Asa. Astazi va voi invata cum sa va salvati de la o soarta mai cruda decat tartarul, performand o banala, dar imperios necesara, curatenie de primavara. O sa-i zicem…”operatiunea Monstrul din Mine”. Programul nostru (absolut fascinant, I promise you!) se adreseaza tuturor celor muscati de fund de propria inteligenta. Bunilor negociatori cu ei insisi (A fost o zi grea, meriti o prajiturica, nom nom!), celor care culeg azi rasplata pentru ce n-au facut maine si, in general, veshnic framantatilor in cautarea fericirii.

Lista noastra contine fix zece puncte (deoarece, se stie, orice lista cu mai mult de zece puncte nu este o lista buna, o sa povestim despre asta some other time). Zece pasi simpli care, urmati intocmai si in chip ritualic, va vor pune la loc oasele, va vor aerisi mintile si va vor demonstra, dincolo de meh si de bleah si de lasa-ma sa te las, ca e way, way cooler sa scuturi un sac de purici, decat sa-l pazesti.

STEP 1 Subiectul se va dezbraca de toate hainele sale si se va privi intr-o oglinda, pret de cel putin un minut. Timp in care va rosti cu voce tare un speech pregatit in prealabil. De exemplu: “Stimati colacei, ne-a fost bine impreuna, stiti ca je vous aime and stuff, dar va trebui sa ne despartim. Uratenie sufleteasca, you’re fired! Don’t act so shocked, ti-am zis ca asta urmeaza daca refuzi sa-ti schimbi comportamentul! Dar ce cap frumos rasare, nu-i al meu? Al meu e oare?” In sfarsit, you get the picture. Ce e important de retinut e ca vrem asa, un soi de out with the bad, in with the good. Neaparat de inserat aici un commitment profund personal. Care, prin natura lui personala, este, desigur, diferit de la naked person la naked person, dar, in genere, poa’ sa fie asa ceva: “Ma angajez sa fiu fericit prin simpla incetare, effective immediately, a maratonului in cautarea fericirii. Fericirea mea e aici, ma imbraca sincer, nu ca hainele noi ale imparatului, tesute din stofe inexistente, dar ca dracu de scumpe.” 

STEP 2 Subiectul va trage pe cap un hoodie si pe picioare niste panataloni de trening, va desfasura meticulos un sac de gunoi de 120l din sulul personal si va incepe operatiunea Monstrul din Mine, dupa cum urmeaza. Va deschide usa la frigider/camara/bufet/dulap de bucatarie/sertar cu maimute si va identifica: pachetele de biscuiti, ciocolatele, Magura, eugenii, da, chiar si (sigh!) Oreo; foi de placinta cu margarina (Linco etc.); zaharoase cereale (Nestle, etc.); doze de suc, Red Bull si Gatorade; siropuri si siropele; orice pe care scrie “grasimi vegetale hidrogenate”, orice pe care scrie “grasimi vegetale partial hidrogenate”; borcane de ness si ceaiuri instant; premix de briose/clatite/crema de zahar ars/budinca etc.; ulei rafinat, in pet de plastic; crema de ciocolata (Nutella, Finetti etc.); margarina, absolut toate brandurile; unt tartinabil care, in 99% din cazuri, contine margarina, da, chiar si ala scump, like President si Lurpak; dressing de salata o mie de insule si in general, sosuletze la borcan sau la sticla care sta in cap; saratele, Maxi Mix, chipsuri; orice pe care scrie “aspartam”, in general, orice contine indulcitori; branza topita; bombonele, caramele, da, si alea cu *aroma de* fructe; cremvusti, mezeluri, conserve de pate, da, si de-ala vegetal; Delikat, Vegeta, cuburi Knorr, cuburi Maggi, supe la plic; 1000 de suplimente alimentare, de la genunchi de rechin la tinctura de praf de pitziponc; gogosi, chifle si pateuri congelate; clatite gata facute, de la Mega Image; cartofi preprajiti congelati, snitele, fish fingers si ale semipreparate congelate; lactate cu 0% grasime, lactate cu 0,1% grasime; frisca la tub, frisca vegetala; cutiute mici, dar “letale”, de lapte pentru cafea, cremeria si alte pudre tampite de pus in cafea; popcorn la punga, pentru microunde… La finalul acestui deosebit de important pasul doi, aveti voie sa salvati, din sacul de gunoi, o singura nenorocire (Pentru mine ar fi, cred, biscuitii Oreo, pe care i-as devora numaidecat, zicandu-mi in sinea mea, foarte probabil, ca mai bine o viata scurta, dar biscuite-full; ceea ce, desigur, ar fi o mare tampenie. Dar da, cred ca asta as zice. Si apoi as mai manca un Oreo:p).

STEP 3 Subiectul va scoate o foaie de hartie si va purcede la tesut liste si planuri ce involva adevarata mancare: fructe, legume, lactate, oua, carne slaba, peste, uleiuri sanatoase, cereale integrale, apa, cafea din cafea si ceai de plante din plante. In principiu, atat.

STEP 4 Subiectul nu va sari in nicio zi de la Dumnezeu peste mic dejun.

STEP 5 Subiectul, pe care, culmea, nu il *supara* nimic, se va programa ASAP la medic si va zice asa: Am venit pentru controlul anual de rutina. Acu’, ce inseamna asta, depinde de la situatie la situatie. Ce noroc ca traim in 2013, nu in 1013, si putem, lejer, sa ne ducem la doctor cand nu suntem, si anume, grav bolnavi. Analize de sange, EKG, ecografie abdominala, Papanicolau si eco bilateral san (pentru femei), un consult oftalmologic, o tensiune, o dermatoscopie a alunitelor… the works. Luati-o asa, ca pe o revizie generala. Un SchimbUlei. Un pompat de aer in cauciucuri. Chiar nu este such a big deal. Din seria “las-o Stane”, va roaga mama, incetati sa credeti ca *daca te duci la doctor, precis iti gaseste ceva*, *mai bine sa nu stii daca ai ceva grav* si alte opuse intelepciunii. Viata e atat, dar ATAT de pretioasa, incat nici in gluma nu se poate sa ziceti ce mi-a zis mie intr-o zi o doamna (“Vai, dar eu decat sa mananc piept de pui in loc de porci, mai bine mor!”)

STEP 6 Subiectul se va apuca negresit de practicarea unui sport. Sa fie sala, 30 de minute pe zi. Sa fie dans, sex acrobatic sau curling. Sa fie ce vrea subiectul, dar sa fie zilnic. Pasul asta este, fara doar si poate, cel mai important de pe lista.

STEP 7 Subiectul va dormi minim 7 (sapte) ore pe noapte. In fiecare noapte.

STEP 8 Subiectul se va descotorisi, incepand de-acum si in vecii vecilor, de toate lipitorile, sugativele energetice si iubirile neimpartasite din viata lui. Se va inconjura de oameni frumosi, buni, creativi, neplictisiti, entuziasti, zvacoshi, deosebiti, originali si empatici.

STEP 9 Subiectul va intelege brusc ca poti munci cu placere orice, dupa cum poti munci fara placere acelasi orice. Si ca e mult mai usor sa muncesti cu placere. Orice.

STEP 10 Subiectul, avand o buna intelegere a faptului ca inteligenta nu e o scuza pentru lipsa de actiune, va lua aceasta lista si o va traduce in cuvinte relevante pentru el. Va zice asa: O *femee* nebuna de pe internet m-a starnit azi sa stau in fundul gol in fata oglinzii. Dincolo de soc si groaza, e acceptarea responsabilitatii fiecaruia fata de el insusi.

PS: Cultivati-va. Pasiti desculti pe iarba. Simplificati.

Langa niste ficatei de pui si-un munte de verzituri proaspete, a mers intr-o seara la marele fix aceasta salata kapiata. Doi ardei rosii, dulci, buni, se taie rondele. Se acopera vag cu un sos de otet balsamic, ulei de masline, apa, zahar, cardamom, pumnishori de boabe de piper (a nu se zgarci gospodina) si oleaca de turmeric, pentru culoare. Se lasa pe foc la evaporat. In sfertul academic, is numai buni de mancat.

Auziti, dar in complet alta ordine de idei, voi ce mai faceti? Totul bine?

PS: Scufundati-va in ceva care va misca futunos sufleteste. Predati-va rar, dar complet, in fata unei galeti cu inghetata. Fardati-va zilnic, dar pe dinauntru.

Buna dimineata de frig si brrr! Citez din propriul status de pe facebook, pentru ca este, simply put, o capodopera:)))) Zice asa: “In fiecare zi de aprilie, luni, 5°C, ploaie, vaj emotional, cafea proasta, de la automat, cos pe frunte, par tzutzulug, o mie si una de nopti, toate proaste, planuri de viitor care nu depasesc niciodata hartia, 700 de grame in plus pe cantar si tot atatea motive de ingrijorare, ei da, in fiecare zi de-asta, ceva frumos va asteapta, right around the corner:) Share the beauty, spread the love ♥”.

De ce, ma veti intreba, sunt atat de bine dispusa? Pai, bunaoara pentru ca stiu ca voi manca la pranz chestia asta. De mult n-am mai “investit” atat intr-o mancare si cu maxima incantare va anunt ca intra direct la favorite. O “viagra gospodinei”, aceasta paella vegetariana are sa va trezeasca simturi pe care nu stiati ca le aveti. O sa vreti sa va iubiti cu tigaia. O sa va sune la usa vecini de palier, comatos de pofticiosi. O sa va reinnoiti juramintele cu partenerul. Ce mai, intreaga viata vi se va schimba, daca si numai daca va veti preda complet in fata fabuloasei mancari care este ea. All hail my veggie paella! Da da da!

Inainte sa intram in subiect, pentru ca mi-a aruncat-o Simona Tache la fileu aseara, hai sa vedem ce face din paella… paella si nu orez cu chestii in el. Cel putin in acceptiunea mea, de calator in Spania doar cu imaginatia, deocamdata.

1. Orezul. Sa fie unul cu bob mediu, rotund. Sa nu fie colosal, cu bob lung, salbatic, basmati sau brun. Se accepta Arborio, din lipsa de altceva. Orezul asta rotund si mic absoarbe bine lichidul si ramane relativ ferm. Intr-o paella care-i gata, orezul trebuie sa fie uscat si sa se separe, spre deosebire de un cremos, mucilaginos risotto, de exemplu.
2. Tigaia. Deoarece fac paella de doua ori pe an, nu mi-am luat o tigaie speciala. Dar folosesc un bun substitut. Care bun substitut trebuie sa fie larg (diametru mare), putin adanc (in niciun caz wok) si din inox sau aluminiu. Nu din fonta, ca retine prea multa caldura. Si sub nicio forma din teflon (ca livreaza o chestie fara gust). Orezul trebuie sa se poata aranja pe fundul tigaii in strat subtire.
3. Cand faceti paella, nu puneti NICIODATA capac peste tigaie. Asta pana la coada. Dupa ce stingeti focul, atunci da, ii trageti in cap capac si o lasati sa se inabuse vreo zece minute. Dar cat sta focul aprins, gatiti numai si numai descoperit.
4. O paella nu se amesteca vartos. O sa vedeti cand povestesc reteta ca amestecatul orezului e minimal spre deloc.
5. O paella se face cu supa buna, concentrata, si, eventual cu alcool. Cu apa nu va iesi ce trebuie.
6. Final point: paella este, ultimately, un orez cu chestii in el. The sky’s the limit! Fiti creativi! Experimentati! Nu va fie frica sa puneti in paella voastra ce cu gandul ganditi. O sa fie bine;)

Asa. Si acum reteta.

Se pun la sotat pe foc mediu, cu niscai ulei de masline si intr-o tigaie numa’ buna (ce povesteam mai sus), in ordine:

– o ceapa mica si o bucata de praz, taiate rondele – 5 minute, amestecand continuu

– doi catei de usturoi, un ardei rosu taiat fashii sau jumatati de rondele (nush’, zau, cum sa le zic:)), un ardei verde taiat fix la fel – cca inca 6 minute

Cand sunt patrunse legumele astea si incep sa arate mai putin crudele, se adauga o cescuta de linte rosie si o ploaie de orez (sa zicem, o juma’ de cana?). Se mai adauga doua foi de dafin, o jumatate de lingurita de turmeric, un varf de cutit de piper cayenne si o lingurita de boia dulce.

Cam doua minute le rascolim pe astea inainte sa le stingem cu o cana zdravana de supa clara, clocotita si concentrata, de legume (am trisat cu un cub de supa bio Alnatura, de la DM). De aici incolo, mai subti cu amestecatul. Puneti voi si niste zucchini taiat cuburi. Plus doi morcovi rondele si niste mazare congelata. Lasati tigaia pe foc mediu-mic, sa fiarba lejer vreo 20 de minute. Dupa care 20-25 de minute, trageti de pe foc si gustati. Sare, piper. Ar trebui sa fie gata.

Acum facem asa: luam doua rosii si le taiem felii. Le asternem peste paella. Luam o mana de masline kalamata si le nimerim si pe ele prin zona. Ei si da, abia acum, dupa ce am stins focul, punem capac peste mancarea noastra fierbinte si uitam de ea vreo 10 minute. Timp in care se semi-cook si rosiile, se amesteca aromele si se “usuca” orezul de tot.

Patrunjel verde pe deasupra si e gata de pozat mancat. O adevarata minunatie. Se mananca cu lingura de pomana.

Pe langa ca miroase intr-un mare fel, are si calitatea de a nu fi terci. Legumele se pastreaza in gusturile lor, lintea aia e magica, magica va zic, in combinatie cu de toatele… Chiar e o bucurie de mancare, in fel si chip. Marturisesc ca am facut si niste piept de pui la cuptor ca “garnitura” la paella, ca na, you know me, nu renunt la carnea mea:)). Daca faceti asa si voi, gatiti carnea simplu, doar cu sare, fara alte mirodenii. Vreti sa va bucurati din plin de bogatia de gusturi din paella, fara sa alterati cu alte alea. Nu va las pana nu incercati. Alaturi de megatocana, aceasta paella e acolo sus sus in top si trebuie, trebuie facuta musai macar o data.

Hai cu saptamana buna, cu mancare buna, cu stare de spirit buna si cu bunavointa pentru toti si toate:)

PS: Cumparati-va, neaparat azi, o perche de ochelari de soare. Aflati ce e ala meta-habit si dezvoltati unul. Fiti din cale afara de superficiali minim cinci minute pe zi.

Ciuperci la tigaie facuram cu totii, nimic interesant aici. Tot ce tre’ sa stii e sa pripesti focul,  sa scurgi bine apa care iese din ciuperci si sa le frigi fara mila pe toate partile, eventual, ideal si pofticios, in niscai unt.

Ei da, dar intr-o seara, cand foarte foame ne era, am pus langa ciuperci o tartina cu branza de capra si “pesto” improvizat pe loc in mojar, dintr-o mana de frunze de busuioc, niste ulei de masline, niste muguri de pin, sare si piper. O combinatie.

Altfel, ce sa va mai zic, spor la weekend:)

PS: Mancati cu mainile. NU faceti mai multe lucruri deodata. Sperati.

Atentiune! Urmeaza dezvaluiri socante. Ready? Ok. Here it goes…
urasc legumele!
Aaa… what was that? Ah, da:

urasc

legumele!

Asa. 

In copilaria mea comunista, in familia mea de mari, dar mari iubitori de carneouabranzapaine, am invatat ca pe lume exista urmatoarele legume nobile: cartofii piure, cartofii prajiti si cartofii copti. Duminica, o salata de rosii cu ceapa si ardei gras. Atat, fratilor. Adica mai era fasolea verde, dar asta doar pentru cand erai foarte sarac. Si spanacul, pentru cand voiai sa-ti fie rau si nu stiai cum sa faci. Si mazarea cu friganele, doar joia la gradinita de copii de pe Caragea Voda.

Ei, in acest mod simplu, am ajuns eu la varsta maturitatii cu un deosebit dispret pentru grupa alimentara a legumelor si ce are ea de oferit omului. Care dispret s-a transformat mai tarziu, odata cu preocuparea mea pentru ce bagam sub bot, intr-un nesuferit “tre’ sa le mananc, dar Doamne, scarboase mai sunt!”. Deci… da. Recunosc foarte cinstit ca nu imi plac legumele si m-as lipsi bucuroasa de marea lor majoritate, daca as sti ca pamantescul meu trupdevis ambalaj nu le necesita. As manca numai fleica, daca n-as fi precisa ca, facand asa, voi ajunge sa ma ispasesc in iadul grasimilor saturate.

Fiind insa din ce in ce mai sigura ca asa stau lucrurile, am dezvoltat, in niscai ani de zile de “practice makes perfect”, cateva strategii de coping cu oroarea hranii vegetale. Giumbushlucuri prin care sa le transform din urate si rele in ambasadoarele bunului gust pacalit. Si acum, cine e cu mine, sa citeasca mai departe. Cine iubeste natural legumele, sa plece acasa. Iar cine crede ca un smoothie verde din rucola si grapefruit e o idee buna… well, draga Boo, te sun eu cand termin de scris:))

Cum faci sa mananci mai multe legume atunci cand urasti legumele

• Primul si cel mai important punct de pe lista asta zice asa: Da-l…, Doamne iarta-ma, de purism. Adica zau, face it, n-o sa va placa in veci crude, simple si goale. Nu va mai siliti sa le rupeti cu dintii de pe vrej, mimand satisfactie. Acceptati ca, daca e sa traiti impreuna in buna intelegere, tre’ sa le mai duceti pe la coafor. Nu merge sa le puneti o punga pe cap si sa va ganditi la Anglia. Deci… da.
• Ii dati Cezarului ce e al Cezarului. Salatei Cezar ii dati pui sau dressing de ansoa. In general, oricarei salate ii dati carnebranzaoua, ii dati nuci, ii dati seminte, ii dati Bunatate. Ii dati ingrediente calde, care sa mearga cu recile, shoparlisticele frunze. Dupa cum am mai explicat, de exemplu, aici: http://easypeasy.ro/2013/01/pentru-toti-haterii-lui-salata-un-tutorial-cu-dedicatie-de-la-cea-mai-mare-iubitoare-de-grasime-animala-sincerely-yours-cookie.
• Le gatiti la aburi, la cuptor sau la gratar. Sunt mult mai gustoase decat fierte pana iese viata din ele.
• Le pacaliti cu diverse sosuri delicioase. Cateva idei: pesto de rucola cu mustar, sos de mustar cu marar, sos de iaurt cu menta, pasta de ardei rosu, iute si dulce, maioneza de casa cu usturoi, sos de gorgonzola (merge grozav peste legume verzi – sparanghel, broccoli, salati din gradina ursului), sos de ulei si otet balsamic (minunat pentru radacinoase la cuptor), sos hollandaise… si cate si mai cate. La inceput va puteti strica chiar cu chestiuni mai putin ortodoxe, cum ar fi sosuletele asiatice din comert, pline de zahar si sare. Asta asa, ca sa luati niste avant. Mai bine un wok de legume cu taitei si sos de soia decat no legume at all. Right?
• Le ascundeti in supe crema. Calde iarna, reci vara. Pe care le dregeti cu smantana acra sau dulce, pestisori sarati, ba chiar si “crutoane” de bacon, daca asa aluneca mai bine pe gat.
• Va inspirati din meniul de revelion: salata boeuf fara boeuf, salata de vinete, ciuperci cu maioneza. Da, chestiile astea sunt inspaimantator de soioase, dar iarasi zic, pentru cei aflati in tranzitie de la “singuralegumapelumeecartoful”, chiar si astea-s mai bune decat nimic.
• Acceptati ca exista bunatate si in mixurile de legume congelate. Da, chiar si in alea cu orez.
• Le amuzati in placinte si sufleuri. Placinta cu branza si spanac, de exemplu (in curand si reteta, on a blog near you;). Sufle de conopida. Placinta cu legume si pui. Sufle de dovlecel.
• Lasati nationalismul si cautati gusturi noi. Broccoli, varza de Bruxelles, avocado (da, stiu, e un fruct, dar parca nu prea seamana cu marul:p), cartofi dulci, tot soiul de frunzulite dubioase (valeriana, kale, bok choy, rucola, creson etc.), ciuperci exotice, sparanghel… Tot ce are iz de dictionar explicativ. Try it, zau, nu aveti nimic de pierdut.
• Folositi cu succes ierburi aromatice, lamaie, portocala, diverse uleiuri sanatoase. Adica sincer, o mana de busuioc proaspat face minuni si cu rosia de sera. Aia tare si cotoroasa. Cimbrul si chimenul transforma sote-ul de morcovi dintr-un boralac incert in ceva cu adevarat minunat. Susanul face o fasole verde trasa la tigaie sa iasa de pe invisible si sa fie vedeta farfuriei. Pe bune, nu e cu fereala, experimente de-astea sa tot faceti. Pana gasiti whatever works for you.
• Ah, da, foarte importanta pacaleala, ca la mancarea de bebelusi: daca aveti o leguma care va place, folositi-o ca sa le mascheze pe altele care va plac mai putin. Faceti-o ingredientul principal intr-o mancare, iar in rolurile secundare distribuiti cateva urate. Nici n-o sa le simtiti, I jur!
• Faceti-va la inceputul mesei un platouas mic de legume crude si masline. Mancati-l cu niste lipie sau cu o felie de paine de buna calitate.
• Faceti-va gustari de bastonase de legume, balacite in sosul tau preferat (humus, branza, iaurt…).
• Faceti-va bruschete (rosii, ridichi la tigaie, pasta de mazare…)
• Daca va place patrunjelul, folositi-l ghebos peste tot ce mancati (I do that all the time:p) La fel si cu usturoiul, mai ales daca locuiti singuri pe o insula.
• Combinati in salata legumele cu fructe. Da, da, da, stiu, fructele trebuie mancate singure, ca gustare, fermenteaza, bla bla bla. Dar pentru ca nu suntem cu totii la fel si mie, de exemplu, nu imi fac niciun rau fructele mancate dimpreuna cu alte alea, suspectez ca or mai fi si altii ca mine si va sfatuiesc sa incercati si pe pieile voastre. O data nu o sa va ucida. Rucola e mai buna cu niste para sau portocala ratacita prin ea. Salata de frunze verzi e mai buna cu capsuni. Mango e excelent si el in salatele de legume. Ca sa nu mai zic de rodie.
• Cumparati-va carti de bucate vegetariene si vegane. E o intreaga lume out there! Precis exista si altceva cu legume in afara de ghiveci.

Sunt sigura ca mai sunt si alte smecherii, chiar astept cu infrigurare relatarile altor deosebit de responsabili hateri de legume. Daca vreti, facem si un suport grup. Sau whatever gets us through 5 vegetable servings per day, cum zice la carte:) Azi atat. Pofta buna la legume!

PS: Varza. Viezure. Manz.

Bai, da’ ce ploua! Se simte nevoia de galben. Cum ar fi, bunaoara, acest pachetel insorit. Facubil in cca 30 de minute cu totul, ceea ce nu e rau deloc.

Zice asa: se ia niste piept de curcan si se taie in mici bucati. Se condimenteaza ghebos cu niscai Asian stuff (eu am folosit un mix cu paprika, ghimbir, scortisoara, chimion, cardamom… asa ceva). Se caleste brusc intr-un mare wok, pana devine auriu. Se transfera pe o farfurie, iar in “zeama” ramasa in tigaie punem niste orez, cam o cana mica la doua persoane. Pe care orez, dupa ce l-am plimbat nitel de colo colo in grasosul wok, il “stingem” cu apa sau cu supa. Adaugam curcanul, o mana de stafide, sare, piper, turmeric si cca juma de lingurita de firisoare de sofran. Innabusim la foc mic, cu capac, pana se umfla bine de tot orezul.

Intre timp, manjim o alta tigaie cu niste ulei de masline si “prajim” lejer in ea o mana de seminte de chimen. Apoi, tavalim prin chimenul asta niste baby carots congelati (sau niste morcovi cruzi “adevarati”, daca va tine). Puteti adauga o lingurita de miere sau niste sos sweet chilli, daca ii vreti mai dulci.

Din cele doua chestiuni impreunate rezulta un super-pranz pentru a doua zi la birou. Din care doar niste patrunjel ciumpavit grosolan mai lipseste. Bine, teoretic niste coriandru ar lipsi, but I kinda hate it.

Acuma, ma intreba cineva pe facebook cum rezisti sa nu te infigi in asa bunatate pana a doua zi. Pai te poti, de exemplu, amagi cu aceasta “salata”:

Farfalle.

Ulei de masline cu lamaie.

Sare, piper.

O conserva de ton in suc propriu.

Niste mazare.

Niste morcov.

O rosie taiata felii.

Busuioc proaspat sau uscat.

Atatica.

Asa deci. Ceva lejer pentru seara, ceva bun si satisfacator pentru pranzul de a doua zi. Easy. Peasy. Lemon. Squeezy.

PS: Pentru sanatatea dvs., evitati consumul de drama queens si energy suckers. You know who they are;)

Mi scusi, mi scusi, nu am mai folosit un aparat de fotografiat de cand eram mica. Din lipsa de timp si pentru ca vesnic vesnic n-am lumina naturala cand am DSLR-ul prin preajma, am ajuns sa folosesc telefonul la orice. Spre disperarea celor care au descoperit devreme Instagramul si au avut si timp sa se sature de dansul:)) Ce vreau sa zic este ca tortul lui Iepu’ de la doi ani a fost asa, ceva incredibil. Pacat ca gura pofticioasa si mana lenesa m-au impiedicat sa-i acord intreaga atentie fotografica de care era demn. O sa incerc, deci, in cuvinte sa-l descriu, pana cand n-are sa mai fie nicio gura uscata in the house, si balele colective au sa ne lege pe toti ca some sort of sacred bond. The Fellowship of the Drool. Ia sa vedem.

Sa incep prin a spune ca am un mare respect pentru astia de stiu sa faca prajituri. Eu nu am deloc disciplina de a citi o reteta (sau o carte tehnica, de exemplu, motiv pentru care intre mine si tehnologie e o vagauna peste care numai deosebita mea intuitie se mai face cateodata pod). Sa stai tu paishpe ceasuri sa cantaresti, masori, intinzi, sucesti, racesti, topesti si cate si mai cate astfel de operatiuni complicate, ca la sfarsit sa rezulte un dulce mic pentru o ceata mare de giboni pofticiosi este ceva de neconceput in imaginatia mea. Noroc, dar ce noroc, ca exista Anca Cookie Jar, la care ne-am abonat pe viata pentru dulcegarii. Si din mainile careia ies Albacazapezi in jurul carora graviteaza pasarele cu pene bleu si galben in cioc, printese cu plete blonde si sclipici, roboti, megablocks, desene animate, fluturi, baloane, pantofi Jimmy Choo, avioane, halbe de bere si in general orishice lucru care exista in realitate sau in capul nostru.

Va mai tin nitel inainte sa intram in subiectul torturile iepuresti de azi – best sellerele de maine, ca sa va zic ca mi se pare asa, foarte awesome, cum si-a descoperit Anca talentul de a mermeli visele altora din nesuferita aia de pasta de zahar. S-a dus trei zile la un training si pe urma a stiut Tot. Nu pot decat sa presupun ca Tot era acolo, in ADN-ul ei. Pe care Tot i l-a predat doamna mama ei, proprietara unei afaceri de succes tot cu mancare (asta: http://www.kalitera.ro). Si care, in treacat fie zis, face cea mai buna baclava ever! Asa. Revenind. Ne place de Anca pentru ca: 1. Face cele mai faine torturi. 2. Cu cele mai bune umpluturi, de casa. 3. Are un talent asa, de vreo zece ori cat delicata-i faptura. 4. Este cea mai dragutza, prajiturica prajituricilor ea asa, rosie in obraji si mereu cu un zambet care topeste zaharul de pe creme brulee mai ceva ca arzatorul. 5. Nu mai stiu, dar trebuia sa fie si un cinci. Asa, da, pentru ca, unlike me, care traiesc in simbioza cu corporatia si ma mulez ca mulajul de dinti pe soarta de amploaiat, Anca si-a inceput cu curaj un business propriu, pe care eu, una, fac tot ce pot ca sa-l sustin, dar for purely selfish reasons, va asigur. Nu-i reclama. N-are nevoie, ca e cocosata de comenzi. E doar asa, o oda. Oda noastra de mancatori de tort pentru draga de Cookie Jar. Ca sa fie clar!

Hai sa nu va mai fierb la focul mic al efuziunii si sa va zic ca, dupa ce anul trecut ne facea Anca un carrot cake iepuresc, cu crema de citrice, anul asta, beneficiind de copil care poate sa zica singur ce-si doreste, am dat un brief mai amanuntit: cu bu’nissa, f’amingu, ca’tissa, mama popotam si bunica b’oscussa. Deoarece cu doar doua saptamani inainte ma “manjise” Anca cu niste macaronshi genial cu crema de vanilie (imediat va zic despre crema asta), si cu doar o saptamana inainte ma abuzase cu o pavlova cu crema de lamaie, mintea mea bolnava a zis asa: blat alb, crema de lamaie, blat alb, crema de vanilie, bezea, crema de vanilie, blat alb. Totul in pasta de zahar alba, imaculata. Si cu orataniile cerute de Iepu on top. Faci, mai Anca? You betcha! A zis ea. Si s-a apucat.

Ce-a iesit a fost chiar cel mai bun produs Cookie Jar incercat de mine pana acum. Nu foarte dulce, very kiddie safe, diafan pe dinafara, robust si satisfacator de dinauntru. In mod particular vreau sa va zic de crema asta de vanilie pe care o face Anca. I love love love vanilie. Nu in lumanari parfumate, nu, asta este o gluma foarte proasta. Dar in inghetata si prajitura, vanilia e preferata mea. Acum, daca si voua va place, sunteti precis in asentimentul meu cand zic ca nu exista nenica foarte multe lucruri in Romania care sa fie cu adevarat “de vanilie”. Inghetata de vanilie e cea mai groaznica – o chestie alba, dulce si fara aroma. Mai exista cremele la plic si budincutele doctorotcher. Si ceva deserturi lapteprafoase prin cofetarii sau supermarketuri. Si da, poate ca la restaurante de fitze au adevaratele “de vanilie”, dar asa, mai pe laic, nu gaseti vanilia asta nici daca stai in cap. Ei, si crema de vanilie a Ancai este, nenica, the real deal. Dupa cum a zis Iepu cand si-a bagat toate degetele in ea: Mmm! Bunataaaate! Nu tre sa suspectezi ca e vanilie pentru ca e galbena. Chiar e vanilie. Vanilie… vanilata. Awesome. Mai ales stransa fara mila intre doua jumatati de macaron, sau sugrumata la mijloc cu un strat obraznic de bezea. Pura pornografie. Ataaat!

Daca mai aveti intrebari, sunt aici sa va raspund, imediat ce ma adun de pe jos. Acest trip to recent memory lane mi-a facut o foame si-o pofta de nedescris. Noroc ca am la birou, in frigider, o ultima felie, pastrata pentru fix acest moment post relatare, ca infama tigara de dupa…

Bottom line: Cookie Jar rules, Iepu’ a avut cel mai fain tort ever, iar eu… eu sunt epuizata glicemic. Va pupa mama de doi ani!

PS: Scoateti un postit si scrieti pe el asa: REVIN IN CINCI MINUTE. Lipiti-l pe ecranul calculatorului. All set? Ok. Acum dati va rog o fuga pana jos si trageti in piept niste primavara.

PS: Faceti copii. Nu faceti copii. Jumatatea voastra de pahar e cea plina.

Duminica seara am capatat trei pastravi proaspeti. Care, spre desebire de pestii de-aseara de la Monsterchef, erau complet morti. Asa. What to do, what to do, caci nu voiam intreaga casa a imputzi, dar era pacat ca asemenea prada pretioasa sa go to waste.

Pana la urma, am uns fiecare individ cu niste ulei de masline cu usturoi, l-am garnisit cu felii de lamaie si ierburi,  l-am facut pachetel sigilat in hartie de copt si tzusti in tava, la cuptor. Vreo 20 de minute la foc mediu. N-a iesit nici pe sfert asa de gustos precum pastravul prajit sau la gratar de la Vulturul, insa si-a facut treaba. Si pentru ca era asa, incolor si trist, am zis sa-l baltzez inveselesc cu urmatoarele:

• sos de iaurt cu menta (iaurt, apa, sare, ulei de masline, menta proaspata, seminte de in);
• sos sweet chilli, de cumparat, le junk, o lingura n-a omorat pe nimeni
• paine integrala cu seminte
• salata verde, dar mai ales mov

Altfel, am patrusutecincizeci de ganduri pe minut, sunt subiectul a treimilioanedouasutecincizecidemiipatrusutetreizecisipatru de nelinisti si foieli, totusi, astazi o sa ma rezum la a scrie despre mancare. Pofta buna!

PS: Abtineti-va de la a gandi catastrofic. Din cand in cand, tratati-va la domiciliu cu un ceaun plin cu cartofi prajiti. Schimbati-va cararea de pe o parte pe cealalta.

Intre sase si sapte. In fiecare zi, de doi ani de zile fix. In fiecare sambata si in fiecare duminica. Ia incercati sa va imaginati asta. Si spuneti-mi ca nu va e macar putin mila. Cand va dati jos din pat sambata pe la amiaza, cel mai probabil fara sa calcati pe un tren de plastic tare, o bila sau niste macaroane uscate, ganditi-va si la noi, astia ingropati in meaningu’ vietii de nu mai stim nici cum ne cheama. Pentru care fiecare sambata e o Ziua Cartitei. Ei nu, pe bune, chiar asa rau sa fie? There’s only one way to find out. Mwahahahhahahaha!:D Have a good weekend;)

PS: Faceti ceva de “neconceput”. Beti cafea fara zahar. Dormiti ca porcul.