerc. M-am intors si-am mai luat opt. Sa fie.

Ah, si sa nu uit, Chardonnay-ul de Bulgaria, mult bun si el.

Si daca n-ati inteles-o pe aia cu rosiile, va mai zic o data. Cumparati-va neaparat rosii bulgaresti de la tarabele cu fructe si legume care-s peste tot. Vedeti ca de regula aprozarul bulgaresc are si de-alea rosii intens, tuguiate la varf, cum gasim si la noi in piata. Acelea nu sunt bune. Cautati-le pe cele foarte mari, tesite, de un rosu stins asa.

Revin cu concluzia, dar pana atunci, bon apetit bulgaresc ceva de groaza va doresc!

Weekendul trecut m-a mancat undeva sa fac peste la cuptor. Da nenica, exact what the doctor ordered pe 40C. Ce sa-i faci, asa de tare ma imbia si ma striga pastravul proaspat din galantarele de la Real – “cookie, ia-ma, prajeste-ma, have your way with me!”, cum sa rezist… na…! De bun a fost bun, nu zic nu, dar ce putoare si ce dogoare… nu vreti sa stiti.

Ei bine, weekendul asta nu mai fac. Am promis. No cuptor, no porc, no zoaie, no parfum de tuberoze. Salata, pepene, freshuri, inghetata, jaluzele trase, aer conditionat, buncar tati! Voi ce mancati pe canicula? Hai, sa-aud idei! Si daca nu aveti, atunci luati de la Alison, mie jur ca mi-a dat o lacrima in coltul ochiului cand am vazut salata asta dementiala: http://alison-trials.blogspot.com/2011/07/salata-cu-crevetiavocadoportocaleshrimp.html.

Va doresc sa aveti weekendul asta doar caldura sufleteasca:)

Suntem aici, toate bune, nici nu stiu cum a trecut o saptamana fara sa va scriu ceva, orishice. CrisD ma intreba daca mai mancam, go figure! Adevarul e ca se intampla viata cu noi si pe langa noi si-am ramas in urma cu povestile. Asa-i ca va era dor de mine?:)) Ia sa vedeeem.

Saptamana trecuta am mancat la Chez Marie. Mai fusesem o data acum mai bine de juma’ de an si ramasesem cu nostalgia icrelor (tiii, ce titlu bun de roman postmodern) si-a doradei in crusta de sare, pe care nu intentionam sa le ratez nici de data asta.

Dar ma scuzati ca v-am bagat direct in subiect fara sa va povestesc ce placut e la Chez Marie pe terasa vara, mai ales daca te gasesti cu fata spre biserica anglicana de langa Gradina Icoanei…

… si daca in frapiera se raceste vinul alb, numai bun de sprit. Personalul e de poezie, rar am intalnit chelneri mai amabili. Amabilitatea costa, asa ca nu va intindeti la recomandari de vinuri cu ei, caci riscati o gaura serioasa in buzunar. Mai bine luati o berea casei, foarte mult buna, am inteles ca e produsa de Tuborg special pentru Chez Marie si deloc nu strica unei seri calduroase de vara.

In scopul unei relatari cat mai fidele, sa stiti ca mi-am bagat botul si in farfuriile altora. Iata ce am aflat pentru voi:

Salata de vinete – excelenta. Salata caprese – not so much. In loc de busuioc proaspat e un pesto soios. Mult mai buna e aia de la Vapiano, zau!

Am mai gustat dintr-o salata cu piept de rata care nu m-a dat pe spate, din prajitura cu mere pe care si-a comandat-o Mishu nu am apucat nici macar un pic:p, in schimb…

… fondantul de ciocolata pe care l-a comandat Boo este to die for, iar mie nici macar nu-mi place ciocolata! Fondantul asta e o prajiturica gen brownie (a se vedea si pofti la poza de deschidere), din care tasnesc rauri de ciocolata cand o strapungi cu lingura. Langa ea sade o cupa de inghetata, care se amesteca perfect cu ciocolata lichida. Leshin de placere cand imi aduc aminte. Si ma gandesc ca abia astept un encore la Chez Marie ca sa iau si eu fondant, pesemne la anul, caci restaurantul e asa pricy, ca nu ma vad accesandu-l prea des.

Cam asa despre Chez Marie. Sper ca v-am redeschis apretitul cu asta, dar ce-mi doresc eu de fapt e sa va povestesc despre botezul lui Iepu’ the precious, am tot amanat pentru ca inca nu mi-au venit pozele de la Dan, dar ma tem ca persoana mea asa de lesne autoimpresionabila nu se poate contine de Iepu’-drag si nestavilite porniri materne de-alea grave, asa ca urmeaza o relatare siropoasa, din care o sa aflati, intre altele, de ce fac oamenii copii. Un lucru pe care mi-as fi dorit sa il inteleg si eu inainte sa il fac pe-al meu, dar e cu adevarat imposibil acest lucru.