Vorba poetului, acopera-mi inima cu ceva, dar sa fie cu carne. Bai, ce sacrilegiu, dupa ce ca scriu din joi in doi, mai comit si murdarirea poeziei din mine. Ce mai faceti? Totul bine? De partea asta a ecranului, lucruri amestecate. Iepu’ vorbeste cu vorbe. S-a autoproclamat Lolocata (un tribut pisicutelor, pe care le striga “puTHicata”, cu th-ul ala siflant englezesc), zice “ba da” ridicand o spranceana si in general ne tavaleste emotional cu precizie inginereasca. La munca e treaba aia obositoare, cum ii zice… asa, munca. Si acasa seara-i si mai munca. Numai bine se face ceasul 9 si, cum ar veni, sufleca-ti manecile, tanti, si fa de mancare, daca ti-a trebuit stomac. Va prezint ultimele comestibile, de-alea care se fac fara foreplay si fara chef, caci daca le-a facut plictisita de mine, le poate oricine.

In coltul din dreapta sus avem o salata cu paste, ou si somon afumat. Fierbeti niste paste scurte in apa cu sare si-un strop de ulei de masline. Le scurgeti. Le tavaliti bine intr-un sos cu mustar, smantana, ierburi, sare si piper. Le trageti o conserva de mazare-n cap. Niste ardei colorat (rosu, galben, portocaliu, verde). Niste somon afumat. Niste ou fiert tare. Si cam asa.

La mijloc – ultimul gratar al sezonului: aripioare, mici, pastrama de oaie, carnati de vanat. Asta e la deruta, am consumat sambata toata poza, nimic n-a mai ramas pe os.

Ei, si jos avem niste rasol de vita (cu os) (cu maduva), ierbarit cu toate cele, rumenit in cuptor in tava acoperita, la foc iute, fix doua ceasuri, despartit de zgarciurile lui si dat din nou la suta si ce-ti pasa de grade, dupa ce l-am uns ghebos cu pasta de tomate groasa. In balaceala asta de sos se scufunda niste gnocchi. Atat.

Trei idei lenese. Si acum, bonus, o sa va zic the truth about being awesome: you either haz it, or u don’t. Ati inteles? Deci mergeti in viata si fiti speciali. Nu e despre ce faceti, ci despre ce sunteti.

Inainte. Inainte sa ma ia de mana, inainte sa ma intinda ca pe-o scuipata guma de mestecat, inainte sa-mi aplice iubire si inainte sa ma sssifleze cu nessstavilite “p’sssicata”, inainte sa se urce pe mine sa “diiiii!”, inainte sa-si frece cei patru sute cincizeci si trei de carlionti de pantalonii mei, inainte sa-mi aduca papucii si precis inainte sa mi-i ascunda sub canapea, inainte sa-mi picteze peretii cu creioane cerate, inainte sa lipeasca pinguini pe cantul de la masa, inainte sa imprastie macaroane pe parchet, clar ca inainte sa-si inmoaie maneca de la geaca in ulei de masline extravirgin, posibil inainte sa se inece cu apa, inainte sa-i fi dat ta-su fursecuri tavalite-n zahar, inainte sa ne ascundem de o mie de ori sub perne, ca sa facem, bineinteles, o mie de bau, inainte sa vorbim cu Ginger si cu Tom, inainte sa facem arteziana cu supa si, cumva, inainte sa ma perchezitioneze cu micile ei cazmale de sus pana jos, ca nu cumva sa am asupra mea biscuiti. Da. Inainte de toate astea, a fost o duminica linistita.

easy.

La foamea de lup, o tocanita instant, de curcan. Caci, vorba din popor: “si lupul satul, si oaia intreaga”. Carnea o mermeliti in tigaie bine bine, impreuna cu doi ardei grasi verzi, mari, ciopartiti la satar, doua cepe asisderea si doi ardei rosii, iuti din cale-afara. Nu asteptati inmuierea ardeilor, ca n-avem toata viata la dispozitie! Cum e gata carnea, cum azvarliti in schema niste rosii tocate si o mana de masline kalamata. Mai puneti miresme de tot felul (ce vi se lipeste de mana), fleoshcaiti cinci minute si gata. Luati cu paine.

In anul 2009, Dl. si D-na N., proaspat casatoriti, au plecat in luna de miere in Grecia. Inainte sa se scufunde ca baracudele in prea limpedea Egee, dislocand volume considerabile de apa (localnicii din zona fusesera evacuati in prealabil), D-na N. i-a spus D-lui N. asa: “Vai, mergem in Grecia, ce frumos! Multa salata vom manca!”. Si au plecat. S-au intors peste doua saptamani cu 6 si respectiv 4 kg in plus. De ce? [pauza dramatica] Deoarece au mancat numai… [pauza dramatica] porc! Porc, purcel, purcelescu. Si miel mielut mielescu. Si hamburgeri dubli, de 800g. 100 de strachini de musaca si inca atatea de pastitio. 200 de platouri cu varf de creveti. 300 de portii de saganaki (branza prajita, lamaia o dam la o parte). 400 de ulcele cu tzatziki. 500 de caracatite uscate la soare. 600 de gogosele mici, tavalite in miere si pudrate cu scortisoara. Well.. you get the picture.

Care este, va veti intreba, rostul acestui preambul pantagruelic? Ei bine, incerc sa va scutesc de vizite la urgenta in miez de noapte. Daca nu sunteti mancatori de profesie, aveti mare grija. Mancarea greceasca e asa de buna, de preaplina si de alunecatoare pe gat incat nu e recomandata firilor gingase. Se da numai cu prescriptie medicala pentru hedonism si se depune precum praful pe mobila (imediat ce ai dat cu Pronto, in ciuda reclamei).

Pe de alta parte, daca: 1. intre mancare si sex preferati, uneori, mancarea; 2. viata fara carne vi se pare pustiu; 3. sunteti de parere ca painea de casa muiata in ulei de masline de la mama lui este the food of gods, atunci, do yourselves a favour si

mergeti la Meze Taverna

Ceea ce am si facut, vinerea trecuta. Am fost, si anume, in team building cu colegii. 11 bucati eram noi. Ni s-a dat o masa mare, frumoasa, la geam. Atmosfera de taverna intim-inghesuita era la locul ei. Dar mie mi-era asa de foame incat prea putin am bagat in seama decorul.

Da-i cu bere (Mythos), da-i cu vin (numai soiuri grecesti), in cazul meu, da-i cu cafea greceasca la ibric si apa plata neaosa, Borsec la sticla de sticla. Pana sa vina starterele, ne-am incins la vorba bine de tot. Felurile de mancare au iesit din bucatarie pe rand si asa le-am primit si noi. Studiasem meniul in prealabil si stiam precis precis ca o sa incep cu Taramosalata (spuma de icre de cod, cu lamaie si ulei de masline). Ma rugam, doar, sa aiba paine buna, de casa, cum am mancat peste tot in Grecia. Au avut.

Ei da, asta numesc eu salata! M-am simtit datoare sa mananc patru felii groase de doua degete, naclaite cu divinul spread si ornate gratios cu toate maslinele comesenilor fara bagare de seama. Doamne-dumnezeule, CAT de bune au putut sa fie? Cat? Stiti voi? Ca eu… am mancat pana la o stare vecina cu raul, ceea ce n-a fost tocmai bine, ca la main avea sa vina ceea ce, cu mana pe inima si gustand din farfuriile tuturor, pot sa zic ca e felul de capatai al locantei. Dar despre el, mai tarziu. Ramanem la aperitive si facem o scurta trecere in revista a celor pe care le-a pangarit si furculita mea.

… tzatziki cu, fireste, iaurt grecesc

… hamsii prajite, cu capetele taiate (nice touch)

… crema de feta cu ardei iute, maidanosalata (un soi de tabbouleh)

… creveti cu rosii si branza

Si cam asa.

Acum, despre felul doi sa vorbim. O sa ziceti ca eram posedata si poate eram, who knows, dar in mod complet necaracteristic mie, n-am ales din meniu porcul, ci, soc si groaza, mielul! Am facut bine? Scroll si veti afla!

Bai… sincer… da, din toata inima da. Mielul cu prune si verdeturi seamana destul de tare cu stufatul nostru romanesc, numai ca, din nushce motiv, este infinit mai bun. Nefiind o cunoascatoare a acestui soi de carne (nu mananc jucarii, unless it’s Halloween:p), nu ma hazardez sa va zic de-alea cu mielul care se topea nu stiu cum si avea nu stiu ce gust. Imi permit sa remarc doar c-a fost “te lingi pe degete” de bun, ca mi l-au servit cu orez si ca a meritat sacrificiul emotional si compromiterea unui principiu respectat 33 de ani de viata cu, aproape, sfintenie.

Au mai fost pe masa…

… frigarui de pui cu iaurt iute si cartofi prajiti (the safe choice)

… pastitio

… halloumi

… calamar la gratar, garnisit cu ardei copti si stropit din belsug cu ulei de masline (cel mai bun si mai bun ulei, apropo!)

Plus o caracatita foarte buna, care a facut turul mesei mari cu tentaculele ei mici si n-a mai prins poza, dar era, sa stiti, excelenta!

Ca si cand nu eram deja cimpoi, am comandat la desert baclava si placinta cu portocale.

Baclavaua este mult mai buna decat cea turceasca si mult mai buna decat placinta cu portocale.

Surprinzator, nu s-a mancat nici musaca, nici salata greceasca. Cred ca toata lumea a vrut sa incerce altceva decat batatorita cale.

La final, as mai baga niste trivia si-as zice asa: la Meze Taverna serviciul e bun, ospatarii sunt dezghetati si joviali, asa cum te-ai astepta intr-un astfel de loc; la Meze Taverna, scrie, pe multe din ingrediente, tara de provenienta Grecia; la Meze Taverna se mananca bine, dar scump al naibilii, nu scapi fara 100 de lei de persoana (in teorie, ai putea, dar in practica, esti tentat sa-ti iei si aia, si ai’lalta; 100 de lei fara alcool, am uitat sa zic); la Meze Taverna am fost intr-o seara de octombrie, abia astept sa merg vara, sa stau cu un Mythos rece in fata, la terasa cu fete de masa in carouri albastre.

Strada Tonitza nr. 6,
Centrul Istoric, Bucuresti
021 539 53 53

http://www.facebook.com/TavernaMeze

Buna dimineata, straturilor! Hello, grasime, ma bucur sa te cunosc! Neatza, Joe-maiou, nice of you to drop by! Buna, bluzica manecoasa, de cand tot zic sa ne vedem! Welcome, pulover gri-sobolan cu nasturi! Sacou-din-tricou, I’ve been expecting you! Si tu, esarfa  imitatie de leopard albastru, infasura-m-ai! Poftiti, va rog! Urcati-va pe mine, ca pe pom. Aburiti-mi parbrizul! Gadilati-mi ceafa cu etichetele voastre rugoase! Impreuna sa trecem cu bine ziua asta de octombrie, in care, in sfarsit, ne invelim cu frig.

Moartea verii indiene refuz s-o primesc cu entuziasm. Macar pe farfurie sa pun ceva. Niste niscaivauri care sa ne scuteasca de la hipotermie. Niste acizi grasi. Niste legume de sezon. Niste sos care sa le lege. Iaca iaca-asa.

1. Se incropeste o salata de varza rosie.

2. Se ia o rondea de somon. Se manjeste cu putin ulei de masline usturoiat. Se tavaleste in mix de ierburi aromate. Se pipereaza abundent.  Se prajeste lejer pe ambele parti. Se stropeste cu zeama de lamaie. Se tine la cald.

3. Se iau cateva buchetele de conopida oparita in apa cu sare. Se sareaza, se pipereaza, se dau prin faina si ou. Se prajesc cateva zeci de secunde pe fiecare parte, in baie de ulei. Se scurg pe hartie absorbanta.

4. Se executa un sos cald, din smantana dulce, mustar de Dijon (la jumatate de cutiuta de smantana, o lingura grasa de mustar), ulei de masline cu usturoi (o lingurita), piper proaspat, ierburi, nitica lamaie si capere. Toate mermelite pe foc, cat sa se amestece aromele.

Sosul turnat pe peste, conopida si varza rosie – aranjate frumos langa. Bizar. Intens. Satisfacator. Alunga plictiseala. Contine Bifidududu® si Alintaburta®. Enjoy!

Anul trecut, Oly lansa sticla de lapte cu capac inscriptionat in Braille. Mi se parea, la vremea aia, o gaselnita. O campanie iscusita, cu mesaj frumos, din zona asocierilor care “dau bine”, dar fac si nitica treaba pe langa. De-atunci si pana acum, am inteles si apreciat mai bine efortul constant al echipei de PR in a mentine aceasta linie de CSR. Implicarea Olympus in sustinerea sportivilor paralimpici (demers in care, mind you, au fost si primul sponsor) m-a cam uns pe suflet, ce sa zic. Si ma bucur, asa, ca n-a fost doar o intamplare si ca uite, joia trecuta, am primit un mail de la dansii cu invitatia de a gazdui pe blog astazi, de Ziua Bastonului Alb, un interviu cu o persoana nevazatoare. In continuarea campaniei Light In The Dark, inceputa anul trecut cu scopul de a pompa in constiinta noastra niste awareness si niste empatie pentru persoanele cu dizabilitati de vedere. Evident, am vrut. Am rugat PR-ul sa ma ajute sa gasim o mama nevazatoare. Pentru ca in comunitatea de mame in care respir si traiesc 24-7, ne apuca uneori deznadejdea, vine greul si ne musca de fund, si, mi-am zis eu, fratzica, daca noua ne e greu cu doi ochi functionali, cam cat de greu tre’ sa-i fie unei mame care nu si-a vazut niciodata copilul. Asa am ajuns intr-un dialog cu Tania.

Tania are 34 de ani si este mama unei fetite de 4 ani. Este absolventa a Facultatii de Jurnalism. Nu a vazut niciodata. Sotul ei, Paul, are un rest de vedere. Cam asta stiam eu despre Tania vineri, cand m-am apucat sa pun pe hartie niste intrebari. As vrea sa va zic ca mi-a fost usor sa o intreb lucruri, ca mi-a venit firesc. Adevarul e ca mi-a fost, realmente, frica. Sa n-o jignesc cu ceva, sa nu o intreb chestiuni semi-retarde (fail!:)), sa nu-si dea seama ca I have no fucking clue despre cum tre’ sa te porti cu o persoana care nu vede (pentru ca, nu-i asa, nu te invata nimeni). Noroc ca m-au ajutat mamele mele dragi, impreuna am “produs” o lista cu intrebari, la care Tania ne-a raspuns cu bunavointa si din care am inteles niste lucruri. Dar despre asta, la coada interviului sa vorbim.

Cum e the dating game pentru o femeie nevazatoare? Cum ti-ai cunoscut jumatatea? Care e povestea voastra?:)
Pe Paul, jumatatea mea, il stiu de cand aveam 17 ani, in calitate de prieten al iubitului meu de atunci. In acea calitate mi-a oferit primul buchet de flori asa ca, desi nu l-am mai vazut timp de 11 ani, iti dai seama ca nu aveam cum sa-l uit. Era autorul primului buchet de flori din viata mea! Intre timp el s-a casatorit, a facut un baietel, doar ca acea relatie s-a rupt dupa patru ani. Pe Paul aveam sa il reintalnesc in septembrie 2007, dupa ce, povestind cu iubitul meu din adolescenta despre el, am decis sa il caut pe Skype. Pentru cei ce inca nu stiu, nevazatorii pot avea acces la internet cu ajutorul unei sinteze vocale numita Jaws, care “citeste” ecranul. Dupa 3 luni in care se saturase sa faca naveta aproape saptamanal de la Tulghes la Bucuresti (aprox. 500 km), Paul s-a mutat nu doar in viata mea, ci si in locuinta pe care o imparteam cu sora mea.

Primul gand cand ai aflat ca esti insarcinata.
In februarie 2008 am decis sa fac niste analize de rutina, ca, in cazul in care aveam sa raman insarcinata candva, sa stiu daca e ceva de tratat. Printre rezultatele analizelor era si cel legat de hormonul progesteron, care era crescut. O cautare simpla pe net arata ca acesta poate fi un semn de sarcina. M-am amuzat doar. Nu am crezut pana cand, la doua zile de intarziere, testul barza a aratat doua liniute! Doamne ce fericire! Nu programaseram nimic, nu era momentul, nu aveam o casa a noastra, dar daca doamne–doamne a decis asa, e clar ca stie el de ce… Sarcina a decurs fara mari probleme, fara prea multe greturi si varsaturi. Am plecat si in Tunisia, ca doar nu era sa pierd excursia programata inainte sa raman insarcinata… 20 octombrie 2008 avea sa fie cea mai frumoasa zi din viata mea, caci atunci a decis sa vina pe lume fetita mea, Adelina Andreea! Doamne, cum trec anii! Sambata face 4 anisori!

Povesteste-ne cate ceva despre cum e sa cresti un copil atunci cand esti nevazator.
Consider ca duc o viata normala: am un loc de munca (sunt maseuza la un spital), am o casa la care platesc rate, gatesc, fac curatenie, am grija de fetita mea… va regasiti? Diferenta e ca merg insotita de cele mai multe ori de sotul meu, care are un rest de vedere si care ma ajuta foarte mult. Sa cresti un copil? Nu cred ca e o diferenta. Ia sa vedem: cate mame isi lasa micutii cu bone sau bunici inca din primele luni, pentru ca trebuie sa mearga la serviciu? Cate sunt cele care, desi vad, nu stiu cum sa trateze racelile copiilor lor? Sunt lucruri pe care, teoretic pot sa le faca, practic, nu. Eu am stat acasa pana la 2 ani, mi-am imbaiat, mi-am schimbat fetita, am stiut, invatata de pediatru, ce sa ii dau la un simplu guturai ori febra. Cu ce nu puteam face (ex: sa ii administrez doza de medicament, sa ii dau sa manance cu lingurita, sa ies cu ea afara neinsotita) ma ajutau sotul sau sora mea. Asadar, nu e o diferenta intre mine si voi.

Cum arata o zi obisnuita din viata ta?
Ma trezesc la 6, imi beau cafeaua, imi trezesc sotul, imi trezesc fetita, o imbrac, o pieptan, caci are parul lung, ii fac codite, plecam toti trei spre gradinita Adelinei, dupa care ne indreptam spre locul de munca (lucram la acelasi spital). Dupa-amiaza lucram in particular. Seara ne recuperam fetita de la gradi si, in aceeasi formula de trei, revenim acasa.

Ce hobby-uri ai? Ce placeri vinovate? Lucrurile alea pe care le faci numai si numai pentru tine, micile frivolitati fara de care viata ar fi mai saraca:D
Cafeaua… fara ea, nu se poate! Ador telenovelele (stiu limba spaniola), dar de mult nu am mai reusit sa urmaresc vreuna… timpul asta!

Gatesti?
Gatesc doar in week-end, pentru ca atunci am timp. Ma laud spunand ca nu sunt o buna gospodina, dar mancaruri banale cum ar fi ciorbe, tocanite, pilafior cu pipote (ii place mult Adelinei) imi ies bine.

Ce muzica-ti place? Mancarea preferata? Vacanta ideala? Pepsi sau Cola?
Nu beau decat sucuri naturale, poate cel mult Fanta. Imi place muzica veche, cea care se difuzeaza pe Radio Romantic, imi plac mai mult dulciurile decat mancarurile, ador vacantele la mare (merg anual la bulgari si odata am fost pe Costa Brava, in Spania).

Cum o “vezi” tu pe fetita ta?
Pe fetita mea o vad frumoasa, asa cum orice mamica isi vede copilul.

Cum i-ai explicat fetitei ca tu nu vezi si care este atitudinea ei fata de treaba asta? Acum e maricica si presupun ca, mergand la gradinita si intrand in colectivitate, a vazut ca parintii altor copii sunt altfel… Cred ca nu e usor deloc.
Sigur ca si-a dat seama ca sunt altfel decat ceilalti, asa ca a trebuit sa ii dau o explicatie asa, pe masura varstei ei. I-am spus ca, atunci cand eram mica, am stat mult in fata televizorului si de asta nu mai vad, asa ca ea trebuie sa evite sa stea prea aproape la desene animate. Fara sa ii spun, ea, atunci cand vrea sa imi arate ceva, imi ia mana si mi-o pune pe acel obiect, ma duce de mana pana la el.

Ce faci cand esti doar cu fetita si te intreaba: “Mama, ce e aia?”
S-a intamplat si asta. Am incercat sa ii explic, iar cand nu am reusit, i-am spus ca ii va explica tati mai bine.

Ce inseamna pentru tine “greu”?
Greu? Cand creste euro, ha ha! Imi este greu ca deocamdata nu pot iesi singura in parc cu Adelina.

Cum iti pastrezi zenul si rozul si optimismul si energia in viata? Ai vrea sa vii sa ne tii un seminar atunci cand ni se ineaca toate corabiile?
Eu am fost o optimista de cand ma stiu. Chiar daca nu reuseam sa fac ce faceau ceilalti copii de varsta mea, tot zambitoare eram. Da, cu drag as veni sa va tin un seminar daca ar fi cazul.

Ai o mantra? Ceva ce-ti spui cand things get rough… Ceva care te ajuta si te motiveaza.
Cineva acolo sus, ma iubeste! Asta am spus cand mi-am pierdut parintii, asta spun cand ceva nu imi iese asa cum imi doresc. Asta am spus de fiecare data cand, studenta la jurnalism fiind, dadeam examen la logica…:))

Zi-ne ceva ce n-ai mai zis nimanui. Shhhh! Ramane intre noi;)
Nu imi vine in minte nimic ce n-am mai spus nimanui. Pot doar sa iti spun ca sunt mandra ca am o familie frumoasa si ca ii multumesc lui Dumnezeu ca fetita mea nu are problem vizuale.

Cum sortezi lucrurile rosii de cele albe atunci cand speli la masina?
De spalat se ocupa sotul meu. Ce, la voi nu se intampla ca sotii sa bage rufe la spalat? Daca nu, foarte rau!:)

Una grea – diferentele dintre tine si o persoana fara dizabilitati de vedere, concentrate intr-o propozitie.
O persoana fara dizabilitati vizuale are mai multa independenta.

In timp ce scriu intrebarile astea, ma gandesc cu groaza ca s-ar putea s-o dau cu mucii-n fasole si sa intreb ceva aiurea, nepotrivit… Care sunt gafele uzuale si sterotipiile de gandire ale vazatorilor, deranjante sau jignitoare pentru nevazatori? Exista o eticheta? Sinceritatea si firescul ajung?
Doamne, dar cate nu sunt! “Reusesti sa te imbraci singura?”, “Cum mananci?”, “Poti sa mergi pe scara rulanta?” etc. Ma amuz, mai le dau raspunsuri la bascalie si trec mai departe. Trist e ca fac gafe de genul asta persoane la care nu te astepti, cum ar fi oamenii cu studii superioare. Una dintre putinele persoane care m-a luat asa cum sunt (o femeie normala) a fost Manuela, prietena mea buna.

Ce m-ai intreba tu pe mine?
Lucruri legate de copii, ca de la mamica la mamica, nimic special.

Ce sfat le-ai da mamelor vazatoare?
Sa nu isi neglijeze micutii, sa le acorde mai mult timp, sa iasa ele cu ei si nu bunicii ori bonele pentru ca, spre deosebire de mine, o pot face fara sa aiba nevoie de insotitori. Eu sunt un caz fericit: sotul meu mai vede asa ca putem iesi toti trei oriunde avem chef, dar sunt cupluri de nevazatori complet care neaparat au nevoie sa plateasca pe cineva care sa ii ajute in cresterea copiilor.

Invat. Invat sa ma port natural si normal cu persoane care sunt diferite si nu mi-e deloc usor. Si nu-s deloc buna la asta, deocamdata. Am avut mari emotii la interviul asta si, cand am vazut raspunsurile, m-a cam sagetat treaba cu “noi si voi”, atat de prezenta in discursul Taniei. Intr-un final m-am prins. M-am prins ca si “ei” invata. Invata sa se poarte natural si normal cu persoane care sunt diferite (“noi”). Cat de diferiti suntem? Pai as parafraza o treaba pe care am citit-o pe un blog al unui nevazator, care foarte frumos spunea “facem aceleasi lucruri, doar ca le facem diferit”.

Tania si cu mine avem aceleasi angoase despre cresterea copilului. Culmea e ca nici eu nu ies singura cu Iepu in parc, desi as putea. Si noi facem treburi in trei, mai degraba decat in doi. Si Mishu pune rufe la masina de spalat. Diferenta e ca eu beau Cola:) Si ca ea, asa cum foarte bine spunea draga mea prietena-mama Sabina, vede, de multe ori, lumea mult mai frumoasa decat o vedem noi.

Multumesc, Oly & Oxygen PR, pentru aceasta experienta. Si le multumesc pentru contributie mamelor mele bune – Cristina, Andra, Mihaela, Sabina si Alina.

Draga Simbio,

Nu am cuvinte nespuse.
Am doar amintirea zilei cand a plouat torential
peste mesele tale verde crud,
iar eu te-am rugat sa-mi pui la pachet
mirosul de ploaie
pentru toate celelalte zile
cand ar fi putut fi soare.
Viata este cu adevarat frumoasa
intre oameni frumosi.

Your sincerely,
helplessly,
totally and
eternally
in love,

A n a

De ceva vreme (sa tot fie doua toamne), ma tot gandesc daca sa impart cu voi pretioasa si infailibila reteta de castraveti in saramura a mamei. Vorba cercetatorilor britanici, “I could tell you, but I’d have to kill you”. Ei bine, ca sa scapati cu viata si sa mancati si cei mai buni castraveti murati ever, eu va conjur sa nu suflati o vorbulita, let this be our little secret;) Nu de alta, dar marfa asta se da pe sub mana, asa-i de nemaipomenit de raritatea-raritatilor. De cate ori ati mancat pe la restaurante castraveti cu gust de putinica? Well, no more! De astazi, o lume minunata vi se deschide in fata ochilor. Aceea a castravetilor care rezista un an si ce-ti pasa, care-ti crantane in dinti azi de parc-a fost ieri, care nu-s nici moi, nici sarati potroaca, nici scarboshenia pamantului in otet cu zahar. Step into my (mama’s) office:)

Totul incepe cu niste spalat: spalati voi frumusel borcanele (de 800g sau de 1,700g, cum va trebuie), spalati si capacele, spalati castravetii (pe care i-ati ales in prealabil avand grija sa fie cam de aceeasi marime, mai degraba potriviti decat uriasi, proaspeti, cu coaja buburoasa, nu neteda), spalati frunze de telina cu vrej cu tot, morcovi grosi romanesti, hrean si radacina de telina (curatate!). Va trebuie si niscaiva catei de usturoi, precum si niste tije de marar uscat.

Bun. Dupa toate aceste spalaturi, purcedeti la “cladit” borcanele, in felul urmator: pe fund puneti o frunza de telina, cu tot cu cotorul ei. Apoi, pe verticala, indesati castraveti. Intre ei – doua bastonase de morcov, doua bastonase de telina, hrean – cam cat degetul mic de la mana, taiat si el in 2-3 bastonase subtiri, un catel de usturoi (la borcane mai mari, doi catei potriviti sau unul mai mare). Deasupra “constructiei” puneti iarasi niste frunze de telina si o mana de “tulpini” de marar uscat.

Saramura se prepara in proportia de 1 lingura rasa de sare mare de muraturi la 1l de apa. Se da chestia asta in clocot. Asa, oparita, se toarna cu polonicul (nu toata odata) peste castravetii din borcan. Borcanul sa-l puneti inainte pe “gratarul” aragazului, ca sa nu se sparga. Bun. Turnati, ziceam, saramura, pana cand acopera bine castravetii. Potriviti capacul borcanului deasupra, dar nu insurubati.

La 24h schimbati saramura. O agitati bine pe cea veche, ca sa se curete cat de cat depunerile de la fund, varsati, repetati operatiunea cu o noua tura de saramura oparita.

La 48h iar schimbati. De data asta, puteti infileta capacele strans, coz this is it. Odata umplute a treia oara borcanele cu saramura, se depoziteaza undeva la intuneric, acoperite bine. Se lasa sa zaca asa cel putin doua saptamani. De-abia apoi se muta in camara, cand a inceput sa se limpezeasca zeama.

Abia astept sa imi ziceti cum v-au iesit. Add that to the list of “ma’ mamma knows best”, exact acolo cu cea mai buna placinta cu mere, cea mai buna crema de zahar ars, cele mai bune fursecuri si cele mai bune gogosi😀

Asta-i darul meu pentru voi, in cinstea Doamnei cucurbitaceelor:) Rontz rontz!

Later edit: Sarea tre’ sa NU fie cu iod!

Intr-un comentariu la un post mai vechi, ma intreaba cineva cum se supravietuieste inceputului mamicesc. Altcineva ma intreaba daca mai gatesc. Fuck if I know si respectiv fuck no, as fi tentata sa raspund. Dar mai bine o poveste sa va spun.

Lui Iepurs ii ies dintii de vampir. Tot ce a fost pana acum pare asa, a walk in the park. “Vreti sa dormiti noaptea? Over my tiny body-n pijamale.” Pare sa zica micul tiran universal. “O sa dormiti cand o sa va dau io voie, suckerzzz! Acu’ ne trezim, mbine? Voi stati atarnati de mica mea persoana si retraiti cu pocainta fiecare durere de masea care nu v-a lasat vreodata sa dormiti. Da’ ce puisorii mei, voi de empatie nu ati auzit? Doare Iepu, doare mami, doare tati. Ce-o fi asa greu? Hai ca va fac parul tzutzulug si o demonstratie de shotron. Cococo. Mamaaa. Tataaa.”

In noptile astea in care cineva (Mishu) sfarseste prin a face planton la gradina zoologica cu un singur animal, eu am foarte mult timp sa ma gandesc. Imi fac un sandvis cu sunca si unt, infulec pe intuneric si procesez diverse treburi:

Vocea Romaniei (am citit ieri pe FB ca oamenii care twitteresc despre Vocea sunt retardati, ups!).

Vopsea de par (o idee foarte gresita s-a dovedit a fi aceea ca o chestie balegoasa in capul meu, al carei scop in viata e sa-mi faca par de papusa de plastic, este acea treaba de care are nevoie femeia cand e deprimata si vrea sa faca o schimbare)

The meaning of life (“Stimate client, rata creditului dvs. la CEB se poate rambursa doar pana la data scadentei […] fara penalitati. Daca ati platit deja, va multumim.”)

Vacanta (Acest reminder enervant al trecutei vieti, in care nu-mi amintesc sa ne fi fost foame.)

Somnul (“decat” un peste)

Colesterolul (Nush, bai nene, dar eu nu cred ca are legatura asa mare cu alimentatia. Te rog, doamne, porcul, macar, sa mi-l lasi!)

Decisions, decisions (Azi noapte am vazut episodul ala din Modern Family cu spectacolul de copii regizat de Cam, care se termina apoteotic cu intoarcerea catre public a unor litere ce compun propozitia “We love the F word”. Nu reusesc sa ma hotarasc daca am ras mai tare la faza asta, sau la aia cand Mitch maciuceste in slow motion un porumbel cu racheta de tenis, in timp ce pe fundal canta Ave Maria. Dap, I know, tough one!)

Intai munca si pe urma distractia (Nu inteleg, munca ESTE distractia!)

CUM SUPRAVIETUIESTI?

You just do. Cel mai adesea, nu e un proces constient. Faci ce poti si putin din ce nu poti. Iar at the end of the day, incepe noaptea. Uneori te prinde ora 1:22 stuffing your face cu mezeluri si compunand scrisori catre your dearest ex (tu). Alteori te ghemuiesti pur si simplu la pieptul urias al unei vieti pe care ai fost suficient de norocos s-o tragi la sorti. In tot cazul, nu te suna niciodata de la relatii dumnezeiesti cu clientii sa te-ntrebe daca vrei factura detaliata.

Sunt zile cand mi se pare c-o sa dispar ca o pata sub Vanish. In urma mea n-o sa ramana gaura, tesatura va fi inatacta si nicio urma a ceea ce-am fost nu va fi de gasit. Si-apoi vin zilele cand sunt absolut sigura ca, daca o sa fim buni si-o sa fim curajosi, baby, we’ll be fine! Acestea din urma fiind, desigur, preferatele mele:-)