LIDL: Naie, ai fost vreodată în Spania?
Eu: Ntz.
LIDL: Vrei să te duci?
Eu: Păi da, desigur.
LIDL: Dar să știi că tre’ să dai frâu liber imaginației.
Eu: Noroc că am.

Ei, vă dați seama că nu a fost fix așa 🙂 Nu vă mai plictisesc acum cu detalii, doar vă zic că atunci când a venit provocarea caliente de la LIDL, eu având, default, în sangre, un cârnat chorizo (ñam ñam), am zis: Desafío aceptado! Which is Spanish for Challenge accepted!, știți – cineva și-a făcut temele :-).

Așa. Și pentru că noi, aici, la fabrica easy peasy, luăm provocările foarte în serios, m-am hotărât să îmi ofer în această frumoasă dimineață de primăvară o experiență cu adevărat… iberică. Vestido în hanoracul de duminică și cu spiritele foarte sus, am împachetat frumos scăunelul roșu pliant, pliantul LIDL cu Săptămâna iberică și un tutu împrumutat de la Iepu’, și mi-am luat potecuța către LIDL, ca să gusto și gura mea niște bunătăți de origine. Numai că, după ce am stat la o coadă lungă formată din mine și prietenii mei imaginari, am văzut în pliant că de-abia din 20 abril intră în schemă fiesta culinară Sol&Mar, cu paella, șuncă Serrano Gran Reserva, gazpacho, tortilla, brânza Manchego, creveții, iubițelul chorizo și, mă rog, încă 545 de alte chestiuni ultra delicioase care se vând la LIDL în Săptămâna iberică. Și ca să nu trec toată situația la capitolul pierderi, am improvizat o ședință foto neprofesionistă, cu titlul “Tengo peasy fácil en playa de estacionamiento”. Adică gen easy peasy, cea mai tare din parcare.

După cum se vede, nu m-am descurcat chiar foarte… spaniol așa. Din fericire pentru noi toți, joi, pe 23 aprilie, are loc un eveniment de degustación organizat de LIDL, la care întâmplare vom mânca (foarte mult) și un fotograf (def. om ciudat care, dintr-un motiv de asemenea ciudat, face poze cu aparatul, NU cu iPhone-ul) va scoate la iveală la mujer din noi, de pe sub țoale roșii și machiaj profesionist. Prin noi înțeleg eu (cum altfel, moț:-)) și o cititoare care o să-mi spună aicișa sau pe facebook care e felul ei de mâncare preferat, gustat în Spania cea adevărată, sau măcar în Spania din capul ei. La mine e easy peasy, I heart paella. Șiiiiii gambas al ajillo. Și, desigur, migas de ce-o fi.  Și huevos rotos. Și paella, am zis paella?

PE SCURT: Hai să-mi ziceți și voi ce vă face cu ochiul din vitrina cu jamon, iar pe 21 vă zic eu cine e my plus one la marele dezmăț culinar cu poze martor, ce se întâmplă joi într-o celebră grădină cu gutui din București. Mâncăm, povestim, ne ferchezuim, ne pozăm în timp ce mâncăm, pe urmă mâncăm și pe urmă mâncăm, știți. Lăsați un comment dacă vreți să ne cunoaștem mai bine în contextul unei super experiențe oferite de LIDL Romania.

Continuará… Cum ar veni, to be continued.

_

Săptămâna iberică se întâmplă la LIDL, între 20 aprilie și 3 mai. 

Până anul ăsta, am lucrat mostly în corporații, lucru deloc rău, dacă mă întrebați pe mine. Și chiar și azi, la mai bine de juma de an de când mi-am luat buh-bye, buh-bye now, de la, nu-i așa, siguranța zilei de mâine, mă gândesc din când în când cu nostalgie la vremurile alea când aveam all sorts of perks si subvenții, cum ar fi, bunăoară, tichetele de masă.

Acum câteva zile am intrat în vorbe cu niște oameni de la Edenred, compania care a inventat tichetele de masă TicketRestaurant®. Așa am aflat despre studiul comisionat de ei către GfK, studiu din care reies lucruri despre obiceiurile alimentare ale angajaților români. Foarte interesantă treabă. La unele dintre concluzii mă așteptam. Ca fostă corporatistă ce mă aflu, știu exact cum e să nu poți (sau să nu-ți vină) să-ți iei pauza de masă. Știu cum e să îți întorci, o dată pe an, tastatura cu susul în jos și din ce rezultă să hrănești un ditai stolul de porumbei. Și mai știu că în foarte multe situații nu e un matter de lipsă de alternativă, cât un matter de opțiune personală. E mai degrabă o lipsă de commitment al omului față de el însuși, cu care mă întâlnesc destul de frecvent și ca food coach. Oamenii nu-și iau pauză de masă pentru că… pentru că au-treabă-și-nu-au-timp-și-se-uită-lumea-urât-la-ei-dacă-și-o-iau, și… poate și-o și iau dacă și-o iau. Sounds familiar?

Nu-mi amintesc să fi lucrat (cu o foarte scurtă excepție în economia anilor petrecuți ca angajat al unei companii), într-o structură managerială care să încurajeze pauza de masă. Așa se face că, vorba studiului, 62% din angajații intervievați de GfK spun că alocă mai puțin de 30 de minute prânzului. Mulți dintre ei mânâncă prost și mănâncă pe tastatură. O altă concluzie tristă e că 61% din angajați sar sistematic peste mic dejun. Cina, pe de altă parte, e văzută ca momentul de răsfăț alimentar al zilei. Ce înseamnă asta, în traducere liberă? Păi înseamna ca te trezești dimineața, bagi cafeaua de rigoare, you skip breakfast, mănânci firfiriu și cam prost la prânz, iar seara răvășești frigiderul. Înseamnă că nu rupi nicicum ritmul în alea opt ore de muncă. Că stai acolo în banca ta și râșnești până seara, poate bagi și niște overtime, poate nu ești nici genul de om care face 10 drumuri pe zi la watercooler (hidratarea e super importanta, btw!), iar la final de zi realizezi că te-ai zero-socializat cu colegii. Ceea ce, pe bune, e nașpa, aiurea și cam nasol.

Sunt o sumedenie de alte concluzii care reies din studiul “Masa ta ideală“, nu-s toate rele și nu o să le pomenesc pe toate, vă las să le descoperiți voi. Însă aș vrea să fac referire la una din ele, care mi s-a părut așa, foarte spot on. Și care zice că angajații români sunt din ce în ce mai preocupați de IMPACTUL ALIMENTELOR asupra stării lor generale de sănătate, dar sunt sensibil mai puțin preocupați de IMPACTUL OBICEIURILOR lor alimentare.  Altfel spus, ne preocupăm de ce băgăm în gură (which is fine, e foarte bine că e așa, deși cumva parcă și treaba asta s-a dus încet, dar sigur, înspre o psihoza de-aia strașnică, iar fostul “NOM NOM” a devenit un curat “ZOMFG, oare alimentul ăsta omoară, sau dă viață veșnică?! Îngrașă sau slăbește?!”), deci, ziceam, suntem mai atenți la ce mâncăm, dar mai puțin atenți la când, cum și cât. Acolo avem încă de lucru. Și, dacă mă întrebați pe mine, acolo e meciul. La schimbarea obiceiurilor alimentare.

Mai concret așa… Let’s see… Mă întreabă uneori câte un om cu care food coachuiesc (ewww, ce exprimare, dom’le), cu ce poate înlocui chipsurile mâncate la televizor. E ok să mănânce morcovi în loc? Cu ce să înlocuiască un litru de Cola pe zi, sau cele cinci cafeluțe sociale? Răspunsul e adesea unul dezamăgitor pentru omul care întreabă, cel puțin la prima strigare. Nu, nu e ok să ronțăi morcovi în loc de chips în fața televizorului, pentru că nu e ok să ronțăi în fața televizorului, punct. Ce vrei de fapt este sa schimbi obiceiul, nu să înlocuiești un aliment prost cu altul, fie el unul mai bun. Așa că, vedeți voi, nu e de ajuns să te frămânți să îți cumperi legume și fructe de la piață (și e fain că din ce în ce mai mulți oameni fac asta, 45% din cei intervievați în studiu). Nu e de ajuns să îți propui să mănânci mai puține alimente procesate (47% din respondenți), ca să te ferești de cancer, diabet și boli cronice. E cel puțin la fel de important să mănânci dimineața, să iei o gustare-două între mesele principale, și, ultimately, să-ți iei, ffs, pauza aia de o oră, să mănânci și tu ca omul, în tihnă, cu colegii. Nu cu o mână pe sandviș, cu alta pe telefon și cu a treia mânuță pe șoarec (oh wait…!)

Una peste alta, mă bucură inițiativa Edenred de a mobiliza oamenii să își ia la prânz o pauză adevărată și de aia m-am și băgat în supa lor (cremă). Cu Ticket Restaurant se poate plăti la prânz în majoritatea restaurantelor din proximitatea clădirilor de birouri, la mai toate cantinele și serviciile de food delivery. Și mă gândesc că pauza de prânz, luată sistematic și cu încăpățânare, indiferent de cum se uită la tine unul și altul (că da, există și specia aia de coleg care te privește ca pe un spărgător de grevă dacă îndrăznești să mesteci înainte să înghiți, percepția bizară și nefondată cum că productivitatea are legătură directă cu numărul de ore petrecute lipit de scaun și, desigur, cu capacitatea vezicii de a ține mă-car opt ore… – o ceapă degerată nu merită să dai pe părerile astea, apropo) te pot salva de la pieirea nu prin proastă alimentație, ci prin burnout și ofilire emoțională gravă.

Într-o notă mai generală, eu v-aș propune să faceți din toate mesele o prioritate. Calitatea lor, timpul pe care îl alocați pentru asta și relația pe care v-o construiți cu mâncarea contează și vă definesc. Contează pe cântar, contează la starea de bine și contează la cap. Că e greu să te simți om, și nu ultima găină din coteț, atunci când nevoile de bază (mâncat,  relaxare, somn) îți sunt negate.

Pauza de masă nu e doar prerogativul ăluia de freacă dudă. E deopotrivă dreptul și obligația noastră de oameni în toată firea, nivelul minim de commitment față de noi înșine. Că să-i dăm companiei nivelul maxim de commitment, zău, nu avem nicio greață!

Acum vreo doua saptamani, intr-o dimineata, va starneam sa imi ziceti ce-ati mancat pana la ora aia. Raspunsurile aveau sa fie, pentru mine cel putin, foarte interesante. Din ele aveam sa aflu ca intr-o zi ca toate zilele, la mese sau intre ele:
– 46% din cei care au raspuns mananca dulciuri
– 14% mananca mezeluri
– 22% mananca iaurt si 62% mananca lactate in general
– doar 12% mananca ou (that makes me sad :p)
– 50% mananca fructe, in general, prea multe

Cred ca daca facem o comparatie cu cum se mananca prin alte parti, stam binisor. Hell, cred ca si daca ne uitam la cum mancam fiecare dintre noi acum cativa ani, vedem ca lucrurile sunt pe un trend al decentei. Mi-as fi dorit sa nu vad mai multe mezeluri la mic dejun decat oua. Mi-as fi dorit sa vad mai multa ordine in mese si mult, mult mai putine dulciuri. Prajitura la mic dejun m-as fi bucurat sa nu vad deloc:)) Dar na, viata e grea, te scoli dimineata, te dai jos din pat to face the music si inteleg, jur ca inteleg, cum ai putea sa te impiedici cu gura intr-o tarta cu cirese. Un lucru e cert: se poate si mai rau, dar intotdeauna se poate si mai bine.

That said, sambata asta m-am vazut cu cinci dintre voi la Atelierul de faurit meal plan-uri, powered by OLY BIFIDUS IAURT DE BAUT (always a pleasure!:). Nici daca m-as fi straduit foarte tare nu cred ca as fi putut aduce impreuna la o masa cinci oameni atat de diferiti (foarte misto, cu totii:). Good job, Random, am zis eu, dupa ce ne-am cunoscut si am facut turul complet al mesei, cu autodenunturi funny pe marginea cestii de cafea. Honestly, aveam si eu un stres. Ma gandeam ca n-au sa vina oamenii, ca poate au si ei alta treaba sambata dimineata decat sa se cunoasca cu mine si cu echipa de vis Olympus. Dar au venit asa de faini si de deschisi si cu inima la ei, ca brosa in piept, ca am decis numaidecat si din nou: am cei mai misto cititori. True story.

Dupa ce ne-am impartasit fiecare backgroundul “alimentar” si culinar, cu povesti din viata, amintiri din copilarie si tot soiul de alte trivia cum ne-a venit la gura, m-am apucat sa le povestesc oamenilor una alta, doua vorbe despre principiile din spatele unicului mod corect de a manca. M-am bucurat sa constat ca stiau si ei destule. Erau preocupati de ce si cum mananca, dar manati, ca noi toti, de ratiuni avand la baza frica. Frica de boli, frica de a nu pune pe ici pe colo prin partile esentiale kilograme extra, frica de a alege din vitrina cu produse… Frica, nene. Aceasta pandemie a omului modern pus fata in fata cu industria alimentara a anului 2014, dar si cu nemilosul, stufosul si paincardul internet. De unde aflam cu totii azi ce alegeri de ieri au sa ne omoare. De unde aflam ca nutritia optima e treaba ultra mega complexa. Ca orice-am face, ceva facem pe dos. Ce sanse avem? Pai una singura. EAT REAL FOOD. Legume, fructe, nuci si seminte, lactate, oua, carne, cereale de buna calitate. Suna simplu si, guess what, chiar este.

Multi dam vina pe programul nostru, pe haosul din viata, pe vecinul de bloc si pe colegul de trafic, pe sefi scarbosi, pe iubitu’ care mananca ce vrea el si nu se ingrasa un gram, in general, pe ALTUL, pentru prajiturica cu crema, biscuitele de supermarche, merdeneaua de la metrou si covridogul de la coltul cladirii. Pe lipsa de timp mai dam vina. Ca si cand un sandvis cu sunca se face mult mai repede decat unul cu avocado. Ca si cand sa cumperi fornetti dureaza mai putin decat sa cumperi iaurt. Adevarul adevarat e ca e treaba de commitment fata de propria persoana si da, uneori, e si treaba de imaginatie.

Ei, cu timpul gustarilor sanatoase va rezolva Oly Bifidus iaurt de baut, nou lansatul, despre care am mai povestit aici. Cu imaginatia, va rezolv eu:)

Se ia o foaie de hartie si se deseneaza meal plan. Dar meal plan detaliat, in care nu scrie “salata”, ci scrie “salata de baby spanac cu naut, morcov ras, seminte usor prajite in tigaia fara ulei si dressing de iaurt cu lime, chimion, piper cayenne si menta proaspata”. Cum ar veni:)

Asta am facut noi sambata. Aplicatie practica de meal planning, pornind de la structura meselor zilei (3 pricipale si 2 gustari), si de la farfuria ideala. Mai jos, un exemplu de zi dintr-un plan oarecare, nu dam nume:))

Locul iaurtului de baut intr-un plan alimentar normal e fie la gustarea 1 (singur sau impreuna cu un fruct), fie la gustarea 2 (singur sau impreuna cu o mana de nuci crude sau chiar cu niscai crackersi sau covrigei bon calite), fie la mic dejun, intr-un smoothie cu, say, seminte de in si berries, sau mozolind niste fulgi de ovaz. Oricum o dai, o nimeresti. E o alegere buna, time efficient si gustoasa, care presupune un drum la magazin o data pe saptamana si niste artimetica simpla. 7 zile, 7 sticlute. See what I mean?:)

Pe post de teasing asa, va mai spun ca noi, astia de ne-am vazut sambata, am aflat direct de la “sursa” ca urmeaza sa mai auzim anul asta de Olympus in contexte marete. Vin in gama produse pe care eu, una, le astept de mult. Nu va spun ce, ca what happens la Atelierul Oly stays la Atelierul Oly:)) Dar e de bine, trust me.

Hai ca-mi iau viteza. Ma duc sa-mi mananc gustarea de dupa-amiaza. Cine ghiceste primul ce urmeaza sa scot din posheta… ma cunoaste indeajuns de bine:)

Sa fiti sanatosi, satui si fericiti cu alegerile voastre. Cheers!

Cat de tare ar fi sa avem tot timpul timp. Sa ne incapa intr-o zi detoatedetoate. Gatit dimineata, la pranz si seara, conform, desigur, tuturor celor op’spe mii de principii despre nutritie si “impecabilitate” alimentara care se bat cap in cap, mers la sala de cinci ori pe saptamana, cate degete la o mana, atatea hobby-uri  executate cu succes.  Plus un job care sa puna pe masa banii pentru mancare, sala si hobby-uri.  Plus o familie, un catel, un purcel (caci work it, baby, balance it, baby:p) Ne-ar trebui, vorba lui Marian Nistor, 1000 de ani sa recladim…

In fata atator lucruri cu care trebuie, nu-i asa, trebuie sa jonglam in fiecare zi, maimultcaperfectiunea isi arata maimultcaoribila ei fata si devine maimultcatentant sa aluneci ca Alice in tara minunilor imposibile, in care ti se pare ca ori le faci pe toate, ori mai bine nu mai faci nimic, stiti? Adica, frate, ori mananc paine de casa framantata de mana mea, cu maia crescuta si ingrijita de mine ca pe sfintele moaste, ori, daca nu sunt in stare sa maia, mai iau mai bine o merdenea de la metrou. Ori ma duc la sala in fiecare zi, ori, mai bine, nu ma mai duc deloc. Ori ma apuc de parasutism si in timp ce zbor in cap spre planeta Pamant, cos SI un goblen, ori mai bine imi bag picioarele si decid ca viata mea nu acomodeaza hobby-uri, coz it’s complicated asa. Si nu am TIMP. Nu am timp sa fac totul perfect, asa ca mai bine fac totul pe dos. Sounds familiar?

Ei, pe umflatul asta de balon, al perfectiunii mereu tintite, niciodata atinse, as vrea sa-l fasaim azi. Pentru ca adevarul e ca lucrul mare din lucruri mici se face. Si-s lucruri mici pe care le putem face incepand de marti (da, by the way, nu tre’sa asteptam lunea urmatoare:), care ne pot face viata mai buna, farfuria mai curata, pasul mai sprintar si sufletul mai plin. Eu o sa va vorbesc despre mancare, ca la parasutism si goblenuri nu ma pricep neam:))

_

Buna ziua, bine ati venit la prima dumneavoastra sesiune de food coaching, va rog, luati loc, insist. Ne aflam aici prin amabilitatea Olympus Romania, care a lansat noul Oly Bifidus iaurt de baut. Olympus si-a dorit ca mesajul despre acest nou produs, pozitionat ca o gustare nutritiva, sa ajunga la cat mai multi oameni interesati de ce baga in gura, dornici sa descopere si sa adopte alternative sanatoase la gustarile care vin cu mustrari de constiinta.

Despre noul Oly Bifidus iaurt de baut aflati ca vine in cinci variante: natural, cu prune, cu pere, cu fructe de padure si cu visine. Se face din lapte de cea mai inalta calitate, colectat de la fermele locale cu care Olympus, companie greceasca la origine, a ales sa colaboreze (sustenabilitate nu e doar o vorba in vant, oamenii astia chiar sustin producatorul local si vaca romaneasca – dupa cum am povestit in alte ocazii; mai nou, Olympus produce si gama bio, tot din lapte .ro). Mai zic asa: continutul caloric al iaurtului Oly Bifidus de baut variaza in jurul lui 86 de calorii la suta de grame, lucru care il face potrivit la fix pentru momentul ala cand ai lua o gustare, dar nu o masa. Se cheama Bifidus pentru ca, precum fratele lui mai putin lichid (stiti, celebrul Oly 2% verde, de care m-am indragostit prima oara si care a ramas, multa vreme, preferatul meu din intreg portofoliul Olympus), contine fermenti bifidus.

Eu i-am vazut clar si din prima beneficiul intr-un plan alimentar pentru o persoana foarte ocupata si mereu pe fuga. E ceva ce incape in poseta, se consuma elegant in timp ce urci scarile la metrou si nu necesita tacamuri:) Lucrul la care, in all honesty, nu ma asteptam (nefiind o consumatoare de iaurt cu fructe) e ca varietatile cu fructe sa fie ATAT de reusite. In urma unei degustari pofticioase de catre mine cu juriu mine, i-am dat coronita celui cu visine, dar asta e treaba subiectiva si o aduc in discutie doar ca sa va invit sa le incercati pe toate.

Ei, si ajungem si unde vrem sa ajungem. Puteti face asa: sa mergeti la magazin, sa va cumparati Oly bifidus de baut (ceea ce eu sper sa faceti, ca mi-e drag de Oly si sustin), sau sau sau sa va vedeti cu mine in Bucuresti, la o mica sesiune de food coaching breakfasty-brunchy, sa va povestesc care e toata jmecheria cu meal plan-urile astea, cum sa va faceti unul care sa vi se potriveasca voua si numai voua (pornind de la obiectivul vostru personal – fie ca e “sa slabesc”, “sa ma organizez mai bine”, “sa cheltuiesc mai putini bani pe mancare” sau all of the above), sa facem aplicatie practica si sa plecati acasa cu stiinta, cu un plan alimentar customizat pentru urmatoarea saptamana si cu o sacosa de iaurt Oly Bifidus de baut. Dupa cum stiti, eu concursuri nu fac lesne, dar in acest caz particular, sper ca ceea ce va ofer, platouasul asta cu mine,  cu Olympus, cu brunch simpatic si initiere in “stiinta” meal planningului, sa va incurajeze sa vreti. Si daca vreti, atunci sa-mi lasati voi un comment aici sau pe pagina de Facebook, ca sa va pot chema prin puterea lui random la acest gathering informal, dar, zic eu, de folos oricui. Avem cinci locuri. In comment, as vrea sa va rog sa-mi scrieti ce-ati mancat pana la ora asta:) C’est tout:) Facem asa?

Am emotii ma, o sa vreti sa ne vedem? Just say yes:)

Yours truly.

Buna dimineata de la Starbucks:) Afara e moartea cadracudefrig o primavara superba si mlastinoasa insorita, dispozitia e prafutz buna, ieri am mancat spanac la micul dejun. Ati inteles ceva? Nici eu. Here we go again:))

Si cum vorbeam eu asa cu o amica despre garnituri de legume si cum sa faci sa nu ti se mai lipeasca de mana numai si numai cartofi, zice ea: ba, dar nu scrii tu o postare asaaaa, organizata, cu alde cinci idei de garnituri care nu involva tuberculoshii? Scriu, zic, parol ca scriu. Ba ti le fac si top, face-ti-le-as!

Asadar:

1. Pe locul intai, radacinoasele marinate si coapte in cuptor. Sfecla rosie, morcov, radacina de telina, cartof dulce, pastarnac, dovleac… cam asa. Taiate julienne. Adaugat nuci pecan. Marinat totul intr-un amestec de ulei de masline, putintel otet balsamic, miere, susan si rozmarin proaspat. Pus legumele ca atare, cu marinata cu tot, intr-un vas de yena. Copt la foc mic. Be-lea!
2. Vine puternic din urma fasolea verde (verde, deci, nu galbena, da?) cu gremolata. Adica fasole verde oparita un minut doua in apa cu sare, stropita cu ulei de masline si garnisita cu lingura de pomana doldora de patrunjel, usturoi si coaja de lamaie rasa (aka gremolata).
3. Pe locul trei, sote-ul de morcovi cu chimen. Morcovi mici, trasi la tigaie in ulei de masline cu o manuta (mai mica) de chilli si o mana (mai mare) de chimen, stinsi cu suc de portocale si serviti numaidecat. Fusion intre doua soteuri: hai si cu niscai cimbru verde.
4. Pe locul patru, “fasolica se intoarce!” Tot verde, tot blansata, iar apoi trasa la tigaie cu cateva linguri de quinoa si cu mai multa sau mai putina harissa, dupa puterile papilelor fiecaruia.
5. Last but not least, mazarea oparita lejer in apa, amestecata de calda cu unt si busuioc proaspat tocat.

In poza, niste spanac. Nu-i garnitura, e de breakfast. Cica se amesteca spanacul (decongelat si bine scurs, in cazul asta) cu niste branza proaspata de capra si o lingura de iaurt gras. Se intinde in strat subtirel pe fundul unui vas de yena. In capul lui, se sparg oua de prepelita. Se coace nitel treaba in cuptor. Rezulta un soi de pizza cu blat de spanac si topping de oua:) Mult bun! De mancat cu salata de rosii cu quinoa si patrunjel. Adica na, noi asa am facut.

Ah, si daca aveti, ca mine, un mare fix cu inoculatul spanacului in viata familiei care il uraste, luati de aici inca doua retete, la inspiratie asa: http://bonduelle.ro/4culori/recipe/clatite-cu-spanac-la-cuptor (in all fairness, asta ma apucasem sa fac ieri dimineata, dar dupa aceea mi s-a facut asaaaa de lene, ca am mers pe varianta mai simpla) si asta http://bonduelle.ro/4culori/recipe/spanac-pe-pat-de-mamaliga-cu-oua-de-prepelita. Din campania concurs Bonduelle, unde am dat si eu cu subsemnatul, in calitate de omu-cu-hrana-sanatoasa:D

Hai happy spring!

PS: Si afara ploua ploua… Nu e loc de dumneavoastra:)

[Ei nu, nu despre Frozen the movie e vorba, ca pe Frozen the movie nu am reusit sa-l vad, desi am incercat, I really did, ma. Adica mi-am luat jumatatile si ne-am dus toti trei sambata seara sa vedem capodopera animata. Luat bilete, popcorn si (!!!) pepsi, proptit fizicul pe locurile de pe bilet si incins o agapa tovaraseasca. Terminat popcornul fix la timp ca s-o auzim perfect pe duduia care ne invita sa o urmam la casa de bilete, caci filmul nu avea sa mai ruleze in seara aia. Dang, at least am mancat floricele, am zis eu, dupa o abstinenta cinematografica de un an (pe motiv de “numa’ filme de baietei, cu, stiti voi, roboti-femei-cu-sanii-mari).]

Asa deci. Daca nu despre film, atunci despre ce? Pai despre altfel de congelate. Despre cum facem ca anul asta sa mancam SI MAI MULTE legume (challenge: accepted!). Despre noul meu proiect cu Bonduelle si despre noua mea obsesie cu legumele verzi presto crude. Despre cum am rupt-o-n fericire la revelion cu niste fasole verde cu gremolata, de-au ramas nemancati (soc si groaza!) cartofii. Despre, din nou, farfuria sanatoasa.

Dar sa incepem cu inceputul.

1. Pe 24 februarie se reia pe Coursera cursul de nutritie pe care l-am facut eu anul trecut: https://www.coursera.org/course/nutrition. Il recomand calduros oricarui om care are o urma de interes pentru domeniul asta si *tenacitatea* de a-si aduna trupele in razboiul cu o industrie alimentara care ne omoara pe toti. Click, enroll, e foarte fain si foarte succint, “everything you ever needed to know” asa.

2. Bun. Mai departe: fresh versus frozen. Inca e debate pe asta. Si, believe it or not, stiu oameni care decat sa manance legume congelate, mai bine se lipsesc. E adevarat ca sunt, in general, aceiasi care mai bine se lipsesc de legume cu totul, but still. Ei bine, I got news for you: un broccoli care zace de o saptamana in galantarul supermarketului e orice, numai fresh nu. Fresh inseamna proaspat cules. Si inseamna cules la termen, nu cu saptamani inainte, ca sa aiba viata mai lunga la raft. Acelasi broccoli, congelat rapid de data asta, cu tot procesul de blansare prin care trece, retine mai multi nutrienti decat cel “proaspat”. Va puteti convinge de asta cautand pe sfantul Google studii comparative (valori nutritionale pentru fresh versus frozen). By the way, ati vazut asta? Vai ce-am ras:))

Bottom line: in lipsa accesului la legume si fructe de sezon, proaspat culese, provenind din surse ok (ferme organice, mici producatori cu referinte bune, etc.), o leguma congelata cinstita,  care, atentie, sa fie fara conservanti, potentiatori de gust, adaosuri sosoase sau mai stiu eu ce balarii, reprezinta o varianta foarte curata. Plus ca, nenica, e iarna. Nimic nu e in sezon. Aproape tot ce e “proaspat” e de fapt azotat ghebos si infernal de scump.

Acestea fiind zise, si nu o data, caci pozitia mea fata de nutritie, legume in general si legume congelate in particular a fost facuta publica in niste, mai multe asa:)), ocazii (de exemplu in indrumarul asta de cheating cu vegetalele odioase), m-am bucurat cand oamenii de la Bonduelle m-au cooptat in noul lor proiect, o platforma cu retete user generated, ambalata in forma de concurs cu premii jurizat de un juriu si endorsat mai departe pe categoria “Sanatate” de yours truly. Scopul proiectului, dincolo de cel intrinsec oricarei campanii publicitare, este incurajarea consumului de legume, lucru cu care nu pot decat sa fiu foarte de acord.

Fiind o babutza exigenta si carcotasa in sinea mea, nu pot sa nu fac mici recomandari pe marginea retetelor castigatoare, dar fiti convinsi ca din dragoste o fac, din dragoste si pentru ca, mai Amalia, uleiul rafinat, la pet, chiar nu e bun ma, nu e bun deloc, iar pestelui tau pe pat de legume, foarte sanatos si bun dealtfel, ii sade mult mai bine in compania extravirginului de masline. Pana acum, o reteta care mi-a placut mult, si pe care ma gandeam sa o prestez si eu saptamana viitoare, e cea de tarta cu broccoli si oua de prepelita, j’aime! Asta, adica: http://bonduelle.ro/4culori/recipe/tarta-cu-broccoli. Am in cap o adaptare care sa nu presupuna atata coca, ah, stiu, suspansul va omoara:))

Atat deocamdata despre proiectul Bonduelle, o sa mai auziti de el pe-aici si na, am zis ca it’s only fair sa va pun in tema, in loc sa va arunc proverbialul zbang, cu mamaliga-n geam.

3. Last but not least, si tot la tema, am facut o mica obsesie cu legumele verzi, pe care le blansez bref in apa clocotita, le trec in apa rece sloi ca sa-si mentina culoarea si le consum in varii combinatii si in stare avansat cruda, [vorba mamei care le priveste cu dezgust], ca garnitura la orice. De revelion am facut, dupa cum ma laudam singura, o fasole verde-verde cu gremolata. Gremolata fiind o galeata de patrunjel tocat, amestecat cu usturoi si coaja de lamaie, apoi imprastiat freely peste orice, facand orice-ul ala sa iasa complet din anonimat. Fasolea asta, plus un alt veggie side dish despre care povestim another time, au facut cartofii la cuptor sa moara de batranete in tava lor. Suspect!

Am mai facut deunazi si un somon in unt de cocos, cu garnitura de, stiu, ma repet, legume verzi, in sos de lamaie si menta. To die for! Practic, orice mix & match din *legume verzi*patrunjel*busuioc*menta*lamaie*ulei de masline*unt*nuci e vis paradis. Una peste alta, sper sa ma tina asta cu verdele, aud ca este the new black. Si promit sa va aduc si voua aminte sa eat your vegetables, caci, se pare, veggie eaters astia will inherit the earth, si I’ll be damned daca las eu pamantul pe mana stricta a veganilor! (joke, not very politically correct, dar deh!)

PS: When life gives you green vegetables, don’t take it personally;)

Nu stiu cum a fost pentru voi acest sacaitor jegos infam obositor 2013, dar pentru mine a fost anul in care… cum sa va explic, mergeam linistita pe drum si cand colo, ce sa vezi, o caruta cu transformari, care circula regulamentar, ma loveste frontal, de ma fac toata bucati numai asa, ca sa am ce aduna. Adica, atentie, 1. ma las de fumat, 2. ma apuc de alergat si 3. fac niste schimbari in farfuria familiei pe care cu un an in urma nu le-as fi suspectat. Paradoxal, asa ordinar si nezgarcit cu durerile cresterii, 2013 va ramane in istorie drept un an important in lunga, vesnica, muncita calatorie intru personal development. Lasandu-mi el un after taste de mandrie, ca uite, dom’le, imposibil nu e nimic (plus, bonus, sentimentul de paduche pe creasta vietii, but that’s a whole different story).

Asa. Revenind la oile vacile noastre, unul din proiectele mele de suflet pe 2013 e campania Romania traieste bio, a lui Olympus. Pe care Olympus l-am cunoscut via elogiu sincer fara implicatii pecuniare, m-am indragostit zaludeste de tot ce se intampla in jurul lui ca brand si mi-am pus tot osul la promovarea celui mai nou produs – iaurtul cel bio. Adica organic. Produs in Romania, din lapte de vaca romaneasca bio.

Poate gasiti ca dau prea mare importanta sosirii acestui produs in galantar, dar trebuie sa intelegeti ca nu-i doar despre iaurtul bio. Este despre coinkydink si cum a aparut el Olympus Bio pe piata fix in anul in care am vazut, mai evident decat oricand, un curent de schimbare pozitiva de stil de viata (cel mai probabil, ca reactie la adversitatile pe care viata ni le serveste din ce in ce mai des si mai aproape). Stiu o groaza de oameni care s-au scuturat de vicii si porcarii, care s-au luat de sport, tango sau terapie, care si-au epurat obiceiurile alimentare sinistre (ale tineretii valuri), care au crescut in pielea lor pana ce si-au iesit din ea si una peste alta, sunt acum, pe final de 2013, niste indivizi superiori in fel si chip.

Spre deosebire de curentul bio de acum cativa ani, care era asa, daca ma intrebati pe mine, cam de moft si cam de poza (adesea prea putin sustinut de alte life style choices ale omului), anul asta am vazut aceasta abordare sa-i zicem holistica. Prin care omul nu doar ca mananca iaurt bio, dar e in general un modest savant al alegerilor sale alimentare, mai calca si pe la sala, prioritizeaza sufletul si manifesta o intelegere superioara a nevoilor sale fizice si psihice. In acest mod simplu, treaba cu Romania traieste bio capata un sens mai larg decat ce a vrut sa spuna poetul. In 2014 (aflam pe surse) Olympus bio va, cum sa zic subtil, scapa de singuratate. Stay tuned for more, bai Romania, si keep up the good work din 2013. In care ti-ai pus in cap poalele bio si ai inteles mai vanjos ca suntem suma alegerilor noastre, alimentare sau de alt soi.

https://www.facebook.com/OlympusDairy * http://www.olympusdairy.ro/

I have a confession to make: mai stiti voi aventurile mele prin Baneasa Shopping City, stiintifico-fantastic repovestite aici si aici? Ei bine, aflati ca de fapt totul a fost o schema elaborata conducand catre adevaratul test de dibacie urbana: achizitionarea , toate-toate, in mai putin de o zi.

La prima vizita, siret deghizata in “fata care manca inghetata/cucoana inofensiva cu palarie cu pene” [blend in, I always say!], am mapat toate magazinele prevazute cu horn, pe unde sa se tavaleasca de sus in jos grasu’ cu pantaloni rosii. M-am intors, cateva saptamani mai tarziu, pentru inspectia tehnica periodica pe baza de lapte, biscuiti si vita mongoleza. Pentru ca, in fine, duminica asta, inarmata cu nothing but a fat credit card, sa-i dau lovitura de gratie: “Alo, mallu’, da-mi tu mie cadourile tale frumoase, ravasi-ti-as sclipiciul!”. Ei nu, nu pot sa va spun ce contineau sacosele mele de hartie la momentul T zero+1 zi, cand am parasit feerica incinta. Nu de alta, dar nu stricam surpriza oamenilor ce urmeaza a le primi. Ce pot sa va ofer, insa, e conspectul meu de la fata locului, in cuvinte si fotografii, ca poate va vin idei. Feel free sa considerati asta o leapsa pe cadouri. Sa incepem, dara. Pun degetul pe harta orasului cumparaturilor, Baneasa, si ziiiiic…

1. c a r t u r e s t i

Curat raiul cadourilor de Craciun acesta este. Jumatate de duminica estimez sa mi-o fi nu pierdut, ci gasit, in aceasta superba librarie, cred ca cea mai noua din “lant” si cea mai cu totul si cu totul de aur. Unde gasesti cadouri pentru toti, iar experienta ta de cumparator e un cadou pentru tine. De la carti (de bucate, whate else:P)…

la all sorts of yummy stuff (lemon curd, ciocolata Valrhona, condimente pentru cocktailuri, gemuri artizanale, ceaiuri in cutii lucioase, biscuiti, case de turta dulce, cafea organica fair trade – to name but a few),

plus de toate cele foodie (puzzle gigantic Campbell Soup, muffin kit Snoopie, set de confectionat biscuiti de Craciun cu copiii din dotare, minunatele vase si tacamuri Katie Alice, dar si cratiti, boluri, stropitori emailate sau porci de carpa umpluti cu vatelina),

si, vorba aia, save the best for last, infailibilele Moleskine, care te scot oricand si din orice belea.

Not to mention, dar totusi, sa le mentionam, tricourile mandra chic, cartile-cu-tonele, board game-urile, vinilurile, colectiile de desene animate Disney, concertele pe blu ray, calendarele (au unul cu Londra care e asa frumoooos!), jucariile, ciuciubelele inutile, dar superbe, cartocinele Vintage Christmas, globurile one of a kind si cate si mai cate alte minunatii, impachetate in hartie de cele mai frumoase maini. Cum spuneam, micul paradis al lucrurilor a caror valoare emotionala o depaseste cu mult pe cea materiala, ceea ce le face extrem de proprii pentru a fi oferite in dar.

2. Chocolat

Cozonacul care seamana cel mai tare si mai tare cu reteta familiei, acesta este! Bogat, dens, doldora de nuca si cacao, “umflatul” asta costa 50 de lei si, when all else fails, face un super cadou de Craciun pentru rubedenii, alaturi de traditionala sticla de vin rosu si o felicitare scrisa de mana. Il gasiti pe Chocolat la parterul mallului, pe langa food court si scara rulanta care duce la parcare.

3. Comtesse du Barry

Pentru ciocolata, rosé, dar mai ales pentru condimentele de la Terre Exotique (sare afumata, sare cu sofran, piper din Jamaica… omg, foodie galore;).

4. best of “non foodie”

Diorific – pretioase, glitsy, collectable, le vreau pe toate:)) (work in progress:))[SEPHORA si DOUGLAS]

5. all that glitters… sau e rosu;)

Cam asa pe anul asta. Voi ce-ati cumparat? Hai o leapsa sa jucam! Si in fund sub brad desfacand cadouri sa stam. Ho ho ho! Merry shopping!

Foto: Stephen Band

– Ce faci, fata?
– Mu-bine. Tocmai am iesit de la masaj. Tu?
– Bai, si pe mine ma maseaza unii, asta asa, off record. Auzi, m-au trimis astia sa-ti iau interviu. Te bagi?
– Mu bag, na.
– No ashe! Vezi ca pornesc reportofonul, no more monkey business, k? [Fara afaceri cu maimutze, bine?]
– Mu-bine, fie. Dar tre’ sa-ti zic… You can be such a cow sometimes:p [Poti fi atat de vaca uneori]
– Back at you:p [Inapoi la tine]

Stimata doamna vaca bio, ma bucur ca sunteti astazi alaturi de noi intr-un numar atat de mare. V-as intreba, cum ar veni: dar tu ce mananci?
– Draga Izipizi, afla despre mine ca sunt la cura. Cura de iarba. Pasc de nu se poate. Ei nu, nu tot timpul anului, dar macar cat e pasunea vernil. Si sa mai stii tu ca si cerealele pe care le mananc atunci cand nu mananc iarba sunt tot bio.

Deci sa ne intelegem: iarba > cereale?
– Afirmativ si elementar. Pentru ca ma hranesc (si) cu iarba, laptele meu e mai bogat in omega 3, vitamina E, beta caroten si acid linoleic conjugat. Acesta din urma fiind un soi de grasime buna si de treaba, cu ditamai lista de health credentials (cica reduce inflamatia, procentul de grasime din corp, riscul de boala cardiovasculara s.a.m.d).

Acum chiar te dai mare!
– Ba deloc. Ca daca m-as da, ti-as spune si ca cercetarorii britanici olandezi au demonstrat ca exista o incidenta semnificativ mai mica a alergiilor si eczemelor in randul copiiilor ce au consumat exclusiv lactate organice, din, practic, burta mamei si pana la varsta de doi ani. Si ca linoleumul asta ar fi, in principal, “de vina” pentru asta.

Holy cow!
– Yep, that’s me! Ah, da, si vezi ca un lapte de vaca organic cu acte in regula nu are voie sa fie contaminat cu pesticide, hormoni si antibiotice.

Pai si tu ce faci daca te imbolnavesti?
– Pai mai intai ma trateaza cu bomboane cu zahar (homeopate le zice), iar daca nu merge si nu merge fara antibiotic, atunci laptele meu nu e nicicum folosit, pe toata durata tratamentului.

Ma, ce sa zic, suna al naibii de bine. Nu inteleg de ce nu sunteti toate niste vaci bio!
– Eh, nu-ti bate capul tau mic si dragutz cu asta. Tu… doar cauta-ma in magazine. Face-ti-as cu ochiul de pe ambalajul de iaurt. Gata, nap time. Va pupa vaca!

[…]

Acesta este, desigur, un interviu fictiv. Mai intai de toate, pentru ca I don’t speak moo-Cow, iar apoi, pentru ca n-am reusit, dom’le, sa cunosc nicio vaca bio in excursia mea de acum cateva luni la fabrica Olympus, desi mi-as fi dorit. Informatia din el e insa cat se poate de pe bune. Cand am fost acum cateva luni la workshopul cu iaurt, mame si copii, o doamna doctor prezenta in situatie ne-a explicat, cum s-a priceput dansa mai bine, ca din ce in ce mai multi copii cu varste mici manifesta alergie la proteina laptelui de vaca. Cum ajuta lactatele bio la preintampinarea trebii asteia, n-am prea inteles atunci. Dar azi, citind despre studiul olandezilor alora care au urmarit, pare-se, 2.834 de gravide pana cand copiii dumnealor au implinit doi ani, am inteles mai bine. Acu’ na, e too late for me, Iepu e spurcata la lactate non bio si asa va ramane:)) Nu-i capat de tara, n-are alergie, n-are nici eczeme si, chiar de-ar avea, n-am de unde sa-i iau lapte de vaca bio si eventual si raw. Dar iaurt bio pot sa-i iau. Iaurt bio, din lapte romanesc bio, de la vaca bio. Olympus Bio.

Poate credeti ca testul suprem al unei relatii este mutatul impreuna. Sau storsul mutual agreat al tubului de pasta de dinti. Poate vi se par momente de rascruce casnicia, mitigatia socrosheniei sau primul an din viata copilului vostru comun. Ei bine, va inselati! Adevaratul test al relatiilor este mersul la mall, duminica. Daca plecati impreuna si va intoarceti tot voi, inseamna ca sunteti sortiti! In varianta mai prozaica, poate sa insemne si ca ati citit ghidul meu de supravietuire a relatiei dintre un barbat si o femeie care merg impreuna la mall, perfectat pe parcursul unor ani buni de concubinaj si casnicie cu tatal copilului (care, in treacat fie spus, stoarce tubul de pasta de dinti perfect regulamentar). Read on!

Sa mergi la mall cu cea mai buna prietena e vis frumos si zero challenge dupa cum am povestit deja aici. Altfel stau lucrurile cand mergi cu cealalta iubire a vietii tale, si anume, cu el, za one, za man of your dreams. Implica fezandare serioasa cu cateva zile inainte, nade si momeli baietesti, santaje emotionale bine plasate “Hai ma, pufi, ca m-a rugat mama sa-i cumpar un cantar de-ala ca al nostru, de la Ikea. De cate ori ne roaga si ea ceva? Acum pe bune!” si element surpriza: “Auzi, daca tot suntem aici, hai si pana-n Baneasa Shopping City“. Am sa presupun ca va descurcati singure cu preliminariile astea si o sa va ofer un ghid de supravietuire a cuplului odata intrati, efectiv, in aceasta lume minunata care este mallul.

1.

Absolut primul lucru pe care trebuie sa-l faceti este sa ii dati de mancare. Nu, mai, nu salata, mancare am zis. Nu, nu desert, mancare. Man-ca-ri-ca. Mancare adevarata, eventual cu sos. Ei, de obicei, cand mergem noi doi la Baneasa, mancam sus la libanez sau la taverna greceasca. Duminica asta, insa, in urma unui pont care doreste sa ramana anonim, am decis sa incercam “restaurantul” Mandarin.

Pentru ca nu stiam unde e, am intrebat de el la biroul de informatii. Cand colo, soc si groaza, restaurantul era fast food, bine plasat intre ciocan si nicovala, la parterul mallului. What to do, what to do, ne intrebam noi in timp ce ne indreptam cu pasi lacomi spre stabiliment (ocolind o superba Mazda CX5 albastra, of, tu, masina visurilor mele, nu ma mai urmari!). Ajunsi in fata vitrinelor, pieritu-ne-au negresit indoielile. Caci desi aveau expuse o sumedenie de wokuri cu tot felul de minunatii asiatice, un domn foarte amabil ne-a asigurat ca mancarea se face pe loc, la comanda. Adica nu mananci demo-uri din galantar. Si poti sa te zgaiesti la bucatar cum iti gateste, este that kind of place. Perfect, am zis noi. Am luat asa: vita mongoleza cu pak choi si ceapa verde din belsug, noodles cu pui (mult mai putin greasy decat in orice alt loc), fried rice cu legume (dar fried rice adevarat, nu orez rasfiert de cu dimineata, ca la vucsinguri and such) si legume in stil mandarin (minunate!). Totul asa de proaspat si de colorat si de bun incat am jurat ca de-acum incolo vom bifa Mandarinul asta mai des. Singurul downside e ca nu are mese proprii, dar pe cuvant ca merita varice, community table de-aia de la food courtul de jos, sau mancat pe genunchi in masina.

 2.

Al doilea lucru pe care trebuie sa il faceti intru fericirea cuplului este sa-l trimiteti pe el la un film de baietei, iar voi sa sunati o prietena. “Uite, pufi, ruleaza filmul ala pe care voiai tu sa il vezi, ala cu razboiul robotilor-femei-cu-sanii-foarte-mari impotriva smurfilor cibernetici (contine scena cu urmarire de masini filmata cu capul in jos in 4G, pardon, D). Ah, ce tare, incepe chiar acum! Nu uita sa-ti iei popcorn. Buh-bye now!”.

Doua minute mai tarziu: “Dana, ne vedem? Ei cum unde sunt? Probez o fusta la Peek. Ah, la Paul zici? Pai sunt chiar acolo! Hai ca vin acum!”. La Paul, se stie, millefeuille cu zmeura si/sau macaron cu fistic. Si o cafea. Si musai conversatie de valoare cu fata asta pe care n-am mai vazut-o de un secol. “Auzi, dar niste parfumuri nu mirosim si noi?”. Zis si facut. Acum va rog sa-mi spuneti cati barbati ar fi dispusi sa sniffaie 20 dintre parfumurile voastre preferate, de cate doua ori each, in cautarea mirosului sofisticat care va defineste perfect sofisticatenia, deci, cel mai probabil, e de negasit, fiind asa de sofisticat? Nu-i asa ca va bucurati, right about now, ca l-ati trimis la film? You betcha!

Si mai tarziu (caci, se stie, filmele cu razboaie ale robotilor-femei-cu-sanii-foarte-mari impotriva smurfilor cibernetici, ce contin scene cu urmariri de masini filmate cu capul in jos in 4G, pardon, D, dureaza numai de la doua ore in sus): “Ce faci, Boo, vii? Cum unde, in Baneasa. Sunt cu Dana, hai ca te asteptam!”

Din doua ne facem trei. Din Paul o dam in Haagen Dazs. Si da-i si hahaie-te si mananca o cupa de cappucino truffle la trei lingurite si desfa pungile cu prada magazinelor si… vorba aia, time funs when you’re having flies. “Pa, fetelor! Must do this again! Va pup! Paaa!”

3.

Gata filmul cu razboiul robotilor-femei-cu-sanii-foarte-mari impotriva smurfilor cibernetici? Ei bine, urmeaza al treilea si ultimul lucru pe care trebuie sa-l faceti pentru ca relatia voastra sa iasa din aceasta aventura mai trainica decat a intrat. Si anume sa il asteptati la iesirea din cinema si sa coborati impreuna, musai pe scara rulanta. De ce? Pentru ca exista such a thing as efectul de scara rulanta. In care mainile se gasesc si spatiul se comprima si ei se pupa ca-n filme (nu, nu ca in filmele cu smurfi). Serios, n-ati observat niciodata treaba asta? Nimeni nu e imun la efectul de scara rulanta. Atentie, e cu fiori de inceput de iubire! A se consuma cu moderatie.

Si-am incalecat pe-o coada de matura sa si v-am spus povestea “traieste frumos, la mall cu iubitul”. Luna viitoare, ultima parte a trilogiei noastre, respectiv “la mall cu toata familia”. Luna viitoare, adica in decembrie. That’s right, in decembrie cu Iepurs la mall. Da, la mallul ala unde “are” Imaginarium. Si Primigi-cu-conduri-de-pimpesa. Si in hol o maimuta cantala pian aia cu “cine mi-a golit cardul, shuap shuap” O da, it’s gonna be fun fun fun. Stati pe langa noi!:-)